Autoritatea judecătorească | Constituția

Acesta este un fragment din Constituția din 1991. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Autoritățile publice -
CAPITOLUL 6
Autoritatea judecătorească Reviste (1)

Secțiunea 1 Instanțele judecătorești

ARTICOLUL 123 Înfăptuirea justiției Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (2)

(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.

(2) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Referințe în jurisprudență (1)

ARTICOLUL 124 Statutul judecătorilor Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (1)

(1) Judecătorii numiți de Președintele României sunt inamovibili, potrivit legii. Președintele și ceilalți judecători ai Curții Supreme de justiție sunt numiți pe o perioadă de 6 ani. Ei pot fi reînvestiți în funcție. Promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii, în condițiile legii. Modificări (1)

(2) Funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.

ARTICOLUL 125 Instanțele judecătorești Modificări (1)

(1) Justiția se realizează prin Curtea Supremă de justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

(2) Este interzisă înființarea de instanțe extraordinare.

(3) Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege. Referințe în jurisprudență (1)

ARTICOLUL 126 Caracterul public al dezbaterilor

Ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.

ARTICOLUL 127 Dreptul la interpret Modificări (1), Reviste (1)

(1) Procedura judiciară se desfășoară în limba română.

(2) Cetățenii aparținând minorităților naționale, precum și persoanele care nu înțeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoștința de toate actele și lucrările dosarului, de a vorbi în instanță și de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit. Modificări (1)

ARTICOLUL 128 Folosirea căilor de atac

Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

ARTICOLUL 129 Poliția instanțelor

Instanțele judecătorești dispun de poliția pusă în serviciul lor.

Secțiunea a 2-a Ministerul Public

ARTICOLUL 130 Rolul Ministerului Public

(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.

(2) Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii.

ARTICOLUL 131 Statutul procurorilor

(1) Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției.

(2) Funcția de procuror este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.

Secțiunea a 3-a Consiliul Superior al Magistraturii

ARTICOLUL 132 Componența Modificări (1)

Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din magistrați aleși, pentru o durată de 4 ani, de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună.

ARTICOLUL 133 Atribuții Modificări (1)

(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui României numirea în funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari, în condițiile legii. În acest caz, lucrările sunt prezidate, fără drept de vot, de ministrul justiției.

(2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de consiliu de disciplină al judecătorilor. În acest caz, lucrările sunt prezidate de președintele Curții Supreme de justiție.

Acesta este un fragment din Constituția din 1991. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Doctrină:

Raporturile dintre Guvern și Parlament, ediția 1
    a) cele trei puteri clasice se regăseau exprimate în Constituție: legislativul, în normele referitoare la Parlament (art. 58 și urm.); executivul, în normele privitoare la Președintele României și Guvern (art. 80 și urm.); justiția, în normele privitoare la autoritatea judecătorească (art. 123 și urm.); [ Mai mult... ] 

Drept civil. Partea generală conform noului Cod civil, Vol 1, ediția 1
    Într-adevăr, prin jurisprudență se înțelege ansamblul soluțiilor exprimate în hotărârile judecătorești, soluții care nu sunt obligatorii pentru instanțele inferioare. Legea oferă cadrul de aplicare a regulilor normative și, chiar dacă judecătorul are o oarecare libertate pentru adoptarea soluției, el este subordonat doar legii; hotărârile instanțelor de judecată, chiar dacă promovează soluții de principiu, sunt lipsite de elementul obligativității juridice generale, ce caracterizează doar legea. Supremația legii, care stă la baza practicii judecătorești nu înseamnă, nicidecum, că jurisprudența n-ar avea o incontestabilă însemnătate în crearea și perfecționarea normelor juridice. Această însemnătate, însă, nu poate avea ca efect ridicarea la rang de izvor al dreptului civil a practicii judecătorești. Articolul 123 din Constituția României stabilește că justiția se înfăptuiește în numele legii și că: „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”. [ Mai mult... ] 

Constituția României. Comentariu pe articole, ediția 1
    Doctrina aprecizat că echilibrul puterilor în stat, în conținutul și semnificația sa științifică modernă, se regăsea în dispozițiile Constituției României în versiunea adoptată la 8 decembrie 1991.În acest sens erau invocate mai multe argumente pertinente: cele trei puteri clasice se regăseau exprimate în Constituție, legislativul în normele privitoare la Parlament (art. 61 și urm.), executivul în normele privitoare la Președintele României și Guvern (art. 80 și urm.), justiția în normele privitoare la autoritatea judecătorească (art. 124 și urm.); ordinea reglementării lor în Constituție era cea clasică, anume puterea legiuitoare, apoi puterea executivă și, în final, puterea judecătorească. Având în vedere legitimitatea împuternicirilor Parlamentului, compoziția sa numeroasă și larg reprezentativă, Constituția asigura acestuia oanumită preeminență în raport cu celelalte autorități statale, la care se adăuga și caracterizarea dată de art. 61, potrivit căreia Parlamentul era organul reprezentativ suprem al poporului român, deși utilizarea termenului „suprem” putea fi privită cu rezerve de ordin științific în contextul teoriei separației/echilibrului puterilor în stat. Nu în ultimul rând, chiar structura bicamerală aParlamentului putea fi considerată oexpresie aechilibrului în exercitarea puterii legislative. De altfel, acesta era și singurul argument solid al bicameralismului cvasiperfect ce exista la acea dată, față de faptul că România era și este un stat unitar. Raporturile constituționale dintre autoritățile publice cunoșteau implicări reciproce ale unora în sfera de activitate acelorlalte, implicări ce semnifică echilibru prin colaborare și control. [ Mai mult... ] 

Pot fi de interes:

Constituția:
Dispoziții comune
Drepturile și libertățile fundamentale
Îndatoririle fundamentale
Avocatul Poporului
Parlamentul
Președintele României
Guvernul
Raporturile Parlamentului cu Guvernul
Administrația publică
Autoritatea judecătorească
Reviste:
Aspecte selective privind evoluția reglementărilor referitoare la puterea judecătorească în constituțiile române și în dreptul românesc la 100 de ani de la Marea Unire
Considerații privind evoluția regimului minorităților naționale în România
Doctrină:
Raporturile dintre Guvern și Parlament, ediția 1
Drept civil. Partea generală conform noului Cod civil, Vol 1, ediția 1
Constituția României. Comentariu pe articole, ediția 1
;
se încarcă...