Marea Adunare Națională - MAN

Legea nr. 24/1971 a cetățeniei române

Modificări (1), Referințe în jurisprudență

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 16 ianuarie 1972 până la 04 aprilie 1991, fiind abrogat și înlocuit prin Lege 21/1991.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Republica Socialistă România - stat suveran, independent și unitar - asigură și garantează tuturor cetățenilor săi exercitarea deplină a drepturilor și libertăților, participarea lor conștientă și activă la întreaga viață economică, socială, politică și culturală a țării. Stabilirea drepturilor și îndatoririlor cetățenilor români, a modului de dobîndire și de pierdere a cetățeniei, constituie un atribut exclusiv al statului socialist român.

Cetățenii României socialiste, legați trup și suflet de glia străbună, de tradițiile și idealurile poporului nostru, uniți prin interese și aspirații comune, ca fii ai aceleiași patrii, sînt membri egali ai societății, statul ocrotindu-i deopotrivă, fără nici o îngrădire sau deosebire pe temeiul naționalității, rasei, sexului sau religiei, ori a modului de dobîndire a cetățeniei. Înaltul titlu de cetățean român impune devotament și fidelitate nezdruncinată față de patria socialistă, slujirea cu abnegație a intereselor poporului, a cauzei socialismului, îndatorirea de a-și pune întreaga energie și capacitate de muncă în folosul societății, precum și îndeplinirea cu simț patriotic a tuturor obligațiilor înscrise în Constituție și legile țării.

Toți cetățenii români au aceleași drepturi și îndatoriri și sînt deopotrivă răspunzători pentru dezvoltarea economică și socială a României, pentru apărarea cuceririlor revoluționare ale clasei muncitoare, ale întregului popor, a suveranității și independenței naționale.

Deținători ai puterii, stăpîni ai tuturor bogățiilor țării, cetățenii români participă la conducerea treburilor de stat și obștești, își exprimă liber opinia asupra problemelor fundamentale ale politicii interne și externe, au dreptul de a alege și a fi aleși în organele supreme și locale ale puterii de stat.

Cetățenilor români li se garantează în mod real dreptul la muncă și odihnă, la învățătură și obținerea unei pregătiri profesionale, culturale și științifice, libertatea, demnitatea și afirmarea multilaterală a personalității umane.

Afirmarea energiei creatoare, a capacității și talentului fiecărui cetățean este strîns legată de munca și aspirațiile clasei muncitoare, ale întregului popor, de progresul material și spiritual al societății românești, de înflorirea continuă a României socialiste.

Marea Adunare Națională a Republicii Socialiste România adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I Dispoziții generale privind cetățenia română

Art. 1. -

În Republica Socialistă România, stat suveran, independent și unitar, cetățenia română reprezintă expresia relațiilor social-economice, politice și juridice dintre persoanele fizice și statul socialist român, constituind un atribut de onoare, de mare responsabilitate civică. Cetățenia română dovedește apartenența cetățeanului la statul socialist român.

Cetățenii români, continuînd legătura statornicită din generații în generații cu pămîntul strămoșesc, tradițiile sacre de luptă ale poporului român pentru apărarea ființei sale naționale, pentru neatîrnare, libertate și progres social, participă prin întreaga lor activitate la dezvoltarea și înflorirea patriei socialiste, la apărarea independenței, suveranității și integrității sale.

Art. 2. -

Toți cetățenii patriei, membri ai marii familii a României socialiste, întemeiată pe unitatea moral-politică a întregului popor, sînt cetățeni români, egali în drepturi și îndatoriri, fără nici o îngrădire sau deosebire pe temeiul naționalității, rasei, sexului sau religiei, ori al modului de dobîndire a cetățeniei.

Cetățenii români se bucură de drepturi politice, economice și sociale, precum și de celelalte drepturi și libertăți consacrate de Constituție și legile țării. Statul asigură libertatea și demnitatea cetățenilor săi, afirmarea multilaterală a personalității lor; de asemenea, ocrotește pe cetățenii români care se află vremelnic în afara frontierelor țării sau domiciliază în străinătate.

Cetățenii români au îndatorirea să fie devotați patriei și s-o apere, la nevoie, chiar cu prețul vieții, să lupte pentru ridicarea prestigiului ei în lume, să-și pună întreaga lor energie și capacitate de muncă în slujba intereselor generale ale poporului, să contribuie la apărarea și creșterea avuției naționale, la întărirea și dezvoltarea orînduirii socialiste, să respecte normele de conviețuire socială, să nu divulge secretul de stat și să îndeplinească toate celelalte obligații prevăzute de Constituție și legile țării.

De asemenea, au îndatorirea să participe la acțiunile cetățenești de interes comun pentru înfrumusețarea, buna gospodărire și dezvoltare a localităților în care trăiesc și își desfășoară activitatea.

Art. 3. -

Stabilirea drepturilor și îndatoririlor cetățenilor români, a modurilor de dobîndire și de pierdere a cetățeniei române, constituie un atribut exclusiv al statului român.

În cazul în care un cetățean român este considerat de legea unui stat străin ca avînd cetățenia acelui stat, prevederile legii străine sînt fără efect față de dispozițiile legii române.

Art. 4. -

Încheierea căsătoriei între un cetățean român și un străin nu produce nici un efect asupra cetățeniei soților.

Schimbarea cetățeniei unuia dintre soți nu produce nici un efect asupra cetățeniei române a celuilalt soț.

Declararea nulității, anularea sau desfacerea căsătoriei nu produce nici un efect asupra cetățeniei soțului care a dobîndit cetățenia română în timpul căsătoriei.

CAPITOLUL II Dobîndirea cetățeniei române

A. Prin naștere

Art. 5. -

Ca expresie a legăturii dintre părinți și copii, a continuității neîntrerupte pe pămîntul strămoșesc a generațiilor care au luptat pentru împlinirea idealurilor de libertate socială și națională, cei născuți din părinți de cetățenie română pe teritoriul Republicii Socialiste România sînt cetățeni români.

Art. 6. -

Este, de asemenea, cetățean român acela care:

a) s-a născut pe teritoriul statului român, chiar dacă numai unul dintre părinți este cetățean român;

b) s-a născut în străinătate și ambii părinți sau numai unul dintre ei are cetățenia română.

Copilul găsit pe teritoriul statului român este cetățean român dacă nici unul dintre părinți nu este cunoscut.

B. Prin repatriere

Art. 7. -

Persoana care a pierdut cetățenia română o redobîndește ca efect al repatrierii dacă, dorind să se integreze în societatea românească socialistă, a cerut și a obținut autorizație de repatriere.

Copilul minor al repatriatului dobîndește cetățenia română pe data redobîndirii acesteia de către părintele său repatriat, în afară de cazul în care domiciliază în străinătate împreună cu celălalt părinte.

În vederea realizării unității familiei celui care se repatriază, soțul cetățean străin sau fără cetățenie al persoanei care se repatriază dobîndește cetățenia română dacă, odată cu cererea de repatriere a soțului său, a declarat că renunță la cetățenia străină și că voiește să dobîndească cetățenia română.

Persoanele care dobîndesc cetățenia română în condițiile alineatelor 1 și 3 sînt obligate să depună jurămîntul prevăzut la art. 13. Cetățenia română se dobîndește pe data depunerii jurămîntului.

C. Prin înfiere

Art. 8. -

Cetățenia română se dobîndește de către copilul cetățean străin sau fără cetățenie, prin înfiere, dacă cel puțin unul dintre soții care înfiază este cetățean român, sau, atunci cînd înfierea se face de o singură persoană, dacă aceasta este cetățean român, iar, în toate cazurile, înfiatul nu a împlinit încă vîrsta de 18 ani.

Art. 9. -

În cazul declarării nulității sau anulării înfierii, copilul care nu a împlinit vîrsta de 18 ani este considerat că nu a fost niciodată cetățean român, dacă domiciliază în străinătate sau dacă părăsește țara pentru a domicilia în străinătate.

În cazul desfacerii înfierii, copilul care nu a împlinit vîrsta de 18 ani pierde cetățenia română, pe data cînd înfierea a fost desfăcută, dacă acesta domiciliază în străinătate sau dacă părăsește țara pentru a domicilia în străinătate.

D. Prin acordare la cerere

Art. 10. -

Consiliul de Stat poate acorda cetățenia română, la cerere, cetățeanului străin sau persoanei fără cetățenie care:

a) s-a născut și domiciliază la data cererii pe teritoriul României ori, deși nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază pe teritoriul statului român de cel puțin 5 ani sau de cel puțin 3 ani în cazul în care este căsătorit cu un cetățean român. Pentru motive temeinice, aceste termene pot fi reduse;

b) dovedește prin comportarea și atitudinea sa fidelitate față de statul și poporul român, că s-a integrat în viața economică și socială a țării, este gata să-și aducă contribuția la apărarea independenței și suveranității Republicii Socialiste România și este demn a deveni cetățean român, asumîndu-și toate obligațiile ce decurg din această calitate;

c) a împlinit vîrsta de 18 ani;

d) depune o muncă utilă pentru societate ori, dacă este în imposibilitate de a munci, are mijloace de existență asigurate;

e) renunță, printr-o declarație în formă autentică, la cetățenia străină, precum și - chiar dacă nu are nici o cetățenie - la orice angajament, obligație de fidelitate sau la vreun alt legămînt față de un stat străin; totodată în declarație va arăta că a luat cunoștință de conținutul jurămîntului, angajîndu-se să-l depună, potrivit legii, în cazul în care i se va acorda cetățenia română.

Art. 11. -

Consiliul de Stat poate acorda cetățenia română persoanei care a avut această cetățenie și care cere redobîndirea ei, cu păstrarea domiciliului în străinătate, dacă îndeplinește, în mod corespunzător, condițiile prevăzute la art. 10.

Art. 12. -

Cel care solicită cetățenia română va arăta, în cererea adresată Consiliului de Stat, că întrunește condițiile legale pentru acordarea cetățeniei, anexînd actele necesare spre a dovedi îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 10 lit. a, c, d și e.

Art. 13. -

Persoana căreia i se acordă cetățenia română potrivit art. 10 depune jurămîntul de credință și loialitate față de Republica Socialistă România.

Jurămîntul are următorul conținut:

"

Eu ..., jur că voi fi devotat patriei socialiste, poporului român și conducerii de stat a Republicii Socialiste România. Jur că voi respecta cu sfințenie Constituția și legile țării și că voi îndeplini cu cinste toate îndatoririle de cetățean, punînd întreaga mea capacitate de muncă în slujba întăririi și apărării orînduirii sociale și de stat a Republicii Socialiste România".

Art. 14. -

Jurămîntul se depune în termen de 3 luni de la data primirii comunicării decretului prin care s-a acordat cetățenia română, la sediul consiliului popular județean sau al municipiului București pe raza căruia domiciliază cel ce depune jurămîntul.

Solemnitatea depunerii jurămîntului are loc în fața unui membru al Consiliului de Stat, a președintelui și secretarului comitetului executiv al consiliului popular respectiv.

Obligația de a depune jurămîntul de credință și loialitate revine și persoanei prevăzute la art. 11 dacă își va stabili domiciliul în țară; în acest caz, jurămîntul va fi depus în termen de 3 luni de la data stabilirii acestui domiciliu.

Pentru motive temeinice, Consiliul de Stat poate prelungi termenul prevăzut în alineatele precedente, la cererea persoanei interesate.

Art. 15. -

Cetățenia română se dobîndește pe data depunerii jurămîntului; în cazul prevăzut de art. 11, cetățenia română se redobîndește pe data decretului prin care a fost acordată.

Art. 16. -

Copilul care nu a împlinit vîrsta de 18 ani, născut din părinți cetățeni străini sau fără cetățenie, dobîndește cetățenia română, dacă domiciliază în Republica Socialistă România împreună cu cel puțin unul dintre părinți, iar acesta dobîndește cetățenia română.

Copilul dobîndește cetățenia română, în condițiile alineatului precedent, pe aceeași dată cu părintele său.

E. Dovada cetățeniei

Art. 17. -

Dovada cetățeniei române se face prin buletinul de identitate.

Cetățenia copilului pînă la vîrsta de 14 ani se dovedește cu certificatul său de naștere însoțit de buletinul de identitate al oricăruia dintre părinți sau, în cazul în care copilul este înscris în buletinul de identitate al unuia dintre părinți, numai cu acest buletin.

Dacă dovada cetățeniei copilului pînă la vîrsta de 14 ani nu se poate face în condițiile alineatului precedent, dovada se va putea face cu certificatul eliberat de organele de evidență a populației.

Dovada cetățeniei copiilor găsiți se face, pînă la vîrsta de 14 ani, cu certificatul de naștere.

Art. 18. -

Actul valabil de trecere a frontierei emis de autoritățile române face dovada, în străinătate, că titularul este cetățean român, afară de cazul în care acest act cuprinde o mențiune contrară.

În caz de nevoie, misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Republicii Socialiste România eliberează dovezi de cetățenie pentru cetățenii români aflați în străinătate.

CAPITOLUL III Pierderea cetățeniei române

A. Prin retragerea cetățeniei

Art. 19. -

Cel care, rupîndu-se de țară, își încalcă îndatorirea de fidelitate față de patrie, trădează interesele poporului, acționează împotriva unității, suveranității și independenței statului sau săvîrșește orice alte acte dușmănoase sau de natură a știrbi bunul renume al României devine nedemn de a purta înaltul titlu de cetățean român.

Ca urmare, Consiliul de Stat poate retrage cetățenia română aceluia care: Jurisprudență

a) aflîndu-se în străinătate, se face vinovat de fapte ostile față de Republica Socialistă România sau de natură a aduce știrbire bunului ei renume; Jurisprudență

b) aflîndu-se în străinătate, se înrolează în forțele armate ale unui stat străin ori, fără autorizarea organelor competente ale Republicii Socialiste România, ocupă o funcție publică în serviciul unui alt stat;

c) pleacă din țară în mod clandestin sau fraudulos;

d) a obținut cetățenia română în mod fraudulos;

e) este considerat, prin efectul legii străine, că a dobîndit o cetățenie străină și nu a făcut, potrivit art. 22, cerere de aprobare a renunțării la cetățenia română sau, făcînd o asemenea cerere, ea nu i-a fost aprobată.

Art. 20. -

Cetățenia română se pierde pe data decretului de retragere, în afară de cazul în care prin acel decret s-a stabilit o altă dată.

Art. 21. -

Retragerea cetățeniei române nu produce nici un efect asupra cetățeniei soțului sau copiilor persoanei căreia i s-a retras cetățenia.

B. Prin aprobarea renunțării la cetățenie

Art. 22. -

În mod excepțional, pentru motive temeinice, Consiliul de Stat poate aproba renunțarea la cetățenia română cetățeanului român care a împlinit vîrsta de 18 ani și care:

a) se obligă, prin declarație autentică, să nu săvîrșească, după pierderea cetățeniei române, fapte de natură să aducă atingere intereselor statului și poporului român;

b) nu este învinuit sau inculpat într-o cauză penală ori nu are de executat o pedeapsă penală;

c) nu are obligații patrimoniale față de stat sau față de persoane juridice ori fizice din țară sau, avînd asemenea obligații, le îndeplinește ori prezintă garanții corespunzătoare pentru îndeplinirea lor.

Cererea de aprobare a renunțării la cetățenia română se face individual, cu arătarea motivelor și dovezilor ce se invocă în sprijinul ei.

Prevederile art. 20 se aplică în mod corespunzător și în cazul aprobării renunțării la cetățenia română.

Art. 23. -

Pierderea cetățeniei române prin aprobarea renunțării la cetățenie nu produce nici un efect asupra cetățeniei soțului sau copiilor.

Cu toate acestea, în cazul cînd ambii părinți obțin aprobarea renunțării la cetățenia română, iar copilul minor se află împreună cu ei în străinătate ori părăsește împreună cu ei țara, copilul pierde cetățenia română odată cu părinții sau, dacă aceștia au pierdut cetățenia română la date diferite, pe ultima dintre aceste date. Copilul minor care, pentru a domicilia în străinătate, părăsește țara după ce ambii părinți au pierdut cetățenia română pierde cetățenia română pe data plecării sale din țară.

Dispozițiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător și în cazul în care numai unul dintre părinți este cunoscut sau în viață.

C. Alte cazuri de pierdere a cetățeniei române

Art. 24. -

Copilul minor cetățean român, înfiat de un cetățean străin, pierde cetățenia română dacă înfietorul solicită aceasta în mod expres și dacă înfiatul este considerat, potrivit legii străine, că a dobîndit o cetățenie străină.

În cazul declarării nulității sau anulării înfierii, copilul care nu a împlinit vîrsta de 18 ani este considerat că nu a pierdut niciodată cetățenia română, dacă domiciliază în țară sau dacă se reîntoarce pentru a domicilia în țară.

În cazul desfacerii înfierii, copilul care nu a împlinit vîrsta de 18 ani redobîndește cetățenia română pe data cînd înfierea a fost desfăcută, dacă domiciliază în țară sau dacă se reîntoarce pentru a domicilia în țară.

Art. 25. -

În cazul prevăzut de art. 6 alin. 2, copilul găsit pierde cetățenia română dacă, mai înainte de a împlini vîrsta de 18 ani, filiația sa a fost stabilită față de ambii părinți, iar aceștia sînt de cetățenie străină și dacă, potrivit legii naționale a acestora, copilul este considerat ca avînd aceeași cetățenie cu părinții sau cel puțin cetățenia unuia dintre ei. În aceleași condiții, copilul pierde cetățenia română dacă filiația sa a fost stabilită numai față de un părinte cetățean străin, iar celălalt părinte a rămas necunoscut.

Cetățenia română se pierde, în condițiile alineatului precedent, pe data stabilirii filiației copilului.

CAPITOLUL IV Dispoziții finale și tranzitorii

Art. 26. -

Sînt și rămîn cetățeni români toți cei care au dobîndit și păstrat această cetățenie potrivit legilor anterioare.

Art. 27. -

În cazul prevăzut de art. 2 lit. b al Decretului nr. 33 din 24 ianuarie 1952, dacă acordul părinților nu a intervenit pînă la data intrării în vigoare a prezentei legi, copiii sînt cetățeni români.

Art. 28. -

Lucrările pregătitoare privind acordarea și pierderea cetățeniei române se întocmesc de Ministerul Afacerilor Interne.

Cererile de dobîndire a cetățeniei române sau de aprobare a renunțării la această cetățenie se depun, în țară, la inspectoratele miliției județene sau al municipiului București, iar în străinătate, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale Republicii Socialiste România.

Comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București vor trimite inspectoratelor miliției arătate în alineatul precedent dovezi cu privire la depunerea jurămîntului prevăzut la art. 13.

Eliberarea dovezilor de cetățenie potrivit art. 18 alin. 2 se va face în condițiile stabilite de Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Interne.

Art. 29. -

Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Buletinul Oficial.

Cererile de dobîndire a cetățeniei române și cererile de aprobare a renunțării la cetățenia română, introduse în temeiul Decretului nr. 33 din 24 ianuarie 1952 și care nu au fost soluționate pînă la data intrării în vigoare a legii de față, se vor rezolva potrivit prevederilor prezentei legi.

Art. 30. -

Pe data intrării în vigoare a legii de față, se abrogă Decretul nr. 33 din 24 ianuarie 1952, modificat prin Decretul nr. 296 din 9 august 1954, precum și orice alte dispoziții contrare prevederilor prezentei legi.

Această lege a fost votată de Marea Adunare Națională în ședința din 17 decembrie 1971, întrunind din cele 428 voturi exprimate, 423 voturi pentru și 5 voturi împotrivă.
Președintele Marii Adunări Naționale,
ȘTEFAN VOITEC

București, 17 decembrie 1971.

Nr. 24.

În conformitate cu art. 57 din Constituția Republicii Socialiste România, semnăm această lege.

Președintele Consiliului de Stat,
NICOLAE CEAUȘESCU

București, 17 decembrie 1971.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...