Guvernul României

Ordonanța nr. 22/1992 privind finanțarea ocrotirii sănătății

Modificări (10), Puneri în aplicare (2), Referințe (3), Referințe în jurisprudență

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 28 august 1992 până la 31 decembrie 2006, fiind abrogat și înlocuit prin Lege 95/2006.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

În temeiul art. 1 lit. d) al Legii nr. 81/1992 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și autorizarea contractării și garantării unor credite,

Guvernul României emite următoarea ordonanță:

Art. 1. - Modificări (2), Jurisprudență

Ocrotirea sănătății în România este finanțată din următoarele surse:

a) bugetul de stat și bugetele locale, în condițiile legii;

b) fondul special pentru sănătate, constituit, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe, din:

- contribuția persoanelor juridice și fizice;

- taxe asupra activității dăunătoare sănătății;

- veniturile din activitatea unităților sanitare, conform anexei nr. 1.

Art. 2. -

Sumele vor fi folosite în anul 1992 pentru cheltuieli de sănătate, conform prevederilor anexei nr. 2.

Art. 3. - Modificări (2), Jurisprudență

În aplicarea prevederilor art. 1 se stabilesc următoarele:

a) persoanele juridice și fizice care utilizează personal salariat contribuie lunar cu o cotă de 2% asupra cîștigului brut realizat de salariați, conform legii.

Această cotă este inclusă în contribuția de asigurări sociale;

b) persoanele juridice care realizează încasări din acțiuni publicitare la produsele din tutun, țigări și băuturi alcoolice contribuie cu o cotă de 10% din valoarea acestor încasări;

c) persoanele juridice care realizează venituri din vînzările de produse din tutun, țigări și băuturi alcoolice contribuie cu o cotă de 1% din valoarea acestora.

Art. 4. - Modificări (1)

Persoanele fizice care nu sînt cuprinse într-un sistem de asigurări sociale contribuie diferențiat, pe baza actelor doveditoare eliberate de către organele financiare, în funcție de veniturile realizate, astfel:

- persoanele ale căror venituri depășesc 50.000 lei brut lunar vor contribui cu o cotă de 4% din veniturile realizate;

- persoanele ale căror venituri sînt de pînă la 50.000 lei vor contribui cu o cotă de 2% din veniturile realizate, dar nu mai puțin de 2% din salariul mediu pe țară.

Contribuția prevăzută la alin. 1 se achită pînă la data de 10 ale lunii următoare pentru luna precedentă, la unitățile sanitare teritoriale, care le eliberează autorizația medicală tip.

Sumele încasate de unitățile sanitare se virează Ministerului Sănătății.

Art. 5. - Modificări (2)

Pensionarii, șomerii și persoanele care nu pot realiza venituri și membrii de familie aflați în întreținerea acestora (copiii, soțul (soția), elevii, studenții) și alte categorii prevăzute de lege, pe baza actelor doveditoare, se scutesc de plata contribuției prevăzute la art. 4.

Art. 6. - Modificări (4)

Salariații pentru care se plătește contribuția de 2%, prevăzută la art. 3 lit. a), precum și persoanele prevăzute la art. 4 și 5 beneficiază de servicii medicale în instituțiile sanitare publice, în condițiile legii, precum și de compensarea valorii medicamentelor prescrise în tratamentul ambulatoriu; de asemenea, se compensează, conform legii, costul protezelor medicale interne și al unor materiale sanitare stabilite de Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale și vîndute populației prin rețeaua farmaceutică din țară.

Persoanele de la art. 4, ce nu fac dovada achitării contribuției datorate, vor suporta costurile asistenței medicale acordate.

Art. 7. - Modificări (1)

Contribuția de 2% datorată de persoanele fizice și juridice prevăzute la art. 3 lit. a) se virează Ministerului Sănătății o dată cu lichidarea drepturilor de salarii pe luna expirată.

Contribuțiile datorate de persoanele juridice prevăzute la art. 3 lit. b) și c) se virează trimestrial, pînă la 15 ale lunii următoare expirării trimestrului, Ministerului Sănătății. Sustragerea de la plata contribuției se sancționează conform legii.

Nevirarea contribuției prevăzute atrage majorarea sumelor datorate cu 0,2% pentru fiecare zi de întîrziere, dar nu mai mult decît cuantumul sumei datorate, majorări ce se încasează de Ministerul Sănătății.

Art. 8. - Modificări (1)

Veniturile realizate din sumele prevăzute la art. 3 și 4 se constituie în fondul special pentru ocrotirea sănătății și se gestionează de Ministerul Sănătății, în condițiile prevederilor Legii privind finanțele publice.

Pentru anul 1992, constituirea veniturilor și repartizarea fondului special pentru sănătate se stabilesc potrivit anexei nr. 2 la prezenta ordonanță, ce devine anexa nr. 4, la Legea nr. 62/1992 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1992.

Art. 9. - Modificări (4)

Disponibilitățile fondului special pentru sănătate rămase la finele anului se reportează în anul următor și se utilizează în condițiile legii.

Art. 10. - Modificări (2)

Pentru prestațiile medicale prevăzute în anexa nr. 1, care se efectuează contra cost, tarifele se stabilesc de către Ministerul Sănătății, cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor.

Art. 11. - Modificări (2)

Controlul asupra modului în care se aplică prevederile prezentei ordonanțe se efectuează de către Ministerul Sănătății prin organele proprii sau prin împuterniciți, anume desemnați de Ministerul Sănătății și de organele de control ale Ministerului Economiei și Finanțelor.

Art. 12. - Modificări (2)

Ministerul Sănătății este autorizat să elaboreze norme metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe, cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor.

Art. 13. - Modificări (1)

Orice dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă.

PRIM-MINISTRU
THEODOR STOLOJAN

Contrasemnează:
Ministrul sănătății,
Mircea Maiorescu
Ministrul muncii și protecției sociale,
Dan Mircea Popescu
Ministrul economiei și finanțelor,
George Danielescu

București, 21 august 1992.

Nr. 22.

ANEXA Nr. 1 Modificări (3)

VENITURI
din activitatea unităților sanitare
Modificări (1)

1. Consultații, tratamente, investigații și altele asemenea, acordate în ambulatoriu persoanelor care, conform legii, nu au dreptul la gratuitate.

2. Acordarea asistenței medicale în unități cu paturi, la cererea celor care, conform legii, nu au dreptul la gratuitate.

3. Prestații medico-sanitare efectuate în centrele de medicină preventivă pentru regii autonome, societăți comerciale, instituții publice sau alte persoane fizice sau juridice, conform reglementărilor în vigoare.

4. Examene medicale și psihologice pentru obținerea de certificate medicale, cu excepția incapacității temporare de muncă și a celor solicitate de categoriile de persoane prevăzute la art. 5 din prezenta ordonanță.

5. Prestații, tratamente și proceduri de balneofizioterapie efectuate persoanelor beneficiare de odihnă și tratament, contractate prin agenții economici de turism, prestații în sanatorii balneoclimaterice, conform legii.

6. Întreruperea cursului sarcinii, cu excepția celor cu indicație medicală de întrerupere, precum și a persoanelor prevăzute la art. 5.

7. Veniturile realizate din contribuția lunară a părinților sau a tutorilor legali, în creșe.

8. Cota de 8% din veniturile realizate, conform legii, în policlinicile cu plată.

9. Venituri din taxe pentru organizarea de examene și concursuri pentru personalul din unitățile sanitare.

10. Venituri din închirieri și locație de gestiune.

11. Venituri din taxe pentru prestațiile efectuate, în vederea alcătuirii și verificării documentației pentru emiterea certificatului de înregistrare a medicamentului.

12. Venituri din activitățile prestate de Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan".

13. Venituri din taxe pentru examenele medico-legale, conform legii.

14. Venituri din activitatea colectivelor de cercetare din sistemul de sănătate publică.

15. Alte venituri din activitatea unităților sanitare, cu excepția celor rezultate din casarea mijloacelor fixe, amenzi și penalizări.

ANEXA Nr. 2

BUGETUL
fondului special pentru sănătate pentru anul 1992

- mii lei -
Program 1992
I. VENITURI - TOTAL 40.941.730
Venituri curente
Venituri din contribuţia de asigurări sociale de 2%, din anul curent 30.973.900
Sold din anul precedent din contribuţia de asigurări sociale de 2% 2.064.730
Venituri din contribuţia persoanelor care nu sînt cuprinse în sistemul asigurărilor sociale 150.000
Venituri din taxe asupra unor activităţi dăunătoare sănătăţii şi din publicitatea lor 1.132.500
Venituri din activitatea unităţilor sanitare 6.620.600
II. CHELTUIELI - TOTAL 40.941.730
Sănătate 29.601.730
1. Cheltuieli curente 25.601.730
1.1. Cheltuieli de personal 11.626.200
1.2. Cheltuieli materiale 13.975.530
2. Cheltuieli de capital 4.000.000
Alte cheltuieli sociale 11.340.000
1. Cheltuieli curente 11.340.000
1.1. Cheltuieli materiale 11.340.000
- cheltuieli pentru compensarea cu 50% a preţurilor la medicamente 11.000.000
- cheltuieli pentru compensarea, cu 50% a preţurilor pentru proteze medicale interne şi unele materiale sanitare stabilite de Ministerul Sănătăţii şi vîndute populaţiei 340.000

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...