Parlamentul României

Codul Familiei din 1953

Modificări (6), Puneri în aplicare (2), Admiteri de neconstituționaliate parțială sau cu rezervă de interpretare (2), Respingeri de neconstituționalitate (104), Referințe (1), Cărți (1), Reviste (34), Doctrine (8), Jurisprudență, Practică judiciară

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 26 iulie 1993 până la 30 septembrie 2011, fiind abrogat prin Lege 71/2011 și înlocuit de Ordonanță de urgență 25/1997; Codul Civil 2009(r1);

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Art. 1. - Practică judiciară (5), Reviste (2)

În România statul ocrotește căsătoria și familia; el sprijină, prin măsuri economice și sociale, dezvoltarea și consolidarea familiei. Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (2), Reviste (1)

Statul apără interesele mamei și copilului și manifestă deosebită grijă pentru creșterea și educarea tinerei generații. Respingeri de neconstituționalitate (3), Practică judiciară (7), Reviste (2)

Familia are la bază căsătoria liber consimțită între soți. Practică judiciară (11), Reviste (2)

În relațiile dintre soți, precum și în exercițiul drepturilor față de copii, bărbatul și femeia au drepturi egale. Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (9), Reviste (2)

Drepturile părintești se exercită numai în interesul copiilor. Practică judiciară (7), Reviste (1)

Art. 2. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Practică judiciară (37)

Relațiile de familie se bazează pe prietenie și afecțiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-și acorde unul altuia sprijin moral și material. Practică judiciară (2)

TITLUL I Căsătoria

CAPITOLUL 1 Încheierea căsătoriei

Art. 3. - Practică judiciară (2), Reviste (2)

Numai căsătoria încheiată în fața delegatului de stare civilă1) dă naștere drepturilor și obligațiilor de soți prevăzute în prezentul cod.

1) Primarul îndeplinește funcția de ofițer de stare civilă (art. 44 lit. t) din Legea nr. 69 din 26 noiembrie 1991 a administrației publice locale (republicată în M. Of. nr. 79 din 18 aprilie 1996)

Art. 4. - Modificări (1), Practică judiciară (4), Reviste (1)

Bărbatul se poate căsători numai dacă a împlinit vârsta de optsprezece ani, iar femeia numai dacă a împlinit șaisprezece ani.

Cu toate acestea, pentru motive temeinice, se poate încuviința căsătoria femeii care a împlinit cincisprezece ani. Încuviințarea se poate da de Comitetul executiv al Consiliului popular al municipiului București sau al județului2) în cuprinsul căruia își are domiciliul femeia și numai în temeiul unui aviz dat de un medic oficial. Practică judiciară (1), Doctrină (1)

Art. 5. - Practică judiciară (4), Reviste (1)

Este oprit să se căsătorească bărbatul care este căsătorit sau femeia care este căsătorită. Practică judiciară (1)

Art. 6. - Practică judiciară (3)

Este oprită căsătoria între rudele în linie dreaptă, precum și între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.

Pentru motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea poate fi încuviințată de Comitetul executiv al Consiliului popular al municipiului București sau al județului2) în cuprinsul căruia cel care cere această încuviințare își are domiciliul.

2) Consilii locale, Consiliul municipiului București, consilii județene și primării potrivit Legii administrației publice locale nr. 69 din 26 noiembrie 1991.

Art. 7. - Practică judiciară (1)

Este oprită căsătoria:

a) între cel care înfiază sau ascendenții lui, de o parte, și cel înfiat ori descendenții acestuia, de alta;

b) între copiii celui care înfiază, de o parte, și cel înfiat sau copiii acestuia, de alta;

c) între cei înfiați de aceeași persoană. Pentru motive temeinice, căsătoria între persoanele prevăzute la lit. b) și c) de mai sus poate fi încuviințată potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2.

Art. 8. - Practică judiciară (1), Doctrină (1)

În timpul tutelei, căsătoria este oprită între tutore și persoana minoră ce se află sub tutela sa. Practică judiciară (1)

Art. 9. - Jurisprudență (1), Practică judiciară (4), Doctrină (1)

Este oprit să se căsătorească alienatul mintal, debilul mintal, precum și cel care este lipsit vremelnic de facultățile mintale, cât timp nu are discernământul faptelor sale.

Art. 10. - Jurisprudență (1), Practică judiciară (1), Doctrină (1)

Căsătoria nu se va încheia dacă viitorii soți nu declară că și-au comunicat reciproc starea sănătății lor. În cazul în care, prin lege specială, este oprită căsătoria celor suferinzi de anumite boli, se vor aplica dispozițiile acelei legi.

Art. 11. -

Căsătoria se încheie în fața delegatului de stare civilă al Consiliului popular al comunei, orașului, municipiului sau sectorului municipiului București 1), în cuprinsul căruia se află domiciliul sau reședința oricăruia dintre viitorii soți.

1) Vezi nota de la articolul 3

Art. 12. - Practică judiciară (1)

Cei care vor să se căsătorească vor face, personal, declarația de căsătorie le serviciul de stare civilă la care urmează a se încheia căsătoria.

Dacă unul dintre viitorii soți nu se află în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria, el va putea face declarația de căsătorie în localitatea unde se află, la serviciul de stare civilă, care o va transmite, din oficiu și fără întârziere, serviciului de stare civilă competent pentru încheierea căsătoriei.

Art. 13. - Practică judiciară (2)

În declarația de căsătorie, viitorii soți vor arăta că nu există nici o piedică legală la căsătorie. Odată cu declarația de căsătorie, ei vor prezenta dovezile cerute de lege.

Art. 14. - Practică judiciară (2)

Orice persoană poate face opunere la căsătorie, dacă există o piedică legală ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face numai în scris, cu arătarea dovezilor pe care ea se întemeiază.

Art. 15. - Practică judiciară (3)

Delegatul de stare civilă va refuza să constate încheierea căsătoriei dacă, în temeiul verificărilor ce este dator să facă, al opunerilor primite sau al informațiilor ce are, găsește că cerințele legii nu sunt îndeplinite.

Art. 16. - Practică judiciară (4), Reviste (1)

Căsătoria se încheie prin consimțământul viitorilor soți. Aceștia sunt obligați să fie prezenți, împreună, în fața delegatului de stare civilă1), la sediul serviciului de stare civilă, pentru a-și da consimțământul personal în mod public. Modificări (1)

Cu toate acestea, în cazurile arătate de legea specială, delegatul de stare civilă1) va putea încheia căsătoria și în afara sediului serviciului de stare civilă, cu respectarea condițiilor prevăzute în alin. 1.

1) Vezi nota de la articolul 3

Art. 17. - Modificări (1), Practică judiciară (2), Reviste (1), Doctrină (1)

Delegatul de stare civilă1), luând consimțământul viitorilor soți, va întocmi de îndată în registrul actelor de stare civilă actul de căsătorie, care se semnează de soți și de delegat.

1) Vezi nota de la articolul 3

Art. 18. - Reviste (2)

Căsătoria nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă.

CAPITOLUL 2 Nulitatea căsătoriei

Art. 19. - Modificări (1), Jurisprudență (1), Practică judiciară (6), Reviste (2), Doctrină (1)

Este nulă căsătoria încheiată cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în art. 4, 5, 6, 7 lit. a, 9 și 16.

Art. 20. -

Căsătoria încheiată împotriva dispozițiilor privitoare la vârsta legală nu va fi declarată nulă dacă, între timp acela dintre soți care nu avea vârsta cerută pentru căsătorie a împlinit-o ori dacă soția a dat naștere unui copil sau a rămas însărcinată.

Art. 21. - Practică judiciară (3)

Căsătoria poate fi anulată la cererea soțului al cărui consimțământ a fost viciat prin eroare cu privire la identitatea fizică a celuilalt soț, prin viclenie sau prin violență. Practică judiciară (2), Doctrină (1)

Anularea căsătoriei din aceste cauze poate fi cerută de cel al cărui consimțământ a fost viciat, în termen de șase luni de la încetarea violenței ori de la descoperirea erorii sau a vicleniei. Practică judiciară (1)

Art. 22. - Practică judiciară (2)

În cazul în care soțul unei persoane declarate moartă s-a recăsătorit și, după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, căsătoria cea nouă rămâne valabilă.

Prima căsătorie este desfăcută pe data încheierii noii căsătorii.

Art. 23. -

Soțul care a fost de bună-credință la încheierea căsătoriei, declarată nulă sau anulată, păstrează, până la data când hotărârea instanței judecătorești rămâne definitivă, situația unui soț dintr-o căsătorie valabilă. Doctrină (1)

Declararea nulității căsătoriei nu are nici o urmare în privința copiilor, care își păstrează situația de copii din căsătorie.

Art. 24. - Practică judiciară (2), Reviste (2)

În cazul prevăzut în art. 23 alin. 1, cererea de întreținere a soțului de bună-credință și raporturile patrimoniale dintre bărbat și femeie sunt supuse, prin asemănare, dispozițiilor privitoare la divorț. Practică judiciară (1), Reviste (1), Doctrină (1)

Tot astfel, în cazul prevăzut în art. 23 alin. 2 se vor aplica, prin asemănare, dispozițiile prevăzute la divorț, în ce privește drepturile și obligațiile dintre părinți și copii.

CAPITOLUL 3 Efectele căsătoriei

Secțiunea I Drepturile și obligațiile personale ale soților

Art. 25. - Practică judiciară (2), Reviste (2), Doctrină (1)

Bărbatul și femeia au drepturi și obligații egale în căsătorie.

Art. 26. - Practică judiciară (3)

Soții hotărăsc de comun acord în tot ce privește căsătoria.

Art. 27. - Practică judiciară (4)

La încheierea căsătoriei, viitorii soți vor declara, în fața delegatului de stare civilă1), numele pe care s-au învoit să-l poarte în căsătorie. Practică judiciară (1)

Soții pot să-și păstreze numele lor dinaintea căsătoriei, să ia numele unuia sau altuia dintre ei sau numele lor reunite.

1) Vezi nota de la articolul 3

Art. 28. - Practică judiciară (1), Reviste (1)

Soții sunt obligați să poarte în timpul căsătoriei numele comun declarat. Practică judiciară (1)

Dacă soții s-au învoit să poarte în timpul căsătoriei un nume comun și l-au declarat la încheierea căsătoriei potrivit dispozițiilor art. 27 din codul de față, fiecare dintre soți nu va putea cere schimbarea acestui nume, pe cale administrativă, decât cu consimțământul celuilalt soț.

Secțiunea a II-a Drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților

Art. 29. - Practică judiciară (20), Reviste (2), Doctrină (1), Referințe în cărți (1)

Soții sunt obligați să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsniciei.

Art. 30. - Respingeri de neconstituționalitate (7), Jurisprudență (6), Practică judiciară (269), Reviste (3), Doctrină (2), Referințe în cărți (1)

Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Jurisprudență (1), Practică judiciară (57), Doctrină (1)

Orice convenție contrară este nulă. Practică judiciară (6)

Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită. Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (15)

Art. 31. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență (1), Practică judiciară (95), Reviste (2), Doctrină (1), Referințe în cărți (1)

Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț: Practică judiciară (1)

a) bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei; Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (14), Doctrină (1)

b) bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moștenire, legat sau donație, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune; Jurisprudență (3), Practică judiciară (21), Reviste (1)

e) bunurile de uz personal și cele destinate exercitării profesiunii unuia dintre soți; Practică judiciară (3), Reviste (1), Doctrină (1)

d) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele științifice sau literare, schițele și proiectele artistice, proiectele de investiții și inovații, precum și alte asemenea bunuri; Practică judiciară (1), Reviste (2)

e) indemnizația de asigurare sau despăgubirea pentru pagube pricinuite persoanei; Practică judiciară (1)

f) valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare. Jurisprudență (1), Practică judiciară (16), Doctrină (1)

Art. 32. - Jurisprudență (1), Practică judiciară (42), Referințe în cărți (1)

Soții răspund cu bunurile comune pentru:

a) cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia dintre bunurile lor comune; Practică judiciară (8)

b) obligațiile ce au contractat împreună; Practică judiciară (6)

c) obligațiile contractate de fiecare dintre soți pentru împlinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei; Practică judiciară (4)

d) repararea prejudiciului cauzat prin însușirea de către unul dintre soți a unor bunuri proprietate publică, dacă prin aceasta au sporit bunurile comune ale soților. Practică judiciară (7), Reviste (2)

Art. 33. - Jurisprudență (2), Practică judiciară (40), Doctrină (1), Referințe în cărți (1)

Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți. Practică judiciară (11)

Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale. Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (19), Doctrină (1)

În acest din urmă caz, bunurile atribuite prin împărțire fiecărui soț devin proprii. Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (2)

Art. 34. - Practică judiciară (8)

Creditorii vor putea urmări și bunurile proprii ale soților, însă numai după urmărirea bunurilor comune.

Art. 35. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență (2), Practică judiciară (52), Reviste (3), Doctrină (3), Referințe în cărți (1)

Soții administrează și folosesc împreună bunurile comune și dispun tot astfel de ele. Practică judiciară (6)

Oricare dintre soți, exercitând singur aceste drepturi este socotit că are și consimțământul celuilalt soț. Cu toate acestea, nici unul dintre soți nu poate înstrăina și nici nu poate greva un teren sau o construcție ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimțământul celuilalt soț. Respingeri de neconstituționalitate (2), Practică judiciară (41), Reviste (1), Doctrină (1)

Art. 36. - Jurisprudență (5), Practică judiciară (116), Reviste (3), Doctrină (1), Referințe în cărți (1)

La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți, potrivit învoielii acestora. Dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune, va hotărî instanța judecătorească. Respingeri de neconstituționalitate (2), Practică judiciară (63)

Pentru motive temeinice, bunurile comune, în întregime sau numai o parte dintre ele, se pot împărți prin hotărâre judecătorească și în timpul căsătoriei. Bunurile astfel împărțite devin bunuri proprii. Bunurile neîmpărțite, precum și cele ce se vor dobândi ulterior, sunt bunuri comune. Practică judiciară (15), Doctrină (1)

CAPITOLUL 4 Desfacerea căsătoriei

Art. 37. - Respingeri de neconstituționalitate (8), Jurisprudență (1), Practică judiciară (76), Reviste (3), Doctrină (2)

Căsătoria încetează prin moartea unuia dintre soți sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre ei. Practică judiciară (13), Doctrină (1)

Căsătoria se poate desface prin divorț. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (5), Jurisprudență (2), Practică judiciară (102)

Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe (1), Practică judiciară (2)

Art. 38. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (11), Jurisprudență (2), Practică judiciară (216), Doctrină (1)

Instanța judecătorească poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Respingeri de neconstituționalitate (8), Referințe (1), Jurisprudență (1), Practică judiciară (138), Doctrină (1)

Divorțul poate fi pronunțat și numai pe baza acordului ambilor soți, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: Referințe (1), Practică judiciară (28), Doctrină (2)

a) până la data cererii de divorț a trecut cel puțin un an de la încheierea căsătoriei și Practică judiciară (1)

b) nu există copii minori rezultați din căsătorie. Practică judiciară (3)

Oricare dintre soți poate cere divorțul atunci când starea sănătății sale face imposibilă continuarea căsătoriei. Referințe (1), Practică judiciară (1), Doctrină (1)

La soluționarea cererilor accesorii divorțului, referitoare la încredințarea copiilor minori, obligația de întreținere și folosirea locuinței, instanța va ține seama și de interesele minorilor. Respingeri de neconstituționalitate (3), Practică judiciară (11)

Art. 39. - Modificări (1), Practică judiciară (4), Reviste (1)

Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas irevocabilă. Practică judiciară (5), Reviste (1), Doctrină (1)

Față de cel de-al treilea, efectele patrimoniale ale căsătoriei încetează de la data când s-a făcut mențiune despre hotărârea de divorț pe marginea actului de căsătorie sau de la data când ei au cunoscut divorțul pe altă cale. Doctrină (1)

Art. 40. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Practică judiciară (149)

La desfacerea căsătoriei prin divorț, soții se pot învoi ca soțul care, potrivit art. 27, a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț, să poarte acest nume și după desfacerea căsătoriei. Practică judiciară (27), Doctrină (1)

Instanța judecătorească va lua act de această învoială prin hotărârea de divorț. Instanța, pentru motive temeinice, poate să încuviințeze acest drept chiar în lipsa unei învoieli între soți. Jurisprudență (1), Practică judiciară (30), Doctrină (1)

Dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanța nu a dat încuviințarea, fiecare dintre foștii soți va purta numele ce avea înainte de căsătorie. Practică judiciară (161)

Art. 41. - Jurisprudență (1), Practică judiciară (9)

Până la desfacerea căsătoriei în condițiile prevăzute de art. 39, soții își datorează întreținere. Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (11)

Soțul divorțat are dreptul la întreținere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacități de muncă survenite înainte de căsătorie, ori în timpul căsătoriei; el are drept la întreținere și atunci când incapacitatea se ivește în decurs de un an de la data desfacerii căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea se datorează unei împrejurări în legătură cu căsătoria. Jurisprudență (1), Practică judiciară (14), Doctrină (1)

Întreținerea datorată potrivit dispozițiilor alin. 2 poate fi stabilită până la o treime din venitul net din muncă al soțului obligat la plata ei, potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti. Această întreținere, împreună cu întreținerea datorată copiilor, nu va putea depăși jumătate din venitul net din muncă al soțului obligat la plată. Jurisprudență (1), Practică judiciară (10)

Când divorțul este pronunțat numai din vina unuia dintre soți, acesta nu va beneficia de prevederile alin. 2 și 3 decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei.

În toate cazurile, dreptul la întreținere încetează prin recăsătorirea soțului îndreptățit să o primească. Jurisprudență (1), Practică judiciară (3)

Art. 42. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență (4), Practică judiciară (278), Reviste (2), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Instanța judecătorească va hotărî, odată cu pronunțarea divorțului, căruia dintre părinți vor fi încredințați copiii minori. În acest scop, instanța va asculta părinții și autoritatea tutelară și, ținând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredințat tatălui sau mamei. Respingeri de neconstituționalitate (10), Practică judiciară (148), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Pentru motive temeinice, copiii pot fi încredințați unor rude ori unor alte persoane, cu consimțământul acestora, sau unor instituții de ocrotire. Practică judiciară (23), Caută hotărâri judecătorești

Totodată, instanța judecătorească va stabili contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor. Practică judiciară (110), Caută hotărâri judecătorești

Învoiala părinților privitoare la încredințarea copiilor și la contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a acestora va produce efecte numai dacă a fost încuviințată de instanța judecătorească. Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (23), Caută hotărâri judecătorești

Art. 43. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență (4), Practică judiciară (102), Reviste (1), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Părintele divorțat, căruia i s-a încredințat copilul, exercită cu privire la aceasta drepturile părintești. Respingeri de neconstituționalitate (4), Practică judiciară (17), Reviste (1), Caută hotărâri judecătorești

Când copilul a fost încredințat unei alte persoane sau unei instituții de ocrotire, instanța judecătorească va stabili care dintre părinți va exercita dreptul de a-i administra bunurile și de a-l reprezenta sau de a-i încuviința actele. Persoana sau instituția de ocrotire socială căreia i s-a încredințat copilul va avea față de acesta numai drepturile și îndatoririle ce revin părinților privitor la persoana copilului. Dispozițiile art. 108 se aplică prin asemănare. Practică judiciară (8), Caută hotărâri judecătorești

Părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională. Respingeri de neconstituționalitate (10), Jurisprudență (2), Practică judiciară (149), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Art. 44. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență (2), Practică judiciară (125), Reviste (2), Doctrină (2), Hotărâri judecătorești

În cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinți sau a copilului, dacă acesta a împlinit vârsta de paisprezece ani, a autorității tutelare sau a vreunei instituții de ocrotire, instanța judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii. Practică judiciară (16), Caută hotărâri judecătorești

Modificarea măsurilor luate potrivit dispozițiilor art. 42 alin. 1 și 2 se va face cu paza cerințelor prevăzute de acele dispoziții. Practică judiciară (4), Caută hotărâri judecătorești

TITLUL II Rudenia

CAPITOLUL 1 Dispoziții generale

Art. 45. - Practică judiciară (5)

Rudenia este legătura bazată pe descendența unei persoane dintr-o altă persoana sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. Practică judiciară (2)

În primul caz rudenia este în linie dreaptă, iar în al doilea în linie colaterală. Rudenia în linie dreaptă poate fi ascendentă sau descendentă.

Art. 46. - Practică judiciară (2)

Gradul de rudenie se stabilește astfel:

a) în linie dreaptă, după numărul nașterilor; astfel, fiul și tatăl sunt rude de gradul întâi, nepotul de fiu și bunicul sunt rude de gradul al doilea; Reviste (1)

b) în linie colaterală, după numărul nașterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun și coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel frații sunt rude în gradul al doilea, unchiul și nepotul în gradul al treilea, verii primari în gradul al patrulea.

CAPITOLUL 2 Filiația

Secțiunea I Filiația față de mamă

Art. 47. - Practică judiciară (3), Reviste (1)

Filiația față de mamă rezultă din faptul nașterii. Respingeri de neconstituționalitate (1)

Ea se dovedește prin certificatul constatator al nașterii.

Art. 48. -

Dacă nașterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă ori dacă copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinți necunoscuți, mama poate recunoaște pe copil.

Recunoașterea se poate face fie prin declarație la serviciul de stare civilă, fie printr-un înscris autentic, fie prin testament. Doctrină (1)

Recunoașterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca. Reviste (1)

Art. 49. - Practică judiciară (4)

Recunoașterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată.

Art. 50. - Practică judiciară (1)

În cazul în care, din orice împrejurări, dovada filiației față de mamă nu se poate face prin certificatul constatator al nașterii, ori în cazul în care se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al nașterii, dovada filiației față de mamă se poate face în fața instanței judecătorești prin orice mijloc de probă.

Art. 51. - Practică judiciară (4), Doctrină (1)

Copilul nu poate reclama o stare civilă contrară aceleia care rezultă din certificatul de naștere și folosirea stării civile conforme cu acest certificat.

De asemenea, nimeni nu poate contesta starea civilă a copilului care are folosirea unei stări civile conforme cu certificatul său de naștere. Practică judiciară (1)

Art. 52. - Practică judiciară (1), Reviste (1)

Acțiunea pentru stabilirea filiației față de mamă aparține numai copilului; ea poate fi pornită de reprezentantul legal, în cazul în care copilul este minor sau pus sub interdicție.

Dreptul de a porni acțiunea pentru a stabili filiația față de mamă nu trece asupra moștenitorilor copilului; ei pot continua acțiunea pornită de acesta.

Acțiunea pentru stabilirea filiației față de mamă poate fi pornită și împotriva moștenitorilor pretinsei mame.

Acțiunea nu se prescrie în timpul vieții copilului.

Secțiunea a II-a Filiația față de tată

Art. 53. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (32), Reviste (1), Doctrină (2)

Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei. Practică judiciară (4)

Copilul născut după desfacerea, declararea nulității sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soț al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei și nașterea a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie. Respingeri de neconstituționalitate (2), Practică judiciară (4), Doctrină (1)

Dispozițiile art. 51. sunt aplicabile și situațiilor prevăzute în prezentul articol.

Art. 54. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență (1), Practică judiciară (23), Reviste (1), Doctrină (1)

Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului. Practică judiciară (4), Doctrină (1)

Acțiunea în tăgăduirea paternității poate fi pornită numai de soț; moștenitorii acestuia pot continua acțiunea pornită de el. Admiteri de neconstituționaliate parțială sau cu rezervă de interpretare (1), Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență (2), Practică judiciară (7), Doctrină (1)

Dacă soțul este pus sub interdicție, acțiunea va putea fi pornită de tutore, însă numai cu încuviințarea autorității tutelare.

În toate cazurile, mama copilului va fi citată. Practică judiciară (1)

Art. 55. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (5), Jurisprudență (2), Practică judiciară (14), Reviste (1), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Acțiunea în tăgăduirea paternității se prescrie în termen de șase luni de la data când tatăl a cunoscut nașterea copilului. Respingeri de neconstituționalitate (10), Jurisprudență (1), Practică judiciară (9), Reviste (1), Caută hotărâri judecătorești

În cazul în care, mai înainte de împlinirea acestui termen, tatăl a fost pus sub interdicție, un nou termen curge pentru tutore de la data când acesta a aflat despre nașterea copilului. Jurisprudență (1), Practică judiciară (1), Caută hotărâri judecătorești

Dacă acțiunea nu a fost pornită de acesta, ea poate fi pornită de tată după ce i s-a ridicat interdicția, înlăuntrul unui nou termen de șase luni. Reviste (1), Caută hotărâri judecătorești

Art. 56. - Jurisprudență (2), Practică judiciară (35), Doctrină (1)

Filiația față de tată se stabilește, în afară de cazurile prevăzute în art. 53, prin recunoaștere sau hotărâre judecătorească.

Art. 57. - Practică judiciară (16), Doctrină (1)

Copilul conceput și născut în afară de căsătorie poate fi recunoscut de către tatăl său; după moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenți firești. Practică judiciară (5)

Recunoașterea se face prin declarație făcută la serviciul de stare civilă, fie odată cu înregistrarea nașterii, fie după această dată; recunoașterea poate fi făcută și prin înscris autentic sau prin testament. Practică judiciară (6), Doctrină (1)

Recunoașterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca.

Art. 58. - Respingeri de neconstituționalitate (5), Jurisprudență (1), Practică judiciară (14)

Recunoașterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată. Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (9)

Dacă recunoașterea este contestată de mamă, de cel recunoscut sau de descendenții acestuia, dovada paternității este în sarcina autorului recunoașterii sau a moștenitorilor săi. Practică judiciară (1), Doctrină (1)

Art. 59. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență (3), Practică judiciară (32), Reviste (1), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei aparține copilului și se pornește în numele său de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de reprezentantul lui legal. Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (6), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Dreptul de a porni acțiunea în stabilirea paternității nu trece asupra moștenitorilor copilului; ei pot continua acțiunea pornită de acesta. Caută hotărâri judecătorești

Acțiunea în stabilirea paternității poate fi pornită și împotriva moștenitorilor pretinsului tată. Practică judiciară (1), Caută hotărâri judecătorești

Art. 60. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență (2), Practică judiciară (33), Reviste (2), Doctrină (1)

Acțiunea de stabilirea paternității din afara căsătoriei poate fi pornită în termen de un an de la nașterea copilului. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (3), Practică judiciară (8), Reviste (2)

Dacă, în cazul prevăzut în art. 54 alin. 1, un copil a pierdut calitatea de copil din căsătorie prin efectul unei hotărâri judecătorești, termenul de un an pentru pornirea acțiunii în stabilirea paternității din afara căsătoriei va curge de la data când acea hotărâre a rămas definitivă. Practică judiciară (5), Doctrină (1)

În cazul în care mama a conviețuit cu pretinsul tată ori dacă acesta din urmă a prestat copilului întreținere, termenul de un an va curge de la încetarea conviețuirii ori a întreținerii. Respingeri de neconstituționalitate (2), Practică judiciară (9), Doctrină (1)

Art. 61. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (16), Reviste (2), Doctrină (1)

Timpul cuprins între a trei sute și a o suta optzecea zi dinaintea nașterii copilului este timpul legal al concepțiunii. El se socotește de la zi la zi.

Secțiunea a III-a Situația legală a copilului

Art. 62. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (7), Doctrină (1)

Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinților. Practică judiciară (1)

Dacă părinții nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite. În acest caz, numele copilului se va stabili prin învoiala părinților și se va declara, odată cu nașterea copilului, la serviciul de stare civilă. În lipsa unei asemenea învoieli, autoritatea tutelară de la domiciliul copilului va hotărî, ascultând pe părinți, dacă copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. Practică judiciară (7)

Art. 63. - Practică judiciară (17)

Copilul din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească are, față de părinte și rudele acestuia, aceeași situație ca și situația legală a unui copil din căsătorie.

Art. 64. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (13)

Copilul din afara căsătoriei dobândește numele de familie al aceluia dintre părinți față de care filiația a fost mai întâi stabilită. Practică judiciară (5)

În cazul în care filiația a fost stabilită ulterior și față de celălalt părinte, instanța judecătorească va putea da încuviințarea copilului să poarte numele acestuia din urmă. Practică judiciară (24), Doctrină (2)

În cazul în care copilul a fost recunoscut în același timp de ambii părinți, se aplică dispozițiile art. 62 alin. 2. Respingeri de neconstituționalitate (1)

Art. 65. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (51)

Dacă filiația copilului din afara căsătoriei este stabilită față de ambii părinți, încredințarea lui, precum și contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională, se vor hotărî potrivit dispozițiilor art. 42-44 inclusiv, care se aplică prin asemănare.

CAPITOLUL 3 Înfierea1)

1) Termenul de "înfiere" din Codul familiei și din orice alte acte normative a fost înlocuit prin termenul "adopție" prin Legea nr. 48 din 16 iulie 1991 pentru completarea și modificarea unor dispoziții legale privind înfierea (M.Of. nr. 147 din 17 iulie 1991)

1) Potrivit art. 14 din Legea nr. 11/1990 privind încuviințarea adopției (republicată în M. Of. nr. 159 din 24 iulie 1995), dispozițiile prevăzute în capitolul III din Codul familiei se modifică în mod corespunzător prevederilor din această lege.

Art. 66. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (6)

Înfierea se face numai în interesul celui înfiat.

Art. 67. - Practică judiciară (1)

Numai minorii pot fi înfiați. Cu toate acestea, va putea fi înfiată și persoana majoră, care, în timpul minorității, a fost crescută de cel care voiește s-o înfieze.

Înfierea între frați este oprită. Practică judiciară (1)

Art. 68. -

Nu pot înfia decât persoanele majore care îndeplinesc condițiile cerute pentru a fi tutori și care sunt cu cel puțin optsprezece ani mai în vârstă decât cei pe care voiesc să-i înfieze.

Pentru motive temeinice, autoritatea tutelară va putea încuviința înfierea, chiar dacă diferența de vârstă prevăzută în alineatul precedent este mai mică.

Art. 69. -

Este oprită înfierea unui copil de către mai multe persoane, afară de cazul în care ea se face de către soț și soție, deodată sau succesiv.

Dacă persoana ce voiește să înfieze este căsătorită, va fi necesar și consimțământul celuilalt soț, afară numai dacă acesta este pus sub interdicție, decăzut din drepturile părintești sau, din orice împrejurare, în neputință de a-și manifesta voința.

Art. 70. -

Pentru încheierea înfierii se cere consimțământul celui care înfiază, consimțământul părinților celui înfiat, dacă acesta este minor, precum și consimțământul celui înfiat, dacă a împlinit vârsta de zece ani.

Dacă unul dintre părinți este mort, pus sub interdicție, decăzut din drepturile părintești sau, din orice împrejurare, în neputința de a-și manifesta voința, consimțământul celuilalt părinte este îndestulător.

Dacă cel ce urmează a fi înfiat este pus sub tutelă, va consimți tutorele, iar dacă se află într-o situație în care este necesară punerea sub tutelă aceasta nu a fost încă instituită, autoritatea tutelară va putea încuviința înfierea, fără a mai fi necesară instituirea tutelei.

Art. 71. -

Consimțământul la înfiere se dă fie prin declarație făcută direct în fața autorității tutelare care încuviințează înfierea, fie prin înscris autentic.

Art. 72. -

Autoritatea tutelară va putea încuviința înfierea numai dacă va constata că cel care înfiază, poate asigura înfiatului o normală dezvoltare fizică și morală, precum și că înfierea nu se face în scopul de a-l exploata sau în alte scopuri potrivnice legii ori regulilor de conviețuire socială.

Art. 73. - Practică judiciară (1)

Abrogat 2).

Art. 74. -

Abrogat 2).

2) Art. 73 și 74 au fost abrogate prin Legea nr. 11/1990 privind încuviințarea adopției (art. 14), republicată în M. Of. nr. 159 din 24 iulie 1995.

Art. 75. - Jurisprudență (1), Practică judiciară (2)

Înfierea își produce efectele de la data încuviințării ei. Practică judiciară (1)

De la această dată înfiatul are față de cel care înfiază drepturile și obligațiile pe care le are copilul din căsătorie față de părinții săi, iar descendenții înfiatului au față de cel care înfiază drepturile și obligațiile pe care descendenții copilului din căsătorie le au față de ascendentul acestuia.

Înfiatul și descendenții săi păstrează toate drepturile și obligațiile izvorâte din filiație față de părinții firești și rudele acestora.

Art. 76. -

Drepturile și îndatoririle părintești trec asupra celui care înfiază.

În cazul în care cel care înfiază este soțul părintelui firesc al înfiatului, drepturile și îndatoririle părintești aparțin celui care înfiază și părintelui firesc căsătorit cu acesta.

Dacă cel care înfiază va fi decăzut din drepturile părintești, instanța judecătorească, ținând seama de interesele minorului înfiat și ascultându-l și pe acesta, dacă a împlinit vârsta de zece ani, va putea fie să redea părinților firești exercițiul drepturilor părintești, fie să încredințeze pe minor unei alte persoane, cu consimțământul acesteia. În acest caz, se aplică dispozițiile art. 104 alin. 3, iar instanța va hotărî și privitor la reprezentarea minorului sau încuviințarea actelor sale, precum și la administrarea bunurilor acestuia.

Art. 77. - Practică judiciară (1)

Înfierea nu dă naștere rudeniei între cel înfiat și rudele celui care înfiază, în afară de cazul arătat în art. 79.

Art. 78. - Practică judiciară (1)

Înfiatul dobândește prin înfiere numelui celui care înfiază. Practică judiciară (1)

În cazul în care înfierea se face de către cei doi soți ori de către soțul care înfiază pe copilul celuilalt soț, iar soții au un nume de familie comun, înfiatul va purta acest nume; dacă soții nu au un nume de familie comun, ei sunt obligați ca, la încuviințarea înfierii, să declare, potrivit dispozițiilor art. 62. alin. 2, care se aplică prin asemănare, numele de familie pe care înfiatul urmează să-l poarte.

Autoritatea tutelară1) va putea încuviința ca înfiatul să continue a purta vechiul său nume, adăugându-l la cel dobândit prin înfiere.

În toate cazurile, decizia de încuviințare a înfierii va arăta numele pe care înfiatul urmează să-l poarte.

1) Primarul conduce serviciile publice locale și asigură funcționarea serviciilor de stare civilă și de autoritate tutelară, potrivit art. 44 lit. ș) din Legea administrației publice locale nr. 69 din 26 noiembrie 1991 (republicată în M. Of. nr. 79 din 18 aprilie 1996).

Art. 79. - Practică judiciară (4)

La cererea comună a tuturor celor îndreptățiți să consimtă la înfiere, autoritatea tutelară poate încuviința înfierea cu toate efectele unei filiații firești.

De la data când această înfiere își produce efectele, înfiatul devine rudă cu rudele celor care înfiază, ca un copil firesc al acestora din urmă, iar drepturile și îndatoririle izvorâte din filiație între cel înfiat și părinții săi firești și rudele acestora încetează. Cu toate acestea, se aplică între cel înfiat și rudele sale firești dispozițiile art. 6.

Dispozițiile art. 78 alin. 1, 2 și 4 sunt aplicabile și situațiilor prevăzute în alineatele precedente. Practică judiciară (1)

Serviciul de stare civilă va întocmi în registru un nou act de naștere al celui înfiat, în care cei care înfiază vor fi trecuți ca părinți firești. Vechiul act de naștere se va păstra, făcându-se pe el mențiune despre întocmirea celui nou.

Art. 80. - Practică judiciară (1)

Înfierea, încheiată fără consimțământul părinților înfiatului, poate fi desfăcută de instanța judecătorească la cererea oricăruia dintre părinți, dacă este în interesul copilului ca el să se întoarcă la aceștia.

În cazul în care înfiatul a împlinit vârsta de zece ani, se va cere și consimțământul acestuia.

Art. 81. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (3)

Înfiatul, părinții firești ai acestuia, instituțiile de ocrotire, autoritatea tutelară și orice organe ale administrației de stat vor putea cere instanței judecătorești desfacerea înfierii dacă aceasta este în interesul înfiatului.nda,c-o

Art. 82. - Practică judiciară (1)

Desfacerea înfierii poate fi pronunțată numai după ascultarea delegatului autorității tutelare.

Înfierea se desface pe data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă.

Art. 83. - Practică judiciară (6), Hotărâri judecătorești

La desfacerea înfierii, înfiatul redobândește vechiul său nume de familie; instanța judecătorească, pentru motive temeinice, va putea însă încuviința ca înfiatul să păstreze numele de familie dobândit prin înfiere. Caută hotărâri judecătorești

Art. 84. - Practică judiciară (2)

Odată cu desfacerea înfierii, instanța judecătorească va putea obliga pe cel care înfiază să plătească înfiatului o pensie de întreținere, cât timp acesta va fi minor.

Art. 85. - Practică judiciară (3)

La desfacerea înfierii, dacă fostul înfiat este minor, părinții firești redobândesc drepturile părintești, afară numai dacă instanța judecătorească, în interesul minorului, hotărăște instituirea unei tutele.

CAPITOLUL 4 Obligația de întreținere

Art. 86. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență (6), Practică judiciară (322), Reviste (2)

Obligația de întreținere există între soț și soție, părinți și copii, cel care înfiază și înfiat, bunici și nepoți, străbunici și strănepoți, frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege. Practică judiciară (81), Reviste (2)

Are drept la întreținere numai acela care se află în nevoie, neavând putința unui câștig din muncă, din cauza incapacității de a munci. Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (18), Doctrină (2)

Descendentul, cât timp este minor, are drept la întreținere, oricare ar fi pricina nevoii în care se află. Practică judiciară (61)

Art. 87. - Practică judiciară (1), Reviste (1)

Soțul care a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț este obligat să continue a da întreținere copilului, cât timp acesta este minor, însă numai dacă părinții săi firești au murit, sunt dispăruți ori sunt în nevoie.

Copilul va putea fi obligat să dea întreținere celui care l-a întreținut timp de zece ani, astfel cum se arată în alineatul precedent.

Art. 88. - Practică judiciară (1)

Cel care a luat un copil pentru a-l crește, fără a întocmi formele cerute pentru înfiere, are obligația să-l întrețină, cât timp copilul este minor, însă numai dacă părinții firești au murit, sunt dispăruți ori sunt în nevoie.

Art. 89. - Practică judiciară (10)

Întreținerea se datorează în ordinea următoare:

a) soții își datorează întreținerea înaintea celorlalți obligați; Practică judiciară (1)

b) descendentul este obligat la întreținere înaintea ascendentului, iar, dacă sunt mai mulți descendenți sau mai mulți ascendenți, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepărtat; Practică judiciară (1)

c) cel care înfiază este obligat la întreținere înaintea părinților firești;

d) frații și surorile își datorează întreținere după părinți, însă înaintea bunicilor.

Art. 90. - Practică judiciară (4)

În cazul în care mai multe dintre persoanele prevăzute în art. 89 sunt obligate să întrețină aceeași persoană, ele vor contribui la plata întreținerii, proporțional cu mijloacele ce au.

Dacă părintele are drept la întreținere de la mai mulți copii, el poate, în caz de urgență, să pornească acțiunea numai împotriva unuia dintre ei. Cel care a plătit întreținerea se poate întoarce împotriva celorlalți obligați pentru partea fiecăruia. Practică judiciară (1), Reviste (1)

Art. 91. - Practică judiciară (2)

În cazul în care cel obligat în primul rând la întreținere nu are mijloace îndestulătoare pentru a acoperi nevoile celui ce o cere, instanța judecătorească va putea obliga pe celelalte persoane îndatorate la întreținere să o completeze, în ordinea stabilită de art. 89.

Art. 92. - Practică judiciară (3)

Când cel obligat nu poate presta, în același timp, întreținerea tuturor celor care sunt în drept să i-o ceară, instanța judecătorească, ținând seama de nevoile fiecăreia dintre aceste persoane, poate hotărî fie ca întreținerea să se plătească numai uneia dintre ele, fie ca întreținerea să se împartă între mai multe sau toate persoanele îndreptățite să o ceară. În acest caz instanța va hotărî, totodată, modul în care se va împărți întreținerea între persoanele care urmează a o primi.

Art. 93. - Practică judiciară (22), Reviste (1)

Obligația de întreținere se execută în natură sau prin plata unei pensii în bani. Practică judiciară (3)

Instanța judecătorească va stabili felul și modalitățile executării, ținând seama de împrejurări. Practică judiciară (3)

Art. 94. - Respingeri de neconstituționalitate (5), Jurisprudență (6), Practică judiciară (358)

Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti. Practică judiciară (75)

Instanța judecătorească va putea mări sau micșora obligația de întreținere sau a hotărî, încetarea ei, după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreținerea sau nevoia celui ce o primește. Practică judiciară (40)

Când întreținerea este datorată de părinte sau de cel care înfiază, ea se stabilește până la o pătrime din câștigul sau din munca pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii. Respingeri de neconstituționalitate (2), Practică judiciară (163), Doctrină (2)

Art. 95. - Practică judiciară (1)

Obligația de întreținere se stinge, în afară de cazul prevăzut în art. 96, prin moartea debitorului sau a celui îndreptățit la pensia de întreținere.

Art. 96. - Practică judiciară (3)

Moștenitorul persoanei care a fost obligată la întreținerea unui minor sau care i-a dat întreținerea fără a avea obligația legală este ținut, în măsura valorii bunurilor moștenite, să continue întreținerea, dacă părinții minorului au murit, sunt dispăruți sau sunt în nevoie, însă numai cât timp cel întreținut este minor. Practică judiciară (1)

În cazul în care sunt mai mulți moștenitori, obligația este solidară, fiecare dintre ei contribuind proporțional cu valoarea bunurilor moștenite.

TITLUL III Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă
și a altor persoane

CAPITOLUL 1 Ocrotirea minorului

Secțiunea I Drepturile și îndatoririle părinților față de copii și minori

Art. 97. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență (2), Practică judiciară (82), Reviste (4), Hotărâri judecătorești

Ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceștia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei ori înfiați. Practică judiciară (44), Doctrină (3), Caută hotărâri judecătorești

Ei exercită drepturile lor părintești numai în interesul copiilor. Jurisprudență (2), Practică judiciară (18), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Art. 98. - Jurisprudență (3), Practică judiciară (11), Hotărâri judecătorești

Măsurile privitoare la persoana și bunurile copiilor se iau de către părinți, de comun acord. Practică judiciară (23), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Dacă unul dintre părinți este mort, decăzut din drepturile părintești, pus sub interdicție sau, din orice împrejurare, se află în neputință de a-și manifesta voința, celălalt părinte exercită singur drepturile părintești. Jurisprudență (1), Practică judiciară (7), Caută hotărâri judecătorești

Art. 99. - Jurisprudență (2), Practică judiciară (5), Reviste (1), Hotărâri judecătorești

De câte ori se ivește neînțelegere între părinți cu privire la exercițiul drepturilor părintești, autoritatea tutelară, după ce ascultă pe părinți, hotărăște, potrivit cu interesul copilului. Caută hotărâri judecătorești

Art. 100. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență (3), Practică judiciară (77), Reviste (1)

Copilul minor locuiește la părinții săi. Jurisprudență (2), Practică judiciară (10)

Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul. Practică judiciară (2)

În caz de neînțelegere între părinți, instanța judecătorească, ascultând autoritatea tutelară, precum și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de zece ani, va decide, ținând seama de interesele copilului. Jurisprudență (2), Practică judiciară (8)

Art. 101. - Jurisprudență (2), Practică judiciară (74), Doctrină (1)

Părinții sunt datori să îngrijească de copil. Ei sunt obligați să crească copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, de educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însușirile lui, în conformitate cu țelurile statului, spre a-l face folositor colectivității. Practică judiciară (6)

Art. 102. - Practică judiciară (2), Reviste (1), Doctrină (1)

Autoritatea tutelară2) poate da încuviințare copilului, la cererea acestuia, după împlinirea vârstei de paisprezece ani, să-și schimbe felul învățăturii ori pregătirii profesionale stabilită de părinți sau să aibă locuința pe care o cere desăvârșirea învățăturii ori pregătirii profesionale.

2) A se vedea nota de la art. 78 alin. 3.

Art. 103. - Jurisprudență (3), Practică judiciară (12), Reviste (1), Hotărâri judecătorești

Părinții au dreptul să ceară înapoierea copilului de la orice persoană care îl ține fără drept. Practică judiciară (2), Hotărâri judecătorești

Instanța judecătorească va respinge cererea, dacă înapoierea este contrară intereselor copilului. Acesta va fi ascultat dacă a împlinit vârsta de zece ani. Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (3), Hotărâri judecătorești

Art. 104. -

Abrogat.

Art. 105. - Practică judiciară (3), Reviste (1)

Părinții au dreptul și îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor și de a-l reprezenta în actele civile până la data când el împlinește vârsta de paisprezece ani. Jurisprudență (1), Doctrină (1)

După împlinirea vârstei de paisprezece ani minorul exercită singur drepturile și își execută tot astfel obligațiile, însă numai cu încuviințarea prealabilă a părinților, spre a-l apăra împotriva abuzurilor din partea celui de-al treilea. Practică judiciară (2)

Dispozițiile secțiunii a II-a din prezentul capitol vor fi aplicabile prin asemănare. Cu toate acestea nu se va întocmi inventarul prevăzut în art. 126, în cazul în care copilul nu are alte bunuri decât cele de uz personal.

Art. 106. -

Părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului și nici copilul asupra bunurilor părintelui în afară de dreptul la moștenire și la întreținere.

Art. 107. - Jurisprudență (2), Practică judiciară (86)

Copilul minor este întreținut de părinții săi. Practică judiciară (30)

Dacă minorul are un venit propriu, care nu este îndestulător, părinții au obligația să asigure condițiile necesare pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea sa profesională.

În caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere datorată de părinți minorului, felul și modalitățile executării precum și contribuția fiecăruia dintre părinți, se vor stabili de instanța judecătorească cu ascultarea autorității tutelare. Practică judiciară (4)

Art. 108. - Jurisprudență (6), Practică judiciară (2), Reviste (1)

Autoritatea tutelară este obligată să exercite un control efectiv și continuu asupra felului în care părinții își îndeplinesc îndatoririle privitoare la persoana și bunurile copilului.

Delegații autorității tutelare au dreptul să viziteze copiii la locuința lor și să se informeze pe orice cale despre felul cum aceștia sunt îngrijiți în ceea ce privește sănătatea și dezvoltarea lor fizică, educarea, învățătura și pregătirea lor profesională, în conformitate cu țelurile statului, pentru o activitate folositoare colectivității; la nevoie, ei vor da îndrumările necesare.

Art. 109. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (9), Reviste (1), Doctrină (1)

Dacă sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin felul de exercitare a drepturilor părintești, prin purtare abuzivă sau prin neglijență gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, ori dacă educarea, învățătura sau pregătirea profesională a copilului nu se face în spirit de devotament față de România, instanța judecătorească, la cererea autorității tutelare, va pronunța decăderea părintelui din drepturile părintești. Practică judiciară (1), Doctrină (1)

Citarea părinților și a autorității tutelare este obligatorie. Doctrină (1)

Art. 110. -

Decăderea din drepturile părintești nu scutește pe părinte de îndatorirea de a da întreținere copilului.

Art. 111. - Practică judiciară (2)

Autoritatea tutelară va îngădui părintelui decăzut din drepturile părintești să păstreze legături personale cu copilul, afară numai dacă, prin asemenea legături, creșterea, educarea, învățătura sau pregătirea profesională a copilului ar fi în primejdie.

Art. 112. - Practică judiciară (1), Reviste (1), Doctrină (1)

Instanța judecătorească va reda părintelui decăzut din drepturile părintești exercițiul acestor drepturi, dacă au încetat împrejurările care au dus la decădere, astfel încât, prin redarea acestor drepturi, creșterea, educarea, învățătura, pregătirea profesională și interesele patrimoniale ale copilului nu mai sunt în primejdie.

Secțiunea a II-a Tutela minorului

Art. 113. - Jurisprudență (4), Practică judiciară (1), Reviste (2), Doctrină (2), Hotărâri judecătorești

În cazul în care ambii părinți fiind morți, necunoscuți, decăzuți din drepturile părintești, puși sub interdicție, dispăruți ori declarați morți, copilul este lipsit de îngrijirea ambilor părinți precum, și în cazul prevăzut de art. 85, copilul va fi pus sub tutelă. Caută hotărâri judecătorești

Art. 114. - Practică judiciară (2), Hotărâri judecătorești

Tutela se exercită numai în interesul minorului. Caută hotărâri judecătorești

Art. 115. - Practică judiciară (1), Hotărâri judecătorești

Au obligația ca, în termen de cel mult cinci zile de la data când se află de existența unui minor lipsit de îngrijire părintească în cazurile prevăzute în art. 113, să înștiințeze autoritatea tutelară: Caută hotărâri judecătorești

a) persoanele apropiate minorului precum și administratorii și locatarii casei în care locuiește minorul; Caută hotărâri judecătorești

b) serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării morții unei persoane, precum și biroul notarial de stat, cu prilejul deschiderii unei moșteniri; Caută hotărâri judecătorești

c) instanțele judecătorești, procuratura și poliția cu prilejul pronunțării, luării sau executării unor măsuri privative de libertate; Caută hotărâri judecătorești

d) organele administrației de stat, organizațiile obștești, instituțiile de ocrotire, precum și orice altă persoană. Caută hotărâri judecătorești

Art. 116. -

Numirea tutorelui se face de autoritatea tutelară, din oficiu sau la încunoștiințarea acesteia, de către cei arătați în art. 115. Caută hotărâri judecătorești

Art. 117. - Practică judiciară (3), Hotărâri judecătorești

Nu poate fi tutore: Caută hotărâri judecătorești

a) minorul sau cel pus sub interdicție; Caută hotărâri judecătorești

b) cel decăzut din drepturile părintești sau declarat incapabil de a fi tutore; Caută hotărâri judecătorești

c) cel căruia i s-a restrâns exercițiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum și cel cu rele purtări; Jurisprudență (1), Caută hotărâri judecătorești

d) cel lipsit, potrivit legii speciale, de dreptul de a alege și de a fi ales deputat; Jurisprudență (2), Caută hotărâri judecătorești

e) cel care, exercitând o altă tutelă, a fost îndepărtat din aceasta; Caută hotărâri judecătorești

f) cel care, din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei. Caută hotărâri judecătorești

Când vreuna din împrejurările arătate în prezentul articol se ivește în timpul tutelei, tutorele va fi îndepărtat. Caută hotărâri judecătorești

Art. 118. - Practică judiciară (1), Hotărâri judecătorești

Cel numit tutore nu poate refuza această sarcină. Respingeri de neconstituționalitate (1), Caută hotărâri judecătorești

Cu toate acestea poate refuza sarcina tutelei: Caută hotărâri judecătorești

a) cel care are vârsta de saizeci de ani împliniți; Caută hotărâri judecătorești

b) femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de opt ani; Caută hotărâri judecătorești

c) cel care crește sau educă doi sau mai mulți copii; Caută hotărâri judecătorești

d) cel care exercită a altă tutelă sau o curatelă; Caută hotărâri judecătorești

e) cel care, din cauza bolii, a infirmității, a felului îndeletnicirii, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar putea să îndeplinească această sarcină. Jurisprudență (1), Caută hotărâri judecătorești

Dacă vreuna dintre împrejurările arătate în prezentul articol se ivește în timpul tutelei, tutorele poate cere să fie înlocuit. Caută hotărâri judecătorești

Art. 119. -

Autoritatea tutelară va comunica în scris tutorelui numirea sa și va afișa decizia de numire la consiliul popular de la domiciliul minorului. Caută hotărâri judecătorești

Drepturile și îndatoririle tutorelui încep de la primirea comunicării. Caută hotărâri judecătorești

Între timp autoritatea tutelară poate lua măsurile provizorii cerute de interesele minorului. Caută hotărâri judecătorești

Art. 120. - Jurisprudență (1), Hotărâri judecătorești

Tutorele care, fiind în exercițiul atribuțiilor sale, a cerut înlocuirea este obligat să-și exercite aceste atribuții până la rezolvarea cererii sale de înlocuire. Caută hotărâri judecătorești

Art. 121. -

Tutela este o sarcină gratuită. Caută hotărâri judecătorești

Cu toate acestea, autoritatea tutelară, ținând seama de munca depusă în administrarea averii și de starea materială a minorului și a tutorelui, va putea acorda acestuia din urmă o remunerație, care nu va depăși zece la sută din veniturile bunurilor minorului. Autoritatea tutelară, potrivit împrejurărilor, va putea modifica sau suprima această remunerație. Caută hotărâri judecătorești

Art. 122. - Practică judiciară (1)

Minorul pus sub tutelă locuiește la tutore. Numai cu încuviințarea autorității tutelare minorul poate avea o altă locuință.

Art. 123. - Jurisprudență (1)

Tutorele are obligația de a îngriji de minor.

El este obligat să crească copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, de educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însușirile lui, în conformitate cu țelurile statului, spre a-l face folositor colectivității.

Art. 124. - Practică judiciară (2)

Tutorele are obligația de a administra bunurile minorului și de a-l reprezenta în actele civile, însă numai până la data când acesta împlinește vârsta de paisprezece ani. Respingeri de neconstituționalitate (1)

După împlinirea vârstei de paisprezece ani minorul își exercită drepturile și își execută tot astfel obligațiile, însă numai cu încuviințarea prealabilă a tutorelui, spre a-l apară împotriva abuzurilor din partea celor de-al treilea.

Art. 125. -

Dispozițiile art. 102, 103 și 106 se aplică în mod corespunzător și în cazul tutelei.

Art. 126. -

După numirea tutorelui și în prezența acestuia un delegat al autorității tutelare va verifica la fața locului toate bunurile minorului, întocmind, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, un inventar, care va fi supus aprobării autorității tutelare.

Creanțele pe care le au față de minor tutorele, soțul, o rudă în linie dreaptă ori frații sau surorile tutorelui pot fi plătite numai cu aprobarea autorității tutelare.

Art. 127. -

Autoritatea tutelară va stabili suma anuală necesară pentru întreținerea minorului și administrarea bunurilor sale. Ea va putea modifica, potrivit împrejurărilor, această sumă.

Cheltuielile necesare pentru întreținerea minorului și administrarea bunurilor sale se acoperă din veniturile acestuia. În cazul în care veniturile minorului nu sunt îndestulătoare, autoritatea tutelară va dispune vânzarea bunurilor minorului.

Dacă minorul este lipsit de bunuri și nu are părinți sau alte rude care sunt obligați de lege să-i dea întreținere, autoritatea tutelară va cere Direcției județene sau a municipiului București pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale1) să contribuie la întreținerea lui.

1) În prezent, Direcția de muncă și ocrotiri sociale.

Art. 128. - Jurisprudență (1)

Este oprit să se încheie acte juridice între tutore, soțul, o rudă în linie dreaptă ori frații sau surorile tutorelui, de o parte, și minor, de alta.

Art. 129. - Jurisprudență (1), Practică judiciară (1)

Tutorele nu poate, în numele minorului, să facă donații și nici să garanteze obligația altuia.

Tutorele nu poate, fără prealabila încuviințare a autorității tutelare, să facă valabilă înstrăinarea ori gajarea bunurilor minorului, renunțarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum și să încheie orice alte acte care depășesc dreptul de a administra. Practică judiciară (3), Reviste (1)

Actele făcute cu încălcarea dispozițiilor de mai sus sunt anulabile. Practică judiciară (1)

Cu toate acestea, tutorele poate înstrăina, fără prealabila încuviințare a autorității tutelare, bunurile supuse pieirii ori stricăciunii, precum și bunurile devenite nefolositoare pentru minor, dacă valoarea acestora din urmă nu depășește două sute cincizeci de lei.

Art. 130. - Jurisprudență (1), Practică judiciară (1)

Autoritatea tutelară va acorda încuviințarea, numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor. Practică judiciară (1)

Încuviințarea se va da pentru fiecare act în parte.

În caz de vânzare, încuviințarea va arăta dacă vânzarea se va face prin buna învoială sau în alt mod.

În toate cazurile, autoritatea tutelară poate indica tutorelui modul în care se întrebuințează sumele de bani obținute.

Art. 131. - Jurisprudență (1)

Sumele de bani care întrec nevoile întreținerii minorului și ale administrării bunurilor sale, precum și hârtiile de valoare, vor fi depuse, pe numele minorului, la o casă de păstrare de stat, de unde nu vor putea fi ridicate decât cu încuviințarea autorității tutelare.

Tutorele poate depune și sumele necesare întreținerii, tot pe numele minorului. Acestea se vor trece într-un cont separat și vor putea fi ridicate de tutore, fără încuviințarea prevăzută în alineatul precedent.

Art. 132. - Jurisprudență (1), Practică judiciară (2)

Ori de câte ori se ivesc între tutore și minor interese contrare, care nu sunt dintre cele care trebuie să ducă la întocmirea tutorelui, autoritatea tutelară va numi un curator.

Art. 133. - Practică judiciară (1)

Minorul care a împlinit vârsta de paisprezece ani încheie actele juridice cu încuviințarea prealabilă a tutorelui, iar în cazurile prevăzute în art. 132 și 152 lit. c, cu încuviințarea prealabilă a curatorului.

Dacă actul pe care minorul urmează să-l încheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu le poate încheia decât cu încuviințarea autorității tutelare, va fi necesară și prealabilă încuviințare a acesteia. Reviste (1)

Minorul nu poate să facă nici chiar cu încuviințare, donații și nici să garanteze obligația altuia.

Actele făcute cu încălcarea dispozițiilor de mai sus sunt anulabile.

Art. 134. -

Tutorele este dator să prezinte anual autorității tutelare o dare de seamă despre modul cum a îngrijit de minor, precum și despre administrarea bunurilor acestuia.

Darea de seamă se va prezenta autorității tutelare în termen de treizeci de zile de la sfârșitul anului calendaristic.

În afară de darea de seamă anuală, tutorele este obligat, la cererea autorității tutelare, să dea oricând dări de seamă despre felul cum a îngrijit de minor, precum și despre administrarea bunurilor acestuia.

Art. 135. - Practică judiciară (1)

Autoritatea tutelară va verifica socotelile privitoare la veniturile minorului și la cheltuielile făcute cu întreținerea acestuia și administrarea bunurilor sale și, dacă sunt regulat întocmite și corespund realității, va da descărcare tutorelui.

Art. 136. -

Autoritatea tutelară va exercita un control efectiv și continuu asupra modului în care tutorele își îndeplinește îndatoririle sale cu privire la minor și bunurile acestuia, dispozițiile art. 108 alin. 2 fiind aplicabile.

Pentru înlesnirea controlului, autoritatea tutelară va putea cere colaborarea organelor administrației de stat și instituțiilor de ocrotire.

Art. 137. -

Felul învățăturii sau pregătirii profesionale, ce minorul primea la data numirii tutorelui, nu poate fi schimbat de acesta decât cu încuviințarea autorității tutelare.

Art. 138. - Practică judiciară (1)

Minorul, precum și toți cei prevăzuți în art. 115, pot face plângere autorității tutelare cu privire la actele sau faptele tutorelui păgubitoare pentru minor.

Tutorele va fi îndepărtat dacă săvârșește un abuz, o neglijență gravă sau fapte care îl fac nevrednic de a fi tutore, precum și dacă nu își îndeplinește mulțumitor sarcina.

Art. 139. - Jurisprudență (1)

Până la intrarea în funcțiune a noului tutore autoritatea tutelară va numi un curator.

Art. 140. -

La încetarea tutelei, tutorele este dator ca, în termen de cel mult treizeci de zile, să prezinte autorității tutelare o dare de seamă generală. El are aceeași îndatorire și în caz de îndepărtare din tutelă.

Bunurile care au fost în administrarea tutorelui vor fi predate, după caz, fostului minor, moștenitorilor acestuia sau noului tutore.

Art. 141. - Practică judiciară (2), Reviste (1)

După predarea bunurilor, verificarea socotelilor și aprobarea lor, autoritatea tutelară va da tutorelui descărcare de gestiunea sa.

Chiar dacă autoritatea tutelară a dat tutorelui descărcare de gestiune, acesta răspunde pentru paguba pricinuită prin culpa sa.

Tutorele care înlocuiește pe un alt tutore are obligația să ceară fostului tutore repararea pagubelor ce acesta a pricinuit minorului prin culpa sa.

CAPITOLUL 2 Interdicția

Art. 142. - Jurisprudență (4), Practică judiciară (14), Doctrină (1)

Cel care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației mintale ori debilității mintale, va fi pus sub interdicție. Jurisprudență (1), Practică judiciară (1)

Pot fi puși sub interdicție și minorii.

Art. 143. - Jurisprudență (1), Practică judiciară (8), Reviste (1), Doctrină (1)

Interdicția poate fi cerută de autoritatea tutelară, precum și de toți cei prevăzuți în art. 115.

Art. 144. - Practică judiciară (2)

Interdicția se pronunță de instanța judecătorească, cu concluziile procurorului, și își produce efectele de la data când hotărârea a rămas definitivă. Jurisprudență (1), Practică judiciară (1)

După ce a rămas definitivă, hotărârea se va comunica, fără întârziere, de către instanța judecătorească ce a pronunțat-o, instanței locului unde actul de naștere al celui pus sub interdicție a fost înregistrat, spre a fi transcrisă în registrul anume destinat. Jurisprudență (1), Practică judiciară (2)

Când sentința judecătoriei prin care s-a pronunțat interdicția a fost atacată cu recurs și acesta a fost respins, instanța de recurs va face ea însăși comunicarea prevăzută de acest articol, trimițând în copie dispozitivul sentinței.

Incapacitatea celui pus sub interdicție nu va putea fi opusă unui al treilea decât de la data transcrierii hotărârii, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut interdicția pe altă cale. Practică judiciară (1)

Art. 145. - Jurisprudență (1), Practică judiciară (5)

Hotărârea de punere sub interdicție rămasă definitivă va fi comunicată de instanța judecătorească autorității tutelare, care va desemna un tutore. Practică judiciară (2)

De asemenea, hotărârea de punere sub interdicție rămasă definitivă va fi comunicată medicului șef al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului București, pentru ca acesta să instituie asupra celui interzis, potrivit instrucțiunilor Ministerului Sănătății, o supraveghere medicală permanentă. Practică judiciară (1)

Art. 146. - Jurisprudență (1), Practică judiciară (2)

În caz de nevoie și până la rezolvarea cererii de punere sub interdicție, autoritatea tutelară va putea numi un curator pentru îngrijirea persoanei și reprezentarea celui a cărui interdicție a fost cerută precum și pentru administrarea bunurilor.

Art. 147. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Practică judiciară (1)

Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de paisprezece ani se aplică și în cazul tutelei celui pus sub interdicție, în măsura în care legea nu dispune altfel.

Art. 148. -

Tutorele celui pus sub interdicție este în drept să ceară înlocuirea sa după trei ani de la numire.

Art. 149. - Jurisprudență (1), Practică judiciară (2)

Tutorele este dator să îngrijească de cel pus sub interdicție, spre a-i grăbi vindecarea și a-i îmbunătăți condițiile de viață; în acest scop, se vor întrebuința veniturile și la nevoie toate bunurile celui pus sub interdicție.

Autoritatea tutelară, de acord cu serviciul sanitar competent și ținând seama de împrejurări, va hotărî dacă cel pus sub interdicție va fi îngrijit la locuința lui ori într-o instituție sanitară.

Art. 150. -

Minorul care la data punerii sub interdicție, se află sub ocrotirea părinților, va rămâne sub această ocrotire până la data când devine major, fără a i se numi tutore. Dispozițiile art. 149 sunt aplicabile și situației prevăzute în prezentul alineat.

Dacă la data când minorul devine major el se află încă sub interdicție, autoritatea tutelară va numi un tutore.

În cazul în care, la data punerii sub interdicție, minorul se află sub tutelă, autoritatea tutelară va hotărî dacă fostul tutore al minorului păstrează sarcina tutelei sau va numi un nou tutore.

Art. 151. - Jurisprudență (2), Practică judiciară (1)

Dacă au încetat cauzele care au provocat interdicția, instanța judecătorească va pronunța, ascultând concluziile procurorului, ridicarea sa. Jurisprudență (1), Doctrină (1)

Cererea se va putea face de cel pus sub interdicție, de tutore, precum și de toți cei prevăzuți în art. 115.

Hotărârea care pronunță ridicarea interdicției își produce efectele de la data când a rămas definitivă. Ea se va comunica, de către instanța judecătorească care a pronunțat-o, instanței locului unde s-a transcris hotărârea de punere sub interdicție, spre a fi de asemenea transcrisă în registrul prevăzut de art. 144 și, totodată, spre a se face, în același registru mențiune despre ridicarea interdicției, pe marginea hotărârii care a pronunțat interdicția.

Încetarea dreptului de reprezentare a tutorelui nu va putea fi opusă unui al treilea decât de la data când, potrivit dispozițiilor alineatului precedent, a fost făcută mențiune despre ridicarea interdicției, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut ridicarea interdicției pe altă cale.

CAPITOLUL 3 Curatela

Art. 152. - Jurisprudență (3), Practică judiciară (8), Doctrină (2)

În afară de alte cazuri prevăzute de lege, autoritatea tutelară va putea institui curatela: Jurisprudență (1), Practică judiciară (1)

a) dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal să-și administreze bunurile sau să-și apere interesele în condiții mulțumitoare și, din motive temeinice, nu-și poate numi un reprezentant; Jurisprudență (1), Practică judiciară (3)

b) dacă din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deși capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentanți, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare; Practică judiciară (1)

c) dacă, din cauza bolii sau din alte motive, părintele sau tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele persoanei ce reprezintă sau ale cărei acte le încuviințează; Jurisprudență (1), Practică judiciară (1)

d) dacă o persoană, fiind obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar general; Practică judiciară (1)

e) dacă o persoană a dispărut fără a se avea știri despre ea și nu a lăsat un mandatar general. Jurisprudență (1), Practică judiciară (1), Doctrină (1)

Art. 153. - Jurisprudență (2), Practică judiciară (3)

În cazurile prevăzute în art. 152, instituirea curatelei nu aduce nici o atingere capacității celui pe care curatorul îl reprezintă.

Art. 154. - Jurisprudență (1)

Curatela se poate institui la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soțului sau, a rudelor, a celor arătați în art. 115, precum și a tutorelui, în cazul prevăzut în art. 152 lit. c. Autoritatea tutelară poate institui curatela și din oficiu.

Curatela nu se poate institui decât cu consimțământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimțământul nu poate fi dat. Doctrină (1)

Art. 155. - Practică judiciară (2), Reviste (1)

În cazurile în care se instituie curatela se aplică regulile de la mandat.

Autoritatea tutelară poate da instrucțiuni curatorului, în locul celui reprezentat, în toate cazurile în care acesta din urmă nu este în măsură să o facă. Practică judiciară (1)

Art. 156. -

Curatorul este în drept să ceară înlocuirea sa după trei ani de la numire.

Art. 157. - Jurisprudență (1), Practică judiciară (1)

Dacă au încetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta va fi ridicată de autoritatea tutelară la cererea curatorului a celui reprezentat, a oricăruia dintre cei prevăzuți în art. 115 ori din oficiu.

CAPITOLUL 4 Autoritatea tutelară1)

1) A se vedea nota de la art. 78.

Art. 158. -

Atribuțiile de autoritate tutelară aparțin organelor executive și de dispoziție ale consiliilor comunale, orășenești, municipale sau de sector al municipiului București2).

2) A se vedea nota de la art. 4.

Art. 159. -

Autoritatea tutelară competentă este:

a) pentru ocrotirea părintească și tutela minorului, cea de la domiciliul minorului;

b) pentru tutela persoanei pusă sub interdicție, cea de la domiciliul acesteia;

c) pentru curatela prevăzută în art. 152 lit. a sau c, cea de la domiciliul persoanei reprezentate sau al minorului de paisprezece ani;

d) în cazul prevăzut în art. 152 lit. b, fie autoritatea tutelară de la domiciliul persoanei reprezentate, fie autoritatea tutelară de la locul unde trebuie luate măsurile urgente;

e) pentru curatela prevăzută în art. 152 lit. d sau e, cea de la ultimul domiciliu din țară al celui lipsă ori celui dispărut.

Art. 160. - Reviste (1)

Deciziile autorității tutelare pot fi atacate la autoritatea ierarhic superioară, care, potrivit legii, exercită atribuțiile de îndrumare și control.

Dispoziții finale

Art. 161. -

Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 februarie 1954.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...