Art 64 Dispoziții speciale privind conflictele de familie | Lege 192/2006

Acesta este un fragment din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Dispoziții speciale privind medierea unor conflicte - Dispoziții speciale privind conflictele de familie -
Art. 64.
- Jurisprudență, Reviste (6), Librăria Indaco (2)

(1) Pot fi rezolvate prin mediere neînțelegerile dintre soți privind continuarea căsătoriei, exercițiul drepturilor părintești, stabilirea domiciliului copiilor, contribuția părinților la întreținerea copiilor, precum și orice alte neînțelegeri care apar în raporturile dintre soți cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii. Modificări (1), Jurisprudență, Reviste (2)

(2) Înțelegerea soților cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului se depune de către părți la instanța competentă să pronunțe divorțul. Respingeri hotărâri prealabile (1), Jurisprudență, Reviste (3)

Acesta este un fragment din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 192/2006:
Art 54 Desfășurarea medierii
Art 55 Desfășurarea medierii
Art 56 Închiderea procedurii de mediere
Art 57 Închiderea procedurii de mediere
Art 58 Închiderea procedurii de mediere
Art 59 Închiderea procedurii de mediere
Art 60 Închiderea procedurii de mediere
Art 61 Medierea în cazul unui litigiu civil pe rolul instanțelor de judecată
Art 62 Medierea în cazul unui litigiu civil pe rolul instanțelor de judecată
Art 63 Medierea în cazul unui litigiu civil pe rolul instanțelor de judecată
Art 64 Dispoziții speciale privind conflictele de familie
Art 65 Dispoziții speciale privind conflictele de familie
Art 66 Dispoziții speciale privind conflictele de familie
Art 67 Dispoziții speciale privind medierea în cauzele penale
Art 68 Dispoziții speciale privind medierea în cauzele penale
Art 69 Dispoziții speciale privind medierea în cauzele penale
Art 70 Dispoziții speciale privind medierea în cauzele penale
Art 71 Dispoziții tranzitorii și finale
Art 72 Dispoziții tranzitorii și finale
Art 73 Dispoziții tranzitorii și finale
Art 74 Dispoziții tranzitorii și finale
Reviste:
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Respingere sesizare. Interpretarea și aplicarea dispozițților art. 64 alin. (2) și art. 59 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în sensul de a se stabili dacă instanța de judecată poate lua act de acordul de mediere, prin care părțile s-au înțeles cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului
Procedura divorțului. Dispoziții comune
O altfel de soluționare a conflictelor. Medierea și arbitrajul - informații utile și avantaje
CCR: Prevederea referitoare la obligația de a participa la ședința de informare privind medierea este neconstituțională!
Exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți și privarea de facto de exercițiul autorității părintești în cazul răpirii internaționale de minori/L'exercice de l'autorite parentale conjointement par les deux parents et la privation de facto de l'exercice de l'autorite parentale dans l'affaire d'enlèvement d'enfants/Jointly exercising the parental authority by both parents and de facto deprivation of the exercise of the parental authority in the case of international child abduction
Desfacerea căsătoriei potrivit dreptului internațional privat
Procedura divorțului în reglementarea noului Cod de procedură civilă
Decizia nr. 3 din 14 ianuarie 2019 în dosarul nr. x/2018
Acordul de mediere. Despre aspectele accesorii divorțului
Referințe în cărți:
Legislația profesiei de mediator
Medierea - Oxigen pentru o societate modernă
;
se încarcă...