Art 21 Măsuri bugetare | Ordonanță de urgență 57/2015

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Măsuri bugetare -
Art. 21. -

Prin derogare de la prevederile art. III alin. (8) și (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2016, numărul maxim de posturi stabilit potrivit punctului 1 din procedura de stabilire a numărului maxim de posturi ce pot fi încadrate la nivelul unităților/subunităților administrativ-teritoriale, cu excepția celor din cadrul capitolelor bugetare "Învățământ" și "Asigurări și asistență socială", finanțate din bugetele locale, precum și din capitolul bugetar "Sănătate", indiferent de sursa de finanțare, prevăzută în anexa la ordonanța de urgență, stabilit pentru anul 2014, se menține și pentru anul 2016.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 57/2015:
Art 13 Măsuri bugetare
Art 14 Măsuri bugetare
Art 15 Măsuri bugetare
Art 16 Măsuri bugetare
Art 20 "
Art 17 Măsuri bugetare
Art 8 "
Art 18 Măsuri bugetare
Art 19 Măsuri bugetare
Art 20 Măsuri bugetare
Art 21 Măsuri bugetare
Art 22 Măsuri bugetare
Art 23 Măsuri bugetare
Art 24 Măsuri bugetare
Art 8 "
Art 9 "
Art 25 Măsuri bugetare
Art 26 Măsuri bugetare
Art 27 Măsuri bugetare
Art 28 Măsuri bugetare
Art 29 Măsuri bugetare
;
se încarcă...