Parlamentul României

Legea nr. 69/1991 privind administrația publică locală

Modificări (5), Respingeri de neconstituționalitate (11), Referințe (6), Doctrine (2), Practică judiciară

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 28 noiembrie 1991 până la 22 mai 2001, fiind abrogat și înlocuit prin Lege 215/2001.
Formă aplicabilă de la 18 aprilie 1996 până la 22 mai 2001

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

CAPITOLUL I Dispoziții generale

Art. 1. -

(1) Administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și consultării cetățenilor în problemele locale de interes deosebit.

(2) Autonomia locală este administrativă și se exercită numai în cadrul legii.

(3) Autonomia locală privește organizarea și funcționarea administrației publice locale și reprezintă dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a rezolva și de a gestiona, în nume propriu și sub responsabilitatea lor, o parte importantă a treburilor publice, în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă. Prin colectivitate locală se înțelege totalitatea cetățenilor din unitatea administrativ-teritorială.

(4) Aplicarea principiilor enunțate nu poate aduce atingere caracterului de stat național unitar al României.

Art. 2. - Practică judiciară (1)

(1) Unitățile administrativ-teritoriale sunt: comunele, orașele și județele.

(2) Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate și cătune. Modificări (1)

(3) Unele orașe pot fi declarate municipii, în condițiile legii. Municipiile pot avea subdiviziuni administrativ-teritoriale, a căror delimitare și organizare se stabilesc prin lege.

Art. 3. - Practică judiciară (2)

Delimitarea comunelor, orașelor și județelor se stabilește prin lege. Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai în temeiul legii și cu consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective, prin referendum care se organizează potrivit legii.

Art. 4. - Practică judiciară (4)

(1) Comunele, orașele și județele sunt persoane juridice. Ele au deplină capacitate, posedă un patrimoniu și au inițiativă în tot ceea ce privește administrarea intereselor publice locale, exercitând, în condițiile legii, autoritatea în limitele administrativ-teritoriale stabilite. Modificări (1)

(2) Ca persoane juridice civile au în proprietate bunuri din domeniul privat, iar ca persoane juridice de drept public sunt proprietare ale bunurilor domeniului public de interes local, potrivit legii. Practică judiciară (1)

Art. 5. - Practică judiciară (3)

(1) Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive. Consiliile locale și primarii se aleg în condițiile prevăzute de lege. Jurisprudență (1), Practică judiciară (1)

(2) Autoritățile administrației publice locale se pot constitui și în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor. Acestea sunt subordonate autorităților administrative ale municipiilor. Modificări (1)

Art. 6. - Practică judiciară (1)

Consiliile locale și primarii funcționează ca autorități administrative autonome și rezolvă treburile publice din comune și orașe, în condițiile prevăzute de lege.

Art. 7. - Modificări (1)

În fiecare județ se alege un consiliu județean, ca autoritate a administrației publice, care coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. Consiliul județean alege, din rândul membrilor săi, pe președinte, pe vicepreședinți și delegația permanentă.

Art. 8. - Modificări (1)

Raporturile dintre administrația publică județeană și cea locală au la bază principiile autonomiei, legalității și colaborării în rezolvarea problemelor comune. În relațiile dintre administrația publică locală și cea județeană nu există raporturi de subordonare.

Art. 9. -

În scopul asigurării autonomiei locale, autoritățile administrației publice din comune, orașe și județe elaborează și aprobă bugetele de venituri și cheltuieli și au dreptul să instituie și să perceapă impozite și taxe locale, în condițiile legii.

Art. 10. - Modificări (1)

Problemele de interes deosebit din unitățile administrativ-teritoriale se pot supune, în condițiile legii, aprobării locuitorilor, prin referendum local.

Art. 11. -

(1) Guvernul numește câte un prefect în fiecare județ și în municipiul București.

(2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local. El conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale ale administrației publice, organizate în unitățile administrativ-teritoriale.

Art. 12. - Practică judiciară (1)

(1) Prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, actele autorităților administrației publice locale, în cazul în care consideră că acestea sunt ilegale. Modificări (1)

(2) Actul atacat este suspendat de drept.

(3) Prefectul răspunde conform legii, la cererea autorităților administrației publice locale și județene, în cazul în care instanța de contencios administrativ stabilește că actul acestora a fost atacat în mod abuziv sau cu rea-credință. Modificări (1)

CAPITOLUL II Consiliile locale

Secțiunea 1 Componența și constituirea consiliilor locale

Art. 13. - Modificări (1)

Consiliile comunelor și ale orașelor sunt compuse din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de Legea privind alegerile locale.

Art. 14. -

(1) Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de populația comunei sau a orașului, raportată de Comisia Națională pentru Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile, după cum urmează: Modificări (1)

Numărul locuitorilor comunei sau ai orașului Numărul consilierilor
- până la 3.000 11
- între 3.001 și 5.000 13
- între 5.001 și 7.000 15
- între 7.001 și 10.000 17
- între 10.001 și 20.000 19
- între 20.001 și 50.000 21
- între 50.001 și 100.000 23
- între 100.001 și 200.000 25
- între 200.001 și 400.000 31
- peste 400.000 35

(2) Consiliul General al Municipiului București este compus dintr-un număr de 65 de consilieri.

Art. 15. -

(1) Calitatea de consilier este incompatibilă cu:

a) funcția de prefect și de subprefect;

b) calitatea de funcționar în aparatul propriu al consiliilor comunale, orășenești și județene respective și al prefecturilor, precum și de conducător al regiei autonome de interes local sau județean și al serviciului public de specialitate al consiliului local sau județean; Modificări (1)

c) funcția de primar;

d) calitatea de deputat, senator, consilier al Președintelui României sau membru al Guvernului. Modificări (1)

(2) Alte incompatibilități se pot stabili prin lege.

Art. 16. -

(1) Constituirea consiliilor locale se face în termen de 20 de zile de la data alegerilor. Convocarea consilierilor în ședință de constituire se face de către prefect. La ședința de constituire participă prefectul sau reprezentantul său. La ședință va fi convocat și primarul, chiar dacă procedura de validare a acestuia nu a fost finalizată.

(2) Ședința este legal constituită, dacă participă cel puțin două treimi din numărul consilierilor aleși. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, ședința se va ține, de drept, peste 3 zile, în aceleași condiții. Dacă nici la a doua convocare ședința nu se poate constitui legal, se va proceda la o nouă convocare, peste alte 3 zile. La noua convocare, ședința va fi legal constituită, dacă se asigură prezența majorității consilierilor aleși. În situația în care consiliul nu se poate constitui nici la ultima convocare, datorită absenței, fără motive temeinice, a consilierilor, prefectul va declara vacante locurile consilierilor aleși, care au lipsit nemotivat de la cele 3 convocări anterioare, dacă aceștia nu pot fi înlocuiți cu supleanții de pe listele respective, și se vor organiza alegeri de completare, în termen de 30 de zile, în condițiile Legii privind alegerile locale. Ordinul prefectului prin care se declară vacante locurile consilierilor care au lipsit nemotivat poate fi atacat de cei în cauză, la instanța de contencios administrativ, în termen de 5 zile de la comunicare. Hotărârea primei instanțe este definitivă și irevocabilă.

(3) Absența consilierilor de la ședința de constituire este motivată, dacă, din cauza bolii, aceștia sunt netransportabili sau dacă sunt plecați în străinătate în interes de serviciu.

(4) Lucrările ședinței de constituire sunt conduse de cel mai în vârstă consilier, asistat de 2 consilieri dintre cei mai tineri.

Art. 17. -

(1) Consiliile locale aleg, dintre membrii lor, pe întreaga durată a mandatului, o comisie de validare alcătuită din 3-7 consilieri.

(2) Comisia examinează legalitatea alegerii fiecărui consilier și propune consiliului validarea sau invalidarea mandatelor.

(3) Comisia de validare poate propune invalidarea alegerii unui consilier numai în cazul în care:

a) constată existența unor incompatibilități sau încălcarea condițiilor de eligibilitate;

b) alegerea consilierului s-a făcut prin fraudă electorală, constatată de Biroul Electoral Central, sau prin orice altă încălcare a Legii privind alegerile locale.

(4) Validarea sau invalidarea mandatelor se face cu votul majorității consilierilor prezenți la ședință. Persoana al cărei mandat este supus validării sau invalidării nu participă la vot. Modificări (1)

(5) Consiliul este legal constituit după validarea mandatelor a cel puțin două treimi din numărul membrilor acestuia. Modificări (1)

(6) Hotărârile privind validarea sau invalidarea mandatelor de consilier pot fi atacate de cei interesați, la instanța de contencios administrativ, în termen de 5 zile de la adoptare sau de la comunicare, în cazul celor absenți de la ședință. Hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă. Respingeri de neconstituționalitate (1)

Art. 18. -

(1) Consilierii ale căror mandate au fost validate depun în fața consiliului următorul jurământ:

"

Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei (orașului, județului)...".

(2) Consilierii care refuză să depună jurământul sunt considerați demisionați de drept.

(3) După depunerea jurământului, consilierul care a condus ședința de constituire declară consiliul legal constituit. Modificări (1)

Art. 19. -

Mandatul de consilier încetează înainte de termen, în caz de deces; demisie; incompatibilitate; schimbare a domiciliului în altă unitate administrativ-teritorială; lipsă nemotivată de la mai mult de 3 ședințe ordinare consecutive ale consiliului; imposibilitate de a fi exercitat pe o perioadă mai mare de 6 luni; în cazul în care s-a constatat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, după validarea mandatelor, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a Legii privind alegerile locale; în caz de condamnare prin hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de libertate; în caz de punere sub interdicție pentru debilitate sau alienare mintală ori în cazul pierderii drepturilor electorale. Încetarea mandatului de consilier se constată prin hotărâre a consiliului local. În caz de demisie, consilierul poate reveni asupra acesteia, până la adoptarea hotărârii.

Secțiunea a 2-a Atribuțiile consiliilor locale

Art. 20. -

(1) Consiliul local are inițiativă și hotărăște, cu respectarea legii, în problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități publice. Doctrină (1)

(2) Consiliul local are următoarele atribuții principale:

a) alege, din rândul consilierilor, pe viceprimar sau, după caz, pe viceprimari;

b) aprobă statutul comunei sau al orașului și regulamentul de funcționare a consiliului, pe baza statutului și regulamentului-cadru orientative, elaborate de Guvern;

c) aprobă studii, prognoze orientative și programe de dezvoltare economico-socială, de organizare și amenajare a teritoriului;

d) aprobă, la propunerea primarului, organigrama, numărul de personal din aparatul propriu al consiliului, precum și regulamentul de organizare și funcționare a acestuia. De asemenea, aprobă organigramele și numărul de personal la regiile autonome și la serviciile publice de specialitate ale consiliului local; Modificări (1)

e) aprobă bugetul local, formarea, administrarea și executarea acestuia; aprobă virările de credite și modul de utilizare a rezervei bugetare; aprobă împrumuturile și contul de încheiere a exercițiului bugetar;

f) stabilește impozite și taxe locale, precum și taxe speciale, pe timp limitat, în condițiile legii;

g) administrează domeniul public și privat al comunei ori al orașului și exercită drepturile prevăzute de lege cu privire la regiile autonome pe care le-a înființat;

h) înființează instituții și agenți economici de interes local; hotărăște asupra concesionării sau închirierii de bunuri sau de servicii publice de interes local, precum și asupra participării, cu capital sau cu bunuri, la societăți comerciale pentru realizarea de lucrări și servicii de interes public local, în condițiile legii; Modificări (1)

i) numește și eliberează din funcție, în condițiile legii, pe conducătorii agenților economici și ai instituțiilor publice de interes local, care se află sub autoritatea sa; Modificări (1)

j) urmărește, controlează și analizează activitatea agenților economici și a instituțiilor publice, care se află sub autoritatea sa; Modificări (1)

k) instituie norme specifice pentru instituțiile publice și agenții economici de interes local, care se află sub autoritatea sa, cu respectarea criteriilor generale stabilite prin lege; Modificări (1)

l) organizează servicii publice de gospodărie comunală, transport local, rețele edilitare și altele, în condiții de eficiență și operativitate, și asigură buna funcționare a acestora;

m) aprobă, în condițiile legii, planurile de organizare și de dezvoltare urbanistică a localităților din componența unităților administrativ-teritoriale, precum și de amenajare a teritoriului și măsurile necesare realizării acestora; aprobă, potrivit competențelor legale, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local și asigură condițiile necesare realizării lor, la termen și în condiții de calitate; Modificări (1), Practică judiciară (1)

n) asigură, în cadrul competențelor sale, condițiile necesare bunei funcționări a instituțiilor de învățământ, sanitare, de cultură, de tineret și sport, potrivit legii; Modificări (1)

o) ia măsuri pentru crearea condițiilor necesare petrecerii timpului liber al cetățenilor și asigură desfășurarea activităților științifice, culturale, artistice, sportive și de agrement;

p) acționează pentru refacerea și protecția mediului înconjurător în scopul creșterii calității vieții; contribuie la protecția și conservarea monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor și rezervațiilor naturale;

r) contribuie la realizarea măsurilor de protecție și asistență socială;

s) asigură libertatea comerțului și a concurenței loiale și încurajează libera inițiativă, în condițiile legii;

ș) înființează și asigură funcționarea unor instituții de binefacere de interes local;

t) asigură apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor; Modificări (1)

ț) organizează târguri, piețe, oboare, locuri și parcuri de distracții și asigură buna funcționare a acestora;

u) conferă persoanelor fizice române sau străine, cu merite deosebite, titlul de cetățean de onoare al comunei sau al orașului;

v) hotărăște, în condițiile legii, asocierea cu alte autorități ale administrației publice locale sau județene pentru realizarea unor lucrări și servicii de interes public, precum și colaborarea cu agenți economici din țară sau din străinătate, în scopul realizării unor acțiuni sau lucrări de interes comun; Modificări (1)

x) hotărăște stabilirea legăturilor de colaborare, cooperare și înfrățire cu localități din străinătate;

y) sprijină activitatea cultelor religioase, în condițiile legii.

(3) Consiliul local exercită și alte atribuții stabilite prin lege sau prin statutul comunei sau al orașului.

Secțiunea a 3-a Funcționarea consiliilor locale

Art. 21. -

(1) Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit prin lege organică, pe timp de război sau de catastrofă.

(2) Consiliul își exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a noului consiliu ales.

(3) Consiliul legal constituit alege prin vot deschis, cu majoritate simplă, pentru durata unei ședințe, un președinte.

Art. 22. - Modificări (1)

Primarul este obligat să pună la dispoziția consilierilor, la cererea acestora, în termen de cel mult 15 zile, conform regulamentului de funcționare a consiliului local, informațiile necesare îndeplinirii mandatului.

Art. 23. -

(1) Consiliul local se întrunește în ședință ordinară, lunar, la convocarea primarului.

(2) El se poate întruni în ședință extraordinară, ori de câte ori este necesar, la cererea primarului sau a cel puțin o treime din numărul membrilor consiliului.

(3) Convocarea consiliului local se face cu cel puțin 5 zile înaintea ședințelor ordinare sau cu cel puțin 3 zile înaintea ședințelor extraordinare.

(4) În caz de forță majoră și de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei sau ai orașului, convocarea consiliului local se poate face de îndată.

(5) Convocarea se face în scris și se consemnează în procesul-verbal al ședinței. Invitația la ședință va preciza ordinea de zi, data, ora și locul desfășurării acesteia.

(6) Ordinea de zi se aduce la cunoștință locuitorilor comunei sau ai orașului prin presa locală ori prin alt mijloc de publicitate. În unitățile administrativ-teritoriale în care minoritățile naționale au pondere însemnată, ordinea de zi se aduce la cunoștință cetățenilor și în limba acestora. Modificări (1)

Art. 24. -

(1) Ședințele consiliului local sunt legal constituite dacă este prezentă majoritatea consilierilor în funcție.

(2) Prezența consilierilor la ședințe este obligatorie. În cazul în care un consilier absentează de două ori consecutiv, fără motive temeinice, el poate fi sancționat în condițiile regulamentului de funcționare a consiliului.

(3) În cazul în care consiliul nu se întrunește timp de 3 luni consecutiv sau nu a adoptat în 3 ședințe consecutive nici o hotărâre, precum și în situația în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unul și nu se poate completa prin supleanți, acesta se dizolvă de drept.

(4) Dizolvarea de drept a consiliului se comunică de către primar prefectului, care, prin ordin, ia act de dizolvarea consiliului și propune Guvernului organizarea de noi alegeri.

(5) Ordinul prefectului poate fi atacat de consilieri la instanța de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare.

(6) Stabilirea datei alegerilor se va putea face numai după expirarea termenului prevăzut la alin. (5) sau după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care s-a respins acțiunea consilierilor, în termen de 30 de zile.

Art. 25. -

(1) Ședințele consiliului local sunt publice, cu excepția cazurilor în care consilierii decid, cu majoritate de voturi, ca acestea să se desfășoare cu ușile închise.

(2) Lucrările ședințelor se desfășoară în limba oficială a statului. Modificări (1)

(3) Problemele de buget se vor discuta, întotdeauna, în ședință publică.

Art. 26. -

(1) Dezbaterile din ședințele consiliului se consemnează într-un proces-verbal semnat de președintele de ședință, de secretar și de cel puțin 3 consilieri.

(2) La începutul fiecărei ședințe, secretarul prezintă procesul-verbal al ședinței anterioare și îl supune aprobării consiliului. Consilierii au dreptul să conteste conținutul procesului-verbal și să ceară menționarea exactă a opiniilor exprimate în ședința anterioară. Modificări (1)

(3) Procesul-verbal și documentele care au fost dezbătute în ședință se depun într-un dosar special al ședinței respective, care va fi numerotat, semnat și sigilat de președintele de ședință, de secretar și de consilierii prevăzuți la alin. (1).

Art. 27. - Practică judiciară (1)

Ordinea de zi a ședințelor se aprobă de consiliu, la propunerea celui care, în condițiile art. 23, a cerut întrunirea consiliului. Modificarea ordinii de zi se poate face numai pentru probleme urgente.

Art. 28. -

(1) În exercitarea atribuțiilor ce-i revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu votul majorității membrilor prezenți, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de funcționare a consiliului cere o altă majoritate. În caz de paritate de voturi, hotărârea nu se adoptă și se reiau dezbaterile în ședința următoare.

(2) Hotărârile privind administrarea domeniului public și privat al comunei sau al orașului, organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților și amenajarea teritoriului și asocierea cu alte consilii, instituții publice sau agenți economici din țară și din străinătate se adoptă cu votul a cel puțin două treimi din numărul consilierilor în funcție. Modificări (1)

(3) Hotărârile privind bugetul local, precum și cele prin care se stabilesc impozite și taxe locale, se adoptă cu votul majorității consilierilor în funcție. Dacă bugetul nu poate fi adoptat după două lecturi consecutive, care vor avea loc la un interval de cel mult 5 zile, activitatea se va desfășura pe baza bugetului anului precedent, până la adoptarea noului buget.

(4) Consiliul poate stabili ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret. Hotărârile cu privire la persoane vor fi luate întotdeauna prin vot secret.

(5) Proiectele de hotărâri pot fi propuse de către consilieri sau de către primar. Redactarea proiectelor se face de cei care le propun.

Art. 29. -

(1) Hotărârile consiliului local se semnează de către președintele de ședință, se contrasemnează de către secretar și se comunică primarului. În cazul în care președintele de ședință se află în imposibilitatea de a semna sau refuză să semneze, hotărârea va fi semnată de către unul dintre consilierii prezenți. Modificări (1)

(2) Hotărârile normative devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoștință publică, iar cele individuale, de la data comunicării.

(3) Aducerea la cunoștință publică a hotărârilor cu caracter normativ se face numai după expirarea termenului în care prefectul poate exercita calea de atac în fața instanței de contencios administrativ sau după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care acțiunea prefectului a fost respinsă.

(4) În unitățile administrativ-teritoriale în care minoritățile naționale au o pondere însemnată, hotărârile se aduc la cunoștință cetățenilor și în limba acestora. Modificări (1)

Art. 30. -

(1) Nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul care, fie personal, fie prin soț, soție, afin sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii consiliului.

(2) Hotărârile luate de consiliul local cu încălcarea dispozițiilor alin. (1) pot fi anulate, în condițiile legii.

Art. 31. - Modificări (1)

Problemele înscrise pe ordinea de zi a ședinței consiliului local nu pot fi dezbătute, de regulă, dacă nu sunt însoțite de raportul de specialitate al compartimentului de resort din aparatul propriu al consiliului, care va fi elaborat în termen de 30 de zile de la solicitarea inițiatorului, precum și de avizul comisiei de specialitate a consiliului.

Art. 32. -

(1) Consilierii răspund solidar pentru activitatea consiliului local din care fac parte și pentru hotărârile acestuia, pe care le-au votat. De asemenea, fiecare consilier răspunde pentru propria activitate desfășurată în exercitarea mandatului.

(2) La cererea consilierilor, votul lor va fi consemnat în procesul-verbal al ședinței.

Art. 33. -

(1) Consiliul local poate fi dizolvat, dacă a adoptat hotărâri repetate, care au fost anulate irevocabil de către instanța de judecată întrucât au contravenit intereselor generale ale statului sau au încălcat Constituția și legile țării. Modificări (1)

(2) Dizolvarea consiliului se face prin hotărâre a Guvernului, la propunerea motivată a prefectului, bazată pe hotărârile definitive ale instanței de judecată. Hotărârea și motivele care au stat la baza emiterii acesteia se aduc la cunoștință membrilor consiliului de către prefect, în termen de 5 zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României.

(3) Hotărârea de dizolvare poate fi atacată de către consilieri la instanța de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la data aducerii la cunoștință potrivit alin. (2). În acest caz, procedura prealabilă prevăzută de lege nu se mai efectuează. Introducerea acțiunii suspendă executarea măsurii de dizolvare.

(4) Data pentru organizarea alegerii noului consiliu local se stabilește de către Guvern, la propunerea prefectului, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (3) sau, după caz, de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care a fost respinsă acțiunea consilierilor.

(5) Până la constituirea noului consiliu, primarul va rezolva problemele curente ale comunei sau ale orașului.

Art. 34. -

(1) În exercitarea funcției, consilierii sunt în serviciul colectivității locale, fiind ocrotiți de lege.

(2) Numai la sesizarea motivată a instanței de judecată sau a Parchetului, prefectul poate dispune, prin ordin, suspendarea din funcție a consilierului, în cazul în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, cu intenție, a unei fapte penale, precum și în situația în care s-a pus în mișcare acțiunea penală, dacă s-a luat împotriva sa măsura arestării preventive.

(3) Suspendarea durează până la soluționarea definitivă a cauzei, în afară de cazul în care Parchetul sau instanța de judecată a solicitat ridicarea acestei măsuri mai înainte. Ordinul de suspendare se comunică de îndată consilierului.

(4) Împotriva ordinului de suspendare consilierul se poate adresa instanței de judecată în condițiile Legii contenciosului administrativ, în termen de 10 zile de la luarea la cunoștință.

Art. 35. - Modificări (1)

(1) La lucrările consiliului local pot participa, fără drept de vot, prefectul, președintele consiliului județean, reprezentanții acestora, parlamentarii, precum și persoanele invitate de consiliul local, a căror prezență este considerată utilă.

(2) Cetățenii satelor și ai cătunelor care nu au consilieri aleși în consiliile locale vor fi reprezentați la ședințe de către un delegat sătesc. Acesta este ales pe perioada unui mandat al consiliului local de către o adunare sătească, constituită din câte un reprezentant din fiecare familie, desfășurată în prezența primarului sau a viceprimarului. La discutarea problemelor ce privesc satele respective, delegații sătești vor fi invitați în mod obligatoriu. Votul acestora are caracter consultativ.

Art. 36. -

(1) După constituire, consiliul local își organizează comisii de specialitate, în principalele domenii de activitate.

(2) Pot fi membri ai comisiilor de specialitate numai consilierii.

(3) Comisiile de specialitate își aleg câte un președinte și un secretar.

(4) Comisiile de specialitate avizează proiectele de hotărâri din domeniul lor de activitate.

(5) Comisiile de specialitate lucrează în plen și iau hotărâri cu votul majorității membrilor lor.

(6) Organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de specialitate de stabilesc prin regulamentul de funcționare a consiliului local.

CAPITOLUL III Primarul

Art. 37. -

(1) Comunele, orașele și municipiile au câte un primar și un viceprimar; municipiile reședință de județ și sectoarele municipiului București au câte un primar și 2 viceprimari, iar municipiul București are un primar general și 4 viceprimari, aleși în condițiile legii. Modificări (1)

(2) Primarul participă, obligatoriu, la ședințele consiliului local.

(3) Pe toată durata mandatului de primar și de viceprimar, contractul de muncă al acestora la instituțiile publice, la regiile autonome sau la societățile comerciale cu capital majoritar de stat se suspendă. Practică judiciară (1)

Art. 38. -

(1) Validarea alegerii primarului se face în termen de 20 de zile de la data alegerilor, în camera de consiliu, de către un judecător desemnat de președintele judecătoriei în a cărei rază teritorială se află comuna, orașul sau subdiviziunea administrativ-teritorială.

(2) Validarea alegerii primarului general al municipiului București se face de către un judecător desemnat de președintele Tribunalului Municipiului București.

(3) Invalidarea alegerii primarului se poate pronunța în cazurile prevăzute la art. 17 alin. (3).

(4) Rezultatul validării se prezintă în ședința de constituire a consiliului local sau, după caz, într-o ședință extraordinară, de către un judecător sau un delegat al prefectului.

(5) În caz de invalidare a mandatului primarului, se organizează alegeri în termen de cel mult 45 de zile de la data invalidării, în condițiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Modificări (1)

Art. 39. -

(1) Primarul depune în fața consiliului local jurământul prevăzut la art. 18. În situații deosebite, jurământul se poate depune și în fața președintelui instanței judecătorești care a validat alegerea primarului.

(2) Primarul care refuză să depună jurământul este considerat demisionat de drept.

Art. 40. -

(1) Mandatul primarului este de 4 ani și se exercită până la depunerea jurământului de către primarul nou-ales. Mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege organică, pe timp de război sau catastrofă.

(2) Mandatul încetează înainte de termen în caz de deces; demisie; incompatibilitate; schimbare a domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială; imposibilitate de a fi exercitat pe o perioadă mai mare de 6 luni; în cazul în care s-a constatat prin hotărâre judecătorească, rămasă definitivă după validarea mandatelor, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a Legii privind alegerile locale; în cazul condamnării definitive la o pedeapsă privativă de libertate, precum și în cazul punerii sub interdicție pentru debilitate sau alienare mintală ori în cazul pierderii drepturilor electorale. Modificări (1)

(3) În situațiile prevăzute la alin. (2), consiliul local adoptă o hotărâre prin care ia act de încetarea mandatului primarului și declară vacantă funcția acestuia.

(4) În cazul demisiei, până la adoptarea de către consiliul local a hotărârii prevăzute la alin. (3), primarul poate reveni asupra demisiei.

Art. 41. -

(1) Primarul poate fi demis din funcție pentru motivele prevăzute la art. 33 alin. (1), care se aplică în mod corespunzător, dacă actele acestuia au fost emise cu rea-credință. Modificări (1)

(2) Demiterea primarului, bazată pe hotărârile definitive ale instanței de judecată, se face prin hotărâre a Guvernului, la propunerea motivată a prefectului. Hotărârea și motivele care au stat la baza emiterii acesteia se aduc la cunoștință primarului de către prefect, în termen de 5 zile de la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României.

(3) Hotărârea de demitere poate fi atacată de către primar la instanța de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la data aducerii la cunoștință potrivit alin. (2). În acest caz, procedura prealabilă prevăzută de lege nu se mai efectuează. Introducerea acțiunii suspendă executarea măsurii de demitere. Modificări (1)

Art. 42. -

(1) Primarul și primarul general al Capitalei sunt șefii administrației publice locale și răspund în fața consiliului de buna funcționare a acesteia.

(2) Primarul reprezintă comuna sau orașul în relațiile cu persoanele fizice sau juridice din țară și din străinătate, precum și în justiție. Practică judiciară (2)

(3) Semnul distinctiv al primarului este o eșarfă în culorile drapelului național.

(4) Este obligatorie purtarea eșarfei la solemnități, recepții, ceremonii publice și la celebrarea căsătoriilor.

(5) Modelul acestei eșarfe se va stabili prin hotărâre a Guvernului.

Art. 43. - Modificări (1)

(1) În exercitarea atribuțiilor de ofițer de stare civilă și de autoritate tutelară, precum și a sarcinilor ce-i revin din actele normative privitoare la recensământ, la organizarea și desfășurarea alegerilor, aducerea la cunoștință cetățenilor a legilor, precum și a altor asemenea atribuții, stabilite prin legi, primarul acționează și ca reprezentant al statului în comuna sau în orașul în care a fost ales. Modificări (1)

(2) În cazuri excepționale, dacă primarul refuză sau este în imposibilitatea de exercitare a unora dintre atribuțiile prevăzute la alin. (1) sau în alte legi speciale, aceste atribuții se exercită de către secretar.

Art. 44. -

(1) Primarul îndeplinește următoarele atribuții principale: Jurisprudență (1)

a) asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției și ale legilor țării, ale decretelor Președintelui României, ale hotărârilor Guvernului, ale actelor emise de ministere și alte autorități ale administrației publice centrale, ale hotărârilor consiliului județean;

b) asigură executarea hotărârilor consiliului local. În cazul în care apreciază că o hotărâre a acestuia este ilegală, în termen de 3 zile de la data luării la cunoștință sesizează pe prefect;

c) poate propune consiliului local consultarea populației, prin referendum, cu privire la problemele locale de interes deosebit și, pe baza hotărârii consiliului, ia măsuri pentru organizarea acestei consultări;

d) prezintă consiliului, anual sau ori de câte ori este necesar, rapoarte privind starea economică și socială a comunei sau a orașului; Modificări (1)

e) întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune aprobării consiliului;

f) exercită drepturile și asigură îndeplinirea obligațiilor ce revin comunei sau orașului în calitate de persoană juridică civilă;

g) exercită funcția de ordonator principal de credite;

h) verifică, din oficiu sau la cerere, încasarea și cheltuirea sumelor din bugetul local și comunică de îndată consiliului cele constatate;

i) ia măsuri pentru prevenirea și limitarea urmărilor calamităților, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, împreună cu organele specializate ale statului. În acest scop, poate mobiliza și populația, agenții economici și instituțiile publice din comună sau din oraș, acestea fiind obligate să execute măsurile stabilite; Modificări (1)

j) asigură ordinea publică și liniștea locuitorilor, prin intermediul gardienilor publici și cu ajutorul jandarmeriei, poliției, pompierilor și apărării civile, care au obligația să răspundă solicitărilor sale, în condițiile legii;

k) îndrumă și supraveghează activitatea gardienilor publici, conform angajamentelor contractuale; Modificări (1)

l) ia măsurile prevăzute de lege cu privire la desfășurarea adunărilor publice;

m) ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentațiilor sau a altor manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri, la ordinea și liniștea publică;

n) controlează igiena și salubritatea localurilor publice și a produselor alimentare puse în vânzare pentru populație, cu sprijinul organelor de specialitate;

o) ia măsuri pentru prevenirea și combaterea pericolelor provocate de animale;

p) asigură elaborarea regulamentului local de urbanism și a documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului și le supune aprobării consiliului local, cu respectarea prevederilor legii;

r) asigură întreținerea drumurilor publice din comună sau din oraș, implantarea semnelor de circulație, desfășurarea normală a traficului rutier și pietonal;

s) supraveghează târgurile, piețele, oboarele, locurile și parcurile de distracții și ia măsuri operative pentru buna funcționare a acestora;

ș) conduce serviciile publice locale; asigură funcționarea serviciilor de stare civilă și de autoritate tutelară; supraveghează realizarea măsurilor de asistență și ajutor social; Modificări (1)

t) îndeplinește funcția de ofițer de stare civilă;

ț) emite avizele, acordurile și autorizațiile prevăzute de lege;

u) elaborează proiectul de statut al personalului, propune structura organizatorică, numărul de personal și salarizarea acestuia și le supune spre aprobare consiliului local; Modificări (1)

v) numește și eliberează din funcție personalul din aparatul propriu al consiliului local, cu excepția secretarului; propune consiliului local eliberarea din funcție a conducătorilor agenților economici și ai instituțiilor publice de interes local, care se află sub autoritatea consiliului local respectiv; Modificări (1)

x) controlează activitatea personalului din aparatul propriu al consiliului local; Modificări (1)

y) supraveghează inventarierea și administrarea bunurilor care aparțin comunei sau orașului.

(2) Primarul îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege sau încredințate de către consiliul local.

Art. 45. -

Primarul prezintă trimestrial sau la cererea consiliului local informări privind executarea hotărârilor adoptate de consiliu.

Art. 46. - Practică judiciară (1)

(1) Primarul deleagă viceprimarilor, prin dispoziție emisă în termen de 30 de zile de la validare, exercitarea unora dintre atribuțiile ce-i revin potrivit art. 44, cu precădere pe cele prevăzute la lit. k), n), r), s) și y), cu excepția celor prevăzute la lit. a)-g), i), j), l), m) și ț). Modificări (1)

(2) Atribuțiile de ofițer de stare civilă pot fi delegate viceprimarului, secretarului sau altor funcționari cu competențe în acest domeniu. Practică judiciară (1)

(3) Atribuțiile ce revin primarului, potrivit art. 43 alin. (1), cu excepția celor de ofițer de stare civilă, nu pot fi delegate.

Art. 47. - Modificări (1)

(1) Viceprimarul este ales cu votul secret al majorității consilierilor în funcție. El își păstrează calitatea de consilier. Durata mandatului viceprimarului este egală cu cea a mandatului consiliului local. Prevederile art. 40 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător.

(2) Demiterea viceprimarului se face de către consiliul local, la propunerea unei treimi din numărul consilierilor, prin hotărâre adoptată cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcție. Prevederile art. 41 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Art. 48. -

(1) În exercitarea atribuțiilor sale, primarul emite dispoziții. Acestea devin executorii după ce sunt aduse la cunoștință persoanelor interesate.

(2) Primarul constată încălcările legii și adoptă măsurile legale pentru înlăturarea acestora sau, după caz, sesizează organele competente.

(3) Prevederile art. 29 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

Art. 49. - Respingeri de neconstituționalitate (1)

(1) În exercitarea funcției, primarul este ocrotit de lege.

(2) Prefectul poate dispune, prin ordin, suspendarea din funcție a primarului în cazurile în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, cu intenție, a unei fapte penale, precum și în situația în care s-a pus în mișcare acțiunea penală, dacă s-a luat împotriva lui măsura arestării preventive.

(3) Suspendarea poate fi dispusă numai la cererea motivată a instanței de judecată sau a Parchetului.

(4) Suspendarea durează până la soluționarea definitivă a cauzei, în afară de cazul în care Parchetul sau instanța de judecată a solicitat ridicarea acestei măsuri mai înainte.

(5) Ordinul de suspendare se comunică, de îndată, primarului. Împotriva ordinului de suspendare, primarul se poate adresa instanței de judecată în condițiile Legii contenciosului administrativ, în termen de 10 zile de la luarea la cunoștință.

(6) Dacă primarul suspendat din funcție a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul la despăgubiri, în condițiile legii.

(7) Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și viceprimarilor, suspendarea lor fiind dispusă de consiliul local prin hotărâre, adoptată cu majoritatea consilierilor în funcție.

Art. 50. -

(1) În caz de vacanță a funcției de primar, precum și în caz de suspendare din funcție a acestuia, atribuțiile sale vor fi exercitate, de drept, de către viceprimar, până la validarea mandatului noului primar sau, după caz, până la încetarea suspendării. Modificări (1)

(2) În situația prevăzută la alin. (1), consiliul local deleagă, prin hotărâre, din rândul membrilor săi, un consilier, care va îndeplini temporar atribuțiile viceprimarului.

(3) În situația în care sunt suspendați din funcție, în același timp, atât primarul, cât și viceprimarul, consiliul local deleagă un consilier care va îndeplini atât atribuțiile primarului, cât și ale viceprimarului, până la încetarea suspendării.

(4) Dacă devin vacante, în același timp, atât funcția de primar, cât și cea de viceprimar, consiliul local alege un nou viceprimar, prevederile alin. (1) și (2) aplicându-se până la alegerea unui nou primar. Stabilirea de către Guvern a datei alegerii noului primar se va face în termen de 30 de zile de la data când cele două funcții au devenit vacante.

CAPITOLUL IV Secretarul și serviciile publice locale

Secțiunea 1 Secretarul

Art. 51. - Modificări (1)

Fiecare comună, oraș și subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului are un secretar salarizat din bugetul local. Secretarul este funcționar public, cu studii superioare juridice sau administrative. În mod excepțional, la comune și la orașele având sub 30.000 de locuitori, în funcția de secretar pot fi numite și persoane care au alte studii superioare sau numai bacalaureatul. Secretarul nu poate fi membru al unui partid sau al unei formațiuni politice, sub sancțiunea eliberării din funcție.

Art. 52. -

(1) Numirea secretarului se face de către prefect pe baza propunerilor consiliului local, la inițiativa primarului, pe bază de concurs sau de examen. Modificări (1)

(2) Concursul sau examenul se organizează de către primar, potrivit legii, în termen de 45 de zile de la data la care postul a devenit vacant. Din comisia de concurs sau de examinare vor face parte, în mod obligatoriu, câte un reprezentant al prefectului, al președintelui consiliului județean și al consiliului local respectiv. Ordinul de numire se emite în termen de cel mult 10 zile de la primirea propunerii. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1)

(3) Secretarul se bucură de stabilitate în funcție și se supune regulilor cuprinse în statutul funcționarului public.

(4) Eliberarea din funcție a secretarului se face de către prefect, numai la propunerea consiliului local, adoptată cu votul a cel puțin două treimi din numărul consilierilor în funcție, la inițiativa primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor. Modificări (1)

(5) Sancționarea disciplinară a secretarului se face de către prefect, la propunerea primarului sau a consiliului local, în condițiile legii. Modificări (1)

Art. 53. -

(1) Secretarul îndeplinește, în condițiile legii, următoarele atribuții principale:

a) participă la ședințele consiliului local; Modificări (1)

b) asigură buna funcționare a compartimentelor și activităților cu caracter juridic din cadrul aparatului propriu al consiliului local; Modificări (1)

c) avizează proiectele de hotărâri ale consiliului local, asumându-și răspunderea pentru legalitatea acestora;

d) primește și distribuie corespondența; urmărește realizarea răspunsului în termenul legal; Modificări (1)

e) asigură efectuarea lucrărilor de secretariat;

f) asigură convocarea consiliului local; Modificări (1)

g) pregătește lucrările supuse dezbaterii consiliului local;

h) comunică și înaintează, în termen de 10 zile, dacă legea nu prevede altfel, autorităților și persoanelor interesate, actele emise de către consiliul local sau de către primar;

i) asigură aducerea la cunoștință publică a hotărârilor și dispozițiilor de interes general;

j) eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului, în afara celor cu caracter secret stabilit potrivit legii; eliberează extrase sau copii de pe actele de stare civilă;

k) legalizează semnături și confirmă autenticitatea copiilor cu actele originale, cu excepția celor care se eliberează de autoritățile publice centrale;

l) asigură funcționarea compartimentelor de stare civilă, autoritate tutelară și protecție socială;

m) ține legătura cu organizațiile de cult din unitatea administrativ-teritorială și face propuneri primarului sau consiliului local pentru soluționarea problemelor legate de buna lor funcționare.

(2) Secretarul îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege sau încredințate de către consiliul local sau de către primar.

Secțiunea a 2-a Serviciile publice ale comunei, ale orașului și aparatul propriu
al consiliului local
Modificări (1)

Art. 54. - Modificări (1)

Serviciile publice ale comunei sau ale orașului se organizează de către consiliul local, în principalele domenii de activitate, potrivit specificului și nevoilor locale, cu respectarea prevederilor legale și în limita mijloacelor financiare de care dispune.

Art. 55. - Modificări (1)

(1) Numirea și eliberarea din funcție a personalului din serviciile publice ale comunei și ale orașului se fac de către conducătorii acestora, în condițiile legii.

(2) Numirea și eliberarea din funcție a personalului din aparatul propriu al consiliului local se fac de către primar, în condițiile legii.

(3) Consiliul local poate recomanda, motivat, primarului, eliberarea din funcție a conducătorilor compartimentelor din aparatul propriu.

Art. 56. -

Consiliul local aprobă regulamente de organizare și funcționare a aparatului propriu, stabilește competențele și atribuțiile personalului, în condițiile prevăzute de lege.

Art. 57. - Modificări (1)

(1) Condițiile privind numirea, angajarea, promovarea, sancționarea și eliberarea din funcție, drepturile și obligațiile personalului din serviciile publice ale comunei și ale orașului, precum și ale personalului din aparatul propriu al consiliului local, sunt stabilite prin lege și regulamente.

(2) Funcționarii din aparatul propriu al consiliului local se bucură de stabilitate în funcție și se supun prevederilor statutului funcționarilor publici.

Art. 58. -

(1) În raporturile dintre cetățeni și autoritățile administrației publice locale se folosește limba română.

(2) Cetățenii aparținând minorităților naționale, în raporturile lor cu autoritățile administrației publice locale și cu aparatul acestora, se pot adresa oral sau în scris și în limba lor maternă. Modificări (1)

(3) Cererile prezentate în scris vor fi însoțite de traducerea lor în limba română.

(4) În cazul în care reprezentantul autorității publice sau funcționarul acesteia nu cunoaște limba minorității respective, se va folosi un interpret. Modificări (1)

Art. 59. - Modificări (1), Practică judiciară (1)

Primarul, viceprimarul, secretarul comunei, orașului sau municipiului, împreună cu aparatul propriu al consiliului local constituie primăria comunei, orașului sau municipiului, instituție publică cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile consiliului local și soluționează problemele curente ale colectivității locale în care funcționează.

CAPITOLUL V Consiliul județean

Secțiunea 1 Componența și constituirea consiliului județean

Art. 60. -

(1) Consiliul județean este autoritate a administrației publice județene. Modificări (1)

(2) Consiliul județean se compune din consilieri aleși în condițiile Legii privind alegerile locale.

Art. 61. -

Numărul consilierilor fiecărui consiliu județean se stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de populația județului, raportată de către Comisia Națională pentru Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile, după cum urmează:

Numărul locuitorilor județului Numărul consilierilor
- până la 350.000 37
- între 350.001 și 500.000 39
- între 500.001 și 650.000 41
- peste 650.000 45

Art. 62. -

La constituirea consiliului județean se aplică, în mod corespunzător, dispozițiile art. 15-19 și 36.

Secțiunea a 2-a Atribuțiile consiliului județean

Art. 63. -

(1) Consiliul județean este autoritatea administrației publice județene pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean, și exercită, în acest sens, următoarele atribuții principale: Modificări (1)

a) coordonează activitatea consiliilor locale, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean; Modificări (1), Referințe (1)

b) organizează și conduce serviciile publice județene și aprobă regulamentele de funcționare a acestora;

c) acordă consiliilor locale și aparatului propriu al acestora, precum și serviciilor publice ale comunelor și orașelor, sprijin și asistență tehnică, juridică și de orice altă natură, la cererea acestora; Modificări (1)

d) analizează propunerile făcute de comune și orașe, în vederea elaborării de prognoze economice sau pentru refacerea și protecția mediului înconjurător;

e) adoptă programe și prognoze de dezvoltare economico-socială a județului și urmărește realizarea acestora; Modificări (1), Referințe (1)

f) adoptă bugetul propriu al județului și contul de încheiere a exercițiului bugetar;

g) stabilește orientările generale privind organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților, precum și amenajarea teritoriului;

h) administrează domeniul public și privat al județului;

i) asigură construirea, întreținerea și modernizarea drumurilor de interes județean, precum și a drumurilor de legătură cu județele vecine;

j) alege dintre consilieri și eliberează din funcție, în condițiile prezentei legi, pe președinte, vicepreședinți și delegația permanentă;

k) adoptă propriul regulament de funcționare;

l) aprobă, în limitele normelor legale, organigrama și numărul de personal din aparatul propriu; Modificări (1)

m) stabilește impozite și taxe județene, precum și taxe speciale pe timp limitat, în condițiile legii;

n) hotărăște, în condițiile legii, înființarea de instituții și agenți economici de interes județean, dobândirea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat și de servicii publice de interes județean, precum și participarea cu bunuri și capital la societățile comerciale, pentru realizarea de lucrări și servicii de interes județean; Modificări (1)

o) numește și eliberează din funcție pe conducătorii agenților economici de sub autoritatea sa și ai instituțiilor publice de interes județean; urmărește și controlează activitatea lor, analizând trimestrial rapoarte ale acestora; Modificări (1)

p) instituie norme orientative pentru regiile autonome sau pentru societățile comerciale pe care le înființează; Modificări (1)

r) înființează instituții social-culturale și sanitare și asigură buna lor funcționare; Modificări (1)

s) asigură condiții pentru organizarea și desfășurarea activităților științifice, cultural-artistice, sportive și de tineret;

ș) atribuie, în condițiile legii, la propunerea consiliilor locale, denumiri de străzi, de piețe și de obiective de interes local;

t) hotărăște, în condițiile legii, asocierea cu alte autorități ale administrației publice locale sau județene pentru realizarea unor lucrări și servicii de interes public, precum și colaborarea cu agenții economici din țară sau din străinătate, în scopul realizării unor acțiuni sau lucrări de interes comun.

(2) Consiliul județean îndeplinește și alte atribuții stabilite de lege.

Secțiunea a 3-a Funcționarea consiliului județean

Art. 64. -

(1) Consiliul județean se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.

(2) Consiliul județean își exercită mandatul de la data constituirii, până la declararea ca legal constituit a noului consiliu ales.

Art. 65. -

(1) Consiliul județean se întrunește în ședințe ordinare, o dată la două luni.

(2) Consiliul județean se poate întruni în ședințe extraordinare ori de câte ori este necesar, la cererea președintelui acestuia, a cel puțin o treime din numărul membrilor săi sau a delegației permanente.

(3) Convocarea consiliului județean se face de către președintele acestuia, cu cel puțin 10 zile înaintea ședințelor ordinare sau cu cel puțin 3 zile înaintea celor extraordinare.

(4) Dispozițiile art. 24, art. 25 și art. 27 se aplică în mod corespunzător.

(5) Convocarea se face în scris și se consemnează în procesul-verbal al ședinței. Invitația la ședință va preciza ordinea de zi, data și locul desfășurării acesteia.

Art. 66. - Modificări (1)

Consiliul județean, în exercitarea atribuțiilor ce-i revin, adoptă hotărâri. Hotărârile se semnează de președintele consiliului județean sau de vicepreședintele care a condus ședința și se contrasemnează de către secretar.

Art. 67. -

(1) Consiliul județean alege dintre membrii săi, pe durata mandatului, pe președinte și 2 vicepreședinți ai consiliului, 4 sau 6 consilieri, respectându-se, pe cât posibil, configurația politică a acestuia, care, împreună, constituie delegația permanentă.

(2) Președintele și vicepreședinții consiliului județean sunt și președinte și vicepreședinți ai delegației permanente.

(3) Președintele și vicepreședinții consiliului județean se aleg cu votul majorității consilierilor în funcție. Modificări (1)

(4) Eliberarea din funcție a președintelui și a vicepreședinților se poate face de către consiliul județean, la propunerea a cel puțin o treime din numărul consilierilor, dacă sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru demiterea primarului și numai cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcție. Modificări (1)

(5) Pe timpul exercitării mandatului, contractul de muncă al președintelui și vicepreședinților consiliului județean la instituțiile publice, la regiile autonome și la societățile comerciale cu capital majoritar de stat se suspendă.

Art. 68. -

(1) Delegația permanentă a consiliului județean, constituită potrivit art. 67, îndeplinește următoarele atribuții principale: Modificări (1)

a) întocmește proiectul ordinii de zi a ședinței consiliului;

b) analizează proiectele de hotărâri care vor fi supuse consiliului spre dezbatere și adoptare și asigură fundamentarea acestora;

c) pregătește desfășurarea în bune condiții a lucrărilor ședințelor consiliului, asigurând întocmirea în mod corespunzător a tuturor documentelor supuse dezbaterii;

d) propune președintelui convocarea ședințelor extraordinare;

e) supune aprobării consiliului regulamentul de funcționare a acestuia;

f) stabilește măsurile necesare pentru aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului județean și analizează, periodic, stadiul îndeplinirii acestora.

(2) Delegația permanentă îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege sau prin regulamentul de funcționare a consiliului județean, elaborat și aprobat cu respectarea normelor legale.

(3) Modul de organizare și de funcționare a delegației permanente se stabilește prin regulamentul de funcționare a consiliului.

(4) Secretarul județului este și secretarul delegației permanente.

Art. 69. - Modificări (1)

La ședințele delegației permanente poate asista prefectul sau reprezentantul acestuia.

Art. 70. - Practică judiciară (1)

(1) Președintele consiliului județean este șeful administrației publice județene și răspunde de buna funcționare a compartimentelor de specialitate din aparatul propriu al consiliului județean, precum și a agenților economici de sub autoritatea consiliului. Modificări (1)

(2) Președintele consiliului județean reprezintă județul în relațiile cu celelalte autorități publice, cu persoane fizice și juridice din țară și din străinătate, precum și în justiție.

(3) Aparatul propriu al consiliului județean este subordonat președintelui acestuia. Modificări (1)

Art. 71. -

(1) Președintele consiliului județean îndeplinește, în condițiile legii, următoarele atribuții principale:

a) conduce ședințele consiliului județean și ale delegației permanente;

b) asigură executarea hotărârilor consiliului județean;

c) sprijină activitatea instituțiilor și a regiilor autonome de interes județean;

d) exercită atribuțiile care revin județului în calitate de persoană juridică;

e) exercită funcția de ordonator principal de credite;

f) întocmește proiectul bugetului propriu al județului și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului;

g) numește, sancționează și eliberează din funcție personalul din aparatul propriu al consiliului județean, în condițiile legii;

h) prezintă consiliului, anual sau ori de câte ori este necesar, rapoarte cu privire la starea și activitatea administrației județului, precum și cu privire la starea economică și socială a județului. Modificări (1)

(2) Președintele consiliului județean îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege sau încredințate de către consiliul județean.

Art. 72. -

Președintele consiliului județean emite dispoziții cu caracter individual. Ele devin executorii după ce au fost aduse la cunoștință persoanelor interesate.

Art. 73. -

(1) Fiecare județ și municipiul București au un secretar, salarizat din bugetul județului, respectiv al municipiului București. Secretarul este funcționar public și are studii superioare juridice sau administrative. Secretarul nu poate fi membru al vreunui partid sau formațiune politică, sub sancțiunea eliberării din funcție. Modificări (1)

(2) Numirea secretarului se face de către Departamentul pentru Administrație Publică Locală, la propunerea consiliului județean, din inițiativa președintelui acestuia, respectiv a primarului general al municipiului București. Modificări (1)

(3) Numirea se face pe bază de examen sau de concurs organizat, potrivit legii, de către președintele consiliului județean, respectiv de către primarul general, în termen de 45 de zile de la data la care postul a devenit vacant. Din comisia de examinare sau de concurs va face parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al Departamentului pentru Administrație Publică Locală.

(4) Emiterea dispoziției de numire se va face în termen de cel mult 10 zile de la primirea propunerii.

(5) Eliberarea din funcție, precum și sancționarea disciplinară a secretarului județului se fac de către Departamentul pentru Administrație Publică Locală, numai la propunerea consiliului județean, adoptată cu votul a cel puțin două treimi din numărul consilierilor în funcție, la inițiativa președintelui acestuia sau a unei treimi din numărul consilierilor. Modificări (1)

(6) Secretarului județului îi sunt aplicabile în mod corespunzător dispozițiile prezentei legi privitoare la secretarul comunei și al orașului. Modificări (1)

(7) Secretarul județului și cel al municipiului București exercită atribuțiile care revin, potrivit legii, județului și municipiului București în domeniile stării civile, autorității tutelare și ocrotirii minorilor, coordonând compartimentele de specialitate din aparatul propriu al consiliului județean sau, după caz, al Consiliului General al Municipiului București, în al căror obiect de activitate intră aceste atribuții. Modificări (1)

Art. 74. -

(1) Dispozițiile prezentei legi privitoare la organizarea și funcționarea consiliilor locale, precum și cele cu privire la primar, cu excepția celor referitoare la atribuții, se aplică în mod corespunzător consiliului județean și președintelui acestuia.

(2) Dizolvarea de drept a consiliului județean, în cazul în care nu se întrunește timp de 6 luni consecutiv, precum și în situația în care numărul consilierilor s-a redus sub jumătate plus unul și nu se poate completa prin supleanți, se comunică prefectului și Guvernului de către secretarul județului. După efectuarea verificărilor necesare, Guvernul emite o hotărâre prin care ia act de dizolvarea consiliului județean. Modificări (1)

(3) Prevederile art. 24 alin. (5) și (6) se aplică în mod corespunzător.

(4) Pe perioada în care consiliul județean este dizolvat sau nu s-a putut constitui potrivit legii, problemele curente, aflate în competența președintelui acestuia, se rezolvă de către un împuternicit numit de Guvern, având calitatea de funcționar public.

CAPITOLUL VI Administrația publică a municipiului București

Art. 75. -

Sectoarele municipiului București se organizează ca subdiviziuni administrativ-teritoriale ale acestuia.

Art. 76. - Practică judiciară (1)

Administrația publică a municipiului București se realizează de către consiliile locale ale sectoarelor municipiului București și Consiliul General al Muncipiului București, ca autorități deliberative, precum și de către primarii sectoarelor municipiului București și primarul general al municipiului București, ca autorități executive, alese în condițiile Legii privind alegerile locale.

Art. 77. - Referințe (1)

(1) Consiliile locale ale sectoarelor municipiului București funcționează în condițiile prevăzute în prezenta lege pentru consiliile locale ale comunelor și orașelor și exercită atribuțiile prevăzute pentru acestea, cu excepția celor de la art. 20 alin. (2) lit. b), c), f), m), u), v) și x). Bugetele subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiului București se aprobă de către consiliile locale ale acestora, cu acordul Consiliului General al Municipiului București. Atribuțiile prevăzute la art. 20 alin. (2) lit. g), h), i), j), k) și ș) vor putea fi exercitate de către consiliile locale ale sectoarelor numai pe baza hotărârii Consiliului General al Municipiului București. Modificări (1), Doctrină (1)

(2) Consiliul General al Municipiului București se alege, se constituie și funcționează, în condițiile prevăzute de dispozițiile prezentei legi și de cele ale Legii privind alegerile locale pentru consiliile locale, care se aplică în mod corespunzător.

(3) Primarii și viceprimarii sectoarelor municipiului București funcționează în condițiile prevăzute de prezenta lege pentru primarii și viceprimarii comunelor și orașelor și exercită atribuțiile stabilite prin prezenta lege pentru primarii și viceprimarii comunelor și orașelor, cu excepția celor prevăzute la art. 44 alin. (1) lit. c), l) și m), care se exercită numai de către primarul general al municipiului București. Modificări (1)

(4) Hotărârile Consiliului General al Municipiului București și dispozițiile primarului general al municipiului București sunt obligatorii și pentru autoritățile administrației publice organizate în sectoarele municipiului București.

(5) Primarul general al municipiului București împreună cu primarii sectoarelor municipiului București se întrunesc cel puțin o dată pe lună, la convocarea primarului general, pentru a analiza modul în care sunt aduse la îndeplinire hotărârile Consiliului General al Municipiului București și dispozițiile primarului general al municipiului București, stabilind măsurile corespunzătoare. La ședință participă și prefectul municipiului București.

(6) Consiliul General al Municipiului București, primarul general și viceprimarii municipiului București exercită atribuțiile prevăzute de lege pentru consiliile locale, pentru primarii și viceprimarii comunelor și orașelor, care se aplică în mod corespunzător.

(7) Autorităților prevăzute la alin. (1) și (2) le sunt aplicabile în mod corespunzător și prevederile art. 79-105, 123 și 124 din prezenta lege.

Art. 78. - Modificări (1)

Dispozițiile art. 106-121 privind pe prefectul județului și Comisia administrativă se aplică în mod corespunzător și prefectului municipiului București și Comisiei administrative organizate pe lângă prefectură.

CAPITOLUL VII Bunuri și lucrări Modificări (1)

Secțiunea 1 Administrarea bunurilor

Art. 79. -

Constituie patrimoniul unității administrativ-teritoriale bunurile mobile și imobile care aparțin domeniului public de interes local, domeniului privat al acesteia, precum și drepturile și obligațiile cu caracter patrimonial.

Art. 80. - Practică judiciară (1)

Aparțin domeniului public de interes local sau județean toate bunurile care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt afectate unei utilități publice, sunt de uz sau de interes public și nu au fost declarate de interes național. Bunurile domeniului public de interes local sau județean cuprind terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public local sau județean, piețele, rețelele stradale, parcurile publice, clădirile, monumentele de interes public local sau județean, pădurile și lacurile care, potrivit legii, nu aparțin domeniului public de interes național. Pot aparține domeniului public de interes local sau județean și alte bunuri dobândite de comună, oraș sau județ, în condițiile legii.

Art. 81. - Practică judiciară (2)

Domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri mobile și imobile - altele decât cele prevăzute la art. 80 - aflate sau intrate în proprietatea lor prin căile și mijloacele prevăzute de lege.

Art. 82. -

(1) Bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile.

(2) Domeniul privat este supus dispozițiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel.

(3) Donațiile și legatele de bunuri cu sarcini pot fi acceptate numai cu aprobarea consiliului local sau, după caz, județean, cu votul a două treimi din numărul membrilor acestuia.

Art. 83. -

Toate bunurile aparținând unităților administrativ-teritoriale sunt supuse inventarierii anuale. Consiliilor locale și județene li se prezintă anual un raport asupra situației bunurilor.

Art. 84. - Practică judiciară (2), Hotărâri judecătorești

(1) Consiliile locale și cele județene hotărăsc ca bunurile ce aparțin domeniului public sau privat, de interes local sau județean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome și instituțiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate. De asemenea, ele hotărăsc cu privire la cumpărarea și vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau județean, în condițiile legii. Modificări (1), Hotărâri judecătorești

(2) Vânzarea, concesionarea, închirierea și locația de gestiune se fac prin licitație publică, organizată în condițiile legii. Modificări (1), Hotărâri judecătorești

(3) Înstrăinarea bunurilor aparținând domeniului privat al comunelor, orașelor sau județelor, schimburile de terenuri, delimitarea sau partajarea imobilelor aflate în indiviziune cu acest domeniu privat, renunțările la drepturi sau recunoașterile de drepturi în favoarea terțelor persoane se fac pe bază de expertiză însușită de consiliu. Doctrină (1)

Art. 85. - Modificări (1), Practică judiciară (1)

Consiliile locale și județene pot contracta, în condițiile legii, lucrări și servicii de utilitate publică, în limita sumelor aprobate prin bugetul local și județean, după caz, sau a listei publice realizate.

Art. 86. - Modificări (1)

Consiliile locale și cele județene pot da în folosință gratuită, pe termen limitat, imobile din patrimoniul lor societăților și instituțiilor de utilitate publică sau de binefacere, recunoscute ca persoane juridice, în scopul îndeplinirii unor activități care satisfac cerințele cetățenilor din comună, oraș sau județ.

Secțiunea a 2-a Lucrările publice

Art. 87. -

Lucrările de construcții și reparații de interes public se execută pe teritoriul comunelor, orașelor, municipiilor și județelor numai în baza unor documentații tehnico-economice avizate sau aprobate, după caz, de consiliul local sau județean, potrivit legii.

Art. 88. - Practică judiciară (1)

Documentațiile de urbanism și amenajare a teritoriului privind comuna, orașul și județul se elaborează, se analizează și se aprobă în conformitate cu prevederile legii.

Art. 89. - Practică judiciară (4)

Lucrările aprobate vor fi atribuite, spre execuție, în baza licitației organizate în condițiile legii și cu respectarea strictă a documentațiilor tehnico-economice aprobate.

Art. 90. -

Consiliile locale și cele județene pot hotărî înființarea, în condițiile legii, a unor societăți comerciale, asociații, agenții și pot organiza alte activități, în scopul executării unor lucrări de interes local, cu capital social constituit prin aportul consiliilor și al altor persoane juridice și fizice.

CAPITOLUL VIII Administrarea finanțelor publice Modificări (1)

Secțiunea 1 Dispoziții comune

Art. 91. -

(1) Finanțele comunelor, orașelor și județelor se administrează în condițiile prevăzute de lege, conform principiului autonomiei locale.

(2) Autoritățile administrației publice locale au dreptul la resurse proprii, suficiente, proporțional cu competențele ce le revin potrivit legii, de care pot dispune în mod liber.

Art. 92. - Modificări (1)

Veniturile administrației publice locale și ale celei județene sunt constituite din sursele realizate pe teritoriul acestora și din alte surse, în conformitate cu dispozițiile legale. Practică judiciară (1)

Art. 93. -

(1) Repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din impozite și a transferurilor din bugetul de stat, stabilite anual prin legea bugetului de stat, se realizează de către consiliul județean împreună cu direcția generală județeană a finanțelor publice și controlului financiar de stat, după consultarea primarilor și a reprezentanților consiliilor locale.

(2) Sumele repartizate unităților administrativ-teritoriale conform alin. (1) se folosesc potrivit destinației și eșalonării stabilite prin bugetul aprobat de consiliul local sau județean.

Art. 94. -

Veniturile și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale sunt prevăzute pentru fiecare an financiar în bugetele respective, aprobate de consiliul local sau, după caz, de cel județean, în condițiile legii.

Secțiunea a 2-a Venituri

Art. 95. - Respingeri de neconstituționalitate (1)

Consiliile locale și cele județene asigură veniturile comunelor, orașelor și ale județelor prin stabilirea de impozite și taxe locale sau județene, după caz, precum și prin alte surse stabilite potrivit legii.

Art. 96. -

(1) Pentru funcționarea unor servicii publice locale sau județene, create în interesul locuitorilor, consiliile locale și județene stabilesc taxe speciale, potrivit legii.

(2) Cuantumul taxelor speciale se stabilește pentru a acoperi cel puțin sumele investite și cheltuielile curente de întreținere a acestor servicii.

Art. 97. - Practică judiciară (1)

(1) Taxele speciale se încasează numai de la locuitorii care se folosesc de serviciile speciale prestate.

(2) Prin regulamentul aprobat de consiliul local sau județean, după caz, se vor determina condițiile în care se pot percepe taxele speciale și de aprobare de către locuitorii interesați, precum și modul de repartizare a acestora pe locuitor.

(3) Hotărârile luate de consiliile locale și județene în legătură cu repartizarea taxelor speciale pe locuitor vor fi afișate, de îndată, la sediul acestora și vor fi aduse la cunoștință prin orice mijloc de publicitate.

(4) Împotriva acestor hotărâri orice persoană interesată poate face contestație, în termen de 15 zile de la afișarea acestora, constatată prin proces-verbal. După expirarea acestui termen, consiliul care a adoptat hotărârea se întrunește și deliberează asupra contestațiilor primite.

Art. 98. - Modificări (1)

Constatarea, așezarea și urmărirea încasării veniturilor bugetelor locale se realizează prin organele fiscale teritoriale subordonate Ministerului Finanțelor sau prin organele proprii ale consiliilor locale și județene, în condițiile legii.

Secțiunea a 3-a Cheltuieli

Art. 99. -

(1) În bugetele locale și cele județene se înscriu, la cheltuieli, sumele destinate activităților care se finanțează de la aceste bugete, în condițiile legii. Modificări (1)

(2) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără existența surselor de finanțare.

Art. 100. -

(1) Consiliile locale și cele județene pot hotărî, cu majoritatea a două treimi din numărul membrilor ce le compun, contractarea de împrumuturi, în condițiile legii. Împrumuturile vor fi prevăzute în bugete după votarea lor, împreună cu celelalte mijloace de acoperire și de rambursare.

(2) Hotărârile consiliilor privind contractarea împrumuturilor pe termen lung se supun aprobării locuitorilor din unitățile administrativ-teritoriale respective.

(3) Hotărârile privind împrumuturile se pot aproba numai dacă se constată că unitatea administrativ-teritorială poate garanta acoperirea și rambursarea acestora.

Art. 101. - Modificări (1)

În bugetele locale și județene se înscriu, la capitolul cheltuieli, și sumele necesare pentru salarizarea președintelui și a vicepreședinților consiliilor județene, primarilor, viceprimarilor, secretarilor, precum și pentru acordarea indemnizațiilor de ședință pentru consilieri, în condițiile stabilite prin regulamentele acestor consilii pentru plata funcționarilor din aparatul propriu al consiliului local și județean, precum și pentru reprezentare și protocol.

Secțiunea a 4-a Întocmirea, aprobarea și executarea bugetelor. Încheierea și
aprobarea conturilor

Art. 102. - Modificări (1)

În fiecare buget local și județean se va prevedea distinct fondul de rezervă din care se pot aproba credite suplimentare, potrivit legii, care se utilizează în cazul în care creditele deschise prin buget pentru necesități curente nu sunt suficiente.

Art. 103. -

(1) Proiectul de buget, întocmit și publicat, este supus deliberării consiliului respectiv, în prima ședință, după expirarea termenului de 15 zile de la data publicării.

(2) Proiectul este însoțit de raportul primarului sau al președintelui consiliului județean, după caz, precum și de contestațiile depuse în termenul de 15 zile de la data publicării proiectului.

(3) Consiliul deliberează, pronunțându-se și asupra contestațiilor, adoptând proiectul de buget după ce acesta a fost votat pe articole.

Art. 104. -

Primarul și președintele consiliului județean întocmesc, prin aparatul propriu, și prezintă spre aprobare consiliilor contul de încheiere a exercițiului bugetar.

Art. 105. -

Dispozițiile cuprinse în acest capitol se completează cu prevederile Legii privind finanțele publice.

CAPITOLUL IX Prefectul Modificări (1)

Secțiunea 1 Prefectul județului și al municipiului București

Art. 106. -

(1) Guvernul numește câte un prefect, ca reprezentant al său, în fiecare județ și în municipiul București.

(2) Prefectul este ajutat de un subprefect. La municipiul București, prefectul este ajutat de 2 subprefecți.

(3) Numirea și eliberarea din funcție a prefecților și a subprefecților se fac prin hotărâre a Guvernului.

(4) Pentru a fi numiți în funcție, prefectul și subprefectul trebuie să aibă studii superioare și vârsta de cel puțin 30 de ani.

(5) Pe toată durata îndeplinirii funcției de prefect și de subprefect, contractul de muncă al acestora la instituțiile publice sau la agenții economici cu capital majoritar de stat se suspendă.

Art. 107. -

Prefectul și subprefectul nu pot fi deputați sau senatori, membri în consiliul județean și în consiliile locale sau primari și nu pot îndeplini o funcție de reprezentare profesională cu caracter național, o altă funcție publică sau o funcție ori o activitate profesională salarizată în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale sau oricăror organizații ori unități cu scop lucrativ.

Art. 108. -

(1) În calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul veghează ca activitatea consiliilor locale și județene și a primarilor să se desfășoare conform legii.

(2) Între prefecți, pe de o parte, și consiliile locale, județene și primari, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.

Art. 109. -

Prefectul conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Art. 110. -

(1) Prefectul, ca reprezentant al Guvernului, îndeplinește următoarele atribuții principale:

a) asigură realizarea intereselor naționale, respectarea legilor și a ordinii publice;

b) exercită controlul cu privire la legalitatea actelor administrative ale autorităților publice locale și județene; Modificări (1)

c) avizează numirea sau eliberarea din funcție a conducătorilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale din unitățile administrativ-teritoriale; Modificări (1)

d) dispune luarea măsurilor corespunzătoare pentru prevenirea infracțiunilor și apărarea drepturilor cetățenilor, prin organele legal constituite;

e) răspunde, în condițiile stabilite prin lege, de pregătirea și aducerea la îndeplinire a măsurilor de apărare care nu au un caracter militar; autoritățile militare și organele locale ale Ministerului de Interne au obligația să informeze pe prefect asupra oricărei probleme care poate avea importanță pentru județ;

f) prezintă, anual, Guvernului un raport asupra stării generale economice, sociale, culturale și administrative a județului, inclusiv realizarea programului de guvernare.

(2) Prefectul îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege sau însărcinări date de Guvern.

Art. 111. - Modificări (1)

(1) În exercitarea controlului cu privire la legalitatea actelor autorităților administrației publice locale și județene, prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, actele acestora, precum și pe cele ale președintelui consiliului județean, cu excepția celor de gestiune curentă, dacă le consideră ilegale. Actul atacat este suspendat de drept.

(2) Cu 10 zile înaintea introducerii acțiunii, prefectul va solicita autorităților administrației publice locale și județene, cu motivarea necesară, să reanalizeze actul socotit ilegal, în vederea modificării sau, după caz, a revocării acestuia. Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență (1)

(3) Introducerea acțiunii de către prefect se face în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, potrivit prevederilor art. 53 alin. (1) lit. h). Termenul de 30 de zile este termen de decădere. Acțiunea este scutită de taxa de timbru. Respingeri de neconstituționalitate (3)

Art. 112. -

Prefectul prezintă, anual, consiliului județean sau Consiliului General al Municipiului București o informare cu privire la activitatea desfășurată de serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale organizate în județ și în municipiul București.

Art. 113. -

(1) Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce-i revin, prefectul emite ordine, în condițiile legii.

(2) Ordinele care stabilesc măsuri cu caracter tehnic și de specialitate sunt emise după consultarea organelor sau a serviciilor de specialitate și sunt contrasemnate de conducătorii acestora.

Art. 114. -

Ordinul prefectului devine executoriu numai după ce a fost adus la cunoștință publică, prin afișare și publicare când conține dispoziții normative, sau de la data comunicării în celelalte cazuri.

Art. 115. - Respingeri de neconstituționalitate (1)

(1) Prefectura are un aparat tehnic de specialitate, a cărui structură și atribuții se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Modificări (1), Referințe (1)

(2) Prefectul, subprefectul și aparatul propriu își desfășoară activitatea în prefectură. Prefectura și, după caz, consiliul județean și aparatul propriu al acestuia își au sediul în Palatul administrativ, proprietate publică de interes național, care este situat în municipiul reședință de județ. Respingeri de neconstituționalitate (1)

(3) Persoanele din aparatul propriu al prefecturii și, respectiv, al consiliului județean se supun reglementărilor cuprinse în statutul funcționarilor publici.

Secțiunea a 2-a Comisia administrativă Modificări (1)

Art. 116. - Modificări (1)

(1) În fiecare județ și în municipiul București se organizează, pe lângă prefecturi, Comisia administrativă.

(2) Comisia administrativă este compusă din: prefect - ca președinte -, președintele consiliului județean sau, după caz, primarul general al municipiului București, primarul municipiului reședință de județ și conducătorii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale organizate la nivelul județului și al municipiului București, precum și directorii sucursalelor regiilor autonome de interes național din județele respective.

Art. 117. - Modificări (1)

Comisia administrativă se convoacă de către prefect, din proprie inițiativă, sau la cererea președintelui consiliului județean, respectiv a primarului general al municipiului București, trimestrial și ori de câte ori este necesar. La lucrările comisiei vor fi invitați primari ai localităților din județ, precum și orice alte persoane a căror prezență este apreciată ca necesară.

Art. 118. - Modificări (1)

(1) Comisia administrativă elaborează, anual, pe baza programului de guvernare, propriul program al județului sau al municipiului București, pe care îl comunică serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale din unitățile administrativ-teritoriale, regiilor autonome de interes național și sucursalelor acestora din județul respectiv, precum și, spre informare, autorităților administrației publice locale și județene.

(2) Comisia administrativă sprijină serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale organizate la nivelul județului și al municipiului București, activitatea regiilor autonome de interes național sau a sucursalelor acestora cu activități pe teritoriul județului, precum și pe cele ale administrației publice județene.

Art. 119. - Modificări (1)

(1) În activitatea sa, Comisia administrativă adoptă, prin vot deschis, hotărâri care se semnează de către președinte și sunt obligatorii pentru serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale organizate în județe și în municipiul București.

(2) Lucrările Comisiei administrative se realizează prin aparatul prefecturii.

Art. 120. - Modificări (1)

Divergențele dintre serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale organizate în județe sau în municipiul București și autoritățile administrației publice județene se mediază de către Guvern.

Art. 121. - Modificări (1)

Ministerele și celelalte organe centrale au obligația să comunice și prefecților ordinele și celelalte dispoziții și îndrumări pe care le transmit serviciilor publice descentralizate.

Art. 122. - Modificări (1)

Asigurarea aducerii la îndeplinire a atribuțiilor care revin Guvernului cu privire la administrația publică locală, inclusiv controlul exercitării de către primar a atribuțiilor delegate, se realizează de către Departamentul pentru Administrație Publică Locală, care propune Guvernului luarea măsurilor corespunzătoare.

CAPITOLUL X Dispoziții tranzitorii și finale Modificări (1)

Art. 123. -

(1) În exercitarea mandatului, consilierii locali și județeni, precum și primarii și viceprimarii sunt în serviciul colectivității locale.

(2) Consilierii locali și județeni, primarii și viceprimarii se bucură de protecția acordată de legea privind statutul aleșilor locali.

Art. 124. -

(1) Primarii și viceprimarii, primarul general al municipiului București, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, consilierii, secretarii și personalul din aparatul propriu al consiliilor locale și județene răspund, după caz, material, civil, administrativ sau penal, pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor care le revin, în condițiile legii. Modificări (1)

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și prefecților, subprefecților și personalului din aparatul propriu al prefecturilor.

Art. 125. -

Prefectul, subprefectul, președintele și vicepreședinții consiliului județean, primarul general al municipiului București, primarii și viceprimarii nu pot fi reprezentanți ai statului în adunările generale ale acționarilor de la societățile comerciale cu capital majoritar de stat și nu pot face parte din consiliile de administrație ale regiilor autonome.

Art. 126. - Modificări (2), Doctrină (1)

(1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi și până la noua organizare administrativ-teritorială a țării, sectorul agricol Ilfov se va numi județul Ilfov.

(2) Serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale din municipiul București funcționează și pentru județul Ilfov.

Art. 127. - Respingeri de neconstituționalitate (2)

Defalcarea și trecerea în proprietatea comunelor, orașelor sau, după caz, a județelor, a bunurilor și valorilor de interes local din domeniul public și privat al statului se fac prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii patrimoniului public și privat.

Art. 128. - Modificări (1)

(1) Până la intrarea în vigoare a statutului funcționarilor publici, secretarul unității administrativ-teritoriale poate contesta, la instanța de contencios administrativ, actele privind eliberarea din funcție sau sancționarea sa disciplinară.

(2) Secretarii consiliilor locale și județene, în funcție la data prezentei legi, devin secretari ai comunei, orașului, subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului București, respectiv ai județului în care funcționează, fără vreo altă formalitate.

Art. 129. -

(1) Consiliile locale și județene, precum și primarii aleși în cursul unei legislaturi, ca urmare a dizolvării unor consilii sau devenirii vacante a unor posturi de primari, încheie mandatul predecesorilor.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și consiliilor și primarilor aleși în cursul actualei legislaturi.

Art. 130. -

Legea nr. 57/1968 privind organizarea și funcționarea consiliilor populare, Legea nr. 5/1990 privind administrarea județelor, municipiilor, orașelor și comunelor până la organizarea de alegeri locale și Hotărârea Guvernului nr. 932/1990 privind Îndrumarul pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Legii nr. 5/1990, precum și orice alte dispoziții contrare se abrogă.

Art. 131. - Modificări (1)

Prezenta lege intră în vigoare pe data constituirii autorităților administrației publice locale rezultate în urma alegerilor locale din anul 1996, cu excepția art. 14 și 61 care se aplică o dată cu publicarea legii în Monitorul Oficial al României.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...