Guvernul României

Hotărârea nr. 1017/2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 31 decembrie 2015 până la 31 ianuarie 2017, fiind abrogat și înlocuit prin Hotărâre 1/2017.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

În temeiul art. 41 alin. (2), al art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Jurisprudență (23)

Începând cu data de 1 mai 2016, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 1.250 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2016, reprezentând 7,382 lei/oră. Jurisprudență (42)

Art. 2. - Jurisprudență (6)

(1) Stabilirea salariului de bază sub nivelul celui prevăzut la art. 1 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, pentru fiecare contract individual de muncă în care salariul minim este stabilit sub cel menționat în prezenta hotărâre de guvern, în măsura în care, potrivit legii, fapta nu constituie infracțiune.

(2) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii prevăzute la alin. (1) se fac de către personalul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, prin inspectoratele teritoriale de muncă județene și al municipiului București, împuternicit, după caz, prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice. Jurisprudență (1)

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 3. - Jurisprudență (3)

La data prevăzută la art. 1, Hotărârea Guvernului nr. 1.091/2014 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 11 decembrie 2014, se abrogă.

PRIM-MINISTRU
DACIAN JULIEN CIOLOȘ

Contrasemnează:
Ministrul muncii, familiei, protecției sociale
și persoanelor vârstnice,
Claudia-Ana Costea
Viceprim-ministru,
ministrul economiei, comerțului
și relațiilor cu mediul de afaceri,
Costin Grigore Borc
Ministrul finanțelor publice,
Anca Dana Dragu

București, 30 decembrie 2015.

Nr. 1.017.

;
se încarcă...