Delegarea legislativă | Constituția

Acesta este un fragment din Constituția din 1991. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Autoritățile publice - Raporturile Parlamentului cu Guvernul -
ARTICOLUL 114
Delegarea legislativă

(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe.

(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanțele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței.

(4) În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu. Modificări (1), Doctrină (1)

(5) Aprobarea sau respingerea ordonanțelor se face printr-o lege în care vor fi cuprinse și ordonanțele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3). Modificări (1)

Acesta este un fragment din Constituția din 1991. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Constituția:
Incompatibilități
Încetarea funcției de membru al Guvernului
Primul ministru
Actele Guvernului
Răspunderea membrilor Guvernului
Încetarea mandatului
Informarea Parlamentului
Întrebări și interpelări
Moțiunea de cenzură
Angajarea răspunderii Guvernului
Delegarea legislativă
Structura
Înființarea
Forțele armate
Consiliul Suprem de Apărare a Țării
Principii de bază
Autorități comunale și orășenești
Consiliul județean
Prefectul
Înfăptuirea justiției
Statutul judecătorilor
Doctrină:
Drept civil. Partea generală conform noului Cod civil, Vol 1, ediția 1
;
se încarcă...