Parlamentul României

Legea nr. 1/1991 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională

Modificări (12), Puneri în aplicare (1), Acțiuni admise (1), Acțiuni respinse (5), Referințe (7), Jurisprudență

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 07 februarie 1991 până la 28 februarie 2002, fiind abrogat și înlocuit prin Lege 76/2002.
Formă aplicabilă de la 14 septembrie 1994 până la 28 februarie 2002

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

CAPITOLUL I Dispoziții generale

Art. 1. -

Persoanele apte de muncă, ce nu pot fi încadrate din lipsă de locuri disponibile corespunzătoare pregătirii lor, sunt considerate șomeri și beneficiază, în condițiile prezentei legi, de ajutor de șomaj și de alte forme de protecție socială, precum și de sprijin în vederea reintegrării lor profesionale prin calificare, recalificare și perfecționare.

Art. 2. -

(1) Sunt îndreptățite să primească ajutorul de șomaj în condițiile prezentei legi:

a) persoanele al căror contract de muncă a fost desfăcut din inițiativa unității pentru motivele prevăzute la art. 130 alin. (1) lit. a) -f) din Codul muncii sau cărora, după caz, le-a încetat calitatea de membru în cooperația meșteșugărească din motive neimputabile lor;

b) persoanele al căror contract de muncă a fost desfăcut din inițiativa unității, dacă s-a stabilit prin dispoziția sau hotărârea organului competent nelegalitatea măsurii luate de unitate ori lipsa vinovăției persoanei în cauză, iar reintegrarea în muncă nu mai este obiectiv posibilă la unitatea în care a fost încadrată anterior sau la unitatea care a preluat patrimoniul acesteia;

c) persoanele al căror contract de muncă a fost desfăcut din inițiativa lor, pentru motive care, potrivit legii, la reîncadrare nu întrerup vechimea în muncă;

d) persoanele care au fost încadrate cu contract de muncă pe durată determinată.

(2) Persoanele cărora le-a încetat contractul de muncă sau calitatea de membru în cooperația meșteșugărească, în cazurile prevăzute la alineatul precedent, lit. a) și d), beneficiază de ajutor de șomaj dacă au o vechime în muncă de cel puțin 6 luni în ultimele 12 luni premergătoare datei de înregistrare a cererii pentru plata ajutorului de șomaj.

(3) Absolvenții de învățământ care, în termen de un an de la absolvire, s-au angajat și nu au beneficiat integral de ajutor de integrare profesională vor primi ajutor de șomaj indiferent de vechimea în muncă.

(4) Sunt asimilate șomerilor și beneficiază de plata ajutorului de șomaj persoanele fizice autorizate să presteze o activitate individuală și membrii asociațiilor familiale care își desfășoară activitatea în temeiul Decretului-lege nr. 54/1990, dacă au contribuit la constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj pe o perioadă de 12 luni în ultimii 2 ani anteriori înregistrării cererii, în situația în care și-au încheiat, activitatea renunțând la autorizația de funcționare.

Art. 3. -

(1) Sunt asimilați șomerilor și beneficiază de ajutor de integrare profesională:

a) absolvenții instituțiilor de învățământ în vârstă de minimum 18 ani, care nu au surse de venit proprii la nivelul a cel puțin jumătate din salariul de bază minim brut pe țară și care, într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire, nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;

b) absolvenții instituțiilor de învățământ în vârstă de cel puțin 16 ani, în cazuri justificate de lipsa susținătorilor legali sau de imposibilitatea dovedită a acestora de a presta obligația legală de întreținere datorată minorilor;

c) tinerii care înainte de efectuarea stagiului militar nu au fost încadrați cu contract de muncă și care într-o perioadă de 30 de zile de la data lăsării lor la vatră nu s-au putut angaja.

(2) Absolvenții școlilor speciale pentru handicapați, care nu au loc de muncă, vor fi luați în evidență imediat după absolvire și vor beneficia de plata ajutorului de integrare profesională de la data înscrierii în aceste evidențe.

CAPITOLUL II Ajutorul de șomaj și alte forme de protecție socială a șomerilor

Art. 4. -

(1) Ajutorul de șomaj, după caz ajutorul de integrare profesională, constă într-o sumă calculată în mod diferențiat, pe categorii de persoane și vechime în muncă, după cum urmează: Modificări (2)

a) 60% din salariul de bază minim brut pe țară, din care s-a dedus impozitul prevăzut de lege, în cazul beneficiarilor de ajutor de integrare profesională care provin din rândul absolvenților învățământului preuniversitar, profesional sau de ucenici, în vârstă de minimum 18 ani sau, după caz, 16 ani;

b) 70% din salariul de bază minim brut pe țară, din care s-a dedus impozitul prevăzut de lege, în cazul beneficiarilor de ajutor de integrare profesională care provin din rândul absolvenților învățământului superior;

c) 50% din media salariului de bază brut, avut în ultimele 3 luni, din care s-a dedus impozitul prevăzut de lege, în cazul beneficiarilor de ajutor de șomaj care au o vechime în muncă de până la 5 ani, dar nu mai puțin de 75% din salariul de bază minim brut pe țară, din care s-a dedus impozitul prevăzut de lege;

d) 55% din media salariului de bază brut, avut în ultimele 3 luni, din care s-a dedus impozitul prevăzut de lege, în cazul beneficiarilor de ajutor de șomaj care au o vechime în muncă de la 5 până la 15 ani, dar nu mai puțin de 80% din salariul de bază minim brut pe țară, din care s-a dedus impozitul prevăzut de lege;

e) 60% din media salariului de bază brut, avut în ultimele 3 luni, din care s-a dedus impozitul prevăzut de lege, în cazul beneficiarilor de ajutor de șomaj care au o vechime în muncă de minimum 15 ani, dar nu mai puțin de 85% din salariul de bază minim brut pe țară, din care s-a dedus impozitul prevăzut de lege;

f) 40% din venitul mediu lunar, rămas după plata impozitului stabilit potrivit legii, pe ultimele 12 luni, pentru persoanele de la art. 2 alin. (4), care au contribuit la constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj o perioadă de până la 5 ani, dar nu mai puțin de un an;

g) 50% din venitul mediu lunar rămas după plata impozitului stabilit potrivit legii, pe ultimele 12 luni, pentru persoanele de la art. 2 alin. (4), care au contribuit la constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj o perioadă de peste 5 ani.

(2) Ajutorul de șomaj, calculat potrivit prevederilor alineatului precedent, nu poate depăși suma reprezentând cuantumul a cel mult două salarii de bază minime brute pe țară, din care s-a scăzut impozitul prevăzut de lege. Modificări (2)

Art. 5. -

Pentru a putea beneficia de ajutorul de șomaj sau de ajutorul de integrare profesională, persoanele prevăzute la art. 2 și 3 trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să fie înscrise la oficiile forței de muncă din cadrul direcției de muncă și protecție socială județeană sau din cadrul Direcției generale de muncă și protecție socială a municipiului București, unde își au domiciliul sau, după caz, unde își au reședința, dacă au avut ultimul loc de muncă în acea localitate;

b) starea sănătății, dovedită cu certificat medical, să le permită să fie încadrate în muncă.

Art. 6. -

(1) Nu beneficiază de ajutor de șomaj sau de ajutor de integrare profesională:

a) persoanele care dețin, împreună cu membrii familiei, terenuri agricole în suprafață de cel puțin 20.000 m2 în zonele colinare și de șes și de cel puțin 40.000 m2 în zonele montane; Acțiuni respinse (2)

b) persoanele care au surse de venituri proprii sau care realizează venituri din prestarea unor activități autorizate în condițiile prevăzute de lege și care obțin pe aceste căi un venit de cel puțin jumătate din salariul de bază minim brut pe țară, din care s-a dedus impozitul prevăzut de lege; Modificări (1), Acțiuni respinse (1)

c) persoanele cărora li s-a oferit loc de muncă corespunzător pregătirii și nivelului studiilor, situației personale și stării de sănătate, situat la o distanță de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu, sau cărora li s-a recomandat de către oficiile forței de muncă, în scris, să urmeze cursuri de calificare, recalificare, perfecționare sau, după caz, alte forme de pregătire profesională și au refuzat nejustificat oferta sau recomandarea;

d) persoanele care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă; Modificări (1)

e) absolvenții învățământului liceal care urmează forme superioare de pregătire profesională, indiferent de forma acesteia și de durata ei. Acțiuni admise (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1)

(2) Situațiile prevăzute la lit. a) și b) de la alin. (1) se dovedesc cu acte eliberate de consiliul local al localității de domiciliu, respectiv de organele financiare teritoriale, și prin declarație pe propria răspundere a salariatului.

Art. 7. -

(1) Persoanele care au fost încadrate în muncă au dreptul să primească ajutorul de șomaj din momentul încetării contractului de muncă sau, după caz, a calității de membru în cooperația meșteșugărească, în condițiile prevăzute la art. 2, dacă s-au înscris la oficiile forței de muncă în termen de 30 de zile de la încetarea activității sau de la data înscrierii la oficiul forței de muncă, dacă cererea a fost făcută ulterior acestui termen.

(2) Persoanele prevăzute la art. 2 lit. b) dobândesc dreptul de a primi ajutor de șomaj de la data hotărârii definitive de reintegrare, a ordonanței de scoatere de sub urmărire penală sau de punere în libertate ori a hotărârii definitive de achitare, dacă s-au înscris la oficiul forței de muncă în termen, de 30 de zile de la data respectivă sau de la data înscrierii, când aceasta a avut loc după expirarea termenului de 30 de zile.

(3) Persoanele care nu au fost încadrate în muncă dobândesc dreptul la ajutorul de integrare profesională după cum urmează:

a) după o perioadă de 30 de zile, pentru absolvenții învățământului preuniversitar și ai învățământului superior, de la data la care s-au adresat oficiilor forței de muncă sau altor organe competente, potrivit legii, solicitând încadrarea într-o muncă corespunzătoare pregătirii lor;

b) după o perioadă de 30 de zile de la data la care persoanele care au terminat serviciul militar obligatoriu s-au adresat oficiilor forței de muncă, solicitând încadrarea într-o muncă corespunzătoare pregătirii lor.

(4) Femeile care au încetat activitatea, potrivit legii, pentru creșterea copiilor, precum și persoanele cărora le-a încetat calitatea de pensionar au dreptul de a primi ajutor de șomaj de la data înscrierii la oficiile forței de muncă.

(5) Termenele de 30 de zile prevăzute la alin. (3) lit. a) și b) încep să curgă de la expirarea termenelor de 60 de zile, respectiv de 30 de zile, prevăzute la art. 3.

Art. 8. -

(1) Ajutorul de șomaj sau ajutorul de integrare profesională se plătește la cererea persoanelor îndreptățite potrivit legii.

(2) Ajutorul de șomaj sau ajutorul de integrare profesională se plătește de la data dobândirii dreptului. Retroactiv nu poate fi plătit pe o perioadă mai mare de 30 de zile de la data înregistrării cererii de plată.

Art. 9. -

Cererile pentru plata ajutorului de șomaj sau a ajutorului de integrare profesională se adresează direcțiilor de muncă și protecție socială județene și Direcției generale de muncă și protecție socială a municipiului București.

Art. 10. -

Ajutorul de șomaj și ajutorul de integrare profesională se plătesc pe o perioadă de cel mult 270 de zile calendaristice. Dacă în această perioadă direcțiile de muncă și protecție socială organizează cursuri de calificare, recalificare, perfecționare sau, după caz, alte forme de pregătire profesională, șomerii și beneficiarii ajutorului de integrare profesională sunt obligați să le urmeze.

Art. 11. -

(1) Persoanele care urmează cursurile de calificare, recalificare, perfecționare sau, după caz, alte forme de pregătire profesională, organizate potrivit legii, au obligația la absolvire să se încadreze în unitățile la care sunt repartizate.

(2) Absolvenții care refuză, fără motive temeinice, repartizarea în muncă, conform prevederilor art. 20 alin. (1) lit. d) din prezenta lege, au obligația să restituie cheltuielile de școlarizare. La data înscrierii la cursuri, persoanele vor încheia cu direcția de muncă și protecție socială un angajament în acest sens, care în cazul nerespectării de către titular a obligațiilor asumate, constituie titlu executoriu.

Art. 12. -

(1) Persoanele care au beneficiat de ajutorul de șomaj sau de ajutorul de integrare profesională pentru perioada maximă de 270 de zile și sunt lipsite de mijloace de întreținere pot beneficia în continuare, până la încadrarea în muncă, de o alocație de sprijin, dar nu mai mult de 18 luni de la expirarea perioadei legale de acordare a ajutorului de șomaj, respectiv a ajutorului de integrare profesională.

(2) Sunt considerate lipsite de mijloace de întreținere persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: Modificări (1)

a) nu dețin împreună cu membrii familiei terenuri agricole cu o suprafață minimă echivalentă cu cea prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. a);

b) nu realizează împreună cu membrii familiei un venit mediu lunar, pe membru de familie, de cel puțin 60% din salariul de bază minim brut pe țară, din care s-a scăzut impozitul prevăzut de lege.

(3) Situațiile prevăzute la alin. (2) se dovedesc prin declarații pe propria răspundere ale titularului.

Art. 13. -

(1) Alocația de sprijin este o sumă egală cu 60% din salariul de bază minim brut pe țară, din care s-a scăzut impozitul prevăzut de lege. Modificări (1)

(2) În perioada cât primesc alocație de sprijin, șomerii pot urma cursuri de calificare, recalificare, perfecționare sau, după caz, alte forme de pregătire profesională care să nu depășească durata de primire a alocației de sprijin.

(3) Pregătirea profesională a șomerilor începută în perioada ajutorului de șomaj, respectiv a ajutorului de integrare profesională poate fi continuată în perioada alocației de sprijin, prin formele de învățământ prevăzute de lege, în meserii și specialități a căror durată nu depășește durata acordării alocației de sprijin.

Art. 14. -

(1) Pe perioada în care unei persoane i se plătește ajutor de șomaj, ajutor de integrare profesională sau alocație de sprijin, aceasta beneficiază de alocația pentru copii, precum și de asistență medicală gratuită. Dreptul locativ la locuința de serviciu se păstrează pe întreaga perioadă în care chiriașul primește ajutor de șomaj sau alocație de sprijin, cu excepția cazului în care aceasta este situată în incinta unității sau este legată direct de asigurarea permanenței ori continuității în serviciu, situație în care se poate dispune numai evacuarea condiționată de atribuirea unui alt spațiu locativ corespunzător.

(2) De asistență medicală gratuită beneficiază și membrii de familie aflați în întreținerea persoanei căreia i se plătesc ajutoarele prevăzute la alin. (1).

(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază de compensarea unei părți din prețul medicamentelor conform reglementărilor legale în vigoare.

Art. 15. -

Perioada pentru care o persoană este îndreptățită să primească ajutor de șomaj sau ajutor de integrare profesională constituie vechime în muncă și în aceeași unitate.

Art. 16. -

Persoanele care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă în perioada pentru care sunt îndreptățite să primească ajutor de șomaj, ajutor de integrare profesională sau alocație de sprijin și cât urmează un curs de calificare, recalificare, perfecționare sau, după caz, alte forme de pregătire profesională beneficiază de drepturile de asigurări sociale prevăzute de lege pentru persoanele încadrate în muncă, inclusiv de pensia de invaliditate.

Art. 17. -

(1) Beneficiarul ajutorului de șomaj, al ajutorului de integrare profesională sau al alocației de sprijin este obligat ca, lunar, pe baza programării efectuate sau ori de câte ori este solicitat, să se prezinte la oficiul forței de muncă.

(2) Persoana care primește ajutor de șomaj sau ajutor de integrare profesională și se încadrează în muncă sau începe să realizeze venituri din sursele prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) și b) ori îndeplinește condiții de înscriere la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă sau urmează forme superioare de pregătire profesională are obligația, de a înștiința, în termen de 3 zile, oficiul forței de muncă. Aceeași obligație o are și persoana care primește alocație de sprijin, în măsura în care i se modifică mijloacele de întreținere prevăzute la art. 12.

(3) Obligația prevăzută la alin. (2) revine și persoanei juridice sau fizice care a efectuat angajarea sau, după caz, oficiilor de pensii.

Art. 18. -

Calitatea de beneficiar al ajutorului de șomaj, al ajutorului de integrare profesională sau al alocației de sprijin și îndeplinirea obligației prevăzute la art. 17 se dovedesc cu carnetul de evidență, eliberat și vizat lunar de oficiul forței de muncă.

Art. 19. -

(1) Ajutorul de șomaj, ajutorul de integrare profesională sau alocația de sprijin se plătește lunar de către direcțiile de muncă și protecție socială, proporțional cu numărul de zile calendaristice cât titularul este îndreptățit să primească acest drept, pe baza buletinului de identitate și a carnetului de evidență.

(2) Ajutorul de șomaj, ajutorul de integrare profesională și alocația de sprijin nu sunt impozabile și nu pot face obiectul executării silite pentru alte debite decât cele care au provenit din ajutorul de șomaj, ajutorul de integrare profesională sau alocația de sprijin acordate necuvenit, pentru cele care reprezintă obligații de întreținere, precum și pentru daunele cauzate prin infracțiuni intenționate săvârșite împotriva vieții, sănătății și integrității corporale.

Art. 20. -

(1) Plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională sau a alocației de sprijin încetează în următoarele situații:

a) la îndeplinirea termenelor prevăzute la art. 10, respectiv art. 12 alin. (1);

b) la încadrarea în muncă a titularului sau după 30 de zile de la obținerea de către acesta a autorizației de exercitare a unei activități pe cont propriu;

c) în cazul refuzului nejustificat de a se încadra într-o unitate cu contract de muncă pe durată nedeterminată sau determinată, într-un loc de muncă corespunzător pregătirii și nivelului studiilor șomerului, situației personale și stării de sănătate a acestuia;

d) la data refuzului nejustificat de a urma un curs sau o altă formă de pregătire profesională organizate potrivit art. 10 și art. 13 alin. (2) și (3) sau, după caz, la data întreruperii sau neabsolvirii cursurilor pe motive imputabile beneficiarilor.

(2) Plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională sau a alocației de sprijin se suspendă:

a) în cazul neîndeplinirii obligației prevăzute la art. 17;

b) pe perioada îndeplinirii obligațiilor militare;

c) pe perioada în care titularul își stabilește domiciliul în străinătate;

d) pe perioada în care titularul este arestat preventiv sau pentru executarea unei pedepse privative de libertate;

e) pe perioada în care titularul este încadrat cu contract de muncă pe durată determinată mai mică de 6 luni.

Art. 21. -

Persoanele care au fost reintegrate în muncă de către organele de jurisdicție competente și cărora li s-au acordat despăgubiri pentru perioada nelucrată vor restitui ajutorul de șomaj sau, după caz, alocația de sprijin primite pe aceeași perioadă de timp.

CAPITOLUL III Constituirea și utilizarea fondului pentru plata ajutorului de șomaj

Art. 22. -

Fondul necesar pentru plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin se constituie din următoarele surse:

a) o cotă de 5% aplicată asupra fondului de salarii realizat lunar, în valoare brută, de persoanele fizice și juridice române și străine cu sediul în România care angajează personal român, precum și din veniturile declarate în contractele de asigurări sociale de către persoanele fizice autorizate să presteze o activitate individuală și asociațiile familiale care își desfășoară activitatea în temeiul Decretului-lege nr. 54/1990;

b) o contribuție de 1% din salariul de bază lunar de încadrare brut, plătită de salariații persoanelor fizice și juridice prevăzute la lit. a);

c) o contribuție de 1% din venitul lunar în valoare brută, obținut din munca prestată de către membrii cooperației;

d) o subvenție de la bugetul de stat pentru completarea fondului, în caz că sursele de la lit. a), b) și c) nu acoperă plățile datorate.

Art. 23. -

(1) Fondul prevăzut la art. 22 se păstrează într-un cont al Ministerului Muncii și Protecției Sociale deschis la Banca Națională a României, este gestionat de acesta și este purtător de dobândă.

(2) Sumele neconsumate într-o perioadă se reportează în perioadele imediat următoare fără a exista obligația de a fi vărsate la bugetul de stat.

(3) Pentru nevărsarea la termen a sumelor prevăzute la art. 22 se aplică o majorare de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, dar nu mai mult decât totalul sumelor datorate. Sumele reprezentând majorările de întârziere sunt sursă de constituire a fondului pentru plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin.

(4) În cazul neachitării la termen a contribuțiilor datorate pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin, precum și a majorărilor de întârziere, potrivit legii, direcțiile teritoriale ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale pot dispune poprirea sumelor respective din conturile agenților economici, prin introducerea de dispoziții de încasare, care constituie titluri executorii, pe care organele bancare sunt obligate a le executa fără acceptul debitorilor. În cazul lipsei disponibilităților bănești în conturile bancare, lichidarea creanțelor se face prin aplicarea procedurii de executare silită, în condițiile legii.

Art. 24. -

(1) Din fondul constituit potrivit art. 22 și 23 din prezenta lege se vor face plăți și pentru:

a) acoperirea unor cheltuieli legate de efectuarea plății ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin; Modificări (1)

b) acoperirea unor cheltuieli pentru calificarea, recalificarea și perfecționarea șomerilor, a celor care beneficiază de ajutorul de integrare profesională și de alocația de sprijin;

c) utilizarea unei părți de până la 10% din dobânda constituită la fondul pentru plata ajutorului de șomaj, precum și din veniturile din prestații realizate de oficiile forței de muncă și de centrele de calificare și recalificare a șomerilor, pentru dezvoltarea bazei materiale a acestor oficii și centre de calificare și recalificare, pentru reparații la clădiri și alte mijloace fixe din dotarea acestora, precum și pentru cheltuieli de personal;

d) acordarea unor credite în condiții avantajoase, cu o dobândă de 50% din dobânda bancară negociată trimestrial, pentru înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii, în scopul creării de noi locuri de muncă, în special pentru șomeri; în acest scop, Banca Națională a României va transfera o parte din fondul pentru plata ajutorului de șomaj ca depozit în băncile comerciale indicate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în contul și la dispoziția acestuia. Modificări (1)

(2) Pentru ca o întreprindere să poată fi finanțată din fondul constituit conform art. 24 lit. d) trebuie să îndeplinească următoarele condiții: Modificări (1)

a) să angajeze minimum 50% din personal din rândul persoanelor care beneficiază de ajutor de șomaj, ajutor de integrare profesională sau alocație de sprijin. În cazul în care disponibilizează personalul provenit din categoriile menționate, anterior împlinirii a 2 ani de la încadrare, va fi obligată să angajeze, în limita procentului prevăzut, personal din rândul beneficiarilor acestor ajutoare. În cazul nerespectării procentului minim de angajare, agentul economic pierde dreptul la creditare și plătește cu titlu de penalitate o sumă egală cu mărimea creditului acordat; Modificări (1), Acțiuni respinse (1)

b) să realizeze activitatea de bază în producție, servicii sau turism; nu se pot finanța agenții economici care au obiect de activitate exclusiv comerțul;

c) să aibă întocmit proiectul de fezabilitate avizat de o comisie formată din reprezentanții băncilor finanțatoare și reprezentantul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

(3) Timpul maxim de creditare este de un an, exclusiv perioada de grație. În cazul în care întreprinderea solicită un credit suplimentar, i se poate acorda, cu condiția achitării în totalitate a creditului anterior, inclusiv dobânda. Pentru noul credit acordat condiția este cea prevăzută la alin. (2) lit. a). Modificări (1)

(4) Banca finanțatoare poartă răspunderea pentru creditele acordate rămase nerambursate.

(5) Mărimea fondului destinat creditării se va stabili prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. La elaborarea proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat, cât privește stabilirea fondului destinat creditării, Guvernul va consulta organizațiile patronale și confederațiile sindicale.

(6) Condițiile de acordare și rambursare a creditelor, modul de stabilire a garanțiilor și organizarea și desfășurarea licitațiilor pentru desemnarea băncilor autorizate să acorde credite din fondul pentru plata ajutorului de șomaj se vor stabili prin norme metodologice ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale și ale Băncii Naționale a României.

Art. 25. -

(1) Au prioritate la obținerea creditelor șomerii care se obligă să constituie întreprinderi, în condițiile prevăzute la art. 24 alin. (1) lit. d) și art. 24 alin. (2) din prezenta lege.

(2) La obținerea creditelor au prioritate șomerii din județele care au o rată a șomajului mai mare decât media pe țară.

CAPITOLUL IV Dispoziții finale

Art. 26. -

Pentru urmărirea desfășurării activității privind stabilirea și plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin prevăzute de lege, la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, precum și la direcțiile de muncă și protecție socială, se constituie un corp de control specializat. Numărul de personal al corpului de control, precum și modul de salarizare a acestuia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 27. -

(1) Constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:

a) cu amendă de la 10.000 la 20.000 lei, nerespectarea dispozițiilor art. 17 alin. (2) și (3);

b) cu amendă de la 15.000 la 30.000 lei, nerespectarea dispozițiilor art. 33;

c) cu amendă de la 100.000 la 200.000 lei, nevărsarea la termen a sumelor prevăzute la art. 22 lit. a), b) și c) de constituire a fondului pentru plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin;

(2) Sancțiunile prevăzute la alin. (1) se aplică persoanelor fizice și juridice.

(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către organele corpului de control prevăzut la art. 26, precum și de către alte organe care, potrivit legii, au dreptul să efectueze controlul.

(4) Corpul de control prevăzut la art. 26 este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni și pentru faptele prevăzute în Legea contabilității nr. 82/1991 și în Hotărârea Guvernului nr. 720/1991 privind aprobarea normelor de organizare și exercitare a controlului financiar, săvârșite în legătură cu constituirea și utilizarea fondului pentru plata ajutorului de șomaj.

(5) Prevederile prezentului articol se completează cu dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.

Art. 28. -

Refuzul de a pune la dispoziție sau de a elibera corpului de control documentele și datele necesare verificării modului de constituire și utilizare a fondului pentru plata ajutorului de șomaj constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Art. 29. -

(1) Sumele plătite fără temei legal, cu titlu de ajutor de șomaj, ajutor de integrare profesională sau alocație de sprijin, și celelalte drepturi bănești aferente se recuperează, potrivit legii, de la cei care le-au primit. Sumele rămase nerecuperate de la beneficiarii de ajutor de șomaj, de ajutor de integrare profesională sau de alocație de sprijin decedați nu se mai urmăresc.

(2) Recuperarea sumelor plătite fără temei legal se face pe baza deciziei conducerii direcțiilor de muncă și protecție socială județene și a Direcției generale de muncă și protecție socială a municipiului București, care constituie titlu executoriu.

(3) Persoanele care, prin nerespectarea dispozițiilor legale, determină plata unor sume necuvenite din fondul pentru plata ajutorului de șomaj sunt obligate la restituirea acestora, potrivit legii.

Art. 30. -

(1) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va stabili prin hotărâre*) modul de înființare, organizare și funcționare a centrelor de calificare și recalificare a persoanelor care primesc ajutor de șomaj, precum și drepturile și obligațiile persoanelor în cauză.

(2) Guvernul are obligația de a asigura, în termen de cel mult 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, o bază materială corespunzătoare bunei desfășurări a procesului de calificare, recalificare și perfecționare a șomerilor.

(3) Centrele de calificare și recalificare vor fi organizate prin preluarea unor spații din rețeaua de învățământ care nu-și mai justifică funcționarea, a altor spații existente, precum și prin preluarea personalului necesar din aceste unități.

(4) Centrele de calificare și recalificare vor funcționa în subordinea direcțiilor de muncă și protecție socială.

(5) Pentru a asigura utilizarea tuturor posibilităților existente, direcțiile de muncă și protecție socială vor putea organiza cursuri de calificare, recalificare, perfecționare sau, după caz, alte forme de pregătire profesională a persoanelor care primesc ajutor de șomaj, ajutor dezintegrare profesională sau alocație de sprijin și în școli profesionale sau alte unități similare.

*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 288/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 15 mai 1991, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 171/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 29 aprilie 1994.

Art. 31. -

Procedura de primire și soluționare a cererilor de plată a ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin se va stabili în termen de 15 zile*) de la publicarea legii, prin ordinul ministrului muncii și protecției sociale, ce se va publica în Monitorul Oficial al României.

*) Termenul de 15 zile curge de la data republicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României.

Art. 32. -

Litigiile privind stabilirea și plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin se soluționează de către instanțele judecătorești, potrivit procedurii aplicabile litigiilor de muncă.

Art. 33. -

Unitățile au obligația de a comunica la oficiile forței de muncă toate posturile libere în termen de 3 zile de la data când au devenit vacante, iar direcțiile de muncă și protecție socială au obligația de a ține evidența și a afișa locurile de muncă vacante.

Art. 34. -

(1) Persoanele prevăzute la art. 2, care sunt neîncadrate în muncă la data intrării în vigoare a prezentei legi și sunt înscrise la oficiile forței de muncă, beneficiază de ajutor de șomaj de la data cererii.

(2) În cazul când persoanele prevăzute la alin. (1) nu sunt înscrise la oficiile forței de muncă, ele dobândesc dreptul de ajutor de șomaj după 30 de zile de la data înscrierii.

Art. 35. -

În sensul prezentei legi, prin membri de familie se înțelege soțul, soția și alte persoane aflate în întreținerea acestora, potrivit legii.

Art. 36. -

(1) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă prevederile Hotărârii Guvernului nr. 758/1990 cu privire la salarizarea personalului devenit, în mod temporar, disponibil.

(2) Fondurile constituite în baza Decretului-lege nr. 144/1990 pentru prelungirea termenului de aplicare a Decretului-lege nr. 25/1990 cu privire la utilizarea și salarizarea personalului în perioadele de întrerupere a activității se virează în contul fondului pentru plata ajutorului de șomaj.

(3) Dispozițiile art. 20 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială și ale art. 51 din Legea nr. 5/1973 se modifică corespunzător prevederilor prezentei legi.

(4) Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...