Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 87/1995 privind soluționarea recursului declarat de Societatea Comercială Hercules S.A. Alba Iulia împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 16 din 7 februarie 1995

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 01 noiembrie 1995

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Ioan Muraru - președinte
Mihai Constantinescu - judecător
Ioan Deleanu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Victor Dan Zlătescu - judecător
Raul Petrescu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea recursului declarat de Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia împotriva Deciziei nr. 16, pronunțată de Curtea Constituțională la data de 7 februarie 1995.

Dezbaterile au avut loc în ședința din 12 septembrie 1995, în prezența recurentei Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia, a intimatei Societatea Comercială "Parc" S.R.L. Alba Iulia și, în lipsa intimatului, Consiliul Județean Alba, legal citat, și au fost consemnate în încheierea de la aceeași dată, când pronunțarea a fost amânată la data de 19 septembrie 1995, la 26 septembrie 1995 și apoi la 3 octombrie 1995.

C U R T E A,

examinând actele și lucrările dosarului, constată:

Prin Decizia nr. 16 din 7 februarie 1995, Curtea Constituțională a respins ca vădit nefondată excepția de neconstituționalitate a art. 11 și 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, invocată de Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia în Dosarul nr. 706/1994 al Curții de Apel Alba Iulia.

Împotriva acestei decizii, Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia a declarat recurs pentru două motive, care, în esență, sunt următoarele:

- neconstituționalitatea prevederilor art. 11 din Legea nr. 29/1990, întrucât legiuitorul a omis să reglementeze și posibilitatea instanței de contencios administrativ de a da o hotărâre pentru recunoașterea "existenței dreptului subiectiv invocat, în condițiile în care acest drept se susține că reprezintă o categorie juridică distinctă și expres prevăzută în art. 48 alin. (1) din Constituție";

- neconstituționalitatea art. 19 din aceeași lege, deoarece această prevedere permite "ca unele acte administrative emise după decembrie 1989, dar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 29/1990, să nu poată fi anulate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca vădit nefondată, nu s-au mai cerut punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului. S-au solicitat însă aceste puncte de vedere în scopul soluționării recursului.

Guvernul, în punctul său de vedere, consideră excepția ca vădit nefondată, deoarece art. 11 din Legea nr. 29/1990 nu este contrar art. 48 alin. (1) din Constituție, "dreptul a cărui apărare se urmărește prin acțiunea în contencios" fiind, în toate cazurile, "un drept care există în patrimoniul reclamantului", iar art. 19 din aceeași lege fiind "în concordanță cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție care consacră principiul neretroactivității legii".

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

C U R T E A,

examinând decizia atacată cu recurs, motivele de recurs, raportul întocmit în cauză și concluziile procurorului, dispozițiile Legii nr. 29/1990 raportate la prevederile constituționale, ale Legii nr. 47/1992 și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, reține următoarele:

Primul motiv de recurs este neîntemeiat. Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, excepția de neconstituționalitate poate avea ca obiect numai prevederile legale în vigoare, instituite prin lege sau prin ordonanță. De aceea, Curtea Constituțională nu se poate substitui legiuitorului pentru a institui noi reguli de drept. În consecință, ținând seama și de practica jurisdicțională consecventă a Curții Constituționale în această privință, concretizată în deciziile nr. 1/1992, nr. 19/1993 și nr. 47/1994, rezultă că motivul de recurs invocat este contrar statutului constituțional al Curții. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 48 alin. (1) din Constituție rezultă că dreptul ce se pretinde vătămat trebuie să existe în patrimoniul reclamantului. Aceasta constituie o condiție prealabilă, nimeni neputând pretinde că i-a fost vătămat un drept ce nu-i aparținea. Pe cale de consecință, acțiunea în contencios nu poate avea ca obiect stabilirea unui drept, întrucât, altminteri, dintr-o instanță de contencios administrativ s-ar transforma în una de contencios civil, așa încât sensul prevederii constituționale a art. 48 alin. (1) referitoare la "recunoașterea dreptului pretins" este acela că numai un drept subiectiv preexistent, vătămat prin fapta comisivă sau omisivă a autorității publice, poate justifica cenzura judecătorească a acțiunii sau inacțiunii acesteia în cadrul procedurii de contencios administrativ.

În legătură cu cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la neconstituționalitatea art. 19 din Legea nr. 29/1990, este de menționat faptul că această lege nu se aplică actelor administrative anterioare intrării ei în vigoare, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității legii.

Excepția invocată nu are cum să-și atingă scopul urmărit, deoarece, chiar dacă dispoziția atacată ar fi declarată neconstituțională, aceasta nu înseamnă că noua reglementare a Legii nr. 29/1990 s-ar aplica și actelor administrative anterioare. Chiar în regimul juridic anterior Constituției din 1991, retroactivitatea nu putea, potrivit art. 1 din Codul civil, să fie prezumată, iar în regimul constituțional actual ea nici nu mai poate fi instituită, potrivit ~art. 15~ din Constituție.

Față de considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, ale art. 1, 3 și 13 alin. (1) lit. A. c), art. 23, 25 și 26 din Legea nr. 47/1992, precum și ale art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 16 din 7 februarie 1995.

Definitivă.

Pronunțată în ședința din 26 septembrie 1995.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,
Doina Suliman

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...