Art 26 Măsuri bugetare | Ordonanță de urgență 57/2015

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Măsuri bugetare -
Art. 26. -

Articolul 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 4 iunie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Alineatul (5) va avea următorul cuprins:

"

(5) Plafonul anual al garanțiilor care pot fi emise potrivit alin. (3), condițiile de acordare a acestora și de eligibilitate a băncilor și a persoanelor fizice beneficiare ale programului «Prima casă», precum și regulile de gestionare a plafoanelor anuale și garanțiilor se stabilesc prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului."

2. La alineatul (104), literele c) și d) vor avea următorul cuprins:

"

c) creditul acordat inițial în cadrul Programului să fie lichidat până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuințe în cadrul Programului;

d) la data solicitării celui de-al doilea credit, beneficiarul Programului persoană fizică declară pe propria răspundere fie că deține în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția cel mult o locuință, respectiv cea achiziționată sau construită în cadrul Programului pe care urmează să o înstrăineze cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuințe care va fi achiziționată sau construită în cadrul Programului, fie că deține în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția cel mult o locuință, dobândită sau construită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafață utilă mai mică de 50 mp și o a doua locuință, respectiv cea achiziționată sau construită inițial în cadrul Programului, pe care o va înstrăina cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noii locuințe care va fi achiziționată în cadrul Programului."

3. Alineatul (105) va avea următorul cuprins:

"

(105) La data lichidării creditului acordat inițial în cadrul Programului, prevăzută la alin. (104), se radiază ipoteca în favoarea statului și a finanțatorului, privilegiul finanțatorului, precum și interdicțiile de înstrăinare și grevare cu sarcini instituite conform alin. (7)-(72) asupra imobilului achiziționat sau construit inițial în cadrul Programului."

4. Alineatul (107) va avea următorul cuprins:

"

(107) Prin excepție de la prevederile alin. (7)-(72), în cazul beneficiarilor care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (104), finanțatorul, cu acordul Ministerului Finanțelor Publice, aprobă înstrăinarea locuinței achiziționate sau construite inițial în cadrul Programului, precum și ridicarea temporară a interdicției de grevare, chiar și înainte de expirarea perioadei de 5 ani în care operează interdicția de înstrăinare a locuinței, cu condiția lichidării creditului inițial."

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 57/2015:
Art 18 Măsuri bugetare
Art 19 Măsuri bugetare
Art 20 Măsuri bugetare
Art 21 Măsuri bugetare
Art 22 Măsuri bugetare
Art 23 Măsuri bugetare
Art 24 Măsuri bugetare
Art 8 "
Art 9 "
Art 25 Măsuri bugetare
Art 26 Măsuri bugetare
Art 27 Măsuri bugetare
Art 28 Măsuri bugetare
Art 29 Măsuri bugetare
Art 30 Măsuri bugetare
Art 31 Măsuri bugetare
Art 32 Măsuri bugetare
Art 33 Măsuri bugetare
Art 34 Măsuri bugetare
Art 35 Măsuri bugetare
Art 36 Măsuri bugetare
;
se încarcă...