Guvernul României

Ordonanța de urgență nr. 13/2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin reorganizarea Agenției SAPARD

Modificări (6), Referințe (4), Referințe în jurisprudență

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 27 februarie 2006 până la 25 iunie 2014, fiind abrogat și înlocuit prin Ordonanță de urgență 41/2014.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Având în vedere obligațiile ce revin României ca urmare a angajamentelor asumate în cadrul Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, este necesară luarea tuturor măsurilor privind construcția instituțională pentru derularea fondurilor destinate finanțării politicii agricole comune.

Ținând seama de necesitatea implementării prevederilor Regulamentului Consiliului European nr. 1.290/2005 privind finanțarea politicii agricole comune și ale Regulamentului nr. 1.698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală finanțat prin Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR), precum și a prevederilor-cadru ale legislației comunitare privind managementul și implementarea Fondului European pentru Pescuit (FEP), se impune crearea cadrului adecvat și eficient pentru managementul și implementarea tehnică și financiară a fondurilor comunitare acordate României de la data aderării la Uniunea Europeană prin intermediul acestor fonduri.

Având în vedere obligativitatea României de a desemna pentru fiecare program de dezvoltare rurală o autoritate de plată acreditată și necesitatea absorbției fondurilor menționate, se impun înființarea și stabilirea cadrului instituțional al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, precum și pregătirea construcției instituționale pentru gestionarea alocațiilor financiare comunitare din cadrul FEADR și FEP.

Având în vedere necesitatea respectării obligațiilor ce revin României, rezultate din Acordul multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, semnat la Bruxelles la 2 februarie 2001, ratificat prin Legea nr. 316/2001, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul

României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Art. 1. - Jurisprudență

(1) Se înființează Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, denumită în continuare Agenția, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, finanțată din venituri proprii și subvenții alocate de la bugetul de stat, cu sediul în municipiul București, str. Știrbei Vodă nr. 43, sectorul 1, prin reorganizarea Agenției SAPARD, care se desființează. Jurisprudență

(2) Scopul Agenției îl constituie implementarea tehnică și financiară a Fondului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și a Fondului European pentru Pescuit, denumite în continuare FEADR și FEP, după aderarea României la Uniunea Europeană. Modificări (1)

(3) Veniturile proprii se realizează din tarife pentru activități de prestări de servicii, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.

Art. 2. -

(1) Agenția preia patrimoniul Agenției SAPARD, potrivit situației financiare încheiate la data de 31 decembrie 2005.

(2) Agenția preia atribuțiile ce decurg din funcțiile de implementare tehnică și financiară ale Agenției SAPARD și asigură respectarea criteriilor de acreditare pe toată perioada pentru care i-a fost conferit managementul asistenței prin deciziile Comisiei Europene.

(3) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Agenția se subrogă în drepturile și obligațiile ce decurg din actele juridice interne la care Agenția SAPARD este parte și din actele juridice internaționale privind activitatea Agenției SAPARD, la care este parte statul român.

Art. 3. -

(1) În cadrul Agenției funcționează Direcția pentru coordonarea agențiilor de plăți, care are rolul de organism coordonator al agențiilor de plăți din fonduri europene pentru agricultură, dezvoltare rurală și pescuit ce acționează ca unic interlocutor cu Comisia Europeană din partea României în ceea ce privește toate domeniile de responsabilitate legate de Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), FEADR și FEP. Modificări (1)

(2) Atribuțiile direcției prevăzute la alin. (1) sunt următoarele:

a) transmiterea textelor actelor normative ale Comunității și a liniilor directoare către agențiile de plăți și acelor organisme responsabile cu implementarea și promovarea aplicării lor în mod armonizat și unitar;

b) comunicarea către Comisia Europeană a declarațiilor de cheltuieli, ce acționează ca cereri de plată, precum și a estimărilor solicitărilor financiare cu referire la FEGA, FEADR și FEP; Modificări (1)

c) actualizarea declarațiilor estimate ale cheltuielilor ce vor fi supuse examinării în timpul anului și estimarea declarațiilor cheltuielilor cu privire la anul financiar următor;

d) păstrarea și punerea la dispoziție autorităților naționale și Comisiei Europene a unor înregistrări complete pentru toate informațiile contabile, necesare pentru scopuri statistice și de control;

e) primirea informațiilor solicitate de la agențiile de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit.

Art. 4. - Modificări (1), Jurisprudență

(1) Agenția are în structură 8 centre regionale de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit, fără personalitate juridică, care își au sediul în fiecare dintre regiunile de dezvoltare constituite în temeiul Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările și completările ulterioare. Jurisprudență

(2) Directorii centrelor regionale de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit se subordonează directorului general al Agenției. Jurisprudență

(3) La nivelul fiecărui județ se înființează un oficiu județean de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit, fără personalitate juridică, aflat în coordonarea centrului regional de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit, condus de un director adjunct. Modificări (1)

Art. 5. - Jurisprudență

(1) Agenția are ca principală atribuție implementarea tehnică, în condițiile delegării de funcții de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală, implementarea financiară a FEADR și FEP în concordanță cu strategia și măsurile stabilite în Planul național strategic pentru dezvoltare rurală și Programul național de dezvoltare rurală pentru perioada 2007-2013, precum și implementarea tehnică și financiară a Programului SAPARD. Modificări (1), Jurisprudență

(2) În condițiile delegării funcțiilor de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală, principalele atribuții pentru activitatea de implementare tehnică ale Agenției sunt: Modificări (1), Jurisprudență

a) primirea cererilor de finanțare întocmite de potențialii beneficiari ai proiectelor finanțate prin SAPARD și FEADR; Modificări (1)

b) verificarea cererilor de finanțare, în vederea aprobării proiectelor finanțate prin SAPARD și FEADR, în raport cu criteriile de eligibilitate stabilite prin programe; Modificări (1)

c) selectarea proiectelor finanțate prin SAPARD și FEADR, în conformitate cu prevederile programelor; Modificări (1)

d) stabilirea obligațiilor contractuale dintre Agenție și potențialii beneficiari și, totodată, aprobarea începerii derulării proiectelor finanțate prin SAPARD și FEADR; Modificări (1)

e) efectuarea verificărilor pe teren a proiectelor care vor fi finanțate prin SAPARD și FEADR, atât înainte, cât și după aprobarea acestora; Modificări (1)

f) întreprinderea unor acțiuni privind promovarea, comunicarea, informarea, controlul și altele asemenea, care să asigure buna derulare a proiectelor finanțate prin SAPARD și FEADR; Modificări (1)

g) raportarea progresului măsurilor care se implementează prin SAPARD și FEADR către organismele care asigură managementul și coordonarea finanțării programului. Modificări (1)

(3) Principalele atribuții de plată ale Agenției sunt: Modificări (1)

a) verificarea cererilor de plată ale beneficiarilor proiectelor finanțate prin SAPARD, FEADR și FEP;

b) verificarea pe teren a proiectelor finanțate prin SAPARD, FEADR și FEP, pentru a stabili eligibilitatea plății;

c) autorizarea plății către beneficiarii proiectelor finanțate prin SAPARD, FEADR și FEP;

d) efectuarea plății către beneficiarii proiectelor finanțate prin SAPARD, FEADR și FEP;

e) înregistrarea angajamentelor de plată și a plăților către beneficiarii proiectelor finanțate prin SAPARD, FEADR și FEP;

f) efectuarea de controale, ori de câte ori se consideră necesar, la beneficiarii proiectelor finanțate prin SAPARD, FEADR și FEP, după efectuarea plății, pentru a stabili dacă eligibilitatea și condițiile acordării ajutorului financiar nerambursabil continuă să fie respectate. Jurisprudență

Art. 6. -

Agenția exercită funcția de plată aferentă gestionării FEP și, în condițiile delegării în baza unui acord interinstituțional, și funcția de implementare aferentă gestionării acestui fond.

Art. 7. -

În funcție de diversitatea și complexitatea măsurilor incluse în Programul național de dezvoltare rurală pentru perioada 2007-2013, în concordanță cu legislația comunitară aplicabilă, Agenția va putea delega atribuții legate de plăți unor terțe instituții competente în baza unor acorduri interinstituționale.

Art. 8. -

Agenția are acces nemijlocit la baza de date comună pentru derularea fondurilor europene pentru agricultură, dezvoltare rurală și pescuit.

Art. 9. -

(1) Agenția răspunde pentru eficiența, eficacitatea și corectitudinea implementării funcțiilor delegate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală, prevăzute la art. 5 alin. (2) lit. a)-d), prin acord.

(2) Pentru verificarea implementării funcțiilor delegate, Agenția asigură accesul prin sistemul informatic la orice informație solicitată de Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală privind primirea documentelor, verificarea conformității și eligibilității documentelor, selecția și contractarea proiectelor.

(3) Agenția acordă sprijinul necesar Autorității de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală în vederea exercitării funcțiilor de control asupra modului de realizare a funcțiilor delegate.

Art. 10. - Jurisprudență

(1) Conducerea Agenției este asigurată de un director general numit prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, care angajează și reprezintă Agenția în relațiile cu persoane fizice sau juridice, precum și în fața instanțelor judecătorești. Jurisprudență

(2) Structura organizatorică, regulamentul de organizare și funcționare ale Agenției, atribuțiile directorului general al acesteia, precum și localitățile în care își desfășoară activitatea centrele regionale de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit și oficiile județene de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Modificări (1), Jurisprudență

(3) Numărul maxim de posturi prevăzut pentru Agenție se stabilește prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobate prin hotărâre a Guvernului pentru instituțiile publice din subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Art. 11. -

(1) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență Agenția preia personalul fostei Agenții SAPARD.

(2) Agenția preia prin protocol, în termen de 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, un număr de 386 de posturi, împreună cu personalul, dotările și fondurile aferente acestora, din cadrul direcțiilor județene pentru agricultură și dezvoltare rurală, respectiv a municipiului București, aferente serviciilor tehnice delegate pentru Programul SAPARD.

(3) Numărul de posturi ce va fi preluat de la fiecare direcție județeană pentru agricultură și dezvoltare rurală, respectiv a municipiului București, se stabilește prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.

(4) Posturile preluate conform alin. (2) se transformă în funcții specifice de natură contractuală.

(5) Personalul care ocupă posturile prevăzute la alin. (2) se preia în cadrul Agenției și se încadrează pe posturile transformate conform prevederilor alin. (4).

(6) Personalul prevăzut la alin. (1) și (5) se preia fără examen sau concurs.

(7) Persoanele care refuză să fie încadrate conform alin. (5) au dreptul să solicite înscrierea în Corpul de rezervă al funcționarilor publici, conform prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și beneficiază de protecție socială conform legii.

(8) Personalul preluat potrivit alin. (5) își va desfășura activitatea în actualele locații din cadrul direcțiilor județene pentru agricultură și dezvoltare rurală.

Art. 12. - Modificări (1)

(1) Agenția utilizează pentru aparatul propriu 6 autoturisme pentru transport de persoane și un microbuz, consumul maxim de carburanți pentru un autovehicul fiind de 600 l/lună. Un autoturism de transport de persoane va fi utilizat de Direcția de coordonare a agențiilor de plăți.

(2) Cele 8 centre regionale de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit utilizează câte un autoturism pentru transport de persoane și câte două autoturisme pentru activitățile specifice, cu un consum maxim de carburanți pentru un autovehicul de 600 l/lună.

(3) Cele 42 de oficii județene de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit utilizează câte un autoturism de transport de persoane și câte două autoturisme pentru activitățile specifice, cu un consum maxim de carburanți pentru un autovehicul de 600 l/lună.

(4) Autovehiculele prevăzute la alin. (1)-(3) se achiziționează în limita prevederilor bugetare aprobate anual cu această destinație.

(5) Cheltuielile privind consumul de carburanți se suportă din prevederile bugetare aprobate anual cu această destinație.

Art. 13. -

(1) Salarizarea personalului Agenției se face potrivit anexei nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, și potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 14/2003 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 142/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției SAPARD pentru implementarea tehnică și financiară a Instrumentului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 240/2003, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Categoriile de personal și nivelul cotei de majorare a salariului de bază se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, în funcție de complexitatea muncii, confidențialitatea, imparțialitatea și stabilitatea în instituție.

Art. 14. - Jurisprudență

(1) Agenția, precum și organismul coordonator al agențiilor de plăți își vor desfășura activitatea în baza manualelor de proceduri și a instrucțiunilor de lucru acreditate, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.

(2) În vederea îndeplinirii atribuțiilor de verificare, evaluare și control al proiectelor, atât înainte, cât și după aprobarea plăților acestora, Agenția are dreptul să solicite și să obțină gratuit informații de la ministere, de la autoritățile administrației publice centrale și locale și de la alte instituții publice.

Art. 15. -

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență și ale actelor normative subsecvente nu modifică criteriile de acreditare pentru implementarea tehnică și financiară a Programului SAPARD, până la finalizarea acestuia.

Art. 16. -

(1) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență în structura bugetului de stat și a bugetului Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pe anul 2006.

(2) Se autorizează Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale să introducă modificările corespunzătoare în anexele la bugetul propriu pe anul 2006.

Art. 17. -

Punctul II subpunctul 1 din anexa nr. 2 "Unitățile care funcționează în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale" la Hotărârea Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 14 martie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

"

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit".

Art. 18. -

La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se abrogă:

a) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 142/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției SAPARD pentru implementarea tehnică și financiară a Instrumentului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 28 septembrie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 309/2001, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția dispozițiilor privind drepturile dobândite de personalul Agenției SAPARD potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 14/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 240/2003;

b) art. 10 lit. e) din Legea nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul și acvacultura, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 2 septembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:
Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale,
Gheorghe Flutur
Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,
Gheorghe Barbu
p. Ministrul finanțelor publice,
Cătălin Doica,
secretar de stat

București, 22 februarie 2006.

Nr. 13.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...