Art 6 | Ordonanță 10/2015

Acesta este un fragment din Ordonanța nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Art. 6. - Puneri în aplicare (1)

(1) Un bon fiscal este considerat câștigător dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcționează în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) sunt lizibile toate informațiile obligatorii, așa cum sunt prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c) are valoarea totală exprimată în monedă națională, egală cu valoarea extrasă conform art. 2 alin. (1) lit. a); Puneri în aplicare (1)

d) a fost emis în ziua extrasă conform art. 2 alin. (1) lit. b);

e) nu are menționat niciun cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului.

(2) Revendicarea premiilor se face prin depunerea bonului fiscal câștigător, în original, la orice unitate teritorială a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, alături de copia actului de identitate sau a pașaportului titularului bonului și de o cerere al cărei model și conținut se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, până la data de 30 martie 2015, la propunerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Puneri în aplicare (1), Reviste (1)

(3) Revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de a revendica premiul.

(4) În termen de 10 zile de la expirarea perioadei prevăzute la alin. (3), unitățile teritoriale transmit către Agenția Națională de Administrare Fiscală, aparat central, lista persoanelor care au revendicat premiile potrivit alin. (2). Modificări (1)

(5) Plata câștigurilor se face de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor. Puneri în aplicare (1)

(6) Verificarea autenticității și realității bonurilor fiscale depuse pentru revendicarea premiilor se realizează de către organul competent al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, conform unei proceduri stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice, la propunerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(7) În cazul constatării elementelor constitutive ale unei infracțiuni, sunt sesizate organele de cercetare competente, iar plata premiului revendicat se suspendă până la soluționarea cauzei penale.

(8) La solicitarea titularului bonului fiscal, unitatea teritorială a Agenției Naționale de Administrare Fiscală unde a fost depus originalul bonului fiscal câștigător eliberează o copie care poartă mențiunea "conform cu originalul".

Acesta este un fragment din Ordonanța nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță 10/2015:
Art 1
Art 2
Art 3
Art 4
Art 5
Art 6
Art 7
Art 8
Art 9
Art 10
Art 11
Reviste:
Revista Curierul fiscal nr. 3/2019
;
se încarcă...