Consiliul Frontului Salvării Naționale

Decretul-lege nr. 38/1990 privind abrogarea Legii nr. 2/1989 referitoare la organizarea administrativă a teritoriului țării

Modificări (...), Reviste (1), Referințe în jurisprudență

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 23 ianuarie 1990

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Prin Legea nr. 2/1989, adoptată în timpul fostului regim dictatorial, au fost desființate în mod nejustificat și abuziv, ignorîndu-se voința cetățenilor, peste 300 comune și un mare număr de sate cu adîncă tradiție în istoria țării, aducîndu-se grave prejudicii desfășurării vieții și muncii cetățenilor.

Avînd în vedere caracterul dăunător al acestor măsuri și ținînd seama de dorința exprimată de locuitorii din aceste localități, precum și de către consiliile teritoriale ale Frontului Salvării Naționale,

În baza măsurilor stabilite de Consiliul Frontului Salvării Naționale în sesiunea din 17 ianuarie 1990,

pînă la elaborarea unei noi legi de organizare administrativă a teritoriului României,

în temeiul art. 2 din Decretul-lege nr. 2/1989 privind constituirea, organizarea și funcționarea Frontului Salvării Naționale și a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naționale,

Consiliul Frontului Salvării Naționale d e c r e t e a z ă:

Art. 1. -

Se abrogă prevederile Legii nr. 2/1989, cu excepția dispozițiilor referitoare la înființarea unor noi comune în județul Constanța, precum și a celor privind trecerea a 23 comune în categoria orașelor.

Art. 2. - Reviste (1)

Se repun în vigoare prevederile Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, cu modificările ulterioare, cu excepția prevederilor art. 6 alin. 2 privitoare la comunele suburbane, care se abrogă, și a celor referitoare la orașele ce aparțin de municipiile Constanța și Petroșani, care nu se aplică.

Art. 3. - Jurisprudență

Anexa la Legea nr. 2/1968 se modifică în mod corespunzător prevederilor prezentului decret-lege.

Art. 4. - Jurisprudență

Consiliile județene ale Frontului Salvării Naționale și primăriile județene vor lua măsuri pentru constituirea consiliilor comunale ale Frontului Salvării Naționale și a primăriilor din localitățile reînființate, care vor asigura organizarea și desfășurarea în bune condiții a întregii activități economico-sociale.

Art. 5. - Jurisprudență

Ministerul Economiei Naționale și Ministerul Finanțelor, la propunerea primăriilor județene, vor asigura suplimentarea indicatorilor de personal și a creditelor bugetare aferente, pentru aparatul propriu al primăriilor comunale reînființate, dimensionat potrivit normativului de personal aprobat prin Decretul nr. 313/1983.

PREȘEDINTELE
CONSILIULUI FRONTULUI SALVĂRII NAȚIONALE
ION ILIESCU

București, 22 ianuarie 1990.

Nr. 38.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Reviste:
Aspecte argumentative și legislative privind domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale
;
se încarcă...