Art 35 Soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice | Lege 47/1992

Acesta este un fragment din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Procedura jurisdicțională - Soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice -
Art. 35.
-

(1) Primind cererea, președintele Curții Constituționale o va comunica părților aflate în conflict, solicitându-le să își exprime, în scris, în termenul stabilit, punctul de vedere asupra conținutului conflictului și a eventualelor căi de soluționare a acestuia, și va desemna judecătorul-raportor.

(2) La data primirii ultimului punct de vedere, dar nu mai târziu de 20 de zile de la primirea cererii, președintele Curții Constituționale stabilește termenul pentru ședința de judecată și citează părțile implicate în conflict. Dezbaterea va avea loc la data stabilită de președintele Curții Constituționale chiar dacă vreuna dintre autoritățile publice implicate nu respectă termenul stabilit pentru prezentarea punctului de vedere. Doctrină (1)

(3) Dezbaterea are loc pe baza raportului prezentat de judecătorul-raportor, a cererii de sesizare, a punctelor de vedere prezentate potrivit alin. (1), a probelor administrate și a susținerilor părților.

Acesta este un fragment din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Doctrină:

Constituția României. Comentariu pe articole, ediția 1
    Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, la data primirii ultimului punct de vedere, dar nu mai târziu de 20 de zile de la primirea cererii, președintele Curții stabilește termenul pentru ședința de judecată și citează părțile aflate în conflict. [ Mai mult... ] 

Pot fi de interes:

Lege 47/1992:
Art 25 Controlul constituționalității tratatelor sau a altor acorduri internaționale
Art 26 Controlul constituționalității tratatelor sau a altor acorduri internaționale
Art 27 Controlul constituționalității regulamentelor Parlamentului
Art 28 Controlul constituționalității regulamentelor Parlamentului
Art 29 Soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial
Art 30 Soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial
Art 31 Soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial
Art 32 Soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate de Avocatul Poporului
Art 33 Soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate de Avocatul Poporului
Art 34 Soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice
Art 35 Soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice
Art 36 Soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice
Art 37 Respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României
Art 38 Respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României
Art 39 Judecarea contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic
Art 40 Judecarea contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic
Art 41 Judecarea contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic
Art 42 Emiterea avizului pentru suspendarea din funcție a Președintelui României
Art 43 Emiterea avizului pentru suspendarea din funcție a Președintelui României
Art 44 Constatarea existenței împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României
Art 45 Constatarea existenței împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României
Doctrină:
Constituția României. Comentariu pe articole, ediția 1
;
se încarcă...