Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 107/1995 privind pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială

Modificări (...), Referințe (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 26 aprilie 1996

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Mihai Constantinescu - președinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Raul Petrescu - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, invocată de Popescu Elena în Dosarul nr. 1.036/1994 al Curții de Apel București, Secția contencios administrativ.

Dezbaterile asupra excepției de neconstituționalitate au avut loc la data de 18 octombrie, fiind consemnate în încheierea din ședința respectivă, iar Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 26 octombrie 1995 și apoi pentru data de 1 noiembrie 1995, când a adoptat prezenta decizie.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 noiembrie 1994, pronunțată în Dosarul nr. 1.036/1994, Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ, a sesizat Curtea Constituțională, la data de 28 februarie 1995, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, invocată de Popescu Elena.

În susținerea excepției se arată că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 este contrar art. 16, art. 38 și art. 43 din Constituție, întrucât stabilește limite diferite de muncă și de vârstă pentru pensionarea bărbaților și a femeilor, iar norma juridică fiind imperativă, nu dispozitivă, textul de lege nu poate fi privit ca o măsură de protecție specială a femeii. Sub acest din urmă aspect, se arată că, dacă dispoziția respectivă ar constitui o măsură de protecție socială, ar fi trebuit să permită femeii de a opta sau nu pentru pensionare la împlinirea vârstei legale mai mici. Or, textul este categoric, în sensul că la împlinirea vârstei prevăzute de lege, mai mică decât în cazul bărbaților, femeia poate fi pensionată din oficiu, ceea ce reprezintă o discriminare, o atingere adusă dreptului la muncă și o vătămare a dreptului la un nivel de trai decent.

În opinia exprimată, Curtea de Apel București consideră că excepția este întemeiată față de prevederile art. 16 - "egalitatea în drepturi" - din Constituție, întrucât art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 nu constituie un regim de protecție a femeii, în comparație cu regimul de pensionare a bărbaților, instituind dreptul unității de a decide pensionarea personalului angajat, la împlinirea vârstei de 57 de ani femeile, față de 62 de ani bărbații, cu o vechime în muncă de 25 de ani, respectiv 30 de ani.

Pentru soluționarea excepției, în conformitate cu art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere Camerei Deputaților, Senatului și Guvernului, iar în temeiul art. 5 din aceeași lege și al art. 12 alin. 4 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale s-au cerut relații la Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Societății Române de Dreptul Muncii.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază că dispozițiile art. 6, 9 și 10 din Pactul internațional relativ la drepturile economice, sociale și culturale, la care România este parte, ce consacră, alături de dreptul la muncă, dreptul la asigurări sociale și o protecție specială a familiei, femeilor, copiilor și adolescenților, își găsesc o reglementare corespunzătoare în legislația noastră referitoare la asigurările sociale (concedii de maternitate plătite, concedii pentru îngrijirea copiilor bolnavi, acordarea dreptului la pensie pentru femei la o limită de vârstă inferioară aceleia pentru bărbați, alocații pentru copii etc.). Se mai precizează că, astfel cum rezultă din art. 10 alin. 3 al Declarației O.N.U. cu privire la eliminarea discriminării față de femei, din 7 noiembrie 1967, măsurile luate pentru protecția femeii, pentru motive inerente constituției sale fizice și sarcinilor suplimentare cărora trebuie să le facă față pe parcursul vieții (nașterea, creșterea copiilor, munca în gospodărie), nu pot fi considerate ca discriminatorii. Cu privire la excepția ridicată, se consideră că prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 nu au caracter imperativ ci, dimpotrivă, constituie o normă juridică permisivă care, fără să oblige femeia să iasă la pensie, la 57 de ani, sau să-i interzică aceasta la împlinirea vârstei respective, consacră posibilitatea femeii care a împlinit 57 de ani de a uza de dreptul la pensionare conferit de lege. Reglementarea înscrisă în art. 8 alin. (3) din lege, potrivit căreia femeile care doresc să continue activitatea și după împlinirea vârstei de 57 de ani pot cere cu 3 luni înainte să fie menținute în muncă pe o perioadă de cel mult 3 ani, are caracterul unei norme supletive care îi confirmă femeii posibilitatea să opteze pentru această variantă și, numai în caz contrar, se face aplicarea regulii generale înscrise în alin. (1) al art. 8. Se mai susține că excepția este nefondată, deoarece prevederea criticată nu contravine dispozițiilor art. 16, 38 și 43 din Constituție. În acest sens se menționează că egalitatea cetățenilor în fața legii nu trebuie înțeleasă ca o uniformizare a prevederilor legale, fără să se țină seama de caracteristicile fizice sau de vârstă ale cetățenilor și de aceea stabilirea prin lege a unei limite de vârstă, atât pentru femei cât și pentru bărbați, pentru ieșirea la pensie, nu poate fi interpretată ca o îngrădire a dreptului la muncă. De asemenea, enumerarea în art. 43 alin. (2) din Constituție a domeniilor în care statul are obligația de a asigura protecția socială, dreptul la pensie, ajutorul de șomaj etc., precum și garantarea acordării acestor drepturi prin legi speciale, reprezintă transpunerea prevederilor art. 11 alin. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, conform cărora statele recunosc dreptul oricărei persoane la un nivel de trai decent.

În punctul de vedere al Ministerului Muncii și Protecției Sociale se precizează că vârsta de pensionare este, în prezent, una dintre cele mai discutate și controversate probleme cu care se confruntă ministerul, presiunile cele mai mari din partea unui mare eșantion al populației fiind pentru reducerea și menținerea diferențierii, între bărbați și femei, a vârstei de pensionare. Deși legea-cadru a pensionării, Legea nr. 3/1977, prevede vârsta de pensionare pentru femei de 55 de ani, respectiv de 57 de ani, și pentru bărbați de 60 de ani, respectiv de 62 de ani, vârsta medie reală de pensionare este de 57 de ani pentru bărbați și 52 de ani pentru femei, ca urmare a multitudinii de facilități conferite de legislația din ultimii 5 ani. Această realitate a creat și creează mari disproporții între populația activă și cea pasivă, cu efecte negative asupra bugetului asigurărilor sociale de stat. Deci, din acest punct de vedere, în contextul procesului de reformă socio-economică, se impune cu necesitate și reforma sistemului de asigurări sociale, un prim element, dar nu și cel mai important, fiind acela al creșterii vârstei de pensionare.

În România, femeile pot ieși la pensie cu 5 ani înaintea bărbaților, iar numeroase țări europene, care, de asemenea, consacră constituțional egalitatea sexelor, au o prevedere similară pentru femei, deși la o vârstă mai înaintată. Se consideră că această prevedere nu trebuie privită ca o inechitate sau ca o discriminare, ci doar ca o facilitate acordată femeilor, având în vedere dubla lor activitate ca salariate și gospodine, cu atât mai mult cu cât în prima parte a activității sociale a femeilor nu sunt create prea multe forme de sprijin pentru creșterea copiilor, îngrijirea și educarea acestora. Totodată se arată că prevederile Legii nr. 3/1977, privind vârstele de pensionare, nu instituie o îngrădire a dreptului la muncă, deoarece Legea nr. 2/1991 prevede posibilitatea continuării activității în calitate de pensionar. Pe de altă parte, se apreciază că, în contextul actual, trebuie avute în vedere și problemele interne ale unităților legate de forța de muncă și șomaj, de necesitatea formării și integrării cadrelor tinere.

Așa fiind, se consideră că posibilitatea pensionării femeii mai devreme decât bărbatul este o facilitate și nu o măsură discriminatorie, iar problema egalizării vârstelor este de viitor, când vor fi create condițiile pentru realizarea ei.

Societatea Română de Dreptul Muncii, într-un material mai amplu, care cuprinde observații la Cartea Albă a Reformei Asigurărilor Sociale și Pensiilor, apreciază că măsura preconizată a unificării vârstei de pensionare pentru limită de vârstă între bărbați și femei, pe ideea egalității sexelor, ar trebui să se bazeze pe o serioasă expertiză biologică și antropologică asupra femeilor din România, deoarece ar fi judicioasă numai în măsura în care s-ar dovedi științific că au o capacitate de muncă identică cu bărbații de aceeași vârstă. Cât timp însă o cercetare științifică în acest sens lipsește, trebuie prezumat, în continuare, că uzura capacității de muncă a femeilor este mai mare și, ca atare, diferențierea actuală de 5 ani apare justificată. O atare diferențiere constituie o discriminare "pozitivă" de protecție a unui grup socio-uman, în speță a femeilor, ceea ce nu contravine Constituției.

La cererea părților, la dosar au fost depuse extrase din Cartea Albă a Reformei Asigurărilor Sociale și Pensiilor, care privesc problemele ce le ridică speța de față. De asemenea, s-a atașat Decizia nr. 1 din 28 ianuarie 1987 a Tribunalului Constituțional Federal al Germaniei, prin care s-a reținut că vârsta de pensionare pentru femei la 60 de ani, diferită de cea a bărbaților, la 65 de ani, nu încalcă principiul egalității în drepturi prevăzut în Constituție, întrucât corespunde condițiilor sociale și profesionale diferite, ce există între bărbați și femei, îndeosebi ca urmare a obligațiilor ce revin femeii ca mamă și în gospodărie. Totodată, s-a mai depus Decizia nr. 12.568/1990 a Curții Constituționale a Austriei, prin care s-a statuat că "legiuitorul, treptat, poate și trebuie să procedeze la egalizarea vârstei de pensionare". După cum reiese însă din faxul din 15 septembrie 1995 al președintelui Curții Constituționale a Austriei, Parlamentul a declarat valabile limitele de vârstă diferențiate pentru pensionarea femeilor și a bărbaților, hotărând ca problema să mai fie dezbătută după anul 2019.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, opiniile Ministerului Muncii și Protecției Sociale, precum și ale Societății Române de Dreptul Muncii, Cartea Albă a Reformei Asigurărilor Sociale și Pensiilor, cele două decizii sus-menționate ale Tribunalelor constituționale din Germania și Austria, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părților și ale reprezentantului Ministerului Public și având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, raportate la Constituție, precum și la dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost sesizată în mod legal și este, potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și art. 1, art. 3 și art. 23 din Legea nr. 47/1992, competentă să se pronunțe asupra excepției.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, "Personalul muncitor care are o vechime în muncă de minimum 30 de ani bărbații și 25 de ani femeile are dreptul la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă, la împlinirea vârstei de 62 ani bărbații și 57 ani femeile".

Prin excepție, se apreciază că această dispoziție legală este contrară art. 16, art. 38 și art. 43 din Constituție.

Dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție prevăd că "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări". Prin excepție, se susține că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 ar institui o discriminare bazată pe sex.

În legătură cu această problemă este de reținut că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. În acest sens este și practica jurisdicțională a Curții, așa cum rezultă din deciziile nr. 70/1993, nr. 74/1994 și nr. 85/1994, în concordanță cu practica constituțională din alte țări, precum și cu practica Curții europene a drepturilor omului.

În general, se apreciază că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. În alți termeni, principiul egalității nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferențe de situații. Egalitatea formală ar conduce la aceeași regulă, în ciuda diferenței de situații. De aceea inegalitatea reală, care rezultă din această diferență, poate justifica reguli distincte, în funcție de scopul legii care le conține. Tocmai de aceea principiul egalității conduce la sublinierea existenței unui drept fundamental, dreptul la diferență, iar în măsura în care egalitatea nu este naturală, faptul de a o impune ar însemna instituirea unei discriminări.

În cauza de față, prin excepție se invocă faptul că existența unei vârste de pensionare diferite pentru femei și bărbați ar constitui o discriminare. Dacă, în principiu, condițiile generale socioprofesionale dintre femeie și bărbat ar fi egale, nu numai în sens formal-juridic al termenului, ci și în sens real, evident că excepția ar fi întemeiată. În fapt, însă, datorită imperativelor legate de creșterea și educarea copiilor, îndeosebi în primii ani, sarcinilor sporite ce revin femeilor în gospodărie, lipsei unor modalități sociale și economice larg accesibile, în perioada actuală de tranziție, care să le degreveze de aceste obligații, precum și altor aspecte care îngreunează ascensiunea lor profesională (concedii de maternitate, concedii postnatale, concedii pentru îngrijirea copilului bolnav, interdicțiile cu scop de protecție de a lucra în anumite condiții etc.), precum și altor împrejurări, femeile sunt în situații ce le dezavantajează față de bărbați. Desigur, asemenea situații cu timpul se estompează și vor dispărea, fenomen ce se regăsește în toate țările europene ca fiind una dintre caracteristicile evoluției societăților moderne. În prezent, însă, majoritatea statelor au consacrat vârste diferite de pensionare, deși principiul egalității sexelor este general admis. Chiar și în situații cum ar fi în Austria, unde jurisdicția constituțională a apreciat că principiul egalității sexelor impune aceeași vârstă de pensionare, autoritatea legiuitoare, ținând seama de realitățile socioprofesionale existente, nu a acceptat în prezent acest punct de vedere. În Germania, așa cum rezultă din decizia Tribunalului Constituțional de la Karlsruhe, aflată la dosar, ținându-se seama de aceleași realități socioprofesionale rezultate dintr-o largă anchetă socială, acesta a decis că în stadiul actual se justifică vârste de pensionare diferite. În țara noastră aceste realități socioprofesionale sunt incontestabile, așa încât stabilirea unei vârste unice de pensionare, atât pentru bărbați cât și pentru femei, ar avea semnificația instituirii unui tratament egal pentru situații diferite. De altfel, legislația mai prevede diferențe de tratament între bărbați și femei și în alte situații, cum ar fi, spre exemplu, în legătură cu serviciul militar și în ce privește măsurile de protecție sus-amintite. În fond, referitor la aceste măsuri de protecție, și bărbatul poate fi în situația de a-și îngriji copilul, chiar în exclusivitate, dar nu beneficiază de avantajele prevăzute de lege pentru mame.

Prin excepție, s-a invocat și faptul că pensionarea la o vârstă mai mică a femeilor ar afecta dreptul lor la muncă înscris în art. 38 alin. (1) din Constituție. Este un motiv ce nu poate fi reținut din moment ce, după pensionare, potrivit Legii nr. 2/1991, se poate cumula pensia cu salariul.

De asemenea, nu poate fi reținută nici critica legată de încălcarea prevederilor art. 43 din Constituție, privind nivelul de trai decent, cât timp pensia se stabilește, în principal, în funcție de salariu și vechimea în muncă, iar pensionarul are posibilitatea de a cumula pensia cu salariul. Potrivit art. 43 din Constituție, statul are obligația să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent, care, însă, în condițiile economiei de piață, nu poate fi decât rezultatul efortului propriu.

În același timp trebuie observat că drepturile fundamentale consacrate de Constituție nu pot fi privite izolat, ci într-o corelație firească, logică. Așa fiind, cu referire la dreptul la muncă, nu trebuie omis nici faptul că art. 43 alin. (2) din Constituție consacră dreptul la pensie ca principala formă de realizare a dreptului la asigurări sociale, iar art. 45 din Constituție creează un regim special pentru protecția copiilor și a tinerilor, obligând autoritățile publice să contribuie la asigurarea condițiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viața politică, socială, economică, culturală și sportivă a țării. În aceaste condiții, dispozițiile legale trebuie corelate în așa fel încât să asigure respectarea tuturor drepturilor fundamentale în cauză.

În susținerea excepției s-a cerut și menținerea diferenței de vârstă pentru pensionarea bărbaților și a femeilor, cu interpretarea, totodată, a prevederilor art. 8 din Legea nr. 3/1977, cu privire la pensionarea la o vârstă mai redusă a femeilor, ca fiind dispozitive, deci instituind doar o posibilitate de care salariatele să poată beneficia, dacă vor. Interpretarea solicitată, contrară modului de aplicare a textelor legale respective, are însă semnificația unei modificări, ceea ce nu intră în competența Curții Constituționale. Numai Parlamentul, în temeiul art. 58 din Constituție, îndeplinește funcția de legislator pozitiv. De aceea solicitarea formulată de reprezentantul reclamantei este contrară statutului constituțional al Curții și încalcă competența legislativă a Parlamentului.

Față de cele arătate, văzând și prevederile art. 144 lit. c) din Constituție, precum și pe cele ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 24 alin. (3) și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 invocată de Popescu Elena în Dosarul nr. 1.036/1994 al Curții de Apel București, Secția contencios administrativ.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 1 noiembrie 1995.

PREȘEDINTE,
dr. Mihai Constantinescu

Magistrat-asistent,
Constantin Burada

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...