Contradictorialitatea | Codul de Procedură Civilă

Acesta este un fragment din Codul de procedură civilă din 2010. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Dreptul la apărare Oralitatea

TITLUL PRELIMINAR Domeniul de reglementare al Codului de procedură civilă și principiile fundamentale ale procesului civil - CAPITOLUL II Principiile fundamentale ale procesului civil -
Contradictorialitatea

Art. 14. - Jurisprudență (2), Practică judiciară (30), Reviste (10), Doctrină (4), Referințe în cărți (3)

(1) Instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel. Practică judiciară (4), Reviste (5)

(2) Părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea. Practică judiciară (13), Reviste (5)

(3) Părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod corect și complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părțile au obligația de a expune un punct de vedere propriu față de afirmațiile părții adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză. Practică judiciară (3), Reviste (4), Doctrină (1)

(4) Părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu. Practică judiciară (10), Reviste (4)

(5) Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate. Practică judiciară (18), Reviste (7)

(6) Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii. Practică judiciară (6), Reviste (7)

Acesta este un fragment din Codul de procedură civilă din 2010. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...