Curtea Constituțională

Decizia nr. 695/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (3) și (8), art. 22, art. 25, art. 32, art. 33, art. 34, art. 35 alin. (3) și (4), art. 41 alin. (1), (4) și (5) și ale art. 50 lit. a) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 03 februarie 2015

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Petre Lăzăroiu - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (3), art. 22, art. 25, art. 32, art. 33, art. 34, art. 35 alin. (3) și (4), art. 41 alin. (1), (4) și (5) și ale art. 50 lit. a) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Joan Bradley și Donald M. Sinclair în Dosarul nr. 25.073/3/2012 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 492D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepției, avocat Mihai Dumitru, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 493D/2014, având ca obiect o excepție de neconstituționalitate identică, ridicată de Karin Humbert și Liana Alberta de Neuberger în Dosarul nr. 25.065/3/2012 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

4. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepției, același avocat - Mihai Dumitru - cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Președintele Curții, având în vedere identitatea dintre obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție problema conexării lor. Reprezentantul autorilor excepțiilor și cel al Ministerului Public sunt de acord cu propunerea de conexare a dosarelor menționate. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 493D/2014 la Dosarul nr. 492D/2014, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepției. Acesta precizează, mai întâi, că dorește să susțină neconstituționalitatea doar a două dintre textele legale inițial criticate - respectiv a art. 17 alin. (1) lit. a) și a art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013 -, renunțând la celelalte ce formează obiectul excepției. În privința celor două articole de lege mai sus indicate arată că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, Curtea Constituțională a respins criticile de neconstituționalitate formulate cu acel prilej, însă apreciază că argumentele acolo reținute pentru pronunțarea soluției de respingere nu sunt suficient de convingătoare. Subliniind că, în dosarele sale, critica de neconstituționalitate a fost formulată, în fața instanțelor judecătorești, anterior pronunțării Deciziei nr. 269 din 7 mai 2014, solicită Curții reconsiderarea acestei soluții, revirimentul jurisprudențial fiind justificat de prezentarea unor argumente puternice, contrare celor reținute de instanța constituțională în precedent. Astfel, arată că prin atribuția Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a valida sau invalida deciziile emise de entitățile prevăzute de lege, atribuție reglementată de art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013, este grav afectată securitatea raporturilor juridice. În plus, consideră că această atribuție este ilogică, deoarece decizia de propunere a acordării despăgubirilor, emisă de entitățile învestite de lege, nu este un act administrativ pentru a fi validată sau invalidată de către un organ colegial, ci reprezintă, în concret, o propunere motivată, înscrisă într-un document, parte din ansamblul tuturor documentelor ce formează un întreg dosar de despăgubire. În orice caz, ideea de "comisie", instituită din anul 2005 (prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente), nu face decât să tergiverseze soluționarea dosarelor de despăgubire, fiind necesar, în opinia sa, ca această activitate să aparțină unităților administrativ-teritoriale, care să aibă obligația de a executa legea, și să fie supusă doar controlului judiciar, și nu a unei alte comisii, a cărei moralitate și credibilitate, prin persoana membrilor care o compun, sunt îndoielnice.

7. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pentru a pune concluzii asupra excepției de neconstituționalitate, susține, în prealabil, că cererea autorilor excepției de renunțare cu privire la unele dintre textele de lege inițial criticate este inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate fiind o excepție de ordine publică.

8. Pe fondul excepției astfel cum a fost formulată se arată că susținerile de neconstituționalitate prin care se contestă însuși rolul Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor urmăresc, practic, abrogarea unor norme din cuprinsul Legii nr. 165/2013, astfel că acestea nu pot fi reținute, excedând competenței Curții Constituționale. Totodată, se menționează că prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, încă nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, Curtea a constatat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate. Prin urmare, în măsura în care în speță nu este incidentă aceeași situație, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 17 alin. (1) lit. a) și ale art. 21 alin. (8) din legea examinată. De asemenea este neîntemeiată și excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 50 lit. a) din Legea nr. 165/2013, având în vedere că acestea sunt justificate de rațiuni de corelare impuse de normele de tehnică legislativă. În sfârșit, din perspectiva criticilor de neconstituționalitate formulate, referitoare la pretinse omisiuni legislative sau comparații cu soluțiile legislative anterioare reglementate în aceeași materie a restituirii proprietăților, se solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 22, art. 25, art. 32, art. 33, art. 34 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

9. Prin încheierile din 12 februarie 2014, pronunțate în Dosarul nr. 25.073/3/2012 și, respectiv, nr. 25.065/3/2012, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (3), art. 22, art. 25, art. 32, art. 33, art. 34, art. 35 alin. (3) și (4), art. 41 alin. (1), (4) și (5) și ale art. 50 lit. a) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Joan Bradley și Donald M. Sinclair și, respectiv, de Karin Humbert și Liana Alberta de Neuberger în cauze civile având ca obiect soluționarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ca urmare a lipsei răspunsului entității publice notificate.

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât prevăd aplicarea acestei legi inclusiv proceselor aflate pe rolul instanțelor de judecată, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, deci cu hotărâri definitive. În privința dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (8) și ale art. 22 din Legea nr. 165/2013, care stabilesc competența Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a valida/invalida deciziile emise de entitățile publice locale în temeiul Legii nr. 10/2001 și al Legii nr. 247/2005, se arată că acestea sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, referitoare la statul de drept și la obligația respectării, în România, a Constituției, a supremației sale și a legilor, dar și art. 21 din aceasta, referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană (obligatoriu prin prisma art. 148 din Constituție), dispozițiilor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudenței relevante a Curții Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, autorii excepției consideră că prin textele de lege criticate este afectată ideea de bună guvernare și bună administrare, prevalentă în concepția juridică europeană, precum și buna-credință de care legiuitorul trebuie să dea dovadă.

11. În acest sens se susține că prin dispozițiile criticate din Legea nr. 165/2013 este creată o scindare a unității procedurii administrative de emitere a actului administrativ, și anume prima fază, derulată în fața entității notificate, finalizată prin emiterea unei decizii cu propuneri motivate de respingere/acordare de compensații și, respectiv, a doua fază, desfășurată în fața Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor. Această autoritate nu are, însă, calitatea de organ administrativ, astfel că nu poate nici emite, nici valida legal și constituțional actul administrativ emis de entitatea notificată. Totodată, se reclamă lipsa de control intern de legalitate și a controlului judiciar adecvat, individual, în această etapă. Se mai arată că întreaga procedură administrativă, astfel scindată, nu face decât să întârzie soluționarea definitivă a procesului, introducând o nouă sursă de corupție la nivelul fiecăreia dintre cele două faze administrative, la fel ca și în etapa controlului obligatoriu de legalitate exercitat, conform art. 21 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, de prefect.

12. În privința dispozițiilor art. 25 din legea examinată se arată că acestea, deși conțin termene de comunicare a deciziei Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de admitere sau de respingere a propunerilor de compensare de 45, respectiv de 60 de zile, nu prevăd și un termen de emitere a deciziei de compensare, deci de soluționare a dosarului de despăgubire. În plus, chiar și termenele legale de comunicare, astfel reglementate, sunt inexplicabil de lungi, raportat la caracterul pur tehnic și lipsit de dificultate al operațiunii de comunicare a actului de către autoritatea menționată. De altfel, și termenul de decădere în procedura administrativă, instituit prin art. 32, pentru completarea cu înscrisuri a dosarelor depuse la entitățile învestite de lege este, în opinia autorilor excepției, inutil și "periculos" în etapa administrativă, el fiind de esența aprecierii și constatărilor efectuate de o instanță de judecată, în urma exercitării dreptului la apărare al părților implicate și în cadrul unei proceduri bazate pe contradictorialitate. Așa fiind, se apreciază că, prin "acordarea superfluă de drepturi excesive în procedurile administrative", este încălcat art. 120 și următoarele din Constituție, referitor la dreptul la bună administrare, echitabilă și justă.

13. Același principiu este încălcat și prin dispozițiile art. 33 alin. (3) și ale art. 34 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, deoarece prevăd obligația entităților de a stabili numai numărul cererilor înregistrate și nesoluționate și de a afișa aceste date la sediul lor, în timp ce cetățenii și petenții sunt interesați de alte lucruri, cu adevărat relevante, cum ar fi: listele reale de petenți, dosarele soluționate/nesoluționate, ordinea înregistrării lor, dacă și când acestea urmează a se rezolva etc. Publicarea unui registru cu situația dosarelor rezolvate ar fi, în opinia autorilor excepției, o mai bună soluție pentru asigurarea transparenței actului administrativ și de autoritate.

14. Potrivit susținerilor autorilor excepției, noțiunea de "termen" din cuprinsul art. 33 alin. (1) și al art. 34 alin. (1) și (2) din lege este utilizată incorect, fiind confundată cu cea de "durată", ceea ce face ca, practic, termenele de rezolvare a dosarelor să fie absente din Legea nr. 165/2013. Astfel, termenele de 24, 36 sau de 60 de luni nu sunt "termene în înțelesul procedural, ca termene reale și efective de soluționare a petițiilor/dosarelor", ci reprezintă, de fapt, durata totală estimată pentru a rezolva toate cererile. Sunt încălcate, în opinia autorilor excepției, prevederile art. 21, art. 120 și ale art. 124 din Legea fundamentală.

15. Se arată că art. 35 - de asemenea criticat - contravine art. 21 din Constituție, referitor la dreptul la instanță și la un proces echitabil, deoarece, la alin. (2), instituie în mod nejustificat, pentru cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, un termen de 6 luni de la expirarea acestora pentru ca petentul să se poată adresa justiției. În plus, textul de lege criticat nu precizează denumirea căii de atac și nici ce anume se comunică, aspecte de natură să creeze confuzii. Dispozițiile art. 41 alin. (1) și (4) din Legea nr. 165/2013 încalcă, în esență, dreptul de proprietate, dreptul la un proces echitabil și principiul egalității, întrucât, pe lângă faptul că prevăd termenul de 5 ani în care se va face plata sumelor de bani acordate cu titlu de despăgubiri prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare Legii nr. 165/2013, în tranșe anuale, egale, începând cu 1 ianuarie 2014, precum și un termen de cel mult 180 de zile în care Ministerul Finanțelor Publice va plăti sumele de bani prevăzute în titlurile de plată emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - termen inexplicabil de lung -, nu fac niciun fel de referire la dreptul la dobândă legală și la actualizarea creanței cu indicele de inflație, aferente oricărei amânări la executarea unei creanțe. Astfel de reglementări sunt, prin urmare, convenabile doar pentru stat, în calitate de debitor, și introduc o ingerință neproporțională asupra dreptului de proprietate al persoanelor îndreptățite la despăgubiri. De asemenea, potrivit alin. (5) al art. 41, obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 se vor executa potrivit art. 21 din lege, însă - susțin autorii excepției - legiuitorul omite să reglementeze asupra procedurii potrivit căreia se vor executa obligațiile stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, ulterioare intrării în vigoare a aceleiași legi, ceea ce semnifică încălcarea principiului legalității, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție, cu referire la Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În sfârșit, art. 50 lit. a) este neconstituțional deoarece, pe de o parte, nu își justifică scopul în expunerea de motive a Legii nr. 165/2013, iar, pe de altă parte, reprezintă o "intervenție asupra filosofiei vechii legi" în materia restituirii proprietăților preluate în mod abuziv și o îndepărtare nejustificată substanțial de la sensul etic al legii, astfel cum acesta a fost conceput și normat inițial.

16. Tribunalul București - Secția a IV-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, întrucât dispozițiile art. 4 teza a doua, coroborate cu art. 1 alin. (2), art. 33 alin. (1) și (2) și cu art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 contravin art. 15 alin. (2) și art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție. Aceasta deoarece, potrivit art. 1 alin. (2) din lege, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă, inclusiv în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a actului normativ examinat, este compensarea prin puncte, ceea ce este de natură să nesocotească principiul neretroactivității, în măsura în care se aplică unor fapte constitutive de situații juridice realizate în întregime sub imperiul unui alt act normativ, respectiv Legea nr. 10/2001. Astfel, acordarea despăgubirilor la valoarea de piață a imobilului, potrivit standardelor internaționale, nu numai că era prevăzută în Legea nr. 10/2001, dar este confirmată printr-o practică judiciară unitară, acest drept fiind inclus în noțiunea de "bunuri" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Suprimarea unui atare drept în cursul procedurii judiciare încalcă principiul neretroactivității legii. De asemenea, art. 4 teza a doua coroborat cu art. 33 alin. (1) și (2) și cu art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 conduce la îngrădirea accesului la justiție și la încălcarea dreptului părților la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. În ce privește restul dispozițiilor de lege criticate, instanța judecătorească apreciază că acestea nu vin în contradicție cu prevederile din Constituție invocate.

17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

18. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 raportate la cele ale art. 33 și ale art. 34 din Legea nr. 165/2013 se impune a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, deoarece, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, respectiv Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea textelor de lege menționate. În privința criticilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 raportate la cele ale art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (3), art. 22, art. 25, art. 32, art. 35 alin. (3) și (4), art. 41 alin. (1), (4) și (5) și ale art. 50 lit. a), față de art. 15 alin. (2) din Constituție, se apreciază că acestea nu pot fi reținute.

19. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul- raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

20. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

21. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie prevederile art. 4, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (3), art. 22, art. 25, art. 32, art. 33, art. 34, art. 35 alin. (3) și (4), art. 41 alin. (1), (4) și (5) și ale art. 50 lit. a) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare. Față de cererea exprimată de reprezentantul autorilor excepției în ședința publică de judecată, prin care solicită restrângerea obiectului excepției la doar două dintre articolele anterior menționate, Curtea constată că o atare cerere este inadmisibilă, dat fiind caracterul de ordine publică al excepției de neconstituționalitate. Așa fiind, Curtea urmează a se pronunța în limitele sesizării sale prin încheierea instanței de judecată. Din analiza motivării excepției, Curtea constată că obiectul acesteia îl constituie, în realitate, prevederile art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (3) și (8), art. 22, art. 25, art. 32, art. 33, art. 34, art. 35, art. 41 alin. (1), (4) și (5) și ale art. 50 lit. a) din Legea nr. 165/2013, texte care au următorul conținut:

- Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 17 alin. (1) lit. a):

"

(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții:

a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;";

- Art. 21 alin. (3) și (8):

"

(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.

(...)

(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).";

- Art. 22:

"

Prin excepție de la procedura de evaluare prevăzută de art. 21 alin. (6) și (7), Secretariatul Comisiei Naționale analizează dosarele care conțin decizii emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și propune Comisiei Naționale validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entității învestite de lege.";

- Art. 25:

"

(1) Decizia de compensare emisă de Comisia Națională se comunică persoanelor îndreptățite, în termen de 45 de zile de la data emiterii.

(2) Decizia de invalidare emisă de Comisia Națională se motivează și se comunică atât titularilor, cât și entităților învestite de lege, în termen de 60 de zile de la data emiterii.";

- Art. 32:

"

(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptățită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entității învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situația în care persoana care se consideră îndreptățită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții.

(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) și va fi însoțită de dovada demersurilor întreprinse.

(4) Instituțiile deținătoare au obligația de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.";

- Art. 33:

"

(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).";

- Art. 34:

"

(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite.";

- Art. 35:

"

(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.";

- Art. 41 alin. (1), (4) și (5):

"

(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(...)

(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

(5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.";

- Art. 50 lit. a):

"

La data intrării în vigoare a prezentei legi:

a) sintagma «despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv», cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu sintagma «măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România»".

22. În motivarea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) referitoare la valorile statului român ca stat de drept, democratic și social, respectiv la obligația respectării, în România, a Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil și dreptul părților la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, ale art. 120, care consacră principiile de bază ale administrației publice locale, respectiv principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice și ale art. 124 - Înfăptuirea justiției. De asemenea, prin prisma art. 148 din Constituție, autorii excepției invocă art. 6 din versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 326 din 6 octombrie 2012, text potrivit căruia, pe de o parte, Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor și prin care, pe de altă parte, Uniunea aderă la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reamintește că, în vederea exercitării atribuției sale prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție, și anume soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale reglementează, la art. 29, condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate. Printre acestea, teza finală a alin. (1) din articolul menționat impune condiția admisibilității constând în "legătura [textului legal criticat - s.n.] cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia." Din această perspectivă, Curtea urmează să determine obiectul cauzei în care a fost invocată excepția, cu scopul de a stabili dacă există sau nu o legătură între soluționarea cauzei și dispozițiile de lege ce fac obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate.

24. Astfel, Curtea observă că obiectul litigiilor în cadrul cărora a fost invocată excepția de neconstituționalitate îl constituie obligarea entității învestite de lege (municipiul București, prin primar general), notificate în temeiul Legii nr. 10/2001, de a soluționa respectivele notificări. Așadar, în cauză nu există o decizie a entității deținătoare a imobilului preluat în mod abuziv, aceasta din urmă fiind chemată în judecată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pentru refuz nejustificat de soluționare.

25. Raportând circumstanțele litigiului la conținutul normativ al dispozițiilor legale criticate, Curtea constată că prevederile art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (3) și (8), art. 22, art. 25, art. 32, art. 34, art. 35 și ale 41 alin. (1), (4) și (5) din Legea nr. 165/2013 nu au incidență în cauză, motiv pentru care, în temeiul art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, excepția urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. Nefiind îndeplinită cerința legăturii dintre conținutul normativ al dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a) și ale art. 21 alin. (8) din legea examinată și soluționarea litigiului, ca o condiție dirimantă a analizării excepției de neconstituționalitate pe fond, Curtea constată că nu se poate pune problema analizării incidenței Deciziei nr. 686 din 26 noiembrie 2014, încă nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate.

26. Totodată, în privința dispozițiilor art. 50 lit. a) din același act normativ - de asemenea criticate - Curtea observă că prin acestea legiuitorul, din rațiuni de coordonare și armonizare a terminologiei specifice legislației în materia restituirii proprietăților, impuse de normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, a dispus înlocuirea sintagmei "despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", cuprinsă în Legea nr. 10/2001, cu sintagma "măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România", astfel cum o consacră Legea nr. 165/2013. Ca atare, nici în acest caz nu rezultă relevanța invocării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 lit. a) din Legea nr. 165/2013 pentru soluționarea litigiului în speță, motiv pentru care și această excepție se justifică a fi respinsă ca inadmisibilă.

27. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

28. Or, în măsura în care Curtea constată constituționalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, devin incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Rațiunea aplicării acestor dispoziții legale constă în faptul că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunțate în cadrul competenței prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituțional toate celelalte interpretări posibile.

29. Întrucât acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit după momentul sesizării Curții Constituționale de către instanța judecătorească cu prezenta excepție de neconstituționalitate, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

30. În sfârșit, Curtea reamintește că, în virtutea prevederilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, instanța de judecată și instituțiile abilitate să aplice legea în cauză vor respecta deciziile Curții Constituționale în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, atât sub aspectul dispozitivului, cât și al considerentelor pe care acesta se sprijină. De aceea, chiar dacă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, decizia anterioară de constatare a neconstituționalității acestora reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă actual, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, și Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014).

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Joan Bradley și Donald M. Sinclair și, respectiv, de Karin Humbert și Liana Alberta de Neuberger în dosarele nr. 25.073/3/2012 și, respectiv, nr. 25.065/3/2012 ale Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (3) și (8), art. 22, art. 25, art. 32, art. 34, art. 35, art. 41 alin. (1), (4) și (5) și ale art. 50 lit. a) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de aceiași autori în aceleași dosare ale aceleiași instanțe judecătorești.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 noiembrie 2014.

PREȘEDINTE,
PETRE LĂZĂROIU
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
;
se încarcă...