Art 115 Tutela minorului | Codul Familiei

Acesta este un fragment din Codul Familiei din 1953. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Ocrotirea minorului - Tutela minorului -
Art. 115.
- Jurisprudență, Reviste (1)

Au obligația ca, în termen de cel mult cinci zile de la data când se află de existența unui minor lipsit de îngrijire părintească în cazurile prevăzute în art. 113, să înștiințeze autoritatea tutelară:

a) persoanele apropiate minorului precum și administratorii și locatarii casei în care locuiește minorul;

b) serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării morții unei persoane, precum și biroul notarial de stat, cu prilejul deschiderii unei moșteniri;

c) instanțele judecătorești, procuratura și poliția cu prilejul pronunțării, luării sau executării unor măsuri privative de libertate;

d) organele administrației de stat, organizațiile obștești, instituțiile de ocrotire, precum și orice altă persoană.

Acesta este un fragment din Codul Familiei din 1953. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Codul Familiei:
Art 105 Drepturile și îndatoririle părinților față de copii și minori
Art 106 Drepturile și îndatoririle părinților față de copii și minori
Art 107 Drepturile și îndatoririle părinților față de copii și minori
Art 108 Drepturile și îndatoririle părinților față de copii și minori
Art 109 Drepturile și îndatoririle părinților față de copii și minori
Art 110 Drepturile și îndatoririle părinților față de copii și minori
Art 111 Drepturile și îndatoririle părinților față de copii și minori
Art 112 Drepturile și îndatoririle părinților față de copii și minori
Art 113 Tutela minorului
Art 114 Tutela minorului
Art 115 Tutela minorului
Art 116 Tutela minorului
Art 117 Tutela minorului
Art 118 Tutela minorului
Art 119 Tutela minorului
Art 120 Tutela minorului
Art 121 Tutela minorului
Art 122 Tutela minorului
Art 123 Tutela minorului
Art 124 Tutela minorului
Art 125 Tutela minorului
Reviste:
Punere sub interdicție. Rolul activ al instanței
;
se încarcă...