Deschiderea de credite bugetare | Lege 273/2006

Acesta este un fragment din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Procesul bugetar - Execuția bugetară -
Deschiderea de credite bugetare

Art. 51. - Jurisprudență

(1) Creditele bugetare aprobate prin bugetele locale pot fi folosite prin deschideri de credite efectuate de ordonatorii principali de credite ai acestora, în limita sumelor aprobate, potrivit destinației stabilite și cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective. Modificări (1), Puneri în aplicare (4)

(2) Deschiderile de credite bugetare pentru transferurile de la bugetul de stat sau de la alte bugete către bugetele locale, în cadrul limitelor prevăzute în bugetele respective, se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, pentru cele prevăzute la art. 34 alin. (1), prin direcțiile generale ale finanțelor publice, la cererea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, în funcție de necesitățile execuției bugetare, cu respectarea destinației, sau de către ceilalți ordonatori principali de credite, pentru transferurile prevăzute la art. 34 alin. (2).

(3) Efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să confirme angajamentele contractuale, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor și a altor drepturi bănești, plata obligațiilor bugetare, precum și a altor obligații. Jurisprudență, Reviste (2)

Acesta este un fragment din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 273/2006:
Prezentarea investițiilor publice în proiectul de buget
Informații privind programele de investiții publice
Rolul metodologic al Ministerului Finanțelor Publice
Aprobarea proiectelor de investiții publice locale
Condiții pentru includerea investițiilor în proiectul bugetului
Structura programelor de investiții publice locale
Acordurile internaționale legate de investițiile publice locale
Monitorizarea de către ordonatorii principali de credite a proiectelor de investiții
Principii în execuția bugetară
Repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare
Deschiderea de credite bugetare
Transferurile de atribuții către autoritățile publice locale
Fondurile externe nerambursabile
Execuția bugetară
Plata salariilor
Regimul creditelor bugetare neutilizate de ordonatorii de credite
Contul anual de execuție
Excedentul sau deficitul bugetar
Execuția de casă a bugetelor locale
Principii ale încheierii execuției bugetare
Reviste:
Greu de plătit: impedimente legale ale plăților din fonduri publice (II)
Acțiune în despăgubiri. Temei juridic. Principiul disponibilității și rolul activ al instanței în a stabili cauza acțiunii
;
se încarcă...