Consiliul Frontului Salvării Naționale

Decretul-lege nr. 15/1990 privind urmărirea, judecarea și pedepsirea unor infracțiuni de speculă

Modificări (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 12 ianuarie 1990 până la 31 ianuarie 2014, fiind abrogat prin Lege 187/2012.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

În timpul și după victoria revoluției populare din luna decembrie 1989 unele persoane necinstite, sfidînd cele mai elementare norme umanitare, au sustras bunuri ce fuseseră trimise din spirit de solidaritate internațională poporului român și le-au vîndut sau încercat să le vîndă la prețuri de speculă în scopul realizării de profituri.

De asemenea, profitînd de situația grea a economiei moștenite de la fostul regim dictatorial, persoane necinstite se dedau la acte de speculă, vînzînd cu suprapreț unele mărfuri care mai sînt încă deficitare.

Avînd în vedere cele de mai sus,

Consiliul Frontului Salvării Naționale d e c r e t e a z ă:

Art. 1. -

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani, confiscarea parțială a averii și interzicerea unor drepturi, comercializarea oricăror bunuri primite în cadrul acțiunii de ajutorare internațională a statului, obținute prin sustragere sau în orice mod, fără drept

Cu aceeași pedeapsă se sancționează vînzarea cu suprapreț a oricăror mărfuri.

Dacă modul de obținere a bunurilor constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile de la concursul de infracțiuni.

Prin derogare de la dispozițiile legii penale, tăinuirea și favorizarea la infracțiunile prevăzute în alin. 1 și 2 se sancționează cu pedeapsa arătată în acele alineate.

Tentativa se pedepsește.

Art. 2. -

Faptele prevăzute în art. 1, săvîrșite pînă la data adoptării prezentului decret-lege, se pedepsesc potrivit prevederilor în vigoare la data comiterii lor.

Art. 3. -

Urmărirea și judecarea infracțiunilor prevăzute în art. 1 și 2 se fac de urgență, potrivit procedurii privind infracțiunile flagrante.

PREȘEDINTELE
CONSILIULUI FRONTULUI SALVĂRII NAȚIONALE
ION ILIESCU

București, 11 ianuarie 1990.

Nr. 15.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...