Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperatie - ANIMMC

Ordinul nr. 257/2004 privind constituirea sistemului informațional de piață pentru legume și fructe proaspete

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 05 ianuarie 2005

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Nr. 919/257

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație

În baza Hotărârii Guvernului nr. 409/2004 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.014/2004 privind organizarea și funcționarea Sistemului informațional pentru piața agricolă,

în baza art. 4 alin. (1) pct. 25 și a art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 753/2003 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație și a art. 88 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, aprobată și modificată prin Legea nr. 650/2002,

văzând Referatul de aprobare nr. 95.493 din 29 noiembrie 2004 al Direcției generale de reglementare și implementare din Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,

ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și președintele Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație emit prezentul ordin.

Art. 1. -

(1) În vederea conectării României la rețeaua internațională de servicii informaționale despre piața agricolă "AgriMIS", Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație, denumită în continuare ANIMMC, organizează colectarea, prelucrarea și raportarea informațiilor privind prețurile la produse - legume și fructe proaspete.

(2) Informațiile privind prețurile produselor se referă la prețuri la producător, prețuri cu ridicata și prețuri cu amănuntul.

(3) ANIMMC transmite Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale informațiile referitoare la prețurile cu ridicata și la prețurile cu amănuntul.

(4) Nomenclatorul produselor pentru care se realizează baza de date privind prețurile pentru legume și fructe proaspete este prevăzut în anexă. Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și ANIMMC stabilesc zonele de colectare a informațiilor.

Art. 2. -

Colectarea informațiilor referitoare la prețurile legumelor și fructelor proaspete se asigură de către personalul de specialitate din direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și a municipiului București, pentru prețuri la producător, personalul de specialitate din ANIMMC și al centrelor teritoriale de consultanță din subordinea acesteia, pentru prețurile cu ridicata și prețurile cu amănuntul.

Art. 3. -

Prelucrarea și transmiterea informațiilor referitoare la prețurile legumelor și fructelor proaspete se realizează la Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și la ANIMMC de către personalul de specialitate existent.

Art. 4. -

Informațiile privind prețurile vor fi transmise săptămânal Rețelei internaționale de servicii informaționale despre piața agricolă "AgriMIS", înființată de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (F.A.O.), Societatea Germană pentru Cooperare Tehnică (GTZ) și Agenția centrală pentru rapoarte de piață și prețuri pentru produse agricole, forestiere și alimentare (ZMP), în scopul facilitării schimbului de informații privind prețurile și evoluția pieței.

Art. 5. -

Transmiterea informațiilor privind prețurile către administratorul central - ZMP se realizează sub formă de platformă Internet de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, care va funcționa și ca administrator local pentru România în rețeaua "AgriMIS".

Art. 6. -

Administratorul local prevăzut la art. 5 va avea acces la informațiile de pe piața țărilor conectate la rețeaua "AgriMIS" și va disemina aceste informații producătorilor agricoli și agenților economici, în vederea realizării de tranzacții internaționale.

Art. 7. -

Asistența tehnică și pregătirea profesională pentru înființarea și funcționarea sistemului de administrare a bazei de date privind prețurile se vor realiza de către specialiștii ZMP în cadrul asistenței tehnice acordate de Guvernul Republicii Federale Germania, în cadrul proiectului "Realizarea de structuri de comercializare pentru legume, fructe și produse agroalimentare".

Art. 8. -

Anexa face parte integrantă din prezentul ordin.

p. Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale,
Nicolae Istudor,
secretar de stat

Președintele Agenției Naționale
pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație,
Eugen Ovidiu Chirovici

ANEXĂ

NOMENCLATORUL
produselor pentru care se realizează baza de date privind prețurile
pentru legume și fructe proaspete

a) Legume:

tomate;
ardei, pe tipuri (ardei gras, ardei lung, ardei gogoșar);
vinete;
castraveți de seră și de câmp;
rădăcinoase: morcov, păstârnac, țelină de rădăcină, pătrunjel de rădăcină;
varză;
conopidă;
ceapă uscată;
usturoi;
salată de diferite tipuri;

ciuperci de cultură;
cartofi;

b) Fructe:

mere;
pere;
caise;
cireșe și vișine;
piersici;
prune;
nuci;

căpșune;
struguri de masă.
;
se încarcă...