Parlamentul României

Legea nr. 265/2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului

Modificări (...), Referințe (2), Reviste (1), Jurisprudență

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 09 iulie 2006

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. -

Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecția mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, cu următoarele modificări și completări:

1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

"

Art. 1. -

(1) Obiectul prezentei ordonanțe de urgență îl constituie un ansamblu de reglementări juridice privind protecția mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor și elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă.

(2) Mediul reprezintă ansamblul de condiții și elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice și anorganice, precum și ființele vii, sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale și spirituale, calitatea vieții și condițiile care pot influența bunăstarea și sănătatea omului."

2. La articolul 2, punctele 1-4, 11, 12 și partea introductivă a punctului 18 vor avea următorul cuprins:

"

1. accident ecologic - evenimentul produs ca urmare a unor neprevăzute deversări/emisii de substanțe sau preparate periculoase/poluante, sub formă lichidă, solidă, gazoasă ori sub formă de vapori sau de energie, rezultate din desfășurarea unor activități antropice necontrolate/bruște, prin care se deteriorează ori se distrug ecosistemele naturale și antropice;

2. acte de reglementare - avizele de mediu, avizul Natura 2000, acordul de mediu, acordul de import/export plante și/sau animale sălbatice non-CITES, permisul CITES, autorizația privind emisiile de gaze cu efect de seră, acordul de import pentru organisme modificate genetic, autorizația/autorizația integrată de mediu, autorizația privind activitățile cu organisme modificate genetic;

3. acord de mediu - actul tehnico-juridic prin care se stabilesc condițiile de realizare a proiectului, din punctul de vedere al impactului asupra mediului; acordul de mediu reprezintă decizia autorității competente pentru protecția mediului, care dă dreptul titularului de proiect să realizeze proiectul din punctul de vedere al protecției mediului;

4. acordul de import pentru organisme modificate genetic - actul tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, care dă dreptul titularului să realizeze activitatea de import de organisme/microorganisme modificate genetic și stabilește condițiile în care aceasta se poate desfășura, conform legislației în vigoare;

.....................................................................................................................

11. autorizație privind activități cu organisme modificate genetic - actul tehnico-juridic emis de autoritatea competentă, conform dispozițiilor legale în vigoare, care reglementează condițiile de introducere deliberată în mediu și/sau pe piață a organismelor modificate genetic și pentru utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic;

12. autoritate competentă pentru protecția mediului - autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, Agenția Națională pentru Protecția Mediului sau agențiile pentru protecția mediului, respectiv agențiile regionale pentru protecția mediului și agențiile județene pentru protecția mediului, Administrația Rezervației Biosferei «Delta Dunării», precum și Garda Națională de Mediu și structurile subordonate acesteia;

.....................................................................................................................

18. cele mai bune tehnici disponibile - stadiul de dezvoltare cel mai avansat și eficient înregistrat în dezvoltarea unei activități și a modurilor de exploatare, care demonstrează posibilitatea practică de a constitui referința pentru stabilirea valorilor-limită de emisie în scopul prevenirii poluării, iar în cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru a reduce în ansamblu emisiile și impactul asupra mediului în întregul său:".

3. La articolul 2, după punctul 18 se introduce un nou punct, punctul 181, cu următorul cuprins:

"

181. certificat de emisii de gaze cu efect de seră - titlul care conferă dreptul de a emite o tonă de dioxid de carbon echivalent într-o perioadă definită;".

4. La articolul 2, punctul 28 va avea următorul cuprins:

"

28. emisie - evacuarea directă ori indirectă, din surse punctuale sau difuze, de substanțe, vibrații, radiații electromagnetice și ionizante, căldură ori de zgomot în aer, apă sau sol;".

5. La articolul 2, punctul 41 se abrogă.

6. La articolul 2, după punctul 46 se introduce un nou punct, punctul 461, cu următorul cuprins:

"

461. autorizație privind emisiile de gaze cu efect de seră - actul tehnico-juridic emis de autoritatea publică competentă pentru protecția mediului pentru una sau mai multe instalații ori pentru părți ale instalației situate pe același amplasament și exploatate de același operator, prin care se alocă un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră;".

7. La articolul 2, punctele 50, 52 și 53 vor avea următorul cuprins:

"

50. poluant - orice substanță, preparat sub formă solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori ori de energie, radiație electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibrații care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenților acestuia și al organismelor vii și aduce daune bunurilor materiale;

.....................................................................................................................

52. prejudiciu - efectul cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătății oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat prin poluanți, activități dăunătoare ori dezastre;

53. proiect - execuția lucrărilor de construcții sau alte instalații ori amenajări, alte intervenții asupra cadrului natural și peisajului, inclusiv cele care implică extragerea resurselor minerale;".

8. La articolul 2, punctul 73 se abrogă.

9. La articolul 3, litera a) va avea următorul cuprins:

"

a) principiul integrării cerințelor de mediu în celelalte politici sectoriale;".

10. La articolul 4, partea introductivă va avea următorul cuprins:

"

Art. 4. - Jurisprudență (1)

Modalitățile de implementare a principiilor și a elementelor strategice sunt:".

11. La articolul 5, literele b)-d) vor avea următorul cuprins:

"

b) dreptul de asociere în organizații pentru protecția mediului;

c) dreptul de a fi consultat în procesul de luare a deciziilor privind dezvoltarea politicii și legislației de mediu, emiterea actelor de reglementare în domeniu, elaborarea planurilor și programelor;

d) dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul organizațiilor pentru protecția mediului, autorităților administrative și/sau judecătorești, după caz, în probleme de mediu, indiferent dacă s-a produs sau nu un prejudiciu;".

12. La articolul 7, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"

Art. 7. -

(1) Coordonarea, reglementarea și implementarea în domeniul protecției mediului revin autorității publice centrale pentru protecția mediului, Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, agențiilor regionale și județene pentru protecția mediului, Administrației Rezervației Biosferei «Delta Dunării»."

13. La articolul 7, după alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:

"

(3) Controlul respectării măsurilor de protecția mediului se realizează de:

a) comisari și persoane împuternicite din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Administrației Rezervației Biosferei «Delta Dunării»;

b) autoritățile administrației publice locale, prin personalul împuternicit;

c) Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor, prin personalul împuternicit, în domeniile lor de activitate, conform atribuțiilor stabilite prin lege."

14. Articolul 8 va avea următorul cuprins:

"

Art. 8. -

(1) Autoritățile competente pentru protecția mediului, cu excepția Gărzii Naționale de Mediu și a structurilor subordonate acesteia, conduc procedura de reglementare și emit, după caz, acte de reglementare, în condițiile legii.

(2) În derularea procedurilor de reglementare pentru proiecte sau activități care pot avea efecte semnificative asupra teritoriului altor state, autoritățile competente pentru protecția mediului au obligația să respecte prevederile convențiilor internaționale la care România este parte."

15. La articolul 12, alineatul (5) va avea următorul cuprins:

"

(5) Autoritatea competentă pentru protecția mediului stabilește cu titularul activității programul pentru conformare, pe baza concluziilor și recomandărilor bilanțului de mediu."

16. La articolul 15, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"

Art. 15. -

(1) Autoritățile competente pentru protecția mediului, cu excepția Gărzii Naționale de Mediu și a structurilor subordonate acesteia, emit, revizuiesc și actualizează, după caz, actele de reglementare."

17. La articolul 20, alineatele (3) și (6) vor avea următorul cuprins: Reviste (1)

"

(3) Consultarea publicului este obligatorie în cazul procedurilor de emitere a actelor de reglementare, potrivit legislației în vigoare. Procedura de participare a publicului la luarea deciziei este stabilită prin acte normative specifice.

.....................................................................................................................

(6) Organizațiile neguvernamentale care promovează protecția mediului au drept la acțiune în justiție în probleme de mediu, având calitate procesuală activă în litigiile care au ca obiect protecția mediului."

18. La articolul 49, alineatele (1) și (3) vor avea următorul cuprins:

"

Art. 49. -

(1) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului împreună cu autoritățile publice centrale și locale, după caz, elaborează reglementări tehnice privind măsurile de protecție a ecosistemelor, de conservare și utilizare durabilă a componentelor diversității biologice.

.....................................................................................................................

(3) La proiectarea lucrărilor care pot modifica cadrul natural al unei arii naturale protejate este obligatorie procedura de evaluare a impactului asupra acesteia, urmată de avansarea soluțiilor tehnice de menținere a zonelor de habitat natural, de conservare a funcțiilor ecosistemelor și de protecție a speciilor sălbatice de floră și faună, inclusiv a celor migratoare, cu respectarea alternativei și a condițiilor impuse prin acordul de mediu, automonitorizarea, precum și monitorizarea de către structurile de administrare, până la îndeplinirea acestora."

19. La articolul 51, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins:

"

(41) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului raportează Comisiei Europene stadiul îndeplinirii măsurilor prevăzute în normele Uniunii Europene privind protecția naturii."

20. La articolul 51, alineatul (5) va avea următorul cuprins:

"

(5) Pentru administrarea parcurilor naționale, parcurilor naturale, a siturilor de interes comunitar și a ariilor de protecție specială avifaunistice, a căror suprafață este mai mare de 4.000 ha, precum și pentru coordonarea și monitorizarea celorlalte categorii de arii naturale protejate se înființează Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate și Conservarea Biodiversității, instituție publică, în subordinea autorității publice centrale pentru protecția mediului, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, care are în subordine și/sau în coordonare structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică."

21. La articolul 52, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"

(2) În ariile naturale protejate sunt interzise:

a) desfășurarea programelor, proiectelor și activităților care contravin planurilor de management sau regulamentelor ariilor naturale protejate;

b) schimbarea destinației terenurilor fără aprobarea structurilor de administrare;

c) pășunatul și amplasarea de stâne și locuri de târlire fără aprobarea structurilor de administrare;

d) activități comerciale de tip comerț ambulant, fără aprobarea structurilor de administrare."

22. La articolul 52, litera d) a alineatului (3) va avea următorul cuprins:

"

d) accesul cu mijloace motorizate care utilizează carburanți fosili pe suprafața ariilor naturale protejate, în scopul practicării de sporturi, în afara drumurilor permise accesului public și a terenurilor special amenajate;".

23. Articolul 54 va avea următorul cuprins:

"

Art. 54. -

(1) De la data aderării României la Uniunea Europeană cultivarea sau testarea plantelor superioare modificate genetic se va supune acquis-ului comunitar.

(2) De la data aderării României la Uniunea Europeană, în România se interzice cultivarea plantelor superioare modificate genetic, altele decât cele acceptate în Uniunea Europeană.

(3) Distanța minimă față de ariile naturale protejate, în care activitatea de cultivare și/sau de testare a plantelor superioare modificate genetic este interzisă, se stabilește prin ordin comun al conducătorilor autorității publice centrale pentru protecția mediului și gospodăririi apelor și autorității publice centrale pentru agricultură, păduri și dezvoltare rurală."

24. La articolul 60, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"

(2) Gestionarea durabilă și unitară a fondurilor obținute în urma tranzacționării unității de cantitate atribuită, prevăzută de Protocolul de la Kyoto la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997, ratificat prin Legea nr. 3/2001, se realizează prin structuri special constituite în cadrul Administrației Fondului pentru Mediu."

25. Articolul 62 va avea următorul cuprins:

"

Art. 62. -

Deținătorii, cu orice titlu, de terenuri pe care se găsesc perdelele și aliniamentele de protecție, spațiile verzi, parcurile, gardurile vii sunt obligați să le întrețină pentru îmbunătățirea capacității de regenerare a atmosferei, protecția fonică și eoliană."

26. Articolul 65 va avea următorul cuprins:

"

Art. 65. -

Protecția solului, a subsolului și a ecosistemelor terestre, prin măsuri adecvate de gospodărire, conservare, organizare și amenajare a teritoriului, este obligatorie pentru toți deținătorii, cu orice titlu."

27. La articolul 70, literele a) și f) vor avea următorul cuprins:

"

a) să îmbunătățească microclimatul localităților, prin amenajarea și întreținerea izvoarelor și a luciilor de apă din interiorul și din zonele limitrofe acestora, să înfrumusețeze și să protejeze peisajul, să mențină curățenia stradală;

.....................................................................................................................

f) să adopte elemente arhitecturale adecvate, să optimizeze densitatea de locuire, concomitent cu menținerea, întreținerea și dezvoltarea spațiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori și a perdelelor de protecție stradală, a amenajamentelor peisagistice cu funcție ecologică, estetică și recreativă, în conformitate cu planurile de urbanism și amenajarea teritoriului;".

28. Articolul 71 va avea următorul cuprins:

"

Art. 71. - Jurisprudență (1)

(1) Schimbarea destinației terenurilor prevăzute în planurile urbanistice ca spații verzi amenajate este interzisă.

(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) terenurile proprietate privată, prevăzute în planurile urbanistice ca zone verzi, sau spațiile plantate neprotejate a căror destinație poate fi schimbată numai cu respectarea reglementărilor specifice în vigoare."

29. La articolul 74, după litera b) a alineatului (2) se introduce o nouă literă, litera b1), cu următorul cuprins:

"

b1) un reprezentant al Agenției Naționale pentru Ariile Naturale Protejate și Conservarea Biodiversității;".

30. La articolul 74, după litera n) a alineatului (2) se introduce o nouă literă, litera o), cu următorul cuprins:

"

o) un primar de municipiu reședință de județ, nominalizat de primarii celorlalte municipii reședință de județ din regiunea respectivă."

31. La articolul 75, litera n) va avea următorul cuprins:

"

n) elaborează și implementează programe și elaborează materiale educative privind protecția mediului;".

32. La articolul 75, literele ț) și y) vor avea următorul cuprins:

"

t) se consultă cel puțin o dată pe an cu reprezentanții organizațiilor neguvernamentale și cu alți reprezentanți ai societății civile pentru stabilirea strategiei protecției mediului;

.....................................................................................................................

y) propune, în situații speciale constatate pe baza datelor obținute din supravegherea mediului, declararea prin hotărâre a Guvernului de zone de risc înalt de poluare în anumite regiuni ale țării și elaborează, împreună cu alte autorități publice centrale și locale, programe speciale pentru înlăturarea riscului survenit în aceste zone, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. După eliminarea factorilor de risc înalt de poluare, pe baza noilor date rezultate din supravegherea evoluției stării mediului, zona respectivă este declarată reintrată în normalitate;".

33. La articolul 75, după litera y) se introduce o nouă literă, litera z), cu următorul cuprins:

"

z) autorizarea laboratoarelor pentru controlul calității mediului."

34. La articolul 87, litera d) va avea următorul cuprins:

"

d) aprobă locațiile și suprafețele pe care urmează să fie cultivate plante superioare modificate genetic, în vederea autorizării de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului;".

35. La articolul 90, litera d) va avea următorul cuprins:

"

d) să aibă personal specializat pentru protecția mediului și să colaboreze în acest scop cu autoritățile pentru protecția mediului;".

36. La articolul 90, litera i) se abrogă.

37. La articolul 94, litera r) a alineatului (1) va avea următorul cuprins:

"

r) asigură luarea măsurilor de salubrizare a terenurilor deținute cu orice titlu, neocupate productiv sau funcțional, în special a celor situate de-a lungul căilor de comunicație rutiere, feroviare și de navigație;".

38. La articolul 94, partea introductivă a alineatului (2) și litera b) vor avea următorul cuprins:

"

(2) Persoanele fizice sau juridice care prospectează, explorează ori exploatează resursele solului și subsolului au următoarele obligații:

.....................................................................................................................

b) să anunțe autoritățile pentru protecția mediului sau, după caz, celelalte autorități competente, potrivit legii, despre orice situații accidentale care pun în pericol mediul și să acționeze pentru refacerea acestuia."

39. La articolul 94, litera a) a alineatului (3) va avea următorul cuprins:

"

a) să solicite și să obțină autorizația din partea autorității publice competente pentru agricultură;".

40. La articolul 94, litera b) a alineatului (3) se abrogă.

41. La articolul 94, litera a) a alineatului (4) va avea următorul cuprins:

"

a) să respecte prevederile planurilor de management și ale regulamentelor ariilor naturale protejate;".

42. La articolul 94, litera c) a alineatului (4) se abrogă.

43. La articolul 96, partea introductivă a alineatului (1) și punctele 12 și 16 vor avea următorul cuprins:

"

Art. 96. - Jurisprudență (2)

(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei (RON) la 6.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON), pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale: Jurisprudență (1)

.....................................................................................................................

12. obligațiile autorităților administrației publice locale, precum și ale persoanelor fizice și juridice, după caz, de a adopta și/sau aplica măsuri obligatorii cu privire la întreținerea și înfrumusețarea clădirilor, a curților și împrejurimilor acestora, a spațiilor verzi din curți și dintre clădiri, a arborilor și arbuștilor decorativi, în conformitate cu planurile de urbanism;

.....................................................................................................................

16. obligația desfășurării pe suprafața ariilor naturale protejate numai a acelor activități conforme prevederilor planurilor de management și regulamentelor ariilor naturale protejate;".

44. La articolul 96, punctul 17 al alineatului (1) se abrogă.

45. La articolul 96 alineatul (1), după punctul 25 se introduc două noi puncte, punctele 26 și 27, cu următorul cuprins:

"

26. obligația persoanelor fizice de a nu deversa în apele de suprafață sau subterane ape uzate, fecaloid menajere;

27. cultivarea fără autorizare a plantelor superioare modificate genetic."

46. La articolul 96, partea introductivă a alineatului (2) și punctul 1 vor avea următorul cuprins:

"

(2) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 30.000 lei (RON) la 60.000 lei (RON), pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale:

1. obligația persoanelor fizice și juridice de solicitare și obținere a actelor de reglementare conform prevederilor legale, precum și a acordului de import/export și a autorizațiilor privind organismele modificate genetic, conform prevederilor legale, în termenele stabilite de autoritate;".

47. La articolul 96, punctul 2 al alineatului (2) se abrogă.

48. La articolul 96, alineatul (2), punctul 9 va avea următorul cuprins:

"

9. obligațiile autorităților administrației publice locale de a avea personal specializat pentru protecția mediului și de a colabora în acest scop cu autoritățile pentru protecția mediului;".

49. La articolul 96, punctul 17 al alineatului (2) se abrogă.

50. La articolul 96 alineatul (2), punctul 27 va avea următorul cuprins:

"

27. obligațiile persoanelor fizice și juridice, care prospectează, explorează sau exploatează resursele naturale, de a remedia zonele în care solul, subsolul și ecosistemele terestre au fost afectate;".

51. La articolul 96, alineatul (2), punctele 32 și 33 vor avea următorul cuprins:

"

32. obligația persoanelor fizice și juridice de a nu produce poluarea apelor de suprafață prin spălarea de obiecte, produse, ambalaje, materiale;

33. obligația persoanelor juridice de a nu deversa în apele de suprafață sau subterane ape uzate, fecaloid menajere;".

52. La articolul 96, partea introductivă a alineatului (3) și punctele 4 și 9 vor avea următorul cuprins:

"

(3) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale:

.....................................................................................................................

4. obligațiile persoanelor fizice și juridice de a diminua, modifica sau înceta activitățile generatoare de poluare la cererea motivată a autorităților pentru protecția mediului;

.....................................................................................................................

9. obligațiile persoanelor fizice și juridice de a realiza în totalitate și la termen măsurile impuse, în conformitate cu actele de reglementare și prevederile legale, de persoanele împuternicite cu verificarea, inspecția și controlul în domeniul protecției mediului;".

53. La articolul 96 alineatul (3), după punctul 14 se introduce un nou punct, punctul 15, cu următorul cuprins:

"

15. obligația persoanelor fizice și juridice să nu deverseze în apele de suprafață sau subterane ape uzate, substanțe petroliere sau periculoase, ape care conțin substanțe periculoase."

54. La articolul 97, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins:

"

Art. 97. -

(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 96 se realizează de:

a) comisari și persoane împuternicite din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Administrației Rezervației Biosferei «Delta Dunării»;

b) autoritățile administrației publice locale și personalul împuternicit al acestora;

c) Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor prin personalul împuternicit, în domeniile lor de activitate, conform atribuțiilor stabilite prin lege.

(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 96 se realizează și de personalul structurilor de administrare și custozii ariilor naturale protejate, numai pe teritoriul ariei naturale protejate administrate."

55. La articolul 98, partea introductivă a alineatului (1) va avea următorul cuprins:

"

Art. 98. -

(1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă penală de la 30.000 lei (RON) la 60.000 lei (RON) următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală:".

56. La articolul 98, partea introductivă a alineatului (2) va avea următorul cuprins:

"

(2) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON) următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală:".

57. La articolul 98, punctul 15 al alineatului (2) se abrogă.

58. La articolul 102 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

"

(2) Până la adoptarea noilor proceduri de reglementare din punctul de vedere al protecției mediului, emiterea actelor de reglementare se realizează conform actelor normative existente la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență."

59. La articolul 104, litera c) va avea următorul cuprins:

"

c) art. 21 alin. (1) lit. d) și e) și art. 54 care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007."

Art. II. -

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR PREȘEDINTELE SENATULUI
BOGDAN OLTEANU NICOLAE VĂCĂROIU

București, 29 iunie 2006.

Nr. 265.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...