Guvernul României

Norma metodologică de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale din 09.06.2005

Modificări (...), Referințe (2)

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 535 din 23 iunie 2005.

În vigoare de la 23 iunie 2005

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Art. 1. -

(1) Serviciile sociale prevăzute la art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 515/2003, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare ordonanță, sunt asigurate de către furnizori de servicii sociale, denumiți în continuare furnizori, care pot fi persoane fizice sau juridice, publice ori private.

(2) Furnizorii publici pot fi direcția generală de asistență socială și protecție a copilului județeană și, respectiv, a sectoarelor municipiului București, serviciul public de asistență socială la nivel local, alte servicii publice specializate la nivel județean sau local și instituții publice care au constituite compartimente de asistență socială.

(3) Furnizorii privați pot fi asociații și fundații, culte religioase și orice alte forme organizate ale societății civile, persoane fizice autorizate în condițiile legii, organizații internaționale de profil, filiale și sucursale ale asociațiilor și fundațiilor internaționale recunoscute în conformitate cu legislația în vigoare.

(4) Furnizorii menționați la alin. (2) și (3) trebuie să aibă prevăzută în mod obligatoriu, ca obiect de activitate în actul de înființare sau, după caz, în autorizația pentru desfășurarea unor activități în mod independent, acordarea de servicii sociale.

Art. 2. -

Furnizorii prevăzuți la art. 1 pot organiza și acorda servicii sociale numai după obținerea certificatului de acreditare.

Art. 3. -

(1) Serviciile sociale pot fi acordate de către un furnizor sau de mai mulți furnizori, în baza unui contract încheiat între aceștia.

(2) Contractele prevăzute la alin. (1) pot fi încheiate între furnizorii publici de servicii sociale, între furnizorii publici și cei privați sau numai între furnizorii privați.

(3) Contractele prevăzute la alin. (1) pot fi încheiate numai între furnizorii acreditați.

Art. 4. -

(1) Serviciul public de asistență socială organizat la nivel local sau județean poate să externalizeze furnizarea de servicii sociale în baza unui contract, în condițiile de concurență prevăzute de legislația în vigoare.

(2) Externalizarea serviciilor sociale constă în transferul de responsabilități privind acordarea serviciilor sociale altor furnizori publici sau privați acreditați, numai în interesul persoanelor beneficiare, în vederea creșterii permanente a calității serviciilor.

Art. 5. -

Furnizorii acordă serviciile sociale pentru care au fost acreditați, la solicitarea persoanei, a familiei acesteia sau a reprezentantului legal, precum și din oficiu ori în urma semnalării unor situații de nevoie socială de către orice altă persoană sau instituție.

Art. 6. -

(1) Direcțiile generale de asistență socială și protecție a copilului județene, respectiv ale sectoarelor municipiului București, serviciul public de asistență socială de la nivel local sau, după caz, primăriile au obligația de a afișa lista furnizorilor acreditați din județ, respectiv din municipiul București, și a serviciilor oferite de aceștia.

(2) Direcțiile de muncă, solidaritate socială și familie județene, respectiv a municipiului București, pun la dispoziție instituțiilor menționate la alin. (1), anual, lista furnizorilor acreditați din județ, respectiv din municipiul București, și a serviciilor oferite de aceștia.

Art. 7. -

Furnizorii acreditați pot solicita înscrierea unor ocupații în Nomenclatorul privind clasificarea ocupațiilor din România, dacă serviciile sociale pe care le furnizează nu pot fi îndeplinite de persoane cu profesii deja existente.

Art. 8. -

Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei realizează monitorizarea, evaluarea și controlul serviciilor sociale acordate de către furnizorii acreditați, prin direcțiile de muncă, solidaritate socială și familie județene, respectiv a municipiului București.

Art. 9. -

(1) În aplicarea prevederilor art. 47 alin. (1) și (2) din ordonanță, directorul executiv al direcției de muncă, solidaritate socială și familie județeană, respectiv a municipiului București, desemnează cel puțin două persoane care să realizeze activitatea de monitorizare, evaluare și control la nivel local.

(2) Atribuțiile persoanelor desemnate și procedura de desfășurare a activității de evaluare, monitorizare și control se stabilesc prin ordin al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei.

Art. 10. -

Furnizorii acreditați sunt obligați să transmită direcției de muncă, solidaritate socială și familie în a căror rază administrativ-teritorială își desfășoară activitatea orice informație solicitată cu privire la serviciile sociale acordate.

Art. 11. -

(1) În vederea realizării evidenței furnizorilor și a serviciilor sociale acordate, la nivelul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei se înființează Registrul electronic unic al furnizorilor acreditați și al serviciilor sociale.

(2) Procedura de constituire, actualizare și de accesare a registrului prevăzut la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...