Neconstituționalitatea interpretării referitoare la încetarea efectelor Ordonanței Guvernului nr 50/1994 | Decizie 1/1995

Acesta este un fragment din Decizia nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

OPINIE SEPARATĂ II -
2.
Neconstituționalitatea interpretării referitoare
la încetarea efectelor Ordonanței Guvernului nr. 50/1994

Întrucât pe toată perioada de reexaminare, legea de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 50/1994 există în continuare în forma în care a fost adoptată de Parlament, este contradictoriu să se presupună, așa cum o face decizia de interpretare, că, deși legea de aprobare a ordonanței există, ordonanța pe care o aprobă a fost desființată. Una din două: ori legea de aprobare a ordonanței este desființată, ca urmare a declarării sale ca neconstituțională și atunci, evident, pe cale de consecință, ordonanța pe care a aprobat-o este, la rândul său, desființată, ori legea respectivă nu este desființată, urmând a fi supusă reexaminării, după cum prevede art. 145 alin. (1) din Constituție și, atunci, nici ordonanța pe care o aprobă nu este desființată, deoarece, altminteri, legea însăși ar fi fără obiect.

În consecință, cât timp legea de aprobare a ordonanței nu a fost infirmată, în cadrul procedurii de reexaminare, ordonanța nu poate fi considerată ca desființată. Nu s-ar putea susține nici că aplicarea ei este suspendată, până la reexaminarea legii, deoarece aceasta ar fi, de asemenea, contrar legii de aprobare, a cărei existență depinde exclusiv de legiuitor și a cărei desființare sau readoptare urmează a se face în cadrul procedurii de reexaminare. Din alt punct de vedere, inaplicabilitatea unei ordonanțe ca urmare a constatării, de către Curtea Constituțională, a caracterului său neconstituțional este posibilă numai în cadrul atribuției prevăzute de art. 144 lit. c) din Constituție, prin soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, deoarece, în acest caz, nemaiexistând obligația de reexaminare, sunt incidente exclusiv prevederile art. 145 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii pentru viitor.

Decizia de interpretare, însă, deși se întemeiază pe prevederile art. 144 lit. a) din Constituție, referitoare la controlul anterior promulgării, preia soluția specifică atribuției prevăzute de art. 144 lit. c) din Constituție privind controlul posterior, prin soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate. Aplicându-se o modalitate specifică controlului posterior, privind excepțiile de neconstituționalitate, la controlul preventiv, înaintea promulgării, prin decizia de interpretare s-a adoptat o soluție conceptual inadmisibilă, întrucât controlul preventiv se supune unor reguli cu totul diferite de cel posterior, care privește excepțiile de neconstituționalitate. Această soluție este neconstituțională și sub aspectul efectelor, întrucât presupune suspendarea sub condiție a aplicării unei legi - ordonanța fiind din acest punct de vedere similară legii - și anume ca legea de aprobare să nu fie reconfirmată de Parlament potrivit art. 145 alin. (1) din Constituție. Această nouă modalitate - suspendarea sub condiție a aplicării unei legi de către Curtea Constituțională - este neconstituțională, nu numai fiindcă nu este prevăzută de Constituție dar și, mai ales, deoarece Curtea, depășindu-și statutul său, exercită, astfel, o funcție specifică de legiuitor. Curtea ar însemna să nu mai fie doar un garant al supremației Constituției, ci și o Cameră legiuitoare, cu o putere mai mare chiar decât a Camerelor parlamentare, întrucât efectele - ca legiuitor al deciziilor sale - nu ar mai fi supuse promulgării.

Decizia de interpretare constituie și o impietare asupra competenței legislative a Parlamentului în ce privește adoptarea legii de aprobare sau de respingere a ordonanței.

Potrivit art. 114 alin. (5) din Constituție, aprobarea sau respingerea ordonanțelor se face prin lege. De aceea, atât timp cât nu a intervenit o lege, ordonanța nu poate fi considerată ca aprobată sau respinsă, desigur dacă, între timp, nu a devenit caducă și, deci, ea este aplicabilă. Așa cum s-a arătat, decizia de neconstituționalitate nu are ca efect desființarea legii și nici nu poate avea acest efect din moment ce legea respectivă este supusă reexaminării.

Cu încălcarea prevederilor art. 114 alin. (5) din Constituție, decizia de interpretare, substituindu-se Parlamentului, a statuat că ordonanța este inaplicabilă, deși nu a intervenit o lege de respingere, numai legiuitorul putând, în cadrul procesului legislativ, să desființeze ordonanța și, astfel, să curme aplicarea ei, la data când, fiind promulgată, legea de respingere este publicată în Monitorul Oficial al României.

Prin decizia Curții Constituționale se ajunge astfel la înlocuirea dezbaterii parlamentare între forțele politice ce se opun ordonanței, reprezentate de semnatarii obiecției de neconstituționalitate - U.D.M.R., P.D. etc. - și cei care au votat legea.

Acesta este un fragment din Decizia nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Decizie 1/1995:
Neconstituționalitatea interpretării potrivit căreia decizia Curții Constituționale prin care o lege este declarată neconstituțională are caracter obligatoriu pentru toate subiectele de drept
Neconstituționalitatea interpretării referitoare la încetarea efectelor Ordonanței Guvernului nr 50/1994
Nelegalitatea interpretării potrivit cu care toate deciziile date în temeiul art 144 lit a), b) și c) din Constituție, indiferent de natura controlului, sunt obligatorii de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României
;
se încarcă...