Art 35 Măsuri bugetare | Ordonanță de urgență 57/2015

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Măsuri bugetare -
Art. 35. -

(1) Lichidarea sumelor angajate, ordonanțate și plătite conform art. 34 alin. (5) se realizează pe baza proceselor-verbale de recepție provizorie sau a proceselor-verbale de punere în funcțiune, precum și a auditurilor tehnice și acceptanțelor, atunci când acestea sunt necesare. Produsele și condițiile în care este necesară realizarea de audituri tehnice și acceptanțe se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naționale. Derogări (1)

(2) Lichidarea sumelor reprezentând avansuri acordate în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (2) se justifică de furnizori nu mai târziu de 36 de luni de la data acordării avansurilor, prin livrări de produse finite sau componente ale acestora, care pot funcționa independent și îndeplini, parțial, cerințele ordonatorilor de credite. Derogări (1)

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), pentru achizițiile realizate de ordonatorii de credite conform art. 34 alin. (1), de la organizații internaționale sau de la guvernele altor state, lichidarea sumelor angajate se realizează cu respectarea cerințelor reglementărilor acestor organizații internaționale sau ale guvernelor.

(4) Plata produselor/serviciilor/lucrărilor pentru care ordonatorii de credite au efectuat lichidarea se poate realiza de către băncile sau unitățile de trezorerie în care au fost deschise acreditivele cu această destinație, pe bază de instrucțiuni și/sau prin transferarea de credite bugetare în conformitate cu prevederile documentelor de angajare.

(5) Pentru produsele/serviciile/lucrările pentru care au fost acordate avansuri, ordonatorii de credite au obligația ca la efectuarea plăților sau transmiterea instrucțiunilor prevăzute la alin. (4) să deducă în mod corespunzător sumele acordate avans conform documentelor de angajare.

(6) Acceptanța reprezintă prima etapă a procesului de lichidare și are rolul de a furniza ordonatorului de credite dovezi obiective cu privire la modul în care produsul furnizat satisface performanțele, siguranța, parametrii tehnici decisivi, configurația fizică, configurația funcțională, compatibilitatea și interoperabilitatea cu produsul solicitat.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 57/2015:
Art 25 Măsuri bugetare
Art 26 Măsuri bugetare
Art 27 Măsuri bugetare
Art 28 Măsuri bugetare
Art 29 Măsuri bugetare
Art 30 Măsuri bugetare
Art 31 Măsuri bugetare
Art 32 Măsuri bugetare
Art 33 Măsuri bugetare
Art 34 Măsuri bugetare
Art 35 Măsuri bugetare
Art 36 Măsuri bugetare
Art 37 Măsuri bugetare
Art 38 Măsuri bugetare
Art 39 Măsuri bugetare
Art II "
Art III "
Art 40 Măsuri bugetare
Art 28 "
Art 29 "
Art 30 "
;
se încarcă...