Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 685/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 33, art. 34 și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 04 februarie 2015

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea, în ședința publică din 11 noiembrie 2014, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Alteța Sa Regală Prințul Paul Philippe al României în Dosarul nr. 32.301/3/2013 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 427D/2014 al Curții Constituționale.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 11 noiembrie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, în temeiul prevederilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunțarea la 19 noiembrie 2014 și apoi la 26 noiembrie 2014, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Sentința civilă nr. 205 din 24 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 32.301/3/2013, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Alteța Sa Regală Prințul Paul Philippe al României într-o cauză civilă în care acesta a solicitat instanței să dispună, în principal, restituirea în natură a unui imobil, având în vedere refuzul pârâtei Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în calitate de unitate deținătoare a acestuia, de a soluționa notificarea formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001 și, în subsidiar, în ipoteza în care restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, să oblige pârâta la emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alt imobil sau măsuri compensatorii.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile art. 4 și art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 au caracter retroactiv, întrucât își extind aplicabilitatea și asupra notificărilor nesoluționate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate sancționează atitudinea persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată în considerarea termenelor și condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 și Decizia XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vigoare la momentul sesizării instanțelor, obligându-i să se supună ordinii de drept intervenite ulterior și anulându-le orice drept câștigat și născut sub imperiul legii vechi. Textele de lege criticate contravin și principiului egalității cetățenilor în fața legii în ce privește persoanele care au depus cereri la entitățile învestite de lege aflate în diverse localități ale țării, întrucât beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferențial față de cei care sunt obligați să aștepte termene mai lungi. Ca atare, destinatarii Legii nr. 10/2001 sunt discriminați în funcție de gradul de încărcare și de numărul cererilor rămase nesoluționate de către autoritățile publice învestite. Se mai susține că textele de lege criticate îngrădesc accesul liber la justiție al persoanelor care, deși au un interes legitim de a apela la instanțele judecătorești pentru recunoașterea dreptului lor, nu-l pot exercita decât după scurgerea acestor termene și, în mod distinct, în funcție de situația în care se află. Mai arată că textele de lege criticate contravin și prevederilor constituționale care garantează dreptul de proprietate privată, întrucât, de vreme ce reclamantul este titularul unui "bun" în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, măsura îi lezează grav interesele economice, fiind afectată chiar existența dreptului de proprietate privat.

5. Tribunalul București - Secția a IV-a civilă arată că își însușește considerentele pentru care Curtea Constituțională a constatat, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, caracterul neconstituțional al prevederilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 în măsura în care cererea de chemare în judecată a fost introdusă anterior intrării în vigoare a legii. În ce privește cererile formulate după intrarea în vigoare a legii, apreciază ca fiind evidentă aplicabilitatea dispozițiilor legii noi. Precizează că, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013, legiuitorul a stabilit un termen până la care notificările trebuie soluționate, iar în cazul nerespectării acestui termen, persoanele interesate au dreptul să se adreseze instanțelor de judecată, în condițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. Arată că aceasta este și situația reclamantului, care este titularul unei notificări formulate înainte de intrarea în vigoare a legii, nesoluționate până în prezent.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă, fiind incidente prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 raportate la art. 34 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă, nefiind incidente în cauză. Precizează că acestea au aplicabilitate în privința dosarelor înregistrate sau transmise la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Or, din actul de sesizare a Curții Constituționale rezultă că, în prezenta cauză, autorul excepției a solicitat tribunalului să dispună soluționarea unei notificări depuse la o altă autoritate, nu la cea indicată în ipoteza art. 34 din Legea nr. 165/2013. Referitor la criticile aduse prevederilor art. 4 raportate la art. 35 din Legea nr. 165/2013, apreciază că nu pot fi reținute. Aceste prevederi devin incidente și aplicabile abia după parcurgerea fazei administrative reglementate de art. 33 și art. 34 din același act normativ și nu aduc atingere principiilor constituționale invocate în motivarea excepției.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 4 și art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare.

11. În vederea stabilirii obiectului excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională observă că litigiul în cadrul căruia a fost ridicată aceasta a fost generat de lipsa unui răspuns din partea entității învestite cu soluționarea notificării formulate de autorul excepției în temeiul Legii nr. 10/2001. Esențială în identificarea obiectului excepției este împrejurarea că instanța de judecată (Tribunalul București - Secția a IV-a civilă) a fost învestită la 3 octombrie 2013 - adică după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 (20 mai 2013) - cu soluționarea acțiunii introduse împotriva acestui refuz de persoana care se consideră îndreptățită. Așadar, situația în discuție se încadrează în ipoteza tezei întâi a art. 4 din Legea nr. 165/2013, potrivit căreia prevederile legii menționate se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii. Prin urmare, Curtea va avea în vedere prevederile art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013 ca bază de raportare la cele ale art. 33, art. 34 și art. 35 din aceeași lege.

12. În ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, față de obiectul litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională își restrânge analiza doar la prevederile art. 35 alin. (2), acestea reprezentând temeiul respingerii ca prematur introdusă a acțiunii reclamantului autor al excepției. Potrivit acestora, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 din Legea nr. 165/2013, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității în termen de 6 luni de la expirarea acestor termene.

13. Textele de lege a căror constituționalitate va fi examinată de Curtea Constituțională au următorul conținut:

- Art. 4 teza întâi: "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...).";

- Art. 33:

"

(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).";

- Art. 34:

"

(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite.";

- Art. 35:

"

(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

14. În opinia autorului excepției, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse la art. 1 alin. (5) care impune obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivității legii, cu excepția celei penale și contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalității în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 21 alin. (1) - (3) referitor la dreptul de acces liber la justiție și la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi care garantează dreptul de proprietate privată și creanțele asupra statului și care instituie egalitatea în ceea ce privește garantarea și ocrotirea prin lege a acestui drept, art. 53 care stabilește condițiile în care este permisă restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 136 alin. (5) potrivit căruia proprietatea privată este inviolabilă. Prin raportare la prevederile art. 20 din Constituție referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, se invocă, de asemenea, art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 adițional la convenția menționată și art. 1 - Protecția proprietății din primul Protocol adițional la aceeași convenție.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că va analiza constituționalitatea prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, nefiind incidentă cauza de inadmisibilitate determinată de pronunțarea Deciziei nr. 88 din 27 februarie 2014 prin care a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Aceasta, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, în prezenta cauză acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul București ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Ca atare, verificarea constituționalității va purta asupra dispozițiilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, situația de față neputând intra sub cupola considerentelor care au justificat decizia de admitere cu rezervă de interpretare menționată.

16. Pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare. Soluția aceasta rezultă cu evidență din chiar Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, din dispozitivul căreia rezultă că prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale, acestea devenind neconstituționale doar dacă termenele stabilite de textul de lege menționat se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, situație care nu se regăsește în speța de față.

17. Curtea constată că nu poate fi reținută critica referitoare la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu au efecte pentru trecut, ci sunt aplicabile doar din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Sub acest aspect, pronunțându-se prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 asupra prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea a considerat că aplicarea retroactivă a acestora este de natură să rupă echilibrul procesual, cu consecința încălcării dreptului la un proces echitabil, sub aspectul egalității armelor în procesul civil. Curtea a ajuns la această concluzie pornind de la observația că entitățile învestite de lege erau obligate, în temeiul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, să soluționeze notificările în termen de 60 de zile de la înregistrarea acestora. Prin dispozițiile de lege examinate de Curtea Constituțională prin decizia amintită, legiuitorul a acordat entităților învestite un nou termen de soluționare, suplimentar față de cel inițial, astfel că, în acest nou context normativ, persoanele care se consideră îndreptățite, reclamante în acțiuni introduse în justiție ca urmare a nerespectării de către entitate a termenului de 60 de zile, erau puse în situația de a nu mai putea continua demersurile judiciare, declanșate conform normelor în vigoare la momentul introducerii acțiunii.

18. Diferența față de cele reținute cu acel prilej de Curtea Constituțională este dată, în circumstanțele cauzei de față, de momentul sesizării instanței de judecată cu soluționarea plângerii împotriva refuzului nejustificat al entității învestite de lege de a răspunde la notificarea formulată de autorul excepției în baza Legii nr. 10/2001. Astfel, este esențială împrejurarea că autorul excepției a promovat acțiunea în justiție după ce legiuitorul oferise entităților învestite un nou termen în care să finalizeze soluționarea notificărilor rămase. Acest moment este important, deoarece prin raportare la acesta se determină legea aplicabilă cauzei. La momentul introducerii acțiunii deja intrase în vigoare Legea nr. 165/2013, astfel că autorul-reclamant avea cunoștință - în virtutea prezumției cunoașterii legii, rezultantă a principiului nemo censetur ingnorare legem - de faptul că aceasta este cea care guvernează raporturile juridice puse în discuție. Ca atare, instanța de judecată urma să soluționeze procesul în baza unor norme a căror existență era cunoscută, așadar, încă de la începutul procesului, neintervenind pe parcursul desfășurării acestuia și nefiind, așadar, de natură să rupă echilibrul procesual între părțile adverse prin crearea unei situații mai avantajoase doar pentru una dintre acestea.

19. Prin urmare, nu poate fi reținută critica referitoare la pretinsa retroactivitate a textului menționat, întrucât legea nouă este, de principiu, aplicabilă de îndată tuturor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi. Prin urmare, dispozițiile de lege criticate nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare.

20. De altfel, un raționament similar celui cuprins în Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 ar goli de conținut întreaga Lege nr. 165/2013, eliminând din sfera de acțiune a acesteia majoritatea covârșitoare a situațiilor în considerarea cărora aceasta a fost elaborată și ignorând, în acest fel, cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României. Faptul că prin art. 33 din Legea nr. 165/2013 se stabilesc noi termene în care entitățile învestite trebuie să soluționeze notificările se înscrie în rațiunea pentru care legea însăși a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficiență procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist. Se asigură, în același timp, și certitudinea finalizării acestuia, inclusiv prin reglementarea legală expresă a posibilității persoanei care se consideră îndreptățită de a acționa împotriva refuzului nejustificat al entității de a răspunde la notificare, Legea nr. 165/2013 instituind, prin art. 35 alin. (2), ceea ce în vechiul cadru procesual era recunoscut doar pe calea unei decizii pronunțate ca urmare a soluționării unui recurs în interesul legii (Decizia nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007).

21. În ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, din motivarea acesteia se deduce că autorul său critică textul de lege amintit din perspectiva pretinsei încălcări a dreptului de acces liber la justiție, ca urmare a instituirii unor termene deosebit de lungi după scurgerea cărora ar putea să se adreseze unei instanțe judecătorești împotriva neemiterii de către entitatea învestită a unei decizii referitoare la notificarea formulată în termen conform Legii nr. 10/2001. Se mai invocă, de asemenea, și caracterul retroactiv al normelor criticate.

22. Curtea constată că susținerile arătate nu pot fi reținute. Astfel, textul de lege criticat conferă persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanței pentru ca aceasta să se pronunțe asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și să soluționeze, de fapt, notificarea lăsată în nelucrare de entitatea învestită de lege. Acest drept poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute la art. 33, termene pe care Legea nr. 165/2013 le acordă entităților învestite pentru soluționarea notificărilor.

23. Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoanele interesate se puteau adresa justiției pentru atacarea refuzului nejustificat doar în temeiul Deciziei XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate într-un recurs în interesul legii prin care recunoscuse, în lipsa unei reglementări legale exprese, această posibilitate. Or, art. 35 alin. (2) nu face altceva decât să normativizeze această posibilitate consacrată doar pe cale jurisprudențială, stabilind un cadru procesual în care acest drept să fie exercitat, în contextul economico-financiar al statului român descris în expunerea de motive a Legii nr. 165/2013 și având în vedere și cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu împotriva României.

24. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat, cu valoare de principiu, că regula constituțională a liberului acces la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiție nu poate fi supus niciunei condiționări. În acest caz, condiționarea o reprezintă necesitatea împlinirii termenelor prevăzute la art. 33 din Legea nr. 165/2013.

25. Nici pretinsa retroactivitate nu poate fi susținută, în condițiile în care este vorba despre o cerere formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. Deși prin art. 35 din lege se temporizează introducerea plângerii împotriva nesoluționării notificării, acțiunea promovată de autorul prezentei excepții fiind respinsă ca prematură (iar nu ca "devenită prematură", anomalie juridică sancționată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014), nu se poate vorbi despre aplicarea retroactivă a prevederilor de lege criticate. În acest caz, prematuritatea nu este consecința intrării în vigoare, pe parcursul derulării procesului, a unor noi dispoziții legale, ci este rezultatul nerespectării unui cadru legal preexistent la momentul învestirii instanței de judecată cu soluționarea plângerii.

26. În ce privește prevederile art. 34 din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că, față de etapa administrativă vizată de acțiunea introductivă de instanță, acestea nu sunt incidente în cauză, fiind aplicabile dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, așadar ulterior emiterii de către entitățile învestite a unor decizii conținând propuneri de acordare de măsuri compensatorii pentru bunurile imobile ce nu mai pot fi restituite în natură, care să fie apoi verificate și validate sau invalidate de Comisia Națională. În consecință, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă, fiind lipsită de legătură cu cauza, ca urmare a faptului că o astfel de decizie nu a fost emisă, dosarul de despăgubire aflându-se încă, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, la entitatea învestită cu soluționarea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

I. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alteța Sa Regală Prințul Paul Philippe al României în Dosarul nr. 32.301/3/2013 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și constată că dispozițiile art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 33 și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

II. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 34 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 26 noiembrie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbățeanu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...