Art 38 Răspunderea mediatorului | Lege 192/2006

Acesta este un fragment din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Drepturile și obligațiile mediatorului - Răspunderea mediatorului -
Art. 38.
- Jurisprudență, Reviste (1), Librăria Indaco (1)

Răspunderea disciplinară a mediatorului intervine pentru următoarele abateri:

a) încălcarea obligației de confidențialitate, imparțialitate și neutralitate;

b) refuzul de a răspunde cererilor formulate de autoritățile judiciare, în cazurile prevăzute de lege;

c) refuzul de a restitui înscrisurile încredințate de părțile aflate în conflict;

d) reprezentarea sau asistarea uneia dintre părți într-o procedură judiciară sau arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii;

e) săvârșirea altor fapte care aduc atingere probității profesionale. Reviste (1)

Acesta este un fragment din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 192/2006:
Art 28 Drepturile mediatorului
Art 29 Obligațiile mediatorului
Art 30 Obligațiile mediatorului
Art 31 Obligațiile mediatorului
Art 32 Obligațiile mediatorului
Art 33 Obligațiile mediatorului
Art 34 Obligațiile mediatorului
Art 35 Obligațiile mediatorului
Art 36 Obligațiile mediatorului
Art 37 Obligațiile mediatorului
Art 38 Răspunderea mediatorului
Art 39 Răspunderea mediatorului
Art 40 Răspunderea mediatorului
Art 41 Răspunderea mediatorului
Art 42 Răspunderea mediatorului
Art 43 Procedura prealabilă încheierii contractului de mediere
Art 44 Procedura prealabilă încheierii contractului de mediere
Art 45 Contractul de mediere
Art 46 Contractul de mediere
Art 47 Contractul de mediere
Art 48 Contractul de mediere
Reviste:
Considerații privind taxele profesionale anuale pentru mediatori, impuse nejustificat de către Consiliul de mediere. Soluții privind cererile de chemare în judecată pentru recuperarea taxelor
Referințe în cărți:
Legislația profesiei de mediator
;
se încarcă...