Consiliul Frontului Salvării Naționale

Decretul-lege nr. 54/1990 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative

Modificări (2), Admiteri de neconstituționaliate parțială sau cu rezervă de interpretare (1), Referințe (5), Reviste (1), Jurisprudență relevantă

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 20 din 06 februarie 1990.

În vigoare de la 08 martie 1990 până la 03 noiembrie 2002, fiind abrogat și înlocuit prin Lege 507/2002.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Dezvoltarea liberei inițiative în sectoarele de activitate economico-socială ce interesează nemijlocit populația este de natură să conducă la creșterea și diversificarea gamei de produse și servicii în condițiile pieței libere.

Ținînd seama de dezvoltarea continuă a cererii de produse și servicii, îndeosebi pentru acoperirea nevoilor de consum ale cetățenilor, de imperativele economice imediate și de perspectivă, direct legate de ridicarea nivelului de viață al oamenilor și pentru instituirea cadrului legal de promovare a liberei inițiative în sectoarele de industrie mică și servicii,

Consiliul Frontului Salvării Naționale d e c r e t e a z ă:

CAPITOLUL I Dispoziții generale Reviste (1)

Art. 1. -

În scopul satisfacerii în condiții mai bune a cerințelor de bunuri și servicii ale populației, folosirii eficiente a resurselor de materii prime și materiale, îndeosebi locale, precum și creșterii gradului de utilizare a forței de muncă, se pot organiza, prin liberă inițiativă:

a) întreprinderi mici cu un număr de cel mult 20 salariați;

b) asociații cu scop lucrativ;

c) asociații familiale;

d) activități prestate de persoane fizice în mod independent.

Organizarea activităților prevăzute la lit. a)-d) se poate face numai de cetățeni care au domiciliul în România.

Art. 2. -

Statul garantează libera organizare și desfășurare a activităților de producție și servicii prevăzute la art. 1. Jurisprudență

Organizarea acestor activități se face pe bază de autorizație, în condițiile prezentului decret-lege.

Art. 3. -

Organizarea și desfășurarea activităților de producție și servicii pe bază de liberă inițiativă se pot face numai cu respectarea prevederilor legale.

Încălcarea legii atrage răspunderea materială, civilă, administrativă, contravențională sau penală, după caz, a persoanei vinovate.

CAPITOLUL II Organizarea activității economice pe baza liberei inițiative

Secțiunea 1 Întreprinderile mici

Art. 4. -

Întreprinderile mici se pot constitui din inițiativa unei persoane sau a mai multor persoane asociate în acest scop.

Persoana care, singură sau prin asociere, este întreprinzător într-o întreprindere, nu mai poate avea această calitate într-o altă întreprindere.

Categoriile de activități pentru care se pot constitui întreprinderi mici pe bază de liberă inițiativă se stabilesc de guvern.

Art. 5. -

Încadrarea salariaților în întreprinderi mici se face pe bază de contract de muncă, cu respectarea prevederilor Codului muncii. Salarizarea se stabilește prin liberul acord al părților.

Pot fi încadrați și salariați ai unităților de stat ori cooperatiste sau cooperatori, aceștia urmînd să-și desfășoare activitatea în afara programului de muncă al acestor unități.

Persoanele pensionate pot cumula salariul cu pensia.

Salariații întreprinderilor mici beneficiază de drepturile de asigurări sociale ale personalului unităților de stat. Contribuția la asigurări sociale, contribuția pentru pensia suplimentară, ca și impozitul pe salarii, se plătesc de întreprindere, în condițiile prevăzute de lege pentru unitățile de stat.

Art. 6. -

Salariații întreprinderilor mici au dreptul să adere la organizațiile sindicale din domeniul lor de activitate.

În cazul în care sînt încadrați și în unități de stat, salariații din întreprinderile mici pot opta între organizația sindicală din unitatea de stat sau cea prevăzută la alin. 1.

De asemenea, salariații își pot constitui organizație sindicală proprie.

Art. 7. -

Întreprinderile mici, precum și personalul acestora, au drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru sectorul de stat privind cerințele de pregătire pe meserii și asigurarea protecției muncii. Dacă salariatul lucrează în domeniul său de specialitate se aplică reglementările privind vechimea în acest domeniu.

Regimul de exploatare a bunurilor din patrimoniul întreprinderii, de amortizare a fondurilor fixe ale acesteia, de repartizare a beneficiilor și de lucru al salariaților se stabilește de organizatori la înființarea întreprinderii și poate fi modificat numai de întreprinzători.

Art. 8. -

Mijloacele financiare necesare activității întreprinderilor mici se asigură din resurse proprii, precum și prin credite acordate de bănci, pe bază de garanții asigurătorii.

Volumul creditelor, condițiile de acordare și rambursare a acestora, precum și modul de garantare, se vor stabili de Ministerul Finanțelor și Banca Națională a României.

Mijloacele necesare constituirii și desfășurării activității întreprinderii mici pot fi obținute și din străinătate, dar numai pe baza autorizației eliberate, potrivit legii, de către Ministerul Comerțului Exterior.

Finanțarea din străinătate, în valută sau lei, a înființării sau desfășurării activității întreprinderii se poate face numai în condițiile stabilite de Banca Română de Comerț Exterior.

Art. 9. -

Primăriile județene și a municipiului București pot închiria întreprinderilor mici suprafețe disponibile în clădiri proprietate de stat, inclusiv terenul aferent, dacă acestea nu dețin suprafețele de construcții și terenul necesar sau dacă nu își construiesc clădirile sau își amenajează suprafețele construite și terenurile pe care le dețin, cu orice titlu.

Suprafețele construite și terenurile necesare vor putea fi închiriate și de la persoane particulare care le dețin în proprietate.

Transformarea și amenajarea clădirilor proprii sau închiriate pentru a putea fi folosite în vederea desfășurării activităților de producție și servicii se vor putea face numai în baza autorizației eliberate de primărie, în condițiile legii.

Art. 10. -

Unitățile de stat sau cooperatiste care dețin mașini, utilaje și instalații disponibile le pot vinde sau închiria întreprinderilor mici, pe bază de contract, cu respectarea normelor stabilite de Ministerul Economiei Naționale și Ministerul Finanțelor.

Art. 11. -

Întreprinderile mici își pot procura piesele de schimb pentru instalațiile proprii, sculele și accesoriile, materiile prime și materialele necesare desfășurării activității direct de la producători, persoane fizice sau juridice, de stat sau cooperatiste, pe bază de contract. Prețurile practicate în contracte vor fi cele legal stabilite sau, în lipsa acestora, prin înțelegerea dintre părți.

Art. 12. -

Utilajele, mașinile și instalațiile, sculele, dispozitivele, materiile prime și materialele, accesoriile necesare activității întreprinderilor mici pot fi procurate și din import, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

Art. 13. -

Ministerul Economiei Naționale împreună cu Comisia Națională pentru Industria Mică și Servicii vor stabili condițiile și cazurile cînd unele materii prime, materiale, combustibili și energie alocate prin balanțele materiale vor putea fi puse și la dispoziția întreprinderilor mici.

De regulă, asigurarea resurselor din balanțe pentru realizarea unor produse se face pe bază de contracte de cooperare.

Art. 14. -

Prețurile și tarifele pentru bunurile și serviciile întreprinderilor mici se stabilesc în mod liber.

Produsele se vînd și serviciile se prestează unităților de stat numai pe bază de contract în formă scrisă.

Art. 15. -

Produsele și serviciile întreprinderilor mici pot fi exportate direct sau prin intermediul întreprinderilor de comerț exterior ori firmelor străine, pe baza autorizației de export emise în condițiile legii.

Art. 16. -

Întreprinderile mici își desfășoară activitatea pe bază de buget de venituri și cheltuieli întocmit anual, aprobat de organizatorii întreprinderii. Bugetul se depune în copie legalizată la organele financiare locale.

Întreprinderile vor avea contabilitate proprie și sînt obligate să întocmească semestrial un bilanț contabil pe care să-l publice în Monitorul Oficial, după verificarea sa de către organele financiare, în termen de 10 zile.

Întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli, contabilizarea operațiunilor financiare, comerciale, fiscale, precum și cele privind încadrarea și salarizarea personalului, ca și elaborarea bilanțului semestrial, se fac potrivit normelor stabilite de Ministerul Finanțelor.

Art. 17. -

Sumele în lei ale întreprinderilor mici se păstrează în conturi bancare proprii Ministerul Finanțelor, împreună cu Banca Națională, va stabili regimul acestor conturi și limitele în care întreprinderile vor putea deține sume în lei pentru nevoile curente. Aceste limite se stabilesc de filialele băncilor, cu acordul întreprinderii.

Sumele în valută se păstrează numai în conturi deschise pe numele întreprinderii la Banca Română de Comerț Exterior.

Din sumele în valută obținute de pe urma activității de export, 50% se decontează în lei întreprinderii, la cursul în vigoare la data încasării valutei, iar restul rămîne la dispoziția întreprinderii.

Art. 18. -

Angajarea întreprinderii în relațiile sale cu persoanele fizice și juridice, ca și în fața organelor de jurisdicție, se face de persoana care a constituit-o, iar în cazul în care întreprinderea a fost constituită de mai multe persoane, de persoana desemnată de acestea.

Persoana prevăzută la alin. 1 poate da împuternicire de reprezentare și altor persoane. În acest caz, persoana care a dat împuternicire răspunde, în limitele împuternicirii, solidar cu persoana împuternicită, pentru orice pagubă.

Art. 19. -

Activitatea întreprinderilor mici se desfășoară cu respectarea dispozițiilor Codului comercial, în măsura în care, potrivit prezentului decret-lege, nu se prevede altfel.

Secțiunea a 2-a Asociațiile cu scop lucrativ

Art. 20. -

Asociațiile cu scop lucrativ se înființează cu maximum 10 membri, pe bază de contract de asociere.

Contractul de asociere va cuprinde:

a) scopul, denumirea și sediul asociației;

b) modul de constituire a activului patrimonial și de gestiune a patrimoniului;

c) modul de organizare, conducere și funcționare a asociației;

d) repartizarea beneficiilor între asociați;

e) modul de încetare a activității și de lichidare a asociației.

Art. 21. -

Prevederile art. 4 alin. 3, art. 5 alin. 3, art. 8-10, 11, 12, 14, 15, 16 alin. 2 și art. 19 se aplică în mod corespunzător și pentru asociațiile cu scop lucrativ.

Răspunderea persoanelor asociate pentru pagube este solidară.

Art. 22. -

Persoanele încadrate în unități de stat și cooperatiste se pot asocia numai dacă își desfășoară activitatea în afara programului lor de muncă din aceste unități.

Secțiunea a 3-a Asociațiile familiale

Art. 23. -

Asociațiile familiale se constituie între membrii unei familii cu gospodărie comună.

Art. 24. -

Prevederile art. 4 alin. 3, art. 5 alin. 3, art. 8-11, 14 și 19 se aplică în mod corespunzător și pentru asociațiile familiale.

Secțiunea a 4-a Persoanele autorizate să desfășoare o activitate independentă

Art. 25. -

Persoanele fizice pot fi autorizate să desfășoare activități independente în domeniul serviciilor sau pentru realizarea anumitor produse.

Autorizarea pentru prestarea de servicii se poate da pe baza atestării capacității profesionale de către organele centrale de domeniu, iar în cazul în care există organizații profesionale specifice activității pentru care se cere autorizarea, cu acordul acestora.

Art. 26. -

Persoanele fizice autorizate să desfășoare o activitate independentă pot lucra, prin cumul, și într-o unitate de stat, cooperatistă sau întreprindere mică, dacă prin autorizație nu se prevede altfel.

Art. 27. -

Prevederile art. 4 alin. 3, art. 8-12, 14, 15 și 19 se aplică în mod corespunzător și persoanelor autorizate să desfășoare o activitate independentă.

CAPITOLUL III Regimul de autorizare

Art. 28. -

Autorizația pentru constituirea de întreprinderi mici, asociații cu scop lucrativ, asociații familiale sau pentru desfășurarea de către persoanele fizice a unor activități independente se emite de primăriile județene sau a municipiului București. Admiteri de neconstituționaliate parțială sau cu rezervă de interpretare (1)

Cererea de autorizație se rezolvă în cel mult 30 de zile, cu respectarea condițiilor de autorizare stabilite de guvern.

Denumirea, sediul și obiectul activității întreprinderilor mici și asociațiilor cu scop lucrativ se stabilesc prin autorizație. Pentru asociațiile familiale și persoanele ce desfășoară o activitate independentă, autorizația va cuprinde numele solicitanților, adresa și obiectul de activitate.

De asemenea, autorizația va putea cuprinde și condiții specifice privitoare la desfășurarea activității.

Pentru eliberarea autorizației privind înființarea de întreprinderi mici și asociații cu scop lucrativ, întreprinzătorii sînt obligați să obțină în prealabil acordul Comisiei Naționale pentru Industria Mică și Servicii.

Încălcarea prevederilor autorizației sau a dispozițiilor legale privind desfășurarea activității poate atragă suspendarea, pe cel mult 15 zile, a dreptului pe care îl conferă autorizația sau, după caz, retragerea autorizației.

Art. 29. -

Litigiile legate de refuzul de autorizare sau de retragere a acesteia sînt de competența tribunalelor județene și al municipiului București. Tribunalul poate fi sesizat în cel mult 10 zile de la primirea actului de refuz, respectiv de retragere a autorizației.

Art. 30. -

Întreprinderile mici sînt persoane juridice pe data înregistrării lor la administrația financiară. Asociațiile cu scop lucrativ pot avea această calitate dacă se înregistrează la administrația financiară ca persoană juridică, înregistrarea este obligatorie.

CAPITOLUL IV Dispoziții finale

Art. 31. -

Timpul lucrat de persoanele încadrate cu contract de muncă în întreprinderile mici se consideră vechime în muncă și în specialitate.

De asemenea, se consideră vechime în muncă și în specialitate perioada lucrată de persoanele din cadrul asociațiilor cu scop lucrativ, asociațiilor familiale sau timpul lucrat de persoanele care desfășoară o activitate independentă dacă au fost vărsate, pe toată această perioadă, la asigurările sociale de stat, contribuția la asigurările sociale și contribuția pentru pensia suplimentară.

De prevederile alin. 2 pot beneficia și organizatorii întreprinderilor mici.

Art. 32. -

Prevederile legislației muncii referitoare la transfer și la vechimea neîntreruptă în aceeași unitate sînt, deopotrivă, aplicabile și în cazul unităților organizate potrivit prevederilor prezentului decret-lege.

Art. 33. -

Prevederile legale privind proprietatea industrială se aplică și întreprinderilor mici, asociațiilor cu scop lucrativ și persoanelor autorizate să desfășoare o activitate independentă.

Art. 34. -

Impozitul pe beneficiul întreprinderilor mici și al asociațiilor cu scop lucrativ, precum și impozitul pe cîștig al asociațiilor familiale și impozitul pe veniturile persoanelor autorizate să desfășoare o activitate independentă, se stabilesc, în mod diferențiat, pe domenii și în funcție de utilitatea socială a activității, cu caracter stimulativ și progresiv, urmărind punerea în valoare a inițiativei individuale și colective, în condițiile asigurării justiției sociale în domeniul veniturilor personale.

Normele privind modul de stabilire a impozitelor, precum și nivelurile acestora, se stabilesc de guvern.

Art. 35. -

Întreprinderile mici și asociațiile cu scop lucrativ se pot asocia între ele sau cu alte unități numai cu acordul Comisiei Naționale pentru Industria Mică și Servicii.

Art. 36. -

Prevederile prezentului decret-lege se aplică și pentru executări de lucrări.

Art. 37. -

Prezentul decret-lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Pînă la intrarea în vigoare a decretului-lege guvernul, Ministerul Economiei Naționale, Ministerul Finanțelor și Banca Națională vor elabora normele prevăzute la art. 4 alin. 3, art. 8, 10, 16, 17, 28 alin. 2 și art. 34 alin. 2. Normele se publică în Monitorul Oficial.

Pe data intrării în vigoare a prezentului decret-lege se abrogă Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1.189 din 31 mai 1968 privind administrarea unor unități comerciale prin angajați mandatari, precum și orice prevederi contrare.

PREȘEDINTELE
CONSILIULUI FRONTULUI SALVĂRII NAȚIONALE
ION ILIESCU

București, 5 februarie 1990.

Nr. 54.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Reviste:
Câteva considerații cu privire la impactul aderării României la Uniunea Europeană asupra societății (comerciale) reglementate de Legea nr. 31/1990
Admiteri de neconstituționaliate parțială sau cu rezervă de interpretare:
Decizia nr. 72/1999 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 alin. 1 din Decretul-lege nr. 54/1990 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative
;
se încarcă...