C U R T E A, | Decizie 107/1995

Acesta este un fragment din Decizia nr. 107/1995 privind pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 noiembrie 1994, pronunțată în Dosarul nr. 1.036/1994, Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ, a sesizat Curtea Constituțională, la data de 28 februarie 1995, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, invocată de Popescu Elena.

În susținerea excepției se arată că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 este contrar art. 16, art. 38 și art. 43 din Constituție, întrucât stabilește limite diferite de muncă și de vârstă pentru pensionarea bărbaților și a femeilor, iar norma juridică fiind imperativă, nu dispozitivă, textul de lege nu poate fi privit ca o măsură de protecție specială a femeii. Sub acest din urmă aspect, se arată că, dacă dispoziția respectivă ar constitui o măsură de protecție socială, ar fi trebuit să permită femeii de a opta sau nu pentru pensionare la împlinirea vârstei legale mai mici. Or, textul este categoric, în sensul că la împlinirea vârstei prevăzute de lege, mai mică decât în cazul bărbaților, femeia poate fi pensionată din oficiu, ceea ce reprezintă o discriminare, o atingere adusă dreptului la muncă și o vătămare a dreptului la un nivel de trai decent.

În opinia exprimată, Curtea de Apel București consideră că excepția este întemeiată față de prevederile art. 16 - "egalitatea în drepturi" - din Constituție, întrucât art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 nu constituie un regim de protecție a femeii, în comparație cu regimul de pensionare a bărbaților, instituind dreptul unității de a decide pensionarea personalului angajat, la împlinirea vârstei de 57 de ani femeile, față de 62 de ani bărbații, cu o vechime în muncă de 25 de ani, respectiv 30 de ani.

Pentru soluționarea excepției, în conformitate cu art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere Camerei Deputaților, Senatului și Guvernului, iar în temeiul art. 5 din aceeași lege și al art. 12 alin. 4 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale s-au cerut relații la Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Societății Române de Dreptul Muncii.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază că dispozițiile art. 6, 9 și 10 din Pactul internațional relativ la drepturile economice, sociale și culturale, la care România este parte, ce consacră, alături de dreptul la muncă, dreptul la asigurări sociale și o protecție specială a familiei, femeilor, copiilor și adolescenților, își găsesc o reglementare corespunzătoare în legislația noastră referitoare la asigurările sociale (concedii de maternitate plătite, concedii pentru îngrijirea copiilor bolnavi, acordarea dreptului la pensie pentru femei la o limită de vârstă inferioară aceleia pentru bărbați, alocații pentru copii etc.). Se mai precizează că, astfel cum rezultă din art. 10 alin. 3 al Declarației O.N.U. cu privire la eliminarea discriminării față de femei, din 7 noiembrie 1967, măsurile luate pentru protecția femeii, pentru motive inerente constituției sale fizice și sarcinilor suplimentare cărora trebuie să le facă față pe parcursul vieții (nașterea, creșterea copiilor, munca în gospodărie), nu pot fi considerate ca discriminatorii. Cu privire la excepția ridicată, se consideră că prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 nu au caracter imperativ ci, dimpotrivă, constituie o normă juridică permisivă care, fără să oblige femeia să iasă la pensie, la 57 de ani, sau să-i interzică aceasta la împlinirea vârstei respective, consacră posibilitatea femeii care a împlinit 57 de ani de a uza de dreptul la pensionare conferit de lege. Reglementarea înscrisă în art. 8 alin. (3) din lege, potrivit căreia femeile care doresc să continue activitatea și după împlinirea vârstei de 57 de ani pot cere cu 3 luni înainte să fie menținute în muncă pe o perioadă de cel mult 3 ani, are caracterul unei norme supletive care îi confirmă femeii posibilitatea să opteze pentru această variantă și, numai în caz contrar, se face aplicarea regulii generale înscrise în alin. (1) al art. 8. Se mai susține că excepția este nefondată, deoarece prevederea criticată nu contravine dispozițiilor art. 16, 38 și 43 din Constituție. În acest sens se menționează că egalitatea cetățenilor în fața legii nu trebuie înțeleasă ca o uniformizare a prevederilor legale, fără să se țină seama de caracteristicile fizice sau de vârstă ale cetățenilor și de aceea stabilirea prin lege a unei limite de vârstă, atât pentru femei cât și pentru bărbați, pentru ieșirea la pensie, nu poate fi interpretată ca o îngrădire a dreptului la muncă. De asemenea, enumerarea în art. 43 alin. (2) din Constituție a domeniilor în care statul are obligația de a asigura protecția socială, dreptul la pensie, ajutorul de șomaj etc., precum și garantarea acordării acestor drepturi prin legi speciale, reprezintă transpunerea prevederilor art. 11 alin. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, conform cărora statele recunosc dreptul oricărei persoane la un nivel de trai decent.

În punctul de vedere al Ministerului Muncii și Protecției Sociale se precizează că vârsta de pensionare este, în prezent, una dintre cele mai discutate și controversate probleme cu care se confruntă ministerul, presiunile cele mai mari din partea unui mare eșantion al populației fiind pentru reducerea și menținerea diferențierii, între bărbați și femei, a vârstei de pensionare. Deși legea-cadru a pensionării, Legea nr. 3/1977, prevede vârsta de pensionare pentru femei de 55 de ani, respectiv de 57 de ani, și pentru bărbați de 60 de ani, respectiv de 62 de ani, vârsta medie reală de pensionare este de 57 de ani pentru bărbați și 52 de ani pentru femei, ca urmare a multitudinii de facilități conferite de legislația din ultimii 5 ani. Această realitate a creat și creează mari disproporții între populația activă și cea pasivă, cu efecte negative asupra bugetului asigurărilor sociale de stat. Deci, din acest punct de vedere, în contextul procesului de reformă socio-economică, se impune cu necesitate și reforma sistemului de asigurări sociale, un prim element, dar nu și cel mai important, fiind acela al creșterii vârstei de pensionare.

În România, femeile pot ieși la pensie cu 5 ani înaintea bărbaților, iar numeroase țări europene, care, de asemenea, consacră constituțional egalitatea sexelor, au o prevedere similară pentru femei, deși la o vârstă mai înaintată. Se consideră că această prevedere nu trebuie privită ca o inechitate sau ca o discriminare, ci doar ca o facilitate acordată femeilor, având în vedere dubla lor activitate ca salariate și gospodine, cu atât mai mult cu cât în prima parte a activității sociale a femeilor nu sunt create prea multe forme de sprijin pentru creșterea copiilor, îngrijirea și educarea acestora. Totodată se arată că prevederile Legii nr. 3/1977, privind vârstele de pensionare, nu instituie o îngrădire a dreptului la muncă, deoarece Legea nr. 2/1991 prevede posibilitatea continuării activității în calitate de pensionar. Pe de altă parte, se apreciază că, în contextul actual, trebuie avute în vedere și problemele interne ale unităților legate de forța de muncă și șomaj, de necesitatea formării și integrării cadrelor tinere.

Așa fiind, se consideră că posibilitatea pensionării femeii mai devreme decât bărbatul este o facilitate și nu o măsură discriminatorie, iar problema egalizării vârstelor este de viitor, când vor fi create condițiile pentru realizarea ei.

Societatea Română de Dreptul Muncii, într-un material mai amplu, care cuprinde observații la Cartea Albă a Reformei Asigurărilor Sociale și Pensiilor, apreciază că măsura preconizată a unificării vârstei de pensionare pentru limită de vârstă între bărbați și femei, pe ideea egalității sexelor, ar trebui să se bazeze pe o serioasă expertiză biologică și antropologică asupra femeilor din România, deoarece ar fi judicioasă numai în măsura în care s-ar dovedi științific că au o capacitate de muncă identică cu bărbații de aceeași vârstă. Cât timp însă o cercetare științifică în acest sens lipsește, trebuie prezumat, în continuare, că uzura capacității de muncă a femeilor este mai mare și, ca atare, diferențierea actuală de 5 ani apare justificată. O atare diferențiere constituie o discriminare "pozitivă" de protecție a unui grup socio-uman, în speță a femeilor, ceea ce nu contravine Constituției.

La cererea părților, la dosar au fost depuse extrase din Cartea Albă a Reformei Asigurărilor Sociale și Pensiilor, care privesc problemele ce le ridică speța de față. De asemenea, s-a atașat Decizia nr. 1 din 28 ianuarie 1987 a Tribunalului Constituțional Federal al Germaniei, prin care s-a reținut că vârsta de pensionare pentru femei la 60 de ani, diferită de cea a bărbaților, la 65 de ani, nu încalcă principiul egalității în drepturi prevăzut în Constituție, întrucât corespunde condițiilor sociale și profesionale diferite, ce există între bărbați și femei, îndeosebi ca urmare a obligațiilor ce revin femeii ca mamă și în gospodărie. Totodată, s-a mai depus Decizia nr. 12.568/1990 a Curții Constituționale a Austriei, prin care s-a statuat că "legiuitorul, treptat, poate și trebuie să procedeze la egalizarea vârstei de pensionare". După cum reiese însă din faxul din 15 septembrie 1995 al președintelui Curții Constituționale a Austriei, Parlamentul a declarat valabile limitele de vârstă diferențiate pentru pensionarea femeilor și a bărbaților, hotărând ca problema să mai fie dezbătută după anul 2019.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

Acesta este un fragment din Decizia nr. 107/1995 privind pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Decizie 107/1995:
C U R T E A,
C U R T E A,
C U R T E A
În numele legii
D E C I D E:
;
se încarcă...