Consiliul Frontului Salvării Naționale

Decretul-lege nr. 50/1990 privind unele măsuri pentru anularea unor penalități, trecerea în conservare și scoaterea din funcțiune a unor fonduri fixe, casarea și declasarea mijloacelor fixe și altor bunuri materiale fără mișcare

Modificări (1), Referințe (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 05 februarie 1990 până la 31 decembrie 1993, fiind abrogat prin Lege 15/1994.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Consiliul Frontului Salvării Naționale d e c r e t e a z ă:

Art. 1. -

Se restituie de la bugetul statului penalitățile plătite de unitățile economice pentru depășirea cotelor de gaze alocate în anul 1989, în condițiile în care s-au respectat normele de consum, precum și penalitățile plătite pentru nerestituirea la termen a produselor scoase de la rezerva de stat. Penalitățile datorate și neplătite pînă la 31 decembrie 1989 se anulează.

Art. 2. -

Se anulează obligațiile ministerelor de restituire la rezerva de stat a produselor scoase cu titlu de împrumut, precum și obligațiile de împrospătare, scadente pînă la 31 decembrie 1989.

Art. 3. -

Litigiile între unitățile economice pentru neexecutarea sau executarea cu întîrziere a contractelor economice pînă la 31 decembrie 1989, avînd drept obiect plata de penalități și despăgubiri, care sînt în curs de judecată, încetează, iar taxele de timbru aferente se restituie.

Art. 4. -

Nu se supun calculului și plății amortizării, prin derogare de la prevederile Legii nr. 62/1968, cu modificările ulterioare, clădirile, construcțiile speciale, mașinile, utilajele, mijloacele de transport și alte fonduri fixe din cadrul capacităților de producție trecute în conservare, cu aprobarea ministerelor și celorlalte organe centrale tutelare ale unităților, ca urmare a limitării consumurilor energetice, sistării unor producții sau obiective de investiții.

Cheltuielile necesare conservării tehnice a fondurilor fixe se vor asigura în limita costurilor alocate unităților în cauză.

Art. 5. -

Fondurile fixe cu durata de serviciu normată expirată aflate în dotarea unităților, care nu mai pot fi utilizate în condiții de eficiență, vor fi casate, indiferent de valoarea lor, la propunerea unităților deținătoare, cu aprobarea organului ierarhic superior și avizul băncilor finanțatoare.

Art. 6. -

Fondurile fixe aflate în dotarea unităților, a căror durată de serviciu normată nu a expirat, dar sînt uzate moral sau au o uzură fizică avansată, pot fi casate, prin derogare de la prevederile Decretului nr. 49/1982, în condițiile scutirii de recuperare a valorii neamortizate, la propunerea deținătorilor, cu avizul băncilor finanțatoare și Oficiului central pentru gospodărirea fondurilor fixe din cadrul Ministerului Economiei Naționale, cu aprobarea ministerului tutelar.

Art. 7. -

Ansamblele, subansamblele, piesele componente și materialele rezultate din dezmembrarea fondurilor fixe casate care pot fi folosite ca atare în condiții de eficiență se vor reține spre valorificare. Restul materialelor uzate se vor preda unităților de recuperare și valorificare a materialelor refolosibile conform prevederilor legale.

Cheltuielile necesare dezmembrării vor fi suportate din costurile alocate unității care efectuează această operațiune.

Art. 8. -

Bunurile materiale, altele decît fondurile fixe, care nu mai pot fi utilizate datorită uzurii morale, fizice sau schimbării procesului tehnologic, pot fi declasate pe răspunderea unităților deținătoare, indiferent de plafoanele valorice și competențele prevăzute de lege.

Art. 9. - Referințe (1)

Amenzile, penalitățile, despăgubirile și dobînzile care, potrivit legii, se suportau din fondul de participare la beneficii, vor fi suportate din rezultatele financiare ale unității, înainte de determinarea beneficiului repartizat.

Art. 10. -

În termen de 10 zile, Ministerul Economiei Naționale și Ministerul Finanțelor vor elabora și transmite la ministere și celelalte organe centrale instrucțiuni de aplicare a prevederilor prezentului decret-lege.

PREȘEDINTELE
CONSILIULUI FRONTULUI SALVĂRII NAȚIONALE
ION ILIESCU

București, 4 februarie 1990.

Nr. 50.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...