Art 4 Salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice | Ordonanță de urgență 57/2015

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice -
Art. 4. -

(1) În anul 2016, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată.

(2) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(3) Pentru funcționarii publici care se transferă, sunt redistribuiți din corpul funcționarilor publici sau sunt reintegrați în funcție, potrivit legii, în cursul anului 2016, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată în instituția în care este încadrat.

(4) În cazul funcționarilor publici nou-încadrați sau promovați, nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare este cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizate în anul 2010.

(5) În situația în care în cadrul instituției/unității de învățământ nu există funcție similară, salariul pentru acea funcție se stabilește aplicând prevederile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, și, succesiv, actele normative privind salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ care au intrat în vigoare ulterior acestei legi.

(6) În anul 2016, ordonatorii principali de credite/ordonatorii de credite pot aproba demararea procedurilor privind promovarea pe funcții, grade sau trepte profesionale a personalului numai cu condiția încadrării în cheltuielile de personal aprobate în buget.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 57/2015:
Art 1 Salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice
Art 2 Salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice
Art 3 Salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice
Art 4 Salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice
Art 5 Salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice
Art 6 Salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice
Art 7 Salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice
Art 8 Salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice
Art 9 Salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice
Art 10 Salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice
Art 11 Salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice
Art 12 Salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice
Art 13 Măsuri bugetare
Art 14 Măsuri bugetare
;
se încarcă...