Consiliul Provizoriu de Uniune Națională - CPUN

Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri

Modificări (29), Admiteri de neconstituționaliate parțială sau cu rezervă de interpretare (3), Respingeri de neconstituționalitate (9), Admis recurs în interesul legii (1), Referințe (20), Jurisprudență relevantă, Referințe în jurisprudență

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 09 aprilie 1990
Formă aplicabilă de la 18 martie 1998 până la 22 septembrie 2009, fiind înlocuită prin republicarea (r6) din Monitorul Oficial, Partea I nr. 631 din 23 septembrie 2009

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Art. 1. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (5)

(1) Constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: Referințe în jurisprudență (3)

a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; Admis recurs în interesul legii (1), Referințe în jurisprudență (7)

b) a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (3)

c) a fost internată în spitale de psihiatrie; Referințe în jurisprudență (2)

d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; Referințe în jurisprudență (3)

e) a fost strămutată într-o altă localitate. Referințe în jurisprudență (5)

(2) De aceleași drepturi beneficiază și persoana care: Referințe în jurisprudență (3)

a) a fost deportată în străinătate după 23 august 1944;

b) a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reținută în captivitate după încheierea armistițiului.

(3) Fiecare an de detenție sau internare pentru situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se consideră ca vechime în muncă un an și șase luni.

(4) Perioadele prevăzute la alin. (1) lit. d) și e) constituie vechime în muncă, dacă persoanele în cauză fac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă în funcții pentru care aveau pregătirea profesională. Referințe în jurisprudență (1)

(5) Se consideră vechime în muncă și perioada în care o persoană aflată într-una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) nu s-a putut încadra ca urmare a unei invalidități de gradul I sau II survenite în timpul în care s-a aflat în acea situație sau, ulterior, dacă dovedește că aceasta s-a produs din cauza ori în legătură cu persecuția la care a fost supusă.

(6) Perioadele prevăzute în prezentul articol constituie și vechime neîntreruptă în muncă și în aceeași unitate și intră în calculul acestor vechimi.

Art. 2. - Referințe în jurisprudență (1)

(1) De prevederile art. 1 beneficiază și persoanele care au decizii de pensionare.

(2) În cazul celor decedați, urmașii acestora au dreptul la pensie de urmaș în condițiile legii, cu luarea în calcul a vechimilor stabilite potrivit prezentului decret-lege. Referințe în jurisprudență (2)

Art. 3. - Referințe în jurisprudență (1)

(1) Persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b) și e) și alin. (2) au dreptul, cu începere de la 1 august 1997, la o indemnizație lunară de 60.000 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate. Modificări (4), Referințe în jurisprudență (2)

(2) Persoanele care s-au aflat într-una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) au dreptul, cu începere de la 1 august 1997, la o indemnizație lunară de 30.000 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie, de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate. Modificări (4), Referințe în jurisprudență (1)

(3) În funcție de evoluția prețurilor și a tarifelor, indemnizațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se actualizează prin hotărâre a Guvernului, o dată cu indexările aplicate pensiilor și celorlalte drepturi de asigurări sociale de stat.

Art. 4. - Referințe în jurisprudență (4)

(1) Soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați sau prizonieri, are dreptul la o indemnizație lunară de 60.000 lei neimpozabilă, dacă, ulterior, nu s-a recăsătorit. Modificări (5)

(2) De aceleași drepturi beneficiază soțul (soția) celui care a decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din deportare sau din prizonierat, dacă, ulterior, nu s-a recăsătorit. Modificări (2)

(3) Această indemnizație se indexează prin hotărâre a Guvernului și se poate cumula cu orice pensie. Respingeri de neconstituționalitate (1)

(4) Beneficiază de indemnizația prevăzută la alin. (1) și soțul (soția) celui decedat în condițiile prevăzute la alineatele precedente și care, din motive de supraviețuire, a fost nevoit să divorțeze de cel închis, deportat, prizonier sau strămutat, dacă nu s-a recăsătorit și poate face dovada că a conviețuit cu victima până la decesul acesteia. Modificări (2)

Art. 5. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (1)

Indemnizațiile lunare acordate în baza prezentului decret-lege nu afectează plafoanele de venituri în funcție de care se stabilesc chiriile pentru locuințele din fondul locativ de stat, bursele pentru elevi și studenți și ajutoarele sociale. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 6. - Referințe în jurisprudență (2)

(1) Persoanele aflate într-una dintre situațiile prevăzute la art. 1 sunt scutite de plata impozitelor și taxelor locale, precum și de plata impozitului pe salariu. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (1)

(2) De asemenea, persoanele aflate într-una dintre situațiile prevăzute la art. 1 vor beneficia de următoarele drepturi: Modificări (1)

a) asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor;

b) transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând unităților cu capital de stat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); Modificări (1)

c) șase călătorii dus-întors gratuite, anual, pe calea ferată română, cu clasa I; Modificări (1)

d) șase călătorii dus-întors gratuite, anual, cu mijloacele de transport auto sau, după caz, cu mijloace fluviale, de la localitatea de domiciliu la reședința de județ, pentru persoanele care nu au posibilitatea să călătorească pe calea ferată;

e) un bilet pe an, gratuit, pentru tratament într-o stațiune balneoclimaterică;

f) scutire de plata taxelor de abonament pentru radio și televizor;

g) prioritate la instalarea unui post telefonic, precum și scutire de plata taxei de abonament;

h) acordarea, la cerere, cu titlu gratuit, a unui loc de veci.

(3) De drepturile prevăzute la alin. (2) beneficiază și persoanele prevăzute la art. 4. Modificări (1)

Art. 7. -

Persoanele prevăzute la art. 1 beneficiază de:

a) prioritate la repartizarea de către consiliile locale a unei locuințe din fondul locativ de stat;

b) prioritate la acordarea, prin unitățile C.E.C., de credite avantajoase pentru cumpărarea, construirea sau repararea de locuințe proprietate personală; acordarea creditului se va face în condițiile prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996.

Art. 8. - Referințe în jurisprudență (2)

(1) Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face, de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Referințe în jurisprudență (2)

(2) Prevederile art. 1-7 se aplică, după caz, de către conducerile unităților la care sunt încadrați cei în cauză, de către direcțiile generale de muncă și protecție socială sau de către consiliile locale, pe baza hotărârilor comisiilor pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, emise până la data de 31 iulie 1997.

(3) După data prevăzută la alin. (2), cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute de prezentul decret-lege se depun la direcțiile generale de muncă și protecție socială. Modificări (3), Admiteri de neconstituționaliate parțială sau cu rezervă de interpretare (1), Jurisprudență relevantă (1)

(4) Organele prevăzute la alin. (3) sunt obligate să se pronunțe asupra cererilor în termen de 30 de zile, printr-o decizie motivată. Referințe în jurisprudență (1)

(5) Împotriva deciziei persoana interesată poate face contestație potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. Referințe în jurisprudență (2)

Art. 9. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (1)

Persoanele care fac dovada, prin hotărâre judecătorească de constatare, că nu au putut să-și exercite profesia sau, după caz, ocupația pe perioada în care au fost persecutate sau urmărite din motive politice beneficiază de vechime în muncă pe perioada în care s-au aflat în atare situație.

Art. 10. -

De prevederile prezentului decret-lege beneficiază și persoanele persecutate din motive politice ca urmare a participării la Revolta anticomunistă de la Brașov din 15 noiembrie 1987.

Art. 11. -

(1) Beneficiază de prevederile prezentului decret-lege și cetățenii români cu domiciliul în străinătate.

(2) Stabilirea și plata acestor drepturi se fac de către direcțiile generale de muncă și protecție socială, cu consultarea, după caz, a filialelor județene ale Asociației Foștilor Deținuți Politici din România.

(3) Direcțiile generale de muncă și protecție socială sunt obligate să se pronunțe asupra cererii de dobândire a drepturilor prevăzute de prezentul decret-lege, în termen de 30 de zile, printr-o decizie motivată.

(4) Împotriva deciziei persoana interesată poate face contestație potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.

(5) Drepturile persoanelor prevăzute la alin. (1) se plătesc titularului sau mandatarului desemnat de acesta prin procură specială pentru încasarea drepturilor respective sau, la cererea titularului, se depun în contul personal deschis la C.E.C. sau la o altă instituție bancară cu care Ministerul Muncii și Protecției Sociale a încheiat în acest sens convenție.

Art. 12. - Respingeri de neconstituționalitate (1)

Prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel.

Art. 13. -

(1) Direcțiile generale de muncă și protecție socială, atunci când sunt sesizate sau din proprie inițiativă, vor verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor prezentului decret-lege până la data publicării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/1997*) în Monitorul Oficial al României. Admiteri de neconstituționaliate parțială sau cu rezervă de interpretare (2), Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (2)

(2) În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale, se va emite decizie de revizuire. Admiteri de neconstituționaliate parțială sau cu rezervă de interpretare (2), Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (2)

(3) Împotriva deciziei de revizuire emise în condițiile alin. (1) și (2) persoana interesată poate introduce contestație, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Art. 14. -

Drepturile prevăzute în prezentul decret-lege se acordă de la data de 1 a lunii următoare depunerii cererii.

Art. 15. -

Ministerul Finanțelor va introduce în structura bugetului de stat pe anul 1997 modificările ce decurg din aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/1997.

*) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 14 iulie 1997.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Admiteri de neconstituționaliate parțială sau cu rezervă de interpretare:
Decizia nr. 55/2000 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat
Decizia nr. 56/2000 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat
Decizia nr. 148/2001 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare
Admis recurs în interesul legii:
Decizia nr. 32/2009 privind examinarea recursului în interesul legii, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare*), persoanelor care după data de 6 martie 1945 și până în anul 1989 inclusiv au fost condamnate definitiv pentru infracțiunile de neprezentare la încorporare sau concentrare ori insubordonare prevăzute și pedepsite de art. 334 și 354 din Codul penal, săvârșite din motive de conștiință religioasă
;
se încarcă...