Consiliul de Stat

Decretul nr. 253/1971 privind contribuția de întreținere în unele instituții de ocrotire*)

Modificări (1), Referințe (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 01 septembrie 1971 până la 06 iunie 2000, fiind abrogat și înlocuit prin Lege 17/2000.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

*) Acest decret a devenit Legea nr. 54/1971.

EXPUNERE DE MOTIVE

Una din formele de ocrotire a populației vîrstnice și a persoanelor care se află în imposibilitate de a se servi singure din cauza unor maladii cronice sau deficiențe, o constituie internarea acestora în cămine de bătrîni, cămine de pensionari, cămine-atelier și cămine-spital.

În categoria acestor persoane se cuprind:

- bătrîni lipsiți de mijloace materiale și de susținători;

- bolnavi cronici care nu se pot servi singuri și care necesită îngrijire permanentă;

- bătrîni pensionari ori cu alte venituri sau care au susținători, dar sînt lipsiți de posibilitatea de a fi îngrijiți în familie.

Potrivit prevederilor Hotărîrii Consiliului de Miniștri nr. 454/1957, numai pensionarii internați în căminele de bătrîni și căminele de pensionari contribuie cu 50% din pensie, pentru întreținerea lor.

S-a considerat că nu este just ca pentru întreținerea în aceste unități să contribuie numai pensionarii, întrucît există printre internați și alte persoane care ar putea să suporte plata unei contribuții, fie din venituri proprii, fie avînd susținători (soți, copii, părinți) care potrivit codului familiei au, în primul rînd, obligația de a-i întreține.

Pe de altă parte, pensionarii internați în celelalte categorii de cămine nu plătesc nici o contribuție, pensiile lor fiind folosite, de regulă, tocmai de cei care aveau obligația legală de întreținere.

În scopul eliminării neajunsurilor menționate, s-a emis alăturatul decret, ale cărui principale prevederi sînt următoarele:

a) gratuitatea internării în unitățile de ocrotire a celor lipsiți de mijloace materiale;

b) obligativitatea plății unor contribuții pentru toți cei internați atunci cînd aceștia sau alte persoane (soți, copii, părinți) au posibilități de plată;

c) cuantumul contribuțiilor se va stabili de către organele care aprobă internarea, pe baza normelor emise de Ministerul Muncii cu avizul Ministerului Finanțelor.

Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România d e c r e t e a z ă:

Art. 1. -

(1) Cheltuielile pentru ocrotirea persoanelor internate, la cerere sau din oficiu, în cămine de bătrîni, cămine de pensionari, cămine-atelier și cămine spital se finanțează prin bugetul de stat.

(2) Beneficiază de întreținere gratuită în instituțiile de ocrotire menționate la alineatul precedent persoanele care nu au venituri proprii și nici nu au soți, părinți sau copii cu posibilități de plată a întreținerii.

(3) Persoanele internate care au venituri proprii datorează plata unei contribuții lunare, în raport cu aceste venituri. Dacă cei internați nu au venituri sau acestea nu sînt suficiente pentru acoperirea costului întreținerii, contribuția se datorează, integral sau parțial, după caz, de către soții, copiii sau părinții lor, potrivit cu posibilitățile lor de plată.

(4) Contribuția de întreținere se stabilește de către organul care aprobă internarea, pe baza normelor emise de Ministerul Muncii cu avizul Ministerului Finanțelor. La elaborarea acestor norme se va ține seama de veniturile celor ce datorează contribuția, obligațiile de întreținere pe care le au, potrivit legii, față de alte persoane, precum și asigurarea unei sume pentru cheltuielile personale ale celor internați.

Art. 2. -

(1) Prin venituri proprii ale persoanelor internate, în sensul articolului precedent, se înțeleg veniturile cu caracter permanent, indiferent de natura lor, inclusiv eventualele obligații de întreținere stabilite de către instanțele judecătorești în sarcina altor persoane; se exceptează veniturile realizate în cadrul instituțiilor de ocrotire din activitățile de producție.

(2) Contribuția lunară nu poate depăși costul întreținerii.

(3) Costul întreținerii celor internați se stabilește de Ministerul Muncii cu avizul Ministerului Finanțelor, pe profil de instituții de ocrotire, în raport cu cheltuielile medii lunare, exclusiv cele privind asistența medicală.

Art. 3. -

(1) Contribuția datorată, stabilită de comun acord între părți, se consemnează într-un angajament de plată, care constituie titlu executoriu.

(2) Cînd, din motive sociale sau medicale, internarea se face din oficiu, iar persoanele care - potrivit articolului 1 alineatul 3 - datorează plata contribuției de întreținere, refuză semnarea angajamentului de plată, instituția de ocrotire sesizează instanța de judecată competentă în a cărei rază teritorială se află.

(3) Sumele realizate din încasarea contribuțiilor de întreținere se fac venit la bugetul de stat.

Art. 4. -

Dispozițiile prezentului decret se aplică și persoanelor din categoria celor care îndeplinesc condițiile de internare în căminele-spital, dar care sînt menținute temporar în unitățile sanitare. Costul întreținerii în aceste unități, precum și normele de determinare a contribuției, se stabilesc de Ministerul Sănătății, cu avizul Ministerului Finanțelor.

Art. 5. -

Prezentul decret intră în vigoare la data de 1 septembrie 1971. Pe aceeași dată se abrogă orice dispoziții contrare.

Președintele Consiliului de Stat,
NICOLAE CEAUȘESCU

București, 21 iulie 1971.

Nr. 253.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...