Art 23 Reguli privind rectificările bugetare | Lege 69/2010

Acesta este un fragment din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Reguli privind rectificările bugetare -
Art. 23. -

(1) Orice rectificare a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și a bugetelor fondurilor speciale, precum și utilizarea sumelor reținute în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să aibă în vedere concluziile raportului semestrial privind situația economică și bugetară publicat, precum și opinia Consiliului fiscal cu privire la acesta. Derogări (2), Reviste (1)

(2) Într-un an bugetar nu pot fi aprobate mai mult de două rectificări bugetare și acestea nu pot fi promovate în primele 6 luni ale anului. Derogări (2)

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), în cazul înrăutățirii semnificative a prognozei indicatorilor macroeconomici care au stat la baza legii bugetare, se poate promova o rectificare bugetară în primul semestru al anului.

Acesta este un fragment din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 69/2010:
Art 13 Regulile politicii fiscal-bugetare
Art 14 Mecanismul de corecție
Art 15 Evaluarea impactului cheltuielilor
Art 16 Cheltuieli de personal
Art 17 Cheltuieli de personal
Art 18 Cheltuieli de personal
Art 19 Veniturile bugetare
Art 20 Veniturile bugetare
Art 21 Veniturile bugetare
Art 22 Veniturile bugetare
Art 23 Reguli privind rectificările bugetare
Art 24 Reguli privind rectificările bugetare
Art 25 Reguli privind rectificările bugetare
Art 26 Strategia fiscal-bugetară
Art 27 Strategia fiscal-bugetară
Art 28 Strategia fiscal-bugetară
Art 29 Strategia fiscal-bugetară
Art 30 Bugetul anual
Art 31 Bugetul anual
Art 32 Bugetul anual
Art 33 Clauze derogatorii
Reviste:
Considerații privind caracterul juridic al somației de plată comunicate potrivit dispozițiilor O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii
;
se încarcă...