Parlamentul României

Codul de Procedură Civilă din 1865

Modificări (22), Admiteri de neconstituționaliate parțială sau cu rezervă de interpretare (6), Respingeri de neconstituționalitate (2280), Admis recurs în interesul legii (22), Referințe (65), Derogări (12), Librăria Indaco (2), Reviste (690), Doctrine (31), Modele (1), Jurisprudență relevantă, Referințe în jurisprudență

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 26 iulie 1993 până la 14 februarie 2013, fiind abrogat prin Lege 76/2012 și înlocuit de Codul de Procedură Civilă 2010(r1);

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

CARTEA I Competența instanțelor judecătorești Referințe în jurisprudență (1)

TITLUL I Competența după materie Referințe în jurisprudență (4)

Art. 1. - Respingeri de neconstituționalitate (6), Admis recurs în interesul legii (1), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (460), Reviste (3), Doctrină (2)

Judecătoriile judecă: Referințe în jurisprudență (66), Reviste (1)

1. în primă instanță, toate procesele și cererile în afară de cele date de lege în competența altor instanțe; Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (3), Referințe în jurisprudență (496), Reviste (1), Doctrină (4)

2. plângerile împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege; Referințe în jurisprudență (11), Doctrină (1)

3. în orice alte materii date prin lege în competența lor. Referințe în jurisprudență (18)

Art. 2. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (8), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (567), Reviste (2), Doctrină (3)

Tribunalele judecă: Referințe în jurisprudență (73)

1. în primă instanță: Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (70), Doctrină (1)

a) procesele și cererile în materie comercială cu excepția celor al căror obiect are o valoare de până la 10 milioane lei inclusiv; Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (4), Admis recurs în interesul legii (2), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (412), Reviste (5), Doctrină (5)

b) procesele și cererile privind drepturi și obligații rezultând din raporturi juridice civile, al căror obiect are o valoare de peste 150 milioane lei; Modificări (3), Respingeri de neconstituționalitate (4), Admis recurs în interesul legii (1), Referințe (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (454), Reviste (10), Doctrină (4)

c) procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel; Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (185), Reviste (1), Doctrină (1)

d) procesele și cererile în materie de creație intelectuală și de proprietate industrială; Referințe în jurisprudență (13), Reviste (3)

e) procesele și cererile în materie de expropriere; Referințe în jurisprudență (24)

f) cererile pentru încuviințarea adopțiilor; Modificări (1), Referințe în jurisprudență (3), Doctrină (1)

g) cererile privind punerea sub interdicție, declararea dispariției și declararea morții; Referințe în jurisprudență (16), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

h) cererile privitoare la nulitatea căsătoriei, nulitatea sau desfacerea adopției și cele pentru decăderea din drepturile părintești; Referințe în jurisprudență (14), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

i) cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale;

j) cererile pentru recunoașterea, precum și cele pentru încuviințarea executării silite a hotărârilor date în țări străine;

2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță; Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (27), Doctrină (1)

3. ca instanțe de recurs, recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în ultimă instanță; Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (5), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (43), Reviste (2), Doctrină (1)

4. în orice alte materii date prin lege în competența lor. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (16)

Art. 3. - Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (11), Referințe (1), Referințe în jurisprudență (283), Reviste (2), Doctrină (2)

Curțile de apel judecă: Referințe în jurisprudență (68), Reviste (1)

1. în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele de competența autorităților administrației publice centrale, ale prefecturilor, ale serviciilor publice descentralizate la nivel județean, ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, ale autorităților publice județene a municipiului București; Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (6), Referințe în jurisprudență (326), Reviste (3), Doctrină (1)

2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță; Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (9)

3. ca instanță de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, precum și în alte cauze prevăzute de lege; Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (5), Reviste (1)

4. în alte materii date prin lege în competența lor.

Art. 4. - Respingeri de neconstituționalitate (5), Referințe în jurisprudență (75), Doctrină (2)

Curtea Supremă de Justiție judecă: Referințe în jurisprudență (6)

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (65)

2. recursurile în interesul legii; Referințe în jurisprudență (1)

3. recursurile în anulare;

4. în orice alte materii date prin lege în competența sa. Referințe în jurisprudență (2)

Art. 41. - Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (2)

Competența ce revine instanțelor judecătorești în legătură cu arbitrajul reglementat de cartea IV aparține instanței care ar fi fost competentă să soluționeze litigiul în fond, în lipsa unei convenții arbitrale.

TITLUL II Competența teritorială Referințe în jurisprudență (2)

Art. 5. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență relevantă (3), Referințe în jurisprudență (433), Reviste (1), Doctrină (4)

Cererea se face la instanța domiciliului pârâtului. Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanța reședinței sale din țară, iar dacă nu are nici reședință cunoscută, la instanța domiciliului sau reședinței reclamantului. Referințe în jurisprudență (14)

Art. 6. - Referințe în jurisprudență (46), Doctrină (2)

Când pârâtul, în afară de domiciliul său, are în chip statornic o îndeletnicire profesională ori una sau mai multe așezări agricole, comerciale sau industriale, cererea se poate face și la instanța locului acelor așezări sau îndeletniciri, pentru obligațiile patrimoniale și care sunt născute sau care urmează să se execute în acel loc. Referințe în jurisprudență (3)

Art. 7. - Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (132), Reviste (1), Doctrină (1)

Cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal. Referințe în jurisprudență (88), Reviste (1), Doctrină (1)

Cererea se poate face și la instanța locului unde ea are reprezentanță, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârșite de acesta. Referințe în jurisprudență (26), Doctrină (1)

Cererea împotriva unei asociații sau societăți fără personalitate juridică se face la instanța domiciliului persoanei căreia, potrivit înțelegerii dintre asociați, i s-a încredințat președinția sau direcția asociației ori societății, iar, în lipsa unei asemenea persoane, la instanța domiciliului oricăruia dintre asociați. În acest din urmă caz, reclamantul va putea cere instanței numirea unui curator, care să reprezinte interesele asociaților. Referințe în jurisprudență (8), Doctrină (1)

Art. 8. - Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (82)

Cererile îndreptate împotriva statului, direcțiilor generale, regiilor publice, caselor autonome și administrațiilor comerciale, se pot face la instanțele din capitala țării sau la cele din reședința județului unde își are domiciliul reclamantul. Referințe în jurisprudență (33), Doctrină (1)

Când mai multe judecătorii din circumscripția aceluiași tribunal sunt deopotrivă competente, cererile în care figurează persoanele arătate la alin. 1 se introduc la judecătoria din localitatea de reședință a județului, iar în Capitală, la judecătoria sectorului 4. Referințe în jurisprudență (10), Doctrină (1)

Art. 9. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (83), Reviste (2), Doctrină (2)

Cererea îndreptată împotriva mai multor pârâți poate fi făcută la instanța competentă pentru oricare dintre ei; în caz când printre pârâți sunt și obligați accesorii, cererea se face la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali. Referințe în jurisprudență (2)

Art. 10. - Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (167), Reviste (1), Doctrină (1)

În afară de instanța domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanțe: Referințe în jurisprudență (43)

1. în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligațiunii; Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (77), Doctrină (1)

2. în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune a unui nemișcător, în acțiunile în justificare sau în prestațiune tabulară, instanța locului unde se află nemișcătorul; Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (6)

3. în cererile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin, instanța locului de plată; Referințe în jurisprudență (12)

4. în cererile privitoare la obligații comerciale, instanța locului unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății; Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (74)

5. în cererile izvorâte dintr-un contract de transport, instanța locului de plecare sau de sosire; Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (20), Doctrină (1)

6. în cererile împotriva unei femei căsătorite*) care are reședința obișnuită deosebită de aceea a soțului, instanța reședinței femeii; Referințe în jurisprudență (8)

7. în cererile făcute de ascendenți sau descendenți pentru pensia alimentară, instanța domiciliului reclamantului; Modificări (1), Referințe în jurisprudență (53)

8. în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (65), Reviste (1)

*) Textul trebuie considerat abrogat implicit ca urmare a consacrării principiului constituțional al egalității sexelor.

Art. 11. - Referințe în jurisprudență (34), Doctrină (1)

În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află: Referințe în jurisprudență (5)

1. domiciliul asiguratului; Referințe în jurisprudență (5)

2. bunurile asigurate; Referințe în jurisprudență (2)

3. locul unde s-a produs accidentul. Referințe în jurisprudență (3)

Alegerea competenței prin convenție este nulă dacă a fost făcută înainte de nașterea dreptului la despăgubire. Referințe în jurisprudență (7)

Dispozițiile de mai sus nu se aplică în materie de asigurări maritime și fluviale. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 12. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (203), Reviste (2), Doctrină (1)

Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. Referințe în jurisprudență (7)

Art. 13. - Jurisprudență relevantă (3), Referințe în jurisprudență (154), Doctrină (3)

Cererile privitoare la bunuri nemișcătoare se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află nemișcătoarele. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (49), Doctrină (1)

Când nemișcătorul este situat în circumscripțiile mai multor instanțe, cererea se va face la instanța domiciliului sau reședinței pârâtului, dacă acestea se află în vreuna din aceste circumscripții, iar în caz contrar, la oricare din instanțele în circumscripțiile cărora se află nemișcătorul. Modificări (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (5)

Art. 14. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (84), Reviste (1), Doctrină (3)

În materie de moștenire, sunt de competența instanței celui din urmă domiciliu al mortului: Modificări (1), Referințe în jurisprudență (7)

1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; Referințe în jurisprudență (1)

2. cererile privitoare la moștenire, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (20), Doctrină (1)

3. cererile legatarilor sau ale creditorilor mortului împotriva vreuneia din moștenitori sau împotriva executorului testamentar. Modificări (1)

Art. 15. - Referințe în jurisprudență (31), Reviste (1), Doctrină (1)

Cererile în materie de societate, până la sfârșitul lichidării în fapt, sunt de competența instanței locului unde societatea își are sediul principal. Referințe în jurisprudență (2)

Art. 16. - Modificări (1), Referințe în jurisprudență (66), Reviste (1), Doctrină (2)

Cererile în materie de faliment sunt de competența instanței în circumscripția căreia comerciantul își are principala așezare comercială. Referințe în jurisprudență (2)

TITLUL III Dispoziții speciale Referințe în jurisprudență (1)

Art. 17. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (329), Reviste (8), Doctrină (3)

Cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Doctrină (1)

Art. 18. - Referințe în jurisprudență (32)

În cererile pentru constatarea existenței sau neexistenței vreunui drept, competența instanței se determină după regulile prevăzute pentru cererile având de obiect executarea prestațiunii. Referințe în jurisprudență (2)

Art. 19. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (146), Reviste (2), Doctrină (2)

Părțile pot conveni, prin înscris sau prin declarație verbală în fața instanței, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competență teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15 și 16. Referințe în jurisprudență (6)

TITLUL IV Conflictele de competență Referințe în jurisprudență (3)

Art. 20. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe (1), Referințe în jurisprudență (398), Reviste (1), Hotărâri judecătorești

Există conflict de competență: Referințe în jurisprudență (98), Caută hotărâri judecătorești

1. când două sau mai multe instanțe se declară deopotrivă competente să judece aceeași pricină; Referințe în jurisprudență (12), Caută hotărâri judecătorești

2. când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (667), Reviste (2), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Art. 21. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (618), Reviste (2), Doctrină (2), Hotărâri judecătorești

Instanța, înaintea căreia s-a ivit conflictul de competență, va suspenda din oficiu orice altă procedură și va înainta dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului. Referințe în jurisprudență (2), Caută hotărâri judecătorești

Art. 22. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (498), Reviste (4), Doctrină (2), Hotărâri judecătorești

Conflictul ivit între două judecătorii din circumscripția aceluiași tribunal se judecă de acel tribunal. Referințe în jurisprudență (14), Reviste (2), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Dacă cele două judecătorii nu țin de același tribunal sau dacă conflictul s-a născut între o judecătorie și un tribunal, sau între două tribunale, competentă este Curtea respectivă. Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (134), Reviste (1), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Dacă cele două instanțe în conflict nu se găsesc în circumscripția aceleiași Curți, precum și conflictul între două Curți, se judecă de Curtea Supremă de Justiție. Jurisprudență relevantă (3), Referințe în jurisprudență (1207), Reviste (6), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Există conflict de competență, în sensul art. 20, și în cazul în care el se ivește între instanțe judecătorești și alte organe cu activitate jurisdicțională. În acest caz, conflictul de competență se rezolvă de instanța judecătorească ierarhic superioară instanței în conflict, dispozițiile art. 21 fiind aplicabile. Referințe în jurisprudență (39), Reviste (1), Caută hotărâri judecătorești

Instanța competentă să judece conflictul va hotărî în camera de consiliu, fără citarea părților, cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Modificări (2), Admiteri de neconstituționaliate parțială sau cu rezervă de interpretare (1), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (871), Reviste (7), Doctrină (4), Caută hotărâri judecătorești

Art. 221. -

Abrogat prin Legea nr. 104/1992 - M.Of. nr. 244 din 1 octombrie 1992 Referințe în jurisprudență (1), Caută hotărâri judecătorești

Art. 23. - Referințe în jurisprudență (14), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Când, din pricina unor împrejurări excepționale, instanța competentă este împiedicată un timp mai îndelungat să funcționeze, Curtea Supremă de Justiție, la cererea părții interesate, va desemna o altă instanță de același grad care să judece pricina. Caută hotărâri judecătorești

TITLUL V Incompatibilitatea, abținerea și recuzarea judecătorilor Referințe în jurisprudență (3)

Art. 24. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe (2), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (158), Reviste (3), Doctrină (2), Hotărâri judecătorești

Judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare. Respingeri de neconstituționalitate (5), Referințe în jurisprudență (76), Hotărâri judecătorești

De asemenea nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert sau arbitru în aceeași pricină. Referințe în jurisprudență (6)

Art. 25. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (45), Hotărâri judecătorești

Judecătorul care știe că există un motiv de recuzare în privința sa este dator să înștiințeze pe șeful lui și să se abțină de la judecarea pricinii. Caută hotărâri judecătorești

Art. 26. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (26), Hotărâri judecătorești

Abținerea se propune de judecător și se judecă potrivit normelor prevăzute de art. 30, 31, și 32. Referințe în jurisprudență (2), Caută hotărâri judecătorești

Art. 27. - Respingeri de neconstituționalitate (26), Referințe în jurisprudență (70), Reviste (1), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Judecătorul poate fi recuzat: Referințe în jurisprudență (5), Caută hotărâri judecătorești

1. când el, soțul său, ascendenții ori descendenții lor, au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soț, rudă sau afin, până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părți; Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (24), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

2. când el este soț, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală, până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părți sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soțului uneia din aceste persoane; Referințe în jurisprudență (1), Hotărâri judecătorești

3. când soțul în viață și nedespărțit este rudă sau afin a uneia din părți până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viață ori despărțit, au rămas copii; Referințe în jurisprudență (1)

4. dacă el, soțul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la instanța unde una din părți este judecător; Referințe în jurisprudență (8)

5. dacă între aceleași persoane și una din părți a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării; Referințe în jurisprudență (5), Hotărâri judecătorești

6. dacă este tutor, curator sau consiliu judiciar*) al uneia din părți; Modificări (1), Referințe în jurisprudență (1)

7. dacă și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă; Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (71), Reviste (2), Doctrină (3), Hotărâri judecătorești

8. dacă a primit de la una din părți daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri; Referințe în jurisprudență (2)

9. dacă este vrăjmășie între el, soțul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv și una din părți, soții sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv. Referințe în jurisprudență (109), Hotărâri judecătorești

Art. 28. - Respingeri de neconstituționalitate (6), Referințe în jurisprudență (37), Hotărâri judecătorești

Nu se pot recuza judecătorii, rude sau afini ai acelora care stau în judecată ca tutor, curator, consiliu judiciar*) sau director al unei instituții publice sau societăți comerciale, când aceștia nu au interes personal în judecarea pricinii. Respingeri de neconstituționalitate (8), Referințe în jurisprudență (9), Caută hotărâri judecătorești

*) Dispoziția privitoare la consiliul judiciar trebuie socotită implicit, prin intrarea în vigoare a Codului familiei. Referințe în jurisprudență (1), Caută hotărâri judecătorești

Art. 29. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (12), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Propunerea de recuzare se va face verbal sau în scris pentru fiecare judecător în parte și înainte de începerea oricărei dezbateri. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (7), Caută hotărâri judecătorești

Când motivele de recuzare s-au ivit după începerea dezbaterilor, partea va trebui să propună recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (7), Caută hotărâri judecătorești

Judecătorul împotriva căruia e propusă recuzarea poate declara că se abține. Respingeri de neconstituționalitate (3), Hotărâri judecătorești

Art. 30. - Referințe în jurisprudență (14), Hotărâri judecătorești

Recuzarea judecătorului se hotărăște de instanța respectivă, în alcătuirea căreia nu poate să intre cel recuzat. Respingeri de neconstituționalitate (18), Referințe în jurisprudență (5), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

În cazul când din pricina recuzării nu se poate alcătui completul de judecată, precum și în cazul când recuzarea privește pe toți judecătorii unei instanțe, aceasta se judecă de instanța la care se îndreaptă calea de atac respectivă. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (6), Referințe în jurisprudență (6), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Recuzarea tuturor membrilor unei secțiuni a Curții Supreme de Justiție se judecă de cealaltă secțiune a Curții Supreme de Justiție. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (3)

Art. 31. - Respingeri de neconstituționalitate (28), Referințe în jurisprudență (26), Hotărâri judecătorești

Instanța decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezența părților și ascultând pe judecătorul recuzat numai dacă găsește de cuviință. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (32), Referințe în jurisprudență (13), Caută hotărâri judecătorești

Nu se admite interogatoriul sau jurământul*) ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare. Respingeri de neconstituționalitate (19), Referințe în jurisprudență (1), Reviste (1), Caută hotărâri judecătorești

În cursul judecării cererii de recuzare nu se va face nici un act de procedură. Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (9), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

*) Jurământul, ca mijloc de probă, a fost desființat prin Decretul nr. 208 din 12 august 1950. Caută hotărâri judecătorești

Art. 32. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (8)

Încheierea asupra recuzării se citește în ședință publică. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (1)

Dacă recuzarea s-a primit, judecătorul se retrage și nu poate să stea față la chibzuirea asupra pricinii. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (4)

Încheierea prin care s-a hotărât recuzarea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecătorul recuzat urmează să fie păstrate. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (1)

Art. 33. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (8)

Instanța superioară investită cu judecarea cererii de recuzare în cazurile prevăzute de art. 30 alin. 2 va dispune trimiterea pricinii la o instanță de același grad, în cazul când găsește că cererea de recuzare este întemeiată. Referințe în jurisprudență (10)

Dacă cererea este respinsă, pricina se înapoiază spre judecare instanței inferioare. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 34. - Respingeri de neconstituționalitate (21), Referințe în jurisprudență (30), Doctrină (1)

Încheierea prin care s-a încuviințat sau respins abținerea, ca și aceea prin care s-a încuviințat recuzarea, nu este supusă la nici o cale de atac. Respingeri de neconstituționalitate (11), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (6)

Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul. Respingeri de neconstituționalitate (28), Referințe în jurisprudență (38)

Când instanța superioară de fond*) constată că recuzarea a fost pe nedrept respinsă, reface toate actele și dovezile administrate la prima instanță. Referințe în jurisprudență (4)

*) Instanța superioară de fond este instanța de apel.

Art. 35. - Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (6)

Când cererea de recuzare a fost făcută cu rea-credință, instanța va condamna pe cel care a făcut-o la o amendă de la 3000 la 10000 lei și la despăgubirea părții vătămate. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 36. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (9), Doctrină (1)

Dispozițiile prezentului titlu, în afară de art. 24 și 27 pct. 7, se aplică și procurorilor, magistraților asistenți și grefierilor. Referințe în jurisprudență (4)

TITLUL VI Strămutarea pricinilor

Art. 37. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (20), Doctrină (2), Hotărâri judecătorești

Când una din părți are două rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv printre magistrații sau asesorii populari*) ai instanței, cealaltă parte poate cere strămutarea pricinii la o altă instanță de același grad. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (5), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Strămutarea pricinii se mai poate cere pentru motive de bănuială legitimă sau de siguranță publică. Bănuiala se socotește legitimă de câte ori se poate presupune că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor pricinii, calității părților ori vrăjmășiilor locale. Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență relevantă (3), Referințe în jurisprudență (34), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

*) Instituția asesorilor populari a fost desființată prin Legea nr. 45/1991 (M. Of. 142 din 11 iulie 1991)

Art. 38. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (5), Hotărâri judecătorești

Strămutarea pentru motiv de rudenie sau de afinitate trebuie cerută mai înainte de începerea oricărei dezbateri; cea întemeiată pe bănuiala legitimă sau siguranță publică se poate cere în orice stare a pricinii. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (4), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Strămutarea pentru siguranță publică se poate cere numai de procurorul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Modificări (2), Caută hotărâri judecătorești

Art. 39. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (7), Hotărâri judecătorești

Cererea de strămutare întemeiată pe motive de rudenie sau de afinitate se depune la instanța imediat superioară. Caută hotărâri judecătorești

Cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă sau de siguranță publică se depune la Curtea Supremă de Justiție. Modificări (1), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (3), Reviste (2), Caută hotărâri judecătorești

Art. 40. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (23), Hotărâri judecătorești

Cererea de strămutare se judecă în camera de consiliu. Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (2), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Președintele instanței va putea cere dosarul pricinii și să ordone, fără citarea părților, suspendarea judecării pricinii, comunicând de urgență această măsură instanței respective. Respingeri de neconstituționalitate (5), Referințe în jurisprudență (122), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

În caz de admitere, pricina se trimite spre judecată unei alte instanțe de același grad. Referințe în jurisprudență (9)

Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și nu este supusă nici unei căi de atac. Ea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare urmează să fie păstrate. Respingeri de neconstituționalitate (12), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (48), Doctrină (2)

Dispozițiile art. 35 se aplică prin asemănare.

Art. 401. - Referințe în jurisprudență (1)

Abrogat prin Decretul nr. 471/1957 din 30.IX.1957.

CARTEA a II-a Procedura contencioasă

TITLUL I Părțile

CAPITOLUL I Folosința și exercițiul drepturilor procedurale Referințe în jurisprudență (4)

Art. 41. - Jurisprudență relevantă (4), Referințe în jurisprudență (157), Reviste (3), Doctrină (1)

Orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată. Referințe (1), Jurisprudență relevantă (3), Referințe în jurisprudență (92), Reviste (9), Doctrină (1)

Asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (85), Reviste (1)

Art. 42. - Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (56), Doctrină (1)

Persoanele care nu au exercițiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate, asistate ori autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care rânduiesc capacitatea sau organizarea lor. Referințe în jurisprudență (4)

Art. 43. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (29), Reviste (1), Doctrină (1)

Lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a pricinii. Referințe în jurisprudență (8)

Actele de procedură îndeplinite de cel ce nu are exercițiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul incapabilului, curatorul sau consiliul judiciar*) va putea, însă, ratifica toate sau parte din aceste acte. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (4)

*) Dispoziția privitoare la consiliul judiciar trebuie socotită implicit, prin intrarea în vigoare a Codului familiei.

Art. 44. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Admis recurs în interesul legii (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (14), Doctrină (1)

Dacă incapabilul nu are reprezentant legal și există urgență, la cererea părții interesate, instanța va putea numi un curator special, care să-l reprezinte până la numirea reprezentantului legal; ea va putea numi, de asemenea, un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant și reprezentat sau când o persoană juridică, chemată să stea în judecată, nu are reprezentant. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (6), Doctrină (2)

Numirea acestor curatori*) se va face de instanța competentă să hotărască asupra cererii de chemare în judecată. Referințe în jurisprudență (1)

*) Numirea tutorelui și curatorului se face, potrivit art. 116, 145 și, respectiv, art. 152 din Codul familiei de către autoritatea tutelară, astfel încât instanțele sunt obligate să ceară autorității tutelare numirea acestora.

Art. 45. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (38), Reviste (2), Doctrină (2)

Ministerul Public poate introduce orice acțiune, în afară de cele strict personale și să participe la orice proces, în oricare fază a acestuia, în cazurile în care este necesar pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor și ale persoanelor puse sub interdicție, precum și în alte cazuri prevăzute de lege. Respingeri de neconstituționalitate (4), Admis recurs în interesul legii (1), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (25), Reviste (2), Doctrină (2)

În cazul în care procurorul a pornit acțiunea, titularul dreptului la care se referă acțiunea va fi introdus în proces. El se va putea folosi, dacă va fi cazul, de dispozițiile prevăzute în art. 246 și urm. și în art. 271 și urm. din prezentul cod. Referințe în jurisprudență (3)

Procurorul poate, în condițiile legii, să exercite căile de atac și să ceară punerea în executare a hotărârii. Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (8), Doctrină (1)

Art. 46. - Referințe în jurisprudență (10)

Abrogat prin Decretul nr. 38 din 16/02/1959. Referințe în jurisprudență (2)

CAPITOLUL II Persoanele care sunt împreună reclamante sau pârâte

Art. 47. - Referințe în jurisprudență (68), Reviste (2), Doctrină (2)

Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligațiune comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 48. - Referințe în jurisprudență (19), Reviste (2), Doctrină (1)

Actele de procedură, apărările și concluziile unuia dintre reclamanți sau pârâți nu pot folosi nici păgubi celorlalți. Referințe în jurisprudență (3), Reviste (1)

Cu toate acestea, dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei sau termenele încuviințate numai unora din ei pentru îndeplinirea actelor de procedură folosesc și celorlalți. Când actele de procedură ale unora sunt potrivnice celor făcute de ceilalți, se va ține seama de actele cele mai favorabile. Reclamanții sau pârâții care nu s-au înfățișat sau nu au îndeplinit un act de procedură în termen vor continua totuși să fie citați. Referințe în jurisprudență (36), Reviste (1), Doctrină (1)

CAPITOLUL III Alte persoane care pot lua parte la judecată Referințe în jurisprudență (1)

Secțiunea I Intervenția

Art. 49. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (289), Reviste (2), Doctrină (3)

Oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane. Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (53)

Intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său. Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (68), Doctrină (1)

Ea este în interesul uneia din părți când sprijină numai apărarea acesteia. Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (80), Doctrină (1)

Art. 50. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (63)

Cererea de intervenție în interes propriu va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată. Referințe în jurisprudență (23), Doctrină (1)

Ea se poate face numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor. Referințe în jurisprudență (21), Doctrină (1)

Cu învoirea părților, intervenția în interes propriu se poate face și în instanța de apel. Referințe în jurisprudență (9), Doctrină (1)

Art. 51. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (74), Reviste (1), Doctrină (1)

Cererea de intervenție în interesul uneia din părți se poate face chiar înaintea instanței de recurs. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 52. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (113), Reviste (1), Doctrină (1)

După ascultarea părților și a celui care intervine, instanța va hotărî asupra încuviințării în principiu a intervenției. Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (36)

Încheierea nu se poate ataca decât o dată cu fondul. Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (17), Doctrină (1)

După încuviințarea în principiu, instanța va dispune comunicarea intervenției și, în cazurile în care întâmpinarea este obligatorie, va soroci termenul în care aceasta va trebui depusă. Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (11), Doctrină (1)

Art. 53. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (16), Doctrină (1)

Cel care intervine va lua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenției; actele de procedură următoare se vor îndeplini și față de cel care intervine.

Art. 54. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (22), Doctrină (1)

În intervenția făcută în interesul uneia din părți, cel care intervine poate face orice act de procedură care nu este potrivnic interesului părții în folosul căreia intervine.

Art. 55. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (48), Doctrină (1)

Intervenția se judecă o dată cu cererea principală. Când însă judecarea cererii ar fi întârziată prin intervenția în interes propriu, instanța poate hotărî despărțirea ei spre a fi judecată deosebit. Referințe (1)

Art. 56. - Respingeri de neconstituționalitate (6), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (91), Reviste (2), Doctrină (3)

Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs. Referințe în jurisprudență (1)

Secțiunea a II-a Chemarea în judecată a altor persoane

Art. 57. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (190), Reviste (1), Doctrină (3)

Oricare din părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul. Referințe în jurisprudență (30)

Cererea făcută de pârât se depune o dată cu întâmpinarea. Când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfățișare. Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (3)

Cererea făcută de reclamant se depune cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanțe. Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (16)

Cererea va fi motivată și se va comunica atât celui chemat, cât și părții potrivnice. La exemplarul cererii destinat celui chemat se vor alătura copii de pe cererea de chemare în judecată, întâmpinare și de pe înscrisurile de la dosar. Referințe în jurisprudență (5), Doctrină (1)

Art. 58. - Referințe în jurisprudență (53), Doctrină (2)

Cel chemat în judecată dobândește calitatea de intervenient în interes propriu, iar hotărârea îi va fi opozabilă

Art. 59. - Referințe în jurisprudență (39), Doctrină (2)

În cazul prevăzut de art. 58, când pârâtul chemat în judecată pentru o datorie bănească recunoaște datoria și declară că voiește să o execute față de cel care își va stabili judecătorește dreptul, el va fi scos din judecată dacă depune suma datorată. Referințe în jurisprudență (2)

În acest caz, judecata va urma numai între partea reclamantă și cel chemat în judecată. Referințe în jurisprudență (1)

Secțiunea a III-a Chemarea în garanție

Art. 60. - Admis recurs în interesul legii (1), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (500), Reviste (3), Doctrină (2)

Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire. Referințe în jurisprudență (96)

În aceleași condiții, cel chemat în garanție poate, la rândul său, să cheme în garanție o altă persoană. Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (2)

Art. 61. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (50)

Cererea va fi făcută în condițiile de formă pentru cererea de chemare în judecată. Cererea făcută de pârât se va depune o dată cu întâmpinarea; când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfățișare. Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (27), Doctrină (1)

Cererea de chemare în garanție făcută de reclamant se poate depune, până la închiderea dezbaterilor, înaintea primei instanțe. Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (5), Doctrină (1)

Art. 62. - Referințe în jurisprudență (8), Doctrină (1)

Instanța va dispune ca cererea să fie comunicată celui chemat în garanție și, dacă întâmpinarea este obligatorie, va soroci termenul în care aceasta urmează să fie depusă de cel chemat în garanție.

Art. 63. - Referințe în jurisprudență (205), Doctrină (2)

Cererea de chemare în garanție se judecă o dată cu cererea principală. Referințe în jurisprudență (7)

Când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate deosebit. Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (13), Reviste (1)

Secțiunea a IV-a Arătarea titularului dreptului

Art. 64. - Referințe în jurisprudență (59), Reviste (2), Doctrină (2)

Pârâtul care deține un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arăta pe acela în numele căruia deține lucrul sau exercită dreptul, dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului.

Art. 65. - Referințe în jurisprudență (10), Doctrină (1)

Cererea privitoare la arătarea titularului dreptului va fi motivată și se va depune o dată cu întâmpinarea, iar, dacă aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare. Referințe în jurisprudență (2)

Cererea va fi comunicată celui arătat ca titular, împreună cu citația, copiile de pe cerere și înscrisurile de la dosar. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 66. - Referințe în jurisprudență (31), Doctrină (2)

Dacă cel arătat ca titular recunoaște susținerile pârâtului și reclamantul consimte, el va lua locul pârâtului, care va fi scos din judecată. Referințe în jurisprudență (3), Doctrină (1)

Când cel chemat nu se înfățișează sau tăgăduiește arătările pârâtului, se vor aplica dispozițiile art. 58. Referințe în jurisprudență (11)

CAPITOLUL IV Reprezentarea părților în judecată Referințe în jurisprudență (1)

Art. 67. - Referințe în jurisprudență (112), Reviste (1)

Părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (52), Reviste (1), Doctrină (2)

Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume. Referințe în jurisprudență (19)

Dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliu și nici reședință în țară, sau dacă procura este dată unui prepus, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (9)

Art. 68. - Referințe în jurisprudență (102), Reviste (2)

Procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților.*) Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (81)

Dreptul de reprezentare mai poate fi dat și prin declarație verbală, făcută în instanță și trecută în încheierea de ședință. Referințe în jurisprudență (17)

Mandatul este presupus dat pentru toate actele judecății, chiar dacă nu cuprinde nici o arătare în această privință; el poate fi însă restrâns numai la anumite acte sau pentru anumită instanță. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (16), Doctrină (1)

Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat. Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (17), Referințe (1), Referințe în jurisprudență (44), Reviste (1), Doctrină (2)

Asistarea de către avocat nu este cerută doctorilor sau licențiaților în drept când ei sunt mandatari în pricinile soțului sau rudelor până la al patrulea grad inclusiv. Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (11), Reviste (1), Doctrină (1)

De asemenea asistarea de către avocat nu este cerută la judecătorii când partea este reprezentată prin soț sau rudă până la al patrulea grad inclusiv. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (1)

*) A se vedea Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea avocaturii.

Art. 69. - Referințe în jurisprudență (35), Reviste (2)

Recunoașterile privitoare la drepturile în judecată, renunțările, cum și propunerile de tranzacție nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale. Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (30), Reviste (2), Doctrină (1)

Avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate să exercite de asemenea orice cale de atac împotriva hotărârii date; în acest caz însă, toate actele de procedură se vor îndeplini numai față de partea însăși. Referințe în jurisprudență (50), Reviste (2), Doctrină (2)

Art. 70. - Referințe în jurisprudență (14), Reviste (1)

Când dreptul de reprezentare izvorăște din lege sau dintr-o dispoziție judecătorească, asistarea reprezentantului de către un avocat nu este obligatorie. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 71. - Referințe în jurisprudență (18), Reviste (1), Doctrină (1)

Mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat și nici dacă acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuiește până la retragerea lui de către moștenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului.

Art. 72. - Referințe în jurisprudență (19), Reviste (1), Doctrină (1)

Renunțarea sau retragerea mandatului nu poate fi opusă celeilalte părți decât de la comunicare, afară numai dacă a fost făcută în ședință în prezența părții. Referințe în jurisprudență (4)

Mandatarul care renunță la împuternicire este ținut să înștiințeze atât pe cel care i-a dat mandatul cât și instanța, cu cel puțin 15 zile înainte de termenul de înfățișare sau de împlinirea termenelor căilor de atac. Referințe în jurisprudență (2)

Art. 73. - Referințe în jurisprudență (3)

Obștiile de moșneni ori răzeși și composesoratele vor fi reprezentate prin unul sau 3 mandatari aleși sau numiți din oficiu, afară dacă legile speciale nu dispun altfel.

Când toți membrii unei asemenea colectivități se învoiesc, ei numesc mandatarii prin înscris autentificat la judecătoria în circumscripția căreia se află comuna în care domiciliază majoritatea devălmașilor.

În lipsa unei asemenea învoieli, cei interesați vor cere judecătoriei competente să proceadă la desemnarea mandatarilor.

În acest caz, judecătorul va vesti pe devălmași prin notarul comunei*), să se adune de preferință într-o zi de sărbătoare, la primăria comunei prevăzute la alineatul 2, pentru a alege pe mandatari.

Vestirea, semnată de judecător, se va afișa prin îngrijirea notarului*), la ușa primăriei comunelor în cuprinsul cărora se află nemișcătoarele devălmașe cu cel puțin 15 zile înainte de ziua alegerii. În același termen, vestirea se va face și verbal în fiecare sat, prin bătăi cu toba, sunete de goarnă, sau alte mijloace de publicitate obișnuite în localitate.

Îndeplinirea acestor formalități se va constata prin procese-verbale ce vor fi înaintate notarului comunei*) unde urmează să se adune devălmașii.

La ziua sorocită, judecătorul va face strigarea celor adunați, însemnând pe o listă pe cei prezenți și partea ce fiecare dintre ei are în bunurile devălmașe.

În cazurile când se contestă drepturile vreunui devălmaș, judecătorul va putea să nu-l înscrie, dacă contestația i se va părea întemeiată; neînscrierea dreptului nu împiedică invocarea lui pe calea dreptului comun. În nici un caz judecătorul nu va amâna alegerea din cauza contestațiilor.

Judecătorul va culege declarațiile verbale ce fiecare din cei înscriși în listă va face în privința acelora pe care voiesc să-i aleagă ca mandatari. Alegerea mandatarilor se va face cu majoritatea voturilor celor prezenți, socotită atât asupra numărului celor de față, cât și asupra drepturilor devălmașe.

Dacă locuitorii nu vin sau dacă cele două majorități arătate mai sus nu se pot întruni, judecătorul va numi din oficiu pe mandatari dintre membrii colectivității.

Cele săvârșite înaintea judecătorului vor fi constatate printr-o încheiere, care va avea puterea unei procuri autentice.

Orice viciu de procedură săvârșit cu prilejul alegerii sau numirii mandatarilor va trebui propus la prima zi de înfățișare, sub pedeapsa decăderii. În caz de anulare a mandatului, instanța va dispune refacerea procedurii pentru desemnarea altor mandatari.

Mandatul dat prin alegere sau din oficiu este obligator pentru mandatar, în tot cursul judecății. Pentru motive legitime instanța va putea scuti pe mandatar de însărcinarea ce i s-a dat.

Mandatul poate fi revocat pentru incapacitate sau rea-credință.

Mandatul pentru stingerea pricinii prin tranzacție va putea fi dat numai cu majoritate de două treimi, socotite atât asupra numărului celor de față, cât și asupra drepturilor devălmașe.

Dacă sunt mai mulți mandatari, ei hotărăsc cu majoritate.

În caz de încetarea împuternicirii unui mandatar, rânduielile prevăzute mai sus vor fi urmate pentru desemnarea înlocuitorului.

*) În prezent secretarul consiliului local (art. 47 din Legea nr. 69/1991 - M.Of. nr. 238 din 28 noiembrie 1991)

CAPITOLUL V Asistența judiciară*) Referințe în jurisprudență (1)

*) A se vedea, cu privire la asistența juridică, Decretul nr. 281/1954 pentru organizarea și exercitarea avocaturii.

Art. 74. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (17)

Cel care nu e în stare să facă față cheltuielilor unei judecăți, fără a primejdui propria sa întreținere sau a familiei sale, poate cere asistență judiciară.

Art. 75. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (7)

Asistența judiciară cuprinde: Modificări (1), Referințe în jurisprudență (2)

1. Abrogat. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (3)

2. Apărarea și asistența gratuită printr-un avocat delegat de colegiul avocaților.

Asistența judiciară poate fi încuviințată oricând în cursul judecății, în totul sau numai în parte.

Art. 76. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (2)

Cererea de asistență judiciară va fi făcută în scris instanței de judecată. Respingeri de neconstituționalitate (1)

Art. 77. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (5)

Cererea trebuie să arate pricina la care se referă și starea materială a părții. Ea va fi însoțită de dovezi scrise, privitoare la veniturile și sarcinile acesteia. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 78. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (5)

Instanța va cerceta cererea, putând cere lămuriri și dovezi părților sau informații autorităților locale, apoi va dispune, fără dezbateri, prin încheiere, în camera de consiliu.

Partea potrivnică poate oricând să înfățișeze instanței dovezi cu privire la starea adevărată a celui căruia i s-a încuviințat cererea; asistența nu se suspendă în cursul noilor cercetări.

Încheierea cu privire la cererea de asistență sau prin care s-a revenit asupra asistenței încuviințate nu este supusă niciunei căi de atac. Respingeri de neconstituționalitate (7)

Art. 79. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (3), Reviste (1)

Dacă instanța constată că cererea de asistență a fost făcută cu rea-credință, prin ascunderea adevărului, ea poate, revenind asupra asistenței încuviințate, să condamne partea la o amendă egală cu sumele de plată cărora a fost scutită. Respingeri de neconstituționalitate (1)

Art. 80. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (11)

Dreptul la asistență se stinge prin moartea părții sau prin îmbunătățirea stării sale materiale. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 81. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (9)

Cheltuielile de care partea a fost scutită prin încuviințarea asistenței judiciare vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale, și vor fi urmărite potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală. Dispozitivul hotărârii se va comunica din oficiu organelor fiscale, prin îngrijirea grefierului. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (6), Reviste (1)

Avocații numiți apărători din oficiu au dreptul să ceară instanței de judecată ca onorariul lor să fie pus în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Referințe în jurisprudență (3)

TITLUL II Dispoziții generale de procedură

CAPITOLUL I Cererile

Art. 82. - Referințe în jurisprudență (144), Doctrină (2)

Orice cerere îndreptată instanțelor judecătorești trebuie să fie făcută în scris și să cuprindă arătarea instanței, numele, domiciliul sau reședința părților și ale reprezentantului, curatorului sau consiliului judiciar*), obiectul cererii și semnătura. Modificări (2), Referințe în jurisprudență (29), Reviste (1), Doctrină (1)

Cererile celor domiciliați în comunele rurale, care sunt de competența judecătoriilor, se pot face și verbal. În acest caz arătările părții pot fi trecute într-un proces-verbal, semnat de judecător, grefier și parte, care va înlocui cererea scrisă. Dacă partea nu poate semna, se va face vorbire despre aceasta în procesul-verbal. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (2)

Cererile scrise ale persoanelor care nu pot semna vor fi semnate prin punere de deget în fața președintelui instanței sau înlocuitorului său, iar în comunele rurale și în fața notarului**); cererea va fi mai întâi citită părții, făcându-se arătarea despre aceasta pe cerere.

În cazurile prevăzute de alineatele 2 și 3, se va face arătarea de chipul cum s-a stabilit identitatea părții.

*) Dispoziția privitoare la consiliul judiciar trebuie socotită implicit, prin intrarea în vigoare a Codului familiei.

**) În prezent secretarul consiliului local (art. 47 din Legea nr. 69/1991 - M.Of. nr. 238 din 28 noiembrie 1991)

Art. 83. - Referințe în jurisprudență (24)

Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată. Referințe în jurisprudență (14)

Mandatarul avocat certifică el însuși copia de pe procura sa. Referințe în jurisprudență (2)

Reprezentantul legal, curatorul sau consiliul judiciar*), va alătura copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (6)

Reprezentanții persoanelor juridice de drept privat vor arăta Monitorul Oficial în care este publicată împuternicirea lor.

*) Dispoziția privitoare la consiliul judiciar trebuie socotită implicit, prin intrarea în vigoare a Codului familiei.

Art. 84. - Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (245), Reviste (3), Doctrină (1)

Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită. Referințe în jurisprudență (2)

CAPITOLUL II Citațiile și comunicarea actelor de procedură

Art. 85. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (346), Reviste (1), Doctrină (2)

Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel. Referințe în jurisprudență (2)

Art. 86. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (54), Reviste (1)

Comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se va face din oficiu, prin poștă, prin executorul judecătoresc sau prin orice angajat al instanței respective. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (18), Reviste (1)

Art. 87. - Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (83), Doctrină (1)

Vor fi citați: Referințe în jurisprudență (6)

1. statul, județul, comuna și celelalte persoane juridice de drept public, în persoana capului autorității la contenciosul sediului central al administrației respective sau, în lipsă de contencios, la sediul administrației; Referințe în jurisprudență (9)

2. persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanții lor, la sediul principal al administrației sau la cel al sucursalei din circumscripția instanței; Modificări (1), Referințe în jurisprudență (33), Reviste (1), Doctrină (1)

3. asociațiile și societățile care nu au personalitate juridică, prin organele lor de conducere, la sediul administrației lor; Referințe în jurisprudență (2)

4. obștiile de moșneni sau de răzeși și composesoratele, prin mandatarii lor;

5. masa creditorilor falimentului prin judecătorul sindic; Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (37), Reviste (1)

6. incapabilii, prin reprezentanții lor legali. Doctrină (1)

În caz de numire a unui curator special, citarea se va face prin acest curator;

7. personalul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României, cetățenii români trimiși ca funcționari la organizații internaționale, precum și membrii lor de familie care locuiesc cu ei, aflați în străinătate, prin Ministerul Afacerilor Externe. Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (1)

Cetățenii români, alții decât cei prevăzuți în alineatul precedent, aflați în străinătate în interes de serviciu, prin organele centrale care i-au trimis sau în subordinea cărora se află cei care i-au trimis;

8. în cazul în care prin tratate sau convenții internaționale la care este parte România sau prin acte normative speciale nu se prevede o altă procedură, cei care se află în străinătate având domiciliul sau reședința cunoscută, printr-o citație trimisă cu scrisoare recomandată, recipisa de predare a scrisorii, în cuprinsul căreia se va menționa ce acte se expediază, ținând loc de dovadă. Modificări (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (10), Doctrină (1)

Dacă domiciliul sau reședința celor aflați în străinătate nu sunt cunoscute, citarea se face potrivit art. 95. Doctrină (1)

În toate cazurile, dacă cei aflați în străinătate au mandatar cunoscut în țară, va fi citat și acesta; Referințe în jurisprudență (3)

9. cei cu domiciliul sau reședința necunoscută, potrivit art. 95; Referințe în jurisprudență (2)

10. moștenitorii, până la intervenirea lor în proces, printr-un curator special, numit de instanță.*) Referințe în jurisprudență (40), Doctrină (2)

*) Numirea tutorelui și curatorului se face, potrivit art. 116, 145 și, respectiv, art. 152 din Codul familiei de către autoritatea tutelară, astfel încât instanțele sunt obligate să ceară autorității tutelare numirea acestora.

Art. 88. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (42), Doctrină (2)

Citația va cuprinde: Referințe în jurisprudență (7)

1. numărul și data emiterii, precum și numărul dosarului; Referințe în jurisprudență (1)

2. arătarea anului, lunii, zilei și orei de înfățișare; Referințe în jurisprudență (2)

3. arătarea instanței și sediul ei;

4. numele, domiciliul și calitatea celui citat; Referințe în jurisprudență (28)

5. numele și domiciliul părții potrivnice și felul pricinii; Referințe în jurisprudență (2)

6. parafa șefului instanței și semnătura grefierului.

Arătările de la punctele 2, 3, 4 și 6 sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Referințe în jurisprudență (23)

Art. 89. - Referințe în jurisprudență (74), Reviste (1)

Citația, sub pedeapsa nulității, va fi înmânată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată. În pricinile urgente, termenul poate fi și mai scurt, după aprecierea instanței. Referințe în jurisprudență (27), Doctrină (1)

Înfățișarea părții în instanță, în persoană sau prin mandatar, acoperă orice vicii de procedură. Partea este însă în drept să ceară amânarea dacă nu-i s-a înmânat citația în termen. Referințe în jurisprudență (33), Doctrină (1)

Art. 90. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (67), Doctrină (1)

Înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat. Când acesta are o așezare agricolă, comercială, industrială sau profesională în altă parte, înmânarea se poate face și la locul acestor așezări. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (47), Doctrină (1)

Înmânarea se poate face oriunde, când cel citat primește citația. Referințe în jurisprudență (10)

(Textul alin. 3 a fost abrogat prin Decretul nr. 132 din 19.VI.1952). Referințe în jurisprudență (1)

Pentru cei ce se găsesc sub arme, citația se înmânează la comandamentul superior cel mai apropiat.

Pentru cei care alcătuiesc echipajul unui vas de comerț, înmânarea se face, în lipsa unui domiciliu cunoscut, la căpitănia portului unde se găsește înregistrat vasul. Referințe în jurisprudență (1)

Pentru deținuți, înmânarea se face la administrația închisorii. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (10)

Pentru bolnavii aflați în spitale, ospicii ori sanatorii, la direcția așezământului.

Art. 91. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (34), Reviste (1)

Înmânarea citațiilor și tuturor actelor de procedură, în cazurile prevăzute de art. 87. pct. 1, 2, 3, 5 și 7, precum și în cele prevăzute de art. 90 alineatele 4, 5, 6 și 7, sau atunci când actul urmează să fie înmânat unui avocat sau notar public*) se poate face funcționarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, care va semna dovada.

*) Notariatul public care a existat în unele regiuni ale țării a fost desființat prin extinderea pe întregul teritoriu al României a Notariatului de Stat, înființat prin Decretul nr. 79 din 31 martie 1950.

Art. 92. - Referințe în jurisprudență (110), Reviste (2)

Înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (12)

Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (8)

Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (31)

Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea. Respingeri de neconstituționalitate (9), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (49), Reviste (3)

Înmânarea citației nu se poate face unui minor sub 14 ani împliniți sau unei persoane lipsită de judecată. Puterea de judecată este presupusă până la dovada contrarie.

Dispozițiile prezentului articol se aplică și la comunicarea sau notificarea oricărui alt act de procedură. Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (6)

Art. 93. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (108), Reviste (3), Doctrină (4)

În caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții. Referințe în jurisprudență (3)

Art. 94. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (19), Reviste (1)

Când comunicarea actelor de procedură nu se poate face din cauză că s-a dărâmat clădirea, a devenit de nelocuit sau din alt motiv asemănător, agentul va depune actul la grefa instanței, care va înștiința din timp partea despre această împrejurare, dispozițiile art. 95 fiind aplicabile în mod corespunzător.

Art. 95. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (105), Reviste (1), Doctrină (2)

Când reclamantul învederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului, președintele instanței va dispune citarea acestuia prin publicitate. Referințe în jurisprudență (14)

Citarea prin publicitate se face afișându-se citația la ușa instanței. Citația se publică și în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar mai răspândit, în cazurile în care președintele judecătoriei sau completul de judecată apreciază că o asemenea măsură este necesară. Referințe în jurisprudență (23), Reviste (2)

Afișarea, precum și publicarea citației în Monitorul Oficial sau într-un ziar mai răspândit se fac cu cel puțin 15 zile înainte de data fixată pentru judecată. În cazurile urgente, președintele judecătoriei sau completului de judecată va putea reduce acest termen la 5 zile. Referințe în jurisprudență (6)

Dacă pârâtul se înfățișează și dovedește că a fost citat prin publicitate cu rea-credință, toate actele de procedură ce au urmat încuviințării acestei citări vor fi anulate, iar reclamantul care a cerut citarea prin publicitate va fi condamnat la o amendă de la 5000 de lei la 15000 lei și la despăgubirea părții vătămate. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (5), Reviste (1)

Art. 96. - Referințe în jurisprudență (52), Reviste (1), Doctrină (1)

Partea prezentă în instanță, în persoană sau prin mandatar, nu poate refuza primirea actelor de procedură și a înscrisurilor care i se comunică în ședință. În acest caz, instanța poate încuviința, la cerere, un termen pentru a lua cunoștință de acte.

Art. 97. - Referințe în jurisprudență (5)

Nici un act de procedură nu se poate îndeplini în zilele de sărbătoare legală, afară de cazuri grabnice, după încuviințarea președintelui.

Art. 98. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe (2), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (360), Reviste (1), Doctrină (2)

Schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului.

Art. 99. - Referințe în jurisprudență (9)

Cei însărcinați de lege cu îndeplinirea actelor de procedură, din a căror vină s-a pricinuit amânarea judecății, vor fi condamnați de instanță, printr-o încheiere executorie, la o amendă de la 500 la 3000 lei și la despăgubirea părții vătămate.

Cel condamnat poate să prezinte instanței o petiție motivată pentru scutirea sau micșorarea amenzii ori despăgubirii.

El va fi citat de urgență, împreună cu partea vătămată, căreia i s-a încuviințat despăgubirea, în camera de consiliu și instanța va hotărî prin încheiere irevocabilă. Citarea se va face prin grefă și este scutită de timbru și taxe.

Art. 100. - Referințe în jurisprudență (83), Reviste (1)

Procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură trebuie să cuprindă: Referințe în jurisprudență (13)

1. anul, luna și ziua când a fost încheiat; Referințe în jurisprudență (6)

2. numele celui care l-a încheiat; Referințe în jurisprudență (5)

3. funcțiunea acestuia; Referințe în jurisprudență (2)

4. numele, prenumele și domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea, cu arătarea numărului, etajului, apartamentului sau camerei, dacă cel căruia i s-a făcut comunicarea locuiește într-o clădire cu mai multe etaje sau apartamente sau în hotel și dacă actul de procedură a fost înmânat la locuința sa, ori a fost afișat pe ușa acestei locuințe; Referințe în jurisprudență (24)

5. arătarea instanței de la care pornește actul de procedură și identificarea lui, iar pentru citații și a termenului de înfățișare. Referințe în jurisprudență (1)

6. arătarea înscrisurilor comunicate; Referințe în jurisprudență (2)

7. numele și calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea sau locul unde s-a făcut afișarea; Referințe în jurisprudență (12)

8. semnătura celui care a încheiat procesul-verbal. Referințe în jurisprudență (4)

Dacă cei care urmează să semneze dovada de primire sau procesul-verbal refuză sau nu pot să facă, se va face vorbire despre aceasta în cuprinsul procesului-verbal. Referințe în jurisprudență (4)

Arătările de la punctele 1, 2, 4, 5, 7 și 8 sunt prevăzute sub pedeapsa nulității. Referințe în jurisprudență (64), Doctrină (2)

Procesul-verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (40)

CAPITOLUL III Termenele Referințe în jurisprudență (12)

Art. 101. - Referințe în jurisprudență (850), Reviste (3), Doctrină (1)

Termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul. Referințe în jurisprudență (349), Reviste (1)

Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopții zilei următoare. Referințe în jurisprudență (9), Reviste (1)

Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare. Referințe în jurisprudență (267)

Termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfârșește într-o lună care nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ziua cea din urmă a lunii. Referințe în jurisprudență (6)

Termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare. Referințe în jurisprudență (166), Reviste (2)

Art. 102. - Referințe în jurisprudență (307), Reviste (1), Doctrină (1)

Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură dacă legea nu dispune altfel. Referințe în jurisprudență (53), Reviste (1), Doctrină (1)

Termenele încep să curgă și împotriva părții care a cerut comunicarea, de la data când a cerut-o. Referințe în jurisprudență (10), Reviste (2), Doctrină (1)

Art. 103. - Respingeri de neconstituționalitate (5), Jurisprudență relevantă (3), Referințe în jurisprudență (830), Reviste (4), Doctrină (1)

Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (575), Reviste (1), Doctrină (1)

În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării. Referințe în jurisprudență (100), Reviste (1), Doctrină (1)

Art. 104. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (185), Reviste (2), Doctrină (2)

Actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.

CAPITOLUL IV Nulitatea actelor de procedură

Art. 105. - Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (247), Reviste (2), Doctrină (2)

Actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule. Modificări (1), Referințe (1), Referințe în jurisprudență (82), Doctrină (2)

Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie. Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență relevantă (4), Referințe în jurisprudență (1386), Reviste (21), Doctrină (3)

Art. 106. - Referințe în jurisprudență (35), Reviste (1), Doctrină (2)

Anularea unui act de procedură atrage și nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (29)

Judecătorul va putea să dispună îndreptarea neregularităților săvârșite cu privire la actele de procedură. Referințe în jurisprudență (9), Doctrină (1)

Art. 107. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (92), Reviste (1), Doctrină (1)

Președintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității.

Art. 108. - Referințe în jurisprudență (92), Reviste (1), Doctrină (1)

Nulitățile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau de judecător în orice stare a pricinii. Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (29), Doctrină (1)

Celelalte nulități se declară numai după cererea părții care are interes să o invoce. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (32), Reviste (1)

Neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond. Referințe în jurisprudență (84), Reviste (2)

Nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (47)

TITLUL III Procedura înaintea primei instanțe

CAPITOLUL I Procedura înainte de judecată

Secțiunea I Dispoziții generale

Art. 109. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (259), Reviste (3), Doctrină (1)

Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (40), Reviste (1), Doctrină (1)

Art. 1091. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (2)

Abrogat prin Legea nr. 104/1992 - M.Of. nr. 244 din 1 octombrie 1992.

Art. 110. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (46), Reviste (1), Doctrină (1)

Cererea pentru predarea unui nemișcător, la împlinirea termenului de locațiune, poate fi făcută chiar înainte de împlinirea acestui termen. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (2)

Se poate de asemenea cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau altei prestațiuni periodice. Referințe în jurisprudență (69)

Președintele mai poate încuviința în general, înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligațiuni, ori de câte ori va socoti că cererile sunt îndreptățite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar încerca-o dacă ar aștepta împlinirea termenului. Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (10)

Art. 111. - Respingeri de neconstituționalitate (11), Referințe (1), Jurisprudență relevantă (10), Referințe în jurisprudență (997), Reviste (19), Doctrină (3), Hotărâri judecătorești

Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (2), Caută hotărâri judecătorești

Secțiunea a II-a Chemarea în judecată

Art. 112. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (1005), Reviste (3), Doctrină (5), Hotărâri judecătorești

Cererea de chemare în judecată va cuprinde: Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (35), Caută hotărâri judecătorești

1. numele, domiciliul sau reședința părților; Modificări (2), Referințe în jurisprudență (21), Doctrină (2), Caută hotărâri judecătorești

2. calitatea juridică în care părțile stau în judecată, atunci când nu stau în numele lor propriu; Modificări (2), Referințe în jurisprudență (12), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

3. obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință. Referințe în jurisprudență (107), Reviste (1), Doctrină (3), Caută hotărâri judecătorești

Pentru identificarea nemișcătoarelor se va arăta comuna și județul, strada și numărul, iar, în lipsă, vecinătățile, etajul și apartamentul, sau, când nemișcătorul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul topografic; Modificări (1), Caută hotărâri judecătorești

4. arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea; Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (48), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

5. arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Referințe în jurisprudență (40), Reviste (1), Doctrină (2), Caută hotărâri judecătorești

Când dovada se face prin înscrisuri, se vor alătura la cerere atâtea copii câți pârâți sunt, mai mult câte o copie de pe fiecare înscris, pentru instanță; copiile vor fi certificate de reclamant că sunt la fel cu originalul. Caută hotărâri judecătorești

Se va putea depune și numai o parte dintr-un înscris privitor la pricină, rămânând ca instanța să dispună, la nevoie, înfățișarea înscrisului în întregime. Referințe în jurisprudență (1), Caută hotărâri judecătorești

Dacă înscrisurile sunt scrise în limbă străină sau cu litere vechi, se vor depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte. Referințe în jurisprudență (2), Caută hotărâri judecătorești

Când reclamantul voiește să-și dovedească cererea sau vreunul din capetele cererii sale, prin interogatorul sau jurământul pârâtului, va cere înfățișarea în persoană a acestuia. Modificări (1), Caută hotărâri judecătorești

Când se va cere dovada cu martori, se va arăta numele și locuința martorilor; Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Caută hotărâri judecătorești

6. Semnătura. Referințe în jurisprudență (18), Caută hotărâri judecătorești

Art. 113. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (17)

La cererea de chemare în judecată se vor alătura atâtea copii de pe cerere câți pârâți sunt. Referințe în jurisprudență (6)

Dacă mai mulți pârâți au un singur reprezentant sau dacă pârâtul are mai multe calități juridice, se va comunica o singură copie de pe acțiune și de pe înscrisuri și se va înmâna o singură citație. Referințe în jurisprudență (3)

Art. 114. - Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (153), Reviste (1), Doctrină (3)

Președintele, îndată ce primește cererea de chemare în judecată și constată plata timbrului, a taxei de procedură și a impozitului proporțional, va soroci ziua înfățișării și va cita părțile înaintea instanței, în ședință. Președintele va putea soroci o anumită oră pentru judecarea pricinii. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (14)

Când reclamantul este de față la fixarea termenului, el ia termenul în cunoștință; președintele îi va pune în vedere lipsurile cererii de chemare în judecată, spre a le întregi înainte de comunicare. Referințe în jurisprudență (18), Doctrină (1)

Președintele va dispune în același timp să se comunice pârâtului, o dată cu citația, copii de pe cerere și înscrisuri, punându-i-se în vedere să depună la dosar întâmpinare cu cel puțin 5 zile înainte de termenul sorocit pentru judecată. Referințe în jurisprudență (16), Doctrină (1)

O dată cu sorocirea termenului, președintele va dispune, dacă s-a cerut prin cerere, citarea pârâtului la interogator sau jurământ*), sub rezerva dezbaterii la termenul de înfățișare. Sub aceeași rezervă se vor putea lua orice alte măsuri, în marginile rânduielilor pentru dovezi. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (16), Reviste (1), Doctrină (2)

Termenul se va soroci astfel ca, de la data primirii citației, pârâtul să aibă cel puțin 30 zile pentru depunerea întâmpinării, iar în pricinile urgente, cel puțin 5 zile.

Dacă pârâtul locuiește în străinătate, președintele va putea soroci un termen mai îndelungat.

*) Jurământul, ca mijloc de probă, a fost desființat prin Decretul nr. 208 din 12 august 1950.

Secțiunea a III-a Întâmpinarea

Art. 115. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (1575), Reviste (5), Doctrină (4)

Întâmpinarea va cuprinde: Referințe în jurisprudență (2)

1. excepțiile de procedură ce pârâtul ridică la cererea reclamantului; Reviste (1)

2. răspunsul la toate capetele de fapt și de drept ale cererii; Referințe în jurisprudență (4)

3. dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt din cerere; când va cere dovada cu martori, pârâtul va arăta numele și locuința lor; Referințe în jurisprudență (3)

4. Semnătura. Referințe în jurisprudență (1), Reviste (1)

Art. 116. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (33), Doctrină (1)

La întâmpinare se vor alătura atâtea copii de pe întâmpinare câți reclamanți sunt; de asemenea se va alătura același număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijină, mai mult un rând de copii pentru instanță. Referințe în jurisprudență (4)

Dacă mai mulți reclamanți au un singur reprezentant, sau un reclamant stă în judecată în mai multe calități juridice, se va depune la dosar pentru aceste părți câte o singură copie. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 117. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (16), Doctrină (1)

Când sunt mai mulți pârâți, ei pot răspunde toți împreună sau numai o parte din ei, printr-o singură întâmpinare. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 118. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (5), Referințe în jurisprudență (649), Doctrină (1)

Depunerea întâmpinării nu este obligatorie. În cazul în care nu s-a depus întâmpinare, președintele îi va pune în vedere pârâtului, la prima zi de înfățișare, să arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele sale de apărare, despre care se va face vorbire în încheierea de ședință. Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (8)

Secțiunea a IV-a Cererea reconvențională

Art. 119. - Respingeri de neconstituționalitate (5), Referințe în jurisprudență (271), Reviste (1), Doctrină (2)

Dacă pârâtul are pretenții în legătură cu cererea sau cu mijloacele de apărare ale reclamantului, el poate să facă cerere reconvențională. Modificări (2), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (20), Doctrină (2)

Cererea trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată. Referințe în jurisprudență (10)

Cererea reconvențională se depune o dată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la prima zi de înfățișare. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (21), Reviste (1), Doctrină (1)

Când reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată, cererea reconvențională se va depune cel mai târziu până la termenul ce se va încuviința pârâtului, spre acest sfârșit. Referințe în jurisprudență (5)

Art. 120. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (76), Doctrină (1)

Cererea reconvențională se judecă o dată cu cererea principală. Referințe în jurisprudență (8), Reviste (1), Doctrină (1)

Când însă numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanța o poate judeca deosebit. Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (30), Reviste (1), Doctrină (1)

Secțiunea a V-a Plângerea

Art. 1201. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (3)

Abrogat prin art. VI din Legea nr. 59 din 23 iulie 1993.

Art. 1202. - Respingeri de neconstituționalitate (1)

Abrogat prin art. VI din Legea nr. 59 din 23 iulie 1993.

CAPITOLUL II Ședințele și poliția lor

Art. 121. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (12), Doctrină (2)

Ședințele vor fi publice, afară de cazurile când legea dispune altfel. Admis recurs în interesul legii (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (14), Doctrină (2)

Instanța poate să dispună ca dezbaterile să se facă în ședință secretă, dacă dezbaterea publică ar putea vătăma ordinea sau moralitatea publică sau pe părți. În acest caz, părțile vor putea fi însoțite, în afară de apărătorii lor, de cel mult două persoane desemnate de ele. Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (4)

Hotărârea se pronunță întotdeauna în ședință publică. Admis recurs în interesul legii (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (3), Reviste (2), Doctrină (1)

Art. 122. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (2), Doctrină (1)

Președintele exercită poliția ședinței, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinii și bunei-cuviințe. Doctrină (1)

Dacă nu mai este loc în sala de ședință, președintele poate înlătura pe cei ce ar veni mai târziu sau pe cei ce depășesc numărul locurilor.

Nimeni nu poate fi lăsat să intre cu arme în sala de ședință, afară numai dacă le poartă în vederea serviciului ce îndeplinește în fața instanței. Referințe în jurisprudență (1)

Acei care iau parte la ședință sunt obligați să aibă o purtare cuviincioasă. Acel ce vorbește instanței trebuie să stea în picioare. Președintele poate încuviința excepțiuni de la această îndatorire.

Pot fi îndepărtați din sală cei nevârstnici și persoanele care s-ar înfățișa într-o ținută necuviincioasă. Modificări (1)

Președintele poate chema la ordine orice persoană care tulbură mersul dezbaterilor. Dacă această chemare rămâne fără rezultat, el poate obliga pe tulburător să părăsească sala și la nevoie va da ordin să fie scos din sală.

Președintele poate să ordone îndepărtarea tuturor persoanelor din sală, dacă altfel nu se poate păstra ordinea.

Art. 123. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (1)

Dacă dintre cei îndepărtați din sală ar fi vreuna din părți, înainte de închiderea dezbaterilor, aceasta va fi chemată în sală și, sub pedeapsa de nulitate, i se vor pune în vedere toate faptele de căpetenie petrecute în lipsa sa, precum și declarațiile celor ascultați. Modificări (1)

Dispoziția de mai sus nu se aplică în cazul când partea îndepărtată din ședință a fost asistată de un avocat, care a rămas mai departe în sală.

Art. 124. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (16), Reviste (1)

Dispozițiile de mai sus se aplică în toate locurile unde judecătorii sunt chemați să-și îndeplinească funcțiunile lor. Referințe în jurisprudență (1)

CAPITOLUL III Judecata Referințe în jurisprudență (1)

Secțiunea I Înfățișări și dezbateri

Art. 125. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (4)

Președintele va dispune să se întocmească pentru fiecare ședință o listă de pricinile sorocite să se judece în acea zi și care va fi afișată la ușa sălii de ședință cu cel puțin o oră înainte de începerea ședinței. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (1)

Pricinile declarate urgente și cele rămase în divergență se vor judeca înaintea celorlalte.

Părțile pot cere schimbarea rândului, dacă împricinații având pricini sorocite înaintea lor nu se împotrivesc. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (1)

Art. 126. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (9), Doctrină (1)

Părțile pot cere instanței, la începutul ședinței, amânarea pricinilor care nu sunt în stare de judecată, dacă aceste cereri nu provoacă dezbateri. Această amânare se poate face și de un singur judecător.

Art. 127. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (21), Doctrină (2)

Pricinile se dezbat verbal, dacă legea nu dispune altfel.

Art. 128. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (13)

Președintele deschide, suspendă și ridică ședința. Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (1)

Președintele va da cuvântul mai întâi reclamantului și în urmă pârâtului. Referințe în jurisprudență (5), Doctrină (1)

În caz de trebuință, președintele poate da cuvântul de mai multe ori, putându-l mărgini în timp de fiecare dată. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 129. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (4), Jurisprudență relevantă (3), Referințe în jurisprudență (1236), Reviste (6), Doctrină (2)

Președintele este în drept să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau întâmpinare. Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (522), Reviste (5), Doctrină (1)

El va putea ordona dovezile pe care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (50), Reviste (1), Doctrină (2)

Art. 130. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (54), Reviste (1), Doctrină (1)

Judecătorii sau părțile pot pune întrebări martorilor sau experților numai prin mijlocirea președintelui, care poate însă încuviința ca aceștia să pună întrebările direct. Referințe în jurisprudență (1)

Judecătorii sunt datori să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor; ei vor da părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor.

Ei vor hotărî numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății.

Art. 131. - Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (23), Reviste (1), Doctrină (1)

La judecătorii judecătorul, înainte de intrarea în dezbateri, va încerca împăcarea părților. Referințe în jurisprudență (4), Doctrină (1)

Dacă părțile se împacă, judecătorul va constata condițiile împăcării în cuprinsul hotărârii pe care o va da.

Art. 132. - Respingeri de neconstituționalitate (5), Jurisprudență relevantă (3), Referințe în jurisprudență (545), Reviste (3), Doctrină (3)

La prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum și pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării. Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (235), Reviste (2), Doctrină (1)

Cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță: Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (86), Reviste (1), Doctrină (1)

1. când se îndreaptă greșelile materiale din cuprinsul cererii; Referințe în jurisprudență (9)

2. când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii; Referințe în jurisprudență (68), Doctrină (1)

3. când cere valoarea obiectului pierdut sau pierit; Referințe în jurisprudență (7), Doctrină (1)

4. când înlocuiește cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotrivă, în cazul în care cererea în constatare poate fi primită. Referințe în jurisprudență (15)

Reclamantul va putea cere un termen pentru a depune întâmpinare la cererea reconvențională și a propune dovezile în apărare. Referințe în jurisprudență (5)

Art. 133. - Respingeri de neconstituționalitate (5), Referințe în jurisprudență (178), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă. Referințe în jurisprudență (171), Doctrină (2), Caută hotărâri judecătorești

Lipsa semnăturii se poate totuși împlini în tot cursul judecării. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar când este prezent în instanță, în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea. Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (113), Reviste (2), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Art. 134. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (183), Reviste (2), Doctrină (2)

Este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 135. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (41), Reviste (1), Doctrină (1)

Cererea reconvențională și introducerea unei alte persoane în judecată, care nu se vor fi făcut înăuntrul termenului prevăzut de lege, se vor judeca deosebit, afară de cazul când amândouă părțile consimt să se judece împreună. Referințe în jurisprudență (3)

Art. 136. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe (1), Referințe în jurisprudență (62), Reviste (1)

Excepțiile de procedură care nu au fost propuse în condițiile art. 115 și 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul judecății, afară de cele de ordine publică. Referințe în jurisprudență (3)

Art. 137. - Respingeri de neconstituționalitate (13), Jurisprudență relevantă (3), Referințe în jurisprudență (3275), Reviste (8), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (2483), Reviste (8), Doctrină (2), Caută hotărâri judecătorești

Excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii. Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (226), Reviste (3), Caută hotărâri judecătorești

Art. 138. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (94), Doctrină (1)

Dovezile care nu au fost cerute în condițiile art. 112, 115 și 132 nu vor putea fi invocate în cursul instanței, afară de cazurile: Referințe în jurisprudență (23)

1. (textul pct. 1 a fost abrogat prin Decretul nr. 208 din 12.VIII.1950);

2. când nevoia dovezii ar reieși din dezbateri și partea nu o putea prevedea; Referințe în jurisprudență (8), Doctrină (1)

3. când administrarea dovezii nu pricinuiește amânarea judecății; Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (4), Doctrină (1)

4. când dovada nu a fost cerută în condițiile articolelor mai sus-arătate din pricina neștiinței și lipsei de pregătire a părții. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (4), Doctrină (1)

În cazul amânării, partea este obligată, sub pedeapsa decăderii, să depună, cu cel puțin 5 zile înainte de termenul sorocit pentru judecată, copii certificate de pe înscrisurile invocate. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (8), Reviste (1)

Art. 139. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (33), Doctrină (1)

Partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la ședință originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ține seama de înscris. Referințe în jurisprudență (23)

Dacă partea potrivnică nu poate să-și dea seama de exactitatea copiei față cu originalul înfățișat în ședință, judecătorul va putea acorda un termen scurt, obligând partea să depună originalul în păstrarea grefei. Referințe în jurisprudență (2)

Art. 140. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (2)

Înscrisurile depuse de părți rămân dobândite judecății și nu se mai pot retrage fără învoirea părții potrivnice.

Înscrisurile depuse în original nu vor putea fi retrase decât după ce se vor lăsa copii legalizate de grefa instanței, la care s-a făcut depunerea. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 141. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (5), Doctrină (1)

Când se tăgăduiește exactitatea traducerii în limba română sau a scrierii cu litere latine, făcută de parte, instanța poate dispune ca traducerea sau scrierea cu litere latine să se facă de un traducător autorizat sau, în lipsă, de o persoană de încredere, în care caz se vor aplica dispozițiile privitoare la experți. Referințe în jurisprudență (1)

Pârâtul va face această cerere prin întâmpinare, iar reclamantul la primul termen de înfățișare.

Art. 142. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (12), Doctrină (2)

Dacă partea sau martorul nu cunoaște limba română, se va folosi un traducător autorizat*) sau, în lipsă, o persoană de încredere, în care caz se vor aplica dispozițiile privitoare la experți. Referințe în jurisprudență (4)

Judecătorul poate îndeplini funcția de traducător fără a depune jurământ. Referințe în jurisprudență (5)

*) Potrivit art. 127 din Constituția României: "Procedura judiciară se desfășoară în limba română. Cetățenii aparținând minorităților naționale precum și persoanele care nu înțeleg sau nu vorbesc limba română au drepul de a lua cunoștință de toate actele și lucrările dosarului, de a vorbi în instanță și de a pune concluzii, prin intepret; În procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit".

A se vedea în același sens, art. 6 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească (M. Of. nr. 197 din 13 august 1992).

Art. 143. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (2)

Când cel ce urmează a fi ascultat este mut sau surd și nu poate fi înțeles, va fi pus să scrie răspunsul. Dacă nu știe să scrie, se va folosi un tălmaci, aplicându-se dispozițiile privitoare la experți. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (3)

Art. 144. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (7)

Când cel obligat să semneze declarațiile făcute nu vrea sau nu poate să semneze, se va face arătarea în actul de procedură.

Art. 1441. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (7)

În cazurile în care potrivit prevederilor Codului familiei, instanța de judecată urmează a asculta un copil minor, ascultarea se va face în camera de consiliu. Dacă, față de împrejurările cauzei, instanța găsește potrivit, ea va asculta copilul minor fără ca părțile sau alte persoane să fie de față.

Art. 145. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (3)

Dezbaterile în continuare vor fi sorocite în ședințe deosebite, chiar în afara orelor statornicite pentru judecarea pricinilor. Modificări (1)

Art. 146. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (208), Doctrină (1)

Părțile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susținerilor lor verbale. Părțile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără să fie obligate. Ele vor fi înregistrate. Referințe în jurisprudență (28)

Art. 147. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (46), Doctrină (2)

Dezbaterile urmate în ședință se vor trece în încheierea de ședință, care va fi semnată de judecători și de grefier.

Art. 148. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (12)

La cerere, grefa va elibera copii de pe încheierea de ședință, de pe hotărâre sau dispozitiv sau de pe celelalte înscrisuri aflate la dosar.

Copiile de pe încheieri, dispozitiv sau hotărâri se vor putea elibera numai după ce acestea au fost semnate de toți judecătorii, sub pedeapsa pentru grefieri de a fi urmăriți ca falsificatori. Referințe în jurisprudență (1)

În cazul când dezbaterile s-au urmat în ședință secretă, alte persoane decât părțile nu pot dobândi copii de pe încheieri, expertize sau declarații de martori decât cu încuviințarea președintelui.

Art. 149. - Respingeri de neconstituționalitate (7), Referințe în jurisprudență (12)

Instanța va încuviința stenografierea dezbaterilor, în total sau în parte, la cererea părții. În acest caz se vor aplica dispozițiile privitoare la experți. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 150. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (3298), Doctrină (1)

Când instanța se va socoti lămurită, președintele va declara dezbaterile închise.

Art. 151. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (74), Doctrină (1)

Pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanța găsește necesare noi lămuriri.

Art. 152. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (16)

Dacă, la orice termen sorocit pentru judecată, se înfățișează numai una din părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții, se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate, putând primi excepțiile și apărările părții care lipsește. Modificări (1)

Art. 153. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (41)

Partea care a fost prezentă la înfățișare, ea însăși sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul instanței, fiind presupusă că cunoaște termenele următoare. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (30), Doctrină (1)

Această dispoziție nu se aplică: Referințe în jurisprudență (17)

1. în cazul redeschiderii judecății după ce a fost suspendată sau amânată fără termen; Referințe în jurisprudență (2)

2. în cazul sorocirii unui termen pentru chemarea la interogator sau jurământ*);

3. în cazul când pricina se repune pe rol. Referințe în jurisprudență (4)

Termenul luat în cunoștință sau pentru care au fost trimise citațiile nu poate fi preschimbat, decât după citarea părților și pentru motive temeinice. Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (20)

Cererea se judecă în camera de consiliu.

*) Jurământul, ca mijloc de probă, a fost desființat prin Decretul nr. 208 din 12 august 1950.

Art. 154. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (2)

Partea care în orice chip a pricinuit amânarea judecății va fi obligată, la cererea părții potrivnice, să-i plătească o despăgubire pentru paguba pricinuită prin amânare.

Instanța hotărăște, după ascultarea părților, printr-o încheiere irevocabilă.

Despăgubirea nu se înapoiază, chiar dacă partea care a dobândit-o cade în pretențiile sale. Referințe în jurisprudență (1)

Dacă încheierea nu a fost executată în timpul judecății, partea va putea cere ca despăgubirea să fie ținută în seamă la pronunțarea hotărârii.

Art. 155. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (89), Reviste (1), Doctrină (1)

Amânarea judecății în temeiul învoielii părților nu se poate încuviința decât o singură dată în cursul instanței. Referințe în jurisprudență (11), Doctrină (2)

După o asemenea amânare, judecata, dacă părțile nu stăruiesc, va fi suspendată și nu va fi redeschisă decât după plata sumelor prevăzute de legea timbrului pentru redeschiderea pricinilor. Referințe în jurisprudență (2)

Instanța este obligată să cerceteze dacă amânarea cerută de amândouă părțile pentru un motiv anumit nu tinde la o amânare prin învoiala părților; este socotită ca atare cererea de amânare la care cealaltă parte s-ar putea împotrivi.

Art. 156. - Respingeri de neconstituționalitate (13), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (274), Reviste (1), Doctrină (2)

Instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată. Respingeri de neconstituționalitate (6), Referințe în jurisprudență (137), Doctrină (3)

Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise. Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (108), Doctrină (1)

Art. 157. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (2), Doctrină (1)

Pricinile în care procedura este îndeplinită și care nu se pot judeca din lipsă de timp vor fi amânate, la cererea uneia din părți, la un termen scurt pentru când părțile nu se vor mai cita. Aceste pricini vor fi judecate cu precădere.

Secțiunea a II-a Excepțiile de procedură și excepția puterii de lucru judecat

Art. 158. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (787), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (275), Caută hotărâri judecătorești

Dacă instanța se declară competentă, va trece la judecarea pricinii, cel nemulțumit putând să facă, potrivit legii, apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului. Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (27), Doctrină (2), Caută hotărâri judecătorești

Dacă instanța se declară necompetentă, ea va trimite dosarul instanței competente, sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent, de îndată ce hotărârea a devenit irevocabilă. Termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la pronunțare. Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (23), Referințe (2), Referințe în jurisprudență (493), Reviste (3), Doctrină (2), Caută hotărâri judecătorești

Trimiterea dosarului, după caz, instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent, nu este împiedicată de exercitarea căii de atac de către partea care a obținut declararea necompetenței. Referințe în jurisprudență (2), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței. Referințe în jurisprudență (4), Caută hotărâri judecătorești

Art. 159. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (6), Referințe (1), Referințe în jurisprudență (289), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Necompetența este de ordine publică: Referințe în jurisprudență (27), Reviste (1), Caută hotărâri judecătorești

1. când pricina nu este de competența instanțelor judecătorești; Referințe în jurisprudență (22), Caută hotărâri judecătorești

2. când pricina este de competența unei instanțe de alt grad; Referințe în jurisprudență (276), Caută hotărâri judecătorești

3. când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. Referințe în jurisprudență (149), Reviste (1), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Art. 160. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (19), Doctrină (2), Hotărâri judecătorești

În cazul declarării necompetenței, dovezile administrate în instanța necompetentă rămân câștigate judecății și instanța competentă nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice. Caută hotărâri judecătorești

Art. 161. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (181), Reviste (1), Doctrină (1)

Când instanța constată lipsa capacității de exercițiu al drepturilor procedurale a părții sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri. Referințe în jurisprudență (62), Reviste (1)

Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea. Referințe în jurisprudență (69)

Art. 162. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (31), Reviste (1), Doctrină (1)

Excepțiile de procedură de ordine publică pot fi ridicate înaintea instanței de recurs numai când nu este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 163. - Respingeri de neconstituționalitate (8), Referințe în jurisprudență (173), Reviste (2), Doctrină (2)

Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe. Referințe în jurisprudență (52), Reviste (1), Doctrină (2)

Această excepție se va putea ridica de părți sau de judecător în orice stare a pricinii în fața instanțelor de fond. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (3)

Dacă excepția este primită, dosarul se va trimite instanței care a fost mai întâi investită, iar în cazul când pricinile se află în judecata unor instanțe de grade deosebite, la instanța cu grad mai înalt. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (10)

Art. 164. - Respingeri de neconstituționalitate (37), Referințe în jurisprudență (301), Doctrină (3)

Părțile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiași instanțe sau instanțe deosebite, de același grad, în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între dânsele o strânsă legătură. Referințe în jurisprudență (38), Doctrină (1)

Întrunirea poate fi făcută de judecător chiar dacă părțile nu au cerut-o. Referințe în jurisprudență (12)

Dosarul va fi trimis instanței mai întâi învestită, afară numai dacă amândouă părțile cer trimiterea lui la una din celelalte instanțe. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (14)

Când una din pricini este de competența unei instanțe, și părțile nu o pot înlătura, întrunirea se va face la acea instanță. Referințe în jurisprudență (3)

Art. 165. - Respingeri de neconstituționalitate (7), Referințe în jurisprudență (186), Reviste (2), Doctrină (1)

În orice stare a judecății se pot despărți pricinile întrunite, dacă instanța socotește că numai una din ele este în stare de a fi judecată.

Art. 166. - Respingeri de neconstituționalitate (5), Jurisprudență relevantă (4), Referințe în jurisprudență (408), Reviste (10), Doctrină (2)

Excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.

SECȚIUNEA a III-a Administrarea dovezilor

§1. Dispoziții generale

Art. 167. - Respingeri de neconstituționalitate (7), Referințe în jurisprudență (911), Reviste (2), Doctrină (2)

Dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere. Respingeri de neconstituționalitate (13), Referințe în jurisprudență (368), Reviste (1), Doctrină (1)

Ele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului. Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (9), Doctrină (1)

Dovada și dovada contrarie vor fi administrate pe cât cu putință în același timp. Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (1)

Când dovada cu martori a fost încuviințată în condițiile art. 138, dovada contrară va fi cerută sub pedeapsa decăderii în aceeași ședință, dacă amândouă părțile sunt de față. Respingeri de neconstituționalitate (3), Doctrină (1)

Partea lipsă la încuviințarea dovezii este obligată să ceară dovada contrarie la ședința următoare, iar în caz de împiedicare, la prima zi când se înfățișează. Referințe în jurisprudență (3)

Art. 168. - Respingeri de neconstituționalitate (7), Referințe în jurisprudență (35)

Încheierea prin care se încuviințează dovezile va arăta faptele ce vor trebui dovedite, precum și mijloacele de dovadă încuviințate pentru dovedirea lor. Referințe în jurisprudență (7)

Administrarea dovezilor se va face în ordinea statornicită de instanță. Referințe în jurisprudență (3)

Când o parte renunță la dovezile ce a propus, cealaltă parte poate să și le însușească. Referințe în jurisprudență (2), Doctrină (1)

Art. 169. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (31), Reviste (1), Hotărâri judecătorești

Administrarea dovezilor se face în fața instanței de judecată. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (13), Caută hotărâri judecătorești

(Alineatele 2 și 3 au fost abrogate prin Decretul nr. 38 din 16.II.1969) Caută hotărâri judecătorești

Când administrarea dovezilor urmează să se facă în altă localitate, ea se va îndeplini, prin delegație, de către o instanță de același grad sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu există o instanță de același grad. Dacă felul dovezii îngăduie și părțile se învoiesc, instanța care administrează dovada poate fi scutită de citarea părților. Hotărâri judecătorești

Art. 170. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (22)

Când s-a încuviințat o cercetare locală, expertiză sau dovadă cu martori, partea care a propus-o este obligată ca, în termen de 5 zile de la încuviințare, să depună suma statornicită de instanță pentru cheltuielile de cercetare, drumul și despăgubirea martorilor sau plata expertului; recipisa se va depune la grefa instanței. Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (9), Reviste (1), Doctrină (1)

Când s-au încuviințat părților dovezi potrivit dispozițiilor art. 138 pct. 2 și 4, termenul de mai sus poate fi prelungit până la 15 zile.

Neîndeplinirea acestor obligații atrage decăderea, pentru acea instanță, din dovada încuviințată. Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (30), Doctrină (1)

Depunerea sumei se va putea însă face și după împlinirea termenului, dacă prin aceasta nu se amână judecata.

Art. 171. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (12), Doctrină (1)

Partea decăzută din dreptul de a administra o dovadă va putea totuși să se apere, discutând în fapt, și în drept temeinicia susținerilor și a dovezilor părții potrivnice.

§2. Dovada cu înscrisuri

Art. 172. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (91), Reviste (1), Doctrină (2)

Când partea învederează că partea potrivnică deține un înscris privitor la pricină, instanța poate ordona înfățișarea lui. Referințe în jurisprudență (10), Reviste (1)

Cererea de înfățișare nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părților sau dacă însăși partea potrivnică s-a referit în judecată la înscris ori dacă, după lege, ea este obligată să înfățișeze înscrisul. Referințe în jurisprudență (3), Reviste (1)

Art. 173. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (6)

Instanța va respinge cererea de înfățișare a înscrisului, în întregime sau în parte, în cazurile: Referințe în jurisprudență (1)

1. când cuprinsul înscrisului privește chestiuni cu totul personale;

2. când înfățișarea înscrisului ar încălca îndatorirea de a păstra secretul; Referințe în jurisprudență (2)

3. când înfățișarea ar atrage urmărirea penală împotriva părții sau a unei alte persoane, ori ar expune-o disprețului public.

Art. 174. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (43), Doctrină (1)

Dacă partea refuză să răspundă la interogatoriul ce s-a propus în dovedirea deținerii sau existenței înscrisului, dacă reiese din dovezile administrate că l-a ascuns sau l-a distrus sau dacă, după ce s-a dovedit deținerea înscrisului, nu-l înfățișează la cererea instanței, aceasta va putea socoti ca dovedite pretențiile părții care a cerut înfățișarea, cu privire la cuprinsul acelui înscris.

Art. 175. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (29)

Dacă înscrisul se găsește în păstrarea unei autorități, instanța va lua măsuri pentru aducerea lui, putând pronunța împotriva șefului autorității, în caz de refuz neîntemeiat, despăgubiri pentru fiecare zi de întârziere. Referințe în jurisprudență (4)

Dacă înscrisul este deținut de o altă persoană, aceasta va putea fi citată ca martor, punându-i-se în vedere să aducă înscrisul în instanță, sub pedeapsa plății de despăgubiri pentru fiecare zi de întârziere. Aceasta este îndreptățită să refuze aducerea înscrisului în cazurile prevăzute de art. 173.

Înfățișarea și aducerea înscrisului se fac pe cheltuiala părții care a cerut dovada; suma de plată va fi statornicită prin încheiere irevocabilă.

Art. 176. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (7), Reviste (1), Doctrină (1)

Instanța nu va putea cere trimiterea cărților funciare și a planurilor, a registrelor autorităților, precum și a înscrisurilor originale depuse la instanțe sau notari publici*). Referințe în jurisprudență (1)

Cercetarea acestor înscrisuri se va face, cu citarea părților, de un magistrat delegat sau, dacă înscrisul se găsește în altă localitate, prin delegație, de către instanța respectivă. Referințe în jurisprudență (2)

*) Notariatul public care a existat în unele regiuni ale țării a fost desființat prin extinderea pe întregul teritoriu al României a Notariatului de Stat, înființat prin Decretul nr. 79 din 31 martie 1950.

§3. Verificarea de scripte

Art. 177. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (53), Doctrină (2)

Acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura. Referințe în jurisprudență (12)

Moștenitorii sau urmașii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura acestuia. Referințe în jurisprudență (3)

Art. 178. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (23), Reviste (1)

Când una din părți declară că nu recunoaște fie scrisul, fie semnătura, instanța va păși la verificarea înscrisului. Referințe în jurisprudență (3)

Spre acest sfârșit, președintele instanței va obliga pe cel căruia i se atribuie scrierea sau semnătura să scrie și să semneze sub dictarea sa, părți din înscris. Referințe în jurisprudență (1)

Refuzul de a scrie va putea fi socotit ca o recunoaștere a scrisului.

Art. 179. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (25), Reviste (1), Doctrină (2)

Dacă instanța, după verificarea înscrisului cu scrisul sau semnătura făcută în fața ei sau cu alte înscrisuri, nu este lămurită, va dispune ca verificarea să se facă prin expert, obligând părțile să depună de îndată înscrisuri pentru verificare. Referințe în jurisprudență (3)

Se primesc ca atare:

1. înscrisurile autentice; Referințe în jurisprudență (1)

2. înscrisurile private, netăgăduite de părți; Referințe în jurisprudență (1)

3. partea din înscris netăgăduită;

4. scrisul sau semnătura făcută înaintea instanței.

Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de președinte, grefier și părți.

Părțile iau cunoștință de înscrisuri în ședință.

Art. 180. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (58), Reviste (1), Doctrină (1)

Dacă una din părți declară că scrisul sau semnătura este falsă și cealaltă parte nu este de față, instanța va dispune înfățișarea părților în persoană, la alt termen, când partea care a invocat înscrisul va arăta mijloacele sale de apărare și va depune înscrisul pentru verificare. Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (3)

Părțile pot fi reprezentate și prin mandatari cu procură specială, dacă dovedesc o împiedicare bine întemeiată. Referințe în jurisprudență (3)

Art. 181. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (43)

Președintele va constata, prin proces-verbal, starea materială a înscrisului defăimat, dacă există pe el ștersături, adăugiri sau îndreptări, apoi îl va semna, spre neschimbare și-l va încredința grefei, după ce va fi semnat de grefier și de părți. Referințe în jurisprudență (1)

Dacă părțile nu vor sau nu pot să semneze, se va face arătare în procesul-verbal.

Art. 182. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (8)

La ziua sorocită, președintele întreabă partea care a înfățișat înscrisul dacă înțelege să se folosească de el. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (1)

Dacă partea lipsește, nu voiește să răspundă sau declară că nu se mai folosește de înscris, acesta va fi înlăturat. Referințe în jurisprudență (10)

Dacă partea care a defăimat înscrisul ca fals lipsește sau nu voiește să răspundă sau nu stăruie în declarație, înscrisul va fi socotit ca recunoscut. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 183. - Respingeri de neconstituționalitate (13), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (73), Doctrină (1)

Dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanța poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 184. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Admis recurs în interesul legii (1), Jurisprudență relevantă (3), Referințe în jurisprudență (111), Reviste (1), Doctrină (1)

Când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă. Respingeri de neconstituționalitate (1)

Art. 185. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (6), Reviste (1)

Cel care a cerut o verificare de scripte va putea fi condamnat la o amendă de 3000 până la 10000 lei și la despăgubiri, dacă se dovedește că înscrisul a fost scris de el.

§4. Dovada cu martori

Art. 186. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (34), Reviste (1)

Când instanța a încuviințat dovada cu martori, ea va dispune ascultarea acelora care au fost propuși prin cerere și întâmpinare. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (8)

În cazurile prevăzute de art. 138 pct. 2 și 4, lista martorilor se va depune, sub pedeapsa decăderii, în termen de 5 zile de la încuviințare. Referințe în jurisprudență (8), Doctrină (1)

Înlocuirea martorilor nu se va încuviința decât în caz de moarte, dispariție sau motive bine întemeiate, în care caz, lista se va depune în termenul și sub pedeapsa mai sus-arătate. Referințe în jurisprudență (11), Doctrină (1)

Decăderea din dovada cu martori pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 170 se acoperă dacă aceștia se înfățișează la termenul sorocit pentru ascultarea lor. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (4)

Art. 187. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (2)

Instanța va putea mărgini numărul martorilor propuși.

Art. 188. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (9)

Împotriva martorului care lipsește la prima citare, instanța va da mandat de aducere, putând aplica, prin încheiere executorie, și o amendă de la 500 la 3000 lei; amenda se va putea ridica pentru motive temeinice. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (2)

În pricinile urgente, se poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen. Referințe în jurisprudență (1)

Dacă, după mandatul de aducere, martorul nu se înfățișează, instanța va putea păși la judecată. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (22)

Instanța poate încuviința ascultarea martorului la locuința sa, când acesta este împiedicat de a veni în instanță.

Art. 189. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (21), Doctrină (1)

Nu pot fi ascultați ca martori: Referințe în jurisprudență (10), Doctrină (1)

1. rudele și afinii până la gradul al treilea inclusiv; Respingeri de neconstituționalitate (6), Referințe în jurisprudență (2)

2. soțul, chiar despărțit; Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (1)

3. interzișii și cei declarați de lege incapabili de a mărturisi;

4. cei condamnați pentru jurământ sau mărturie mincinoasă.

Art. 190. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (12), Doctrină (1)

În pricinile privitoare la starea civilă sau despărțenie se vor putea asculta rudele și afinii mai sus-arătați, în afară de descendenți. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (1)

Art. 191. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (4), Doctrină (1)

Sunt scutiți de a fi martori: Referințe în jurisprudență (3)

1. slujitorii cultelor, medicii, moașele, farmaciștii, avocații, notarii publici*) și orice alți muncitori pe care legea îi obligă să păstreze secretul cu privire la faptele încredințate lor în exercițiul îndeletnicirii; Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (1)

2. funcționarii publici și foștii funcționari publici, asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoștință în această calitate;

3. cei care prin răspunsurile lor s-ar expune ei înșiși sau ar expune pe vreuna din persoanele arătate în art. 189 la punctele 1 și 2 la o pedeapsă penală sau la disprețul public; în aceste cazuri, motivul de scutire va fi dovedit prin jurământ**). Modificări (1)

Persoanele arătate la punctele 1 și 2, în afară de slujitorii cultelor, vor fi obligați să depună dacă au fost dezlegate de îndatorirea păstrării secretului de cel interesat sau autoritatea interesată la păstrarea lui.

Referințe în jurisprudență (1)

*) Notariatul public care a existat în unele regiuni ale țării a fost desființat prin extinderea pe întregul teritoriu al României a Notariatului de Stat, înființat prin Decretul nr. 79 din 31 martie 1950.

**) Jurământul, ca mijloc de probă, a fost desființat prin Decretul nr. 208 din 12 august 1950.

Art. 192. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (38), Doctrină (1)

Președintele, înainte de a lua mărturia, va cere martorilor să arate: Referințe în jurisprudență (1)

1. numele, îndeletnicirea, locuința și vârsta; Referințe în jurisprudență (1)

2. dacă este rudă sau afin cu una din părți și în ce grad;

3. dacă se află în serviciul uneia din părți;

4. dacă este în judecată, în dușmănie sau în legături de interes cu vreuna din părți. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 193. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (41)

Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: "Jur că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu. Așa să-mi ajute Dumnezeu!" Referințe în jurisprudență (11), Doctrină (1)

În timpul depunerii jurământului, martorul ține mâna pe cruce sau pe biblie. Reviste (1)

Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinței religioase a martorului. Doctrină (1)

Martorului de altă religie decât cea creștină nu îi sunt aplicabile prevederile alin. 2.

Martorul fără confesiune va depune următorul jurământ: "Jur pe onoare și conștiință că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu." Doctrină (1)

Martorii care din motive de conștiință sau confesiune nu depun jurământul vor rosti în fața instanței următoarea formulă: "Mă oblig că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu." Referințe în jurisprudență (21)

Situațiile la care se referă alin. 3, 4, 5 și 6 se rețin de organul judiciar pe baza afirmațiilor făcute de martor. Referințe în jurisprudență (1)

După depunerea jurământului, președintele va pune în vedere martorului că, dacă nu va spune adevărul, săvârșește infracțiunea de mărturie mincinoasă. Referințe în jurisprudență (2)

Despre toate acestea se face mențiune în declarația scrisă.

Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământ; i se atrage însă atenția să spună adevărul. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 194. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (6)

Martorul care fără motiv întemeiat refuză să depună mărturia va fi sancționat, prin încheiere executorie, cu amendă de la 1000 la 5000 lei, putând fi obligat și la despăgubiri față de partea vătămată.

Art. 195. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (3)

Copilul mai mic de 14 ani și persoanele care din pricina debilității mintale sau în mod vremelnic sunt lipsite de discernământ, pot fi ascultate, însă la aprecierea depoziției, instanța va ține seama de situația specială a martorului. Referințe în jurisprudență (5)

Art. 196. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (25)

Fiecare martor va fi ascultat deosebit, cei neascultați neputând fi de față.

Ordinea ascultării martorilor va fi statornicită de președinte, ținând seama și de cererea părților.

După ascultare, martorul rămâne în sala de ședință până la sfârșitul cercetării, afară numai dacă instanța hotărăște altfel. Martorul nu are voie să citească un răspuns scris de mai înainte; el se poate folosi însă de însemnări cu încuviințarea președintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri. Doctrină (1)

Art. 197. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (2)

Martorii pot fi din nou întrebați, dacă instanța găsește de cuviință.

Martorii ale căror arătări nu se potrivesc vor fi din nou întrebați, fiind puși față. Referințe în jurisprudență (1)

Dacă instanța găsește că întrebarea pusă de parte nu poate să ducă la dezlegarea pricinii, este jignitoare sau tinde să dovedească un fapt a cărui dovedire e oprită de lege, nu o va încuviința. Instanța, la cererea părții, va trece în încheierea de ședință atât întrebarea cât și motivul pentru care s-a înlăturat. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 198. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (23)

Mărturia se va scrie de grefier, după dictarea președintelui sau a judecătorului delegat, și va fi semnată pe fiecare pagină și la sfârșitul ei de judecător, grefier și de martor, după ce acesta a luat cunoștință de cuprins. Dacă martorul nu voiește sau nu poate să semneze, se face vorbire despre aceasta.

Orice adăugiri, ștersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviințate și semnate de judecător, de grefier și martor, sub pedeapsă de a nu fi ținute în seamă.

Locurile nescrise din declarație trebuie împlinite cu linii, astfel încât să nu se poată adăuga nimic.

Art. 199. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (3)

Dacă din cercetare reies bănuieli puternice de mărturie mincinoasă sau de mituire de martor, instanța va încheia proces-verbal și va trimite pe martor în fața autorităților penale.

Art. 200. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (5), Reviste (1)

Martorul poate cere să i se plătească cheltuielile de drum și să fie despăgubit după starea sau îndeletnicirea sa și potrivit cu depărtarea domiciliului și timpul pierdut. Referințe în jurisprudență (1)

Încheierea instanței sau a judecătorului delegat este executorie. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (1)

§5. Expertiza

Art. 201. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (166), Reviste (6), Doctrină (1)

Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța socotește de cuviință să cunoască părerea unor specialiști, va numi unul sau trei experți, statornicind punctele asupra cărora ei urmează să se pronunțe. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (43), Doctrină (2)

Art. 202. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (16), Reviste (2), Doctrină (1)

Experții se vor numi de către instanță, dacă părțile nu se învoiesc asupra numirii lor. Încheierea de numire va statornici și plata cuvenită experților. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (4), Doctrină (1)

Art. 203. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (1)

Nu vor fi numiți experți:

1. minorii și interzișii;

2. faliții;

3. cei condamnați pentru crimă sau pentru delict de fals, furt, înșelăciune, abuz de încredere, mărturii mincinoase, infracțiuni contra bunelor moravuri, vagabondaj, abuz de putere, speculă ilicită, sabotaj economic, dare sau luare de mită, trafic de influență, delapidare, rupere de sigilii, sustragere, delicte contra siguranței interioare și exterioare a statului, calomnie sau denunțare calomnioasă.

Art. 204. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (11), Doctrină (1)

Experții se pot recuza pentru aceleași motive ca și judecătorii. Referințe în jurisprudență (5), Doctrină (1)

Recuzarea trebuie să fie cerută în termen de 5 zile de la numirea expertului, dacă motivul ei există la această dată; în celelalte cazuri termenul va curge de la data când s-a ivit motivul de recuzare. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (4)

Recuzările se judecă în ședință publică, cu citarea părților și a expertului. Referințe în jurisprudență (2)

Art. 205. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (18)

Dispozițiile privitoare la citare, aducerea cu mandat și sancționarea martorilor care lipsesc sunt deopotrivă aplicabile experților. Referințe în jurisprudență (5)

Dacă expertul nu se înfățișează, instanța poate dispune înlocuirea lui.

Expertul care refuză, fără motiv întemeiat, să îndeplinească sarcina care i s-a încredințat, va fi sancționat, prin încheiere executorie, cu amendă de la 1000 la 5000 lei și obligat la despăgubiri față de partea vătămată.

Art. 206. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (7)

Abrogat prin Decretul nr. 38/1959. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 207. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (2)

Dacă experții pot să-și dea de îndată părerea, vor fi ascultați chiar în ședință, iar părerea lor se va trece într-un proces-verbal, întocmit potrivit art. 198. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 208. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (81)

Dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților prin carte poștală recomandată, cu dovada de primire, arătând zilele și orele când începe și continuă lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (61), Reviste (2)

Părțile sunt obligate să dea expertului orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (6), Reviste (1)

Art. 209. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (25), Doctrină (1)

Expertul numit este dator să-și depună lucrarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul sorocit pentru judecată. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (5)

Nedepunerea lucrării în termen va fi sancționată cu amendă de la 500 la 3000 lei. Referințe în jurisprudență (1)

Încheierea de condamnare este executorie. Amenda nu se va putea ridica decât pentru motive întemeiate.

Art. 210. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (9)

Când sunt mai mulți experți cu păreri deosebite lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia.

Art. 211. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (23)

Experții sunt datori să se înfățișeze înaintea instanței spre a da deslușiri ori de câte ori li se va cere, în care caz au dreptul la despăgubiri ce se vor statornici prin încheiere executorie. Când nu se înfățișează, li se va aplica amenda prevăzută la art. 205. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 212. - Respingeri de neconstituționalitate (5), Referințe în jurisprudență (93)

Dacă instanța nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză. Referințe în jurisprudență (24)

Expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (68)

Art. 213. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (8)

Experții care vor cere sau vor primi mai mult decât plata statornicită se vor pedepsi pentru luare de mită.

La cererea experților, ținându-se seama de lucrare, instanța le va putea mări plata cuvenită prin încheiere executorie dată cu citarea părților. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (14), Reviste (1), Doctrină (1)

Art. 214. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (14), Reviste (4), Doctrină (1)

Dacă expertiza se face de o altă instanță prin delegație, numirea experților și statornicirea plății ce li se cuvine se va putea lăsa în sarcina acestei instanțe. Referințe în jurisprudență (1)

§6. Cercetarea la fața locului

Art. 215. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (16), Doctrină (1)

În cazul când instanța va socoti de trebuință, va putea hotărî ca în întregul ei sau numai unul din magistrați să meargă la fața locului spre a se lămuri asupra unor împrejurări de fapt care se vor arăta prin încheiere.

Art. 216. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (6), Doctrină (1)

Cercetarea la fața locului se va face cu citarea părților, putându-se asculta martorii și experții pricinii.

Despre cele urmate la fața locului se va încheia proces-verbal. Referințe în jurisprudență (2)

Art. 217. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (4), Doctrină (1)

Când instanța merge la fața locului, va fi însoțită de procuror, în cazurile în care prezența acestuia este cerută de lege.

§7. Interogatorul Modificări (1)

Art. 218. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (45), Doctrină (1)

Se va putea încuviința chemarea la interogator, când este privitor la fapte personale, care fiind în legătură cu pricina, pot duce la dezlegarea ei. Modificări (1)

Art. 219. - Respingeri de neconstituționalitate (6), Referințe în jurisprudență (6), Doctrină (1)

Cel chemat va fi întrebat de către președinte asupra fiecărui fapt în parte. Referințe în jurisprudență (1)

Cu încuviințarea președintelui, fiecare dintre judecători, procurorul, precum și partea potrivnică pot pune de-a dreptul întrebări celui chemat la interogator. Modificări (1)

Partea nu are voie să citească un răspuns scris de mai înainte. Ea se poate folosi însă de însemnări, cu încuviințarea președintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.

Dacă partea declară că pentru a răspunde trebuie să cerceteze înscrisuri, se va putea soroci un nou termen pentru interogator. Modificări (1)

Art. 220. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (4), Doctrină (1)

Reprezentantul legal, curatorul sau consiliul judiciar*) pot fi chemați personal la interogator pentru actele încheiate și faptele săvârșite de ei în această calitate. Referințe în jurisprudență (1)

*) Dispoziția privitoare la consiliul judiciar trebuie socotită implicit, prin intrarea în vigoare a Codului familiei.

Art. 221. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (12)

Răspunsurile la interogator vor fi trecute pe aceeași foaie cu întrebările. Interogatorul va fi semnat pe fiecare pagină de președinte, grefier, de cel care l-a propus, precum și de partea care a răspuns după ce a luat cunoștință de cuprins. Tot astfel vor fi semnate adăugirile, ștersăturile sau schimbările aduse, sub pedeapsă de a nu fi ținute în seamă. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (3)

Dacă părțile nu voiesc sau nu pot să semneze, se va face arătare în josul interogatorului. Modificări (1)

Art. 222. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (13), Reviste (1), Doctrină (2)

Statul și celelalte persoane juridice de drept public, precum și persoanele juridice de drept privat, vor răspunde în scris la interogatoriul ce li se va comunica. Referințe în jurisprudență (4)

Se exceptează societățile comerciale de persoane, ai căror asociați cu drept de reprezentare vor fi citați personal la interogator. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (4), Reviste (1)

Art. 223. - Respingeri de neconstituționalitate (7), Referințe în jurisprudență (10), Reviste (1), Doctrină (1)

Partea care are domiciliu în străinătate va putea fi interogată prin cel care o reprezintă în judecată. Referințe în jurisprudență (2)

În acest caz, interogatorul va fi comunicat în scris mandatarului, care va depune răspunsul părții dat în cuprinsul unei procuri speciale și autentice. Dacă mandatarul este avocat, procura specială certificată de acesta este îndestulătoare. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (3)

Art. 224. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (2)

Instanța poate încuviința luarea interogatorului la locuință, dacă partea este împiedicată de a veni în fața instanței. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (1)

Art. 225. - Respingeri de neconstituționalitate (6), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (317), Reviste (2), Doctrină (2)

Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogator sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice. Modificări (1)

§8. Jurământul

Textele art. 226 - 234 inclusiv au fost abrogate prin Decretul nr. 208 din 12 august 1950.

§9. Asigurarea dovezilor

Art. 235. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (37), Reviste (1), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Oricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri, mișcătoare sau nemișcătoare, sau să dobândească recunoașterea unui înscris, a unui fapt ori a unui drept, va putea cere administrarea acestor dovezi dacă este primejdie ca ele să dispară sau să fie greu de administrat în viitor. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (3), Caută hotărâri judecătorești

Cererea poate fi făcută chiar dacă nu este primejdie în întârziere, în cazul când pârâtul își dă învoirea. Referințe în jurisprudență (3), Caută hotărâri judecătorești

Art. 236. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (10), Reviste (1), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Cererea se va îndrepta, înainte de judecată, la judecătoria în circumscripția căreia se află martorul sau obiectul cercetării, iar în timpul judecății, la instanța care judecă pricina. Referințe în jurisprudență (12), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Partea va arăta în cerere dovezile a căror administrare o pretinde, faptele ce voiește să dovedească, precum și primejdia întârzierii sau învoirea pârâtului. Referințe în jurisprudență (1), Caută hotărâri judecătorești

Pârâtul nu este obligat să depună întâmpinare. Instanța va hotărî prin încheiere dată în camera de consiliu. Referințe în jurisprudență (1), Caută hotărâri judecătorești

În caz de primejdie în întârziere, instanța va putea încuviința cererea și fără citarea părților. Respingeri de neconstituționalitate (2), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Art. 237. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (22), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Administrarea dovezii va putea fi făcută de îndată sau la termenul ce se va soroci. Caută hotărâri judecătorești

Art. 238. - Respingeri de neconstituționalitate (5), Referințe în jurisprudență (5), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Încheierea instanței este executorie și poate fi atacată cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (3), Caută hotărâri judecătorești

Încheierea dată în timpul judecării unei pricini nu poate fi atacată decât odată cu fondul. Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (4), Caută hotărâri judecătorești

Art. 239. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (15), Reviste (2), Hotărâri judecătorești

Oricine are interes să constate de urgență o anumită stare de fapt, care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea dovezilor, va putea cere instanței în circumscripția căreia urmează să se facă constatarea și pe lângă care funcționează executori judecătorești, să delege un executor judecătoresc care să constate la fața locului această stare de fapt. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (2), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Președintele poate încuviința facerea constatării fără înștiințarea aceluia împotriva căruia se cere. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva căruia s-a făcut constatarea, dacă nu a fost de față. Referințe în jurisprudență (3), Caută hotărâri judecătorești

El va face dovada până la dovada contrarie. Caută hotărâri judecătorești

Art. 240. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (2), Hotărâri judecătorești

În caz de primejdie în întârziere, administrarea dovezii și constatarea prin executori judecătorești se vor putea face și în zilele de sărbătoare și chiar și în afara orelor legale, cu încuviințarea anume a magistratului. Caută hotărâri judecătorești

Art. 241. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (9), Doctrină (2), Hotărâri judecătorești

Dovezile administrate în condițiile mai sus prevăzute pot să fie folosite și de partea care nu a cerut administrarea lor. Referințe în jurisprudență (1), Caută hotărâri judecătorești

Cheltuielile făcute cu administrarea dovezilor vor fi ținute în seamă de instanța care judecă pricina în fond. Caută hotărâri judecătorești

Secțiunea a IV-a Suspendarea judecății

Art. 242. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (1026), Doctrină (1)

Instanța va suspenda judecata: Referințe în jurisprudență (87)

1. când amândouă părțile o cer; Referințe în jurisprudență (125), Doctrină (2)

2. dacă niciuna din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (2098), Reviste (1), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Cu toate acestea pricina se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă. Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (3331), Reviste (1)

Art. 243. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (78), Doctrină (1)

Judecata pricinilor se suspendă de drept: Referințe în jurisprudență (19)

1. prin moartea uneia din părți, afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a moștenitorilor; Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (120), Doctrină (2)

2. prin interdicție, punere sub curatelă sau consiliu judiciar a unei părți până la numirea tutorului, curatorului sau consiliului judiciar;*) Modificări (1), Referințe în jurisprudență (2)

3. prin moartea mandatarului uneia din părți, întâmplată cu mai puțin de 15 zile înainte de ziua înfățișării; Referințe în jurisprudență (1)

4. prin încetarea funcțiunii tutorului, curatorului sau consiliului judiciar;*) Modificări (1)

5. prin declararea în stare de faliment a uneia din părți, când falitul trebuie să fie reprezentat prin judecătorul sindic. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (16)

Faptele arătate mai sus nu împiedică pronunțarea hotărârii, dacă ele s-au ivit după închiderea dezbaterilor. Referințe în jurisprudență (2), Doctrină (1)

*) Dispoziția privitoare la consiliul judiciar trebuie socotită implicit, prin intrarea în vigoare a Codului familiei.

Art. 244. - Respingeri de neconstituționalitate (9), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (329), Reviste (7), Doctrină (3)

Instanța poate suspenda judecata: Respingeri de neconstituționalitate (7), Referințe în jurisprudență (221), Reviste (2)

1. când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți; Respingeri de neconstituționalitate (13), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (807), Reviste (5), Doctrină (4), Hotărâri judecătorești

2. când se ivesc indiciile unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea. Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (11), Referințe în jurisprudență (199), Reviste (3), Doctrină (2)

Suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (60)

Art. 245. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (102), Doctrină (1)

Judecare reîncepe: Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (7)

1. prin cerere de redeschidere făcută de una din părți, când ea s-a suspendat prin învoirea părților sau prin lipsa lor; Referințe în jurisprudență (38), Doctrină (1)

2. prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moștenitorilor, tutorului, consiliului judiciar*), a celui reprezentat de mandatarul mort, a noului mandatar sau sindicului, în cazurile prevăzute de art. 243. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (20), Doctrină (1)

*) Dispoziția privitoare la consiliul judiciar trebuie socotită implicit, prin intrarea în vigoare a Codului familiei.

Secțiunea a V-a Renunțarea la judecată și renunțarea la drept

Art. 246. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Admis recurs în interesul legii (1), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (903), Reviste (2), Doctrină (2), Hotărâri judecătorești

Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. Referințe (1), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (187), Reviste (8), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Renunțarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel. Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (35), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli. Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (49), Reviste (9), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (47), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Art. 247. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (105), Doctrină (2)

În caz de renunțare la însuși dreptul pretins, instanța dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond și va hotărî asupra cheltuielilor. Referințe (1), Referințe în jurisprudență (24), Doctrină (1)

Renunțarea la drept se poate face și fără învoirea celeilalte părți, atât în prima instanță cât și în apel. Referințe în jurisprudență (8), Doctrină (1)

Renunțarea se poate face în ședință sau prin înscris autentic. Referințe în jurisprudență (15)

Hotărârea se dă fără drept de apel. Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (1)

Când renunțarea este făcută în instanță de apel, hotărârea primei instanțe va fi anulată în totul sau în parte, în măsura renunțării. Referințe în jurisprudență (10)

Secțiunea a VI-a Perimarea

Art. 248. - Respingeri de neconstituționalitate (5), Jurisprudență relevantă (17), Referințe în jurisprudență (1112), Reviste (2), Doctrină (3), Hotărâri judecătorești

Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor*) dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (1165), Reviste (4), Doctrină (2), Caută hotărâri judecătorești

Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate soroci termen de judecată. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (30), Caută hotărâri judecătorești

În materie comercială termenul de perimare este de șase luni. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (184), Caută hotărâri judecătorești

Referințe în jurisprudență (1)

*) Codul familiei folosește termenul de cei lipsiți de capacitate în loc de incapabili.

Art. 249. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (419), Reviste (2), Doctrină (1)

Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării pricinii. Referințe în jurisprudență (2)

Art. 250. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (163), Reviste (1), Doctrină (1)

Cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecării pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (76), Reviste (2)

În cazurile prevăzute de art. 243, cursul perimării este suspendat timp de 3 luni de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecății, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare. Referințe în jurisprudență (22)

Perimarea se suspendă de asemenea pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa. Referințe în jurisprudență (22), Reviste (1), Doctrină (1)

Art. 251. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (233), Reviste (1)

În cazul când sunt mai mulți reclamanți sau pârâți împreună, cererea de perimare sau actul de procedură întrerupător de perimare al unuia folosește și celorlalți. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 252. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență relevantă (10), Referințe în jurisprudență (742), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții. Președintele instanței va cita de urgență părțile și va dispune ca grefa să întocmească o dare de seamă asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea. Jurisprudență relevantă (3), Referințe în jurisprudență (660), Caută hotărâri judecătorești

Hotărârea este supusă recursului; termenul curge de la pronunțare. Referințe în jurisprudență (29), Caută hotărâri judecătorești

Art. 253. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (23), Doctrină (1)

Perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție. În acest caz hotărârea care pronunță perimarea este supusă recursului, iar încheierea de respingere poate fi atacată numai o dată cu fondul pricinii. Referințe în jurisprudență (6)

Perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată în instanța de apel. Respingeri de neconstituționalitate (6), Referințe în jurisprudență (101), Doctrină (1)

Art. 254. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (39), Doctrină (1)

Perimarea are drept urmare că toate actele de procedură făcute în acea instanță nu-și produc efectele. Referințe în jurisprudență (19), Reviste (1), Doctrină (1)

Când, însă, se face o nouă cerere de chemare în judecată, părțile pot folosi dovezile administrate în cursul judecării cererii perimate, în măsura în care noua instanță socotește că nu este de trebuință refacerea lor. Referințe în jurisprudență (6)

CAPITOLUL IV Hotărârile

Secțiunea I Dispoziții generale

Art. 255. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (35), Doctrină (2)

Hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei în primă instanță se numesc "sentințe", iar hotărârile prin care se se soluționează apelul, recursul, precum și recursul în interesul legii ori în anulare se numesc "decizii". Referințe în jurisprudență (13), Doctrină (2)

Toate celelalte hotărâri date de instanță în cursul judecății se numesc "încheieri". Referințe în jurisprudență (65)

Art. 256. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (1182), Reviste (1)

După sfârșitul dezbaterilor, judecătorii chibzuiesc în secret, fie în ședință, fie în camera de consiliu. Referințe în jurisprudență (232)

După chibzuire, președintele adună părerile judecătorilor, începând cu cel mai nou în funcțiune sau cu cel mai tânăr dintre asesorii populari*), el pronunțându-se cel din urmă. Doctrină (1)

*) Instituția asesorilor populari a fost desființată prin Legea nr. 45/1991 (M. Of. 142 din 11 iulie 1991)

Art. 257. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (19), Reviste (1)

Dacă majoritatea legală nu se poate întruni, pricina se va judeca din nou în complet de divergență, în aceeași zi sau în cel mult 5 zile.*) Referințe în jurisprudență (4), Doctrină (1)

La instanțele de fond, părerile vor trebui să fie totdeauna motivate înainte de judecarea divergenței, afară de cazul când judecata se face chiar în ziua când s-a ivit divergența. Referințe în jurisprudență (8)

Dezbaterile vor fi reluate asupra punctelor rămase în divergență; dacă, după judecarea divergenței, vor fi mai mult de două păreri, judecătorii ale căror păreri se apropie mai mult, sunt datori să se unească într-o singură părere. Referințe în jurisprudență (5)

Judecătorii pot reveni asupra părerilor lor, care au pricinuit divergența. Referințe în jurisprudență (1)

După judecarea punctelor rămase în divergență, completul care a judecat înainte de ivirea ei va putea continua judecarea pricinii. Referințe în jurisprudență (1)

Dispozițiile alin. 3 se aplică prin asemănare și în cazurile în care completele de judecată sunt alcătuite în număr fără soț.

*) A se vedea și art. 18 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească (M. Of. nr. 197 din 13 august 1992).

Art. 258. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (64), Reviste (1), Doctrină (2)

După ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată, pe scurt, dispozitivul hotărârii, care se semnează sub pedeapsa nulității, de judecători și grefier, și care va arăta deopotrivă și părerile judecătorilor rămași în minoritate. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (45), Reviste (1), Doctrină (1)

El se pronunță de președinte, în ședință, chiar în lipsa părților. Admis recurs în interesul legii (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (8), Reviste (1)

După pronunțarea hotărârii nici un judecător nu poate reveni asupra părerii sale. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (11), Doctrină (2)

Dispozitivul hotărârii se consemnează într-un registru special, ținut de fiecare instanță. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 259. - Respingeri de neconstituționalitate (1)

Abrogat prin Decretul nr. 132 din 19 iunie 1952

Art. 260. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (242)

Dacă instanța nu poate hotărî de îndată, pronunțarea se va amâna pentru un termen pe care președintele îl va anunța și care nu va putea fi mai mare de 7 zile. Referințe în jurisprudență (418), Doctrină (2)

Magistratul care a luat parte la judecată este competent să se pronunțe, chiar dacă nu mai face parte din alcătuirea instanței afară de cazul când a încetat de a mai fi magistrat. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (5)

Alineatele 3 și 4 au fost abrogate prin art. 6 din Legea nr. 59 din 23 iulie 1993

Art. 261. - Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe (1), Referințe în jurisprudență (529), Reviste (2), Doctrină (3)

Hotărârea se dă în numele legii*) și va cuprinde: Referințe în jurisprudență (184), Doctrină (1)

1. arătarea instanței care a pronunțat-o și numele judecătorilor care au luat parte la judecată; Referințe în jurisprudență (14), Reviste (1)

2. numele, domiciliul sau reședința părților, calitatea în care s-au judecat; numele mandatarilor sau reprezentanților legali și al avocaților; Referințe în jurisprudență (33)

3. obiectul cererii și susținerile în prescurtare ale părților cu arătarea dovezilor; Referințe în jurisprudență (24)

4. arătarea concluziilor procurorului; Referințe în jurisprudență (16), Reviste (1)

5. motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților; Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (1305), Reviste (20)

6. dispozitivul; Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (13), Doctrină (1)

7. calea de atac și termenul în care se poate exercita;

8. arătarea că pronunțarea s-a făcut în ședință, precum și semnăturile judecătorilor și grefierului.

În cazul în care, după pronunțare, unul dintre judecători este în imposibilitate de a semna hotărârea, președintele instanței o va semna în locul său, iar dacă cel în imposibilitate să semneze este grefierul, hotărârea va fi semnată de grefierul șef, făcându-se mențiune despre cauza care a împiedicat pe judecător sau pe grefier să semneze hotărârea. Referințe în jurisprudență (37), Doctrină (1)

Părerea judecătorilor rămași în minoritate va trebui să fie motivată în josul hotărârii. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (19)

*) A se vedea și art. 9 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească (M. Of. nr. 197 din 13 august 1992) potrivit căreia: "Hotărârile instanțelor judecătorești se pronunță în numele legii și se execută în numele Președintelui României".

Art. 262. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (5), Doctrină (1)

În cazurile în care judecătorii pot da termen pentru executarea hotărârii, ei vor face aceasta, prin chiar hotărârea care dezleagă pricina, arătând și motivele pentru care au încuviințat termenul. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 263. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (36), Doctrină (1)

Datornicul nu va putea cere termen, nici nu va putea să se bucure de termenul ce i s-a dat, dacă bunurile lui se vând după cererea altui creditor, dacă este în stare de faliment sau de insolvabilitate îndeobște cunoscută sau dacă prin fapta sa a micșorat garanțiile ce a dat prin contract creditorului său, sau dacă nu a dat garanțiile făgăduite. Modificări (1)

Art. 264. - Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (2), Derogări (1), Referințe în jurisprudență (13), Reviste (1)

Când motivarea hotărârii nu se poate face până la data pronunțării, ea se va face în termen de cel mult 15 zile de la pronunțare. Dacă instanța a fost alcătuită din mai mulți magistrați, președintele va putea însărcina pe unul din ei cu redactarea hotărârii. Modificări (2), Referințe în jurisprudență (20), Reviste (1), Doctrină (2)

Părerea judecătorilor rămași în minoritate va trebui redactată în același timp cu hotărârea.

Art. 265. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (3)

Adăugirile, ștersăturile sau schimbările în cuprinsul hotărârii vor trebui semnate de judecător, sub pedeapsă de a nu fi ținute în seamă. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 266. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (9)

Hotărârea se va face în două exemplare originale, din care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune, spre conservare, la dosarul de hotărâri al instanței. Referințe în jurisprudență (3)

Pentru judecătorie, președintele va putea încuviința ca în locul celui de-al doilea exemplar al sentinței să se treacă într-un registru dispozitivul ei, semnat de judecătorul și grefierul care au luat parte la judecată.

Hotărârea se va comunica părților, în copie, în cazul când aceasta este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a unei căi ordinare de atac. Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (39), Reviste (1), Doctrină (1)

Art. 267. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (16), Doctrină (1)

După pronunțarea hotărârii, partea poate renunța în instanță la calea de atac, făcându-se arătare despre aceasta într-un proces-verbal, semnat de președinte și de grefier. Referințe în jurisprudență (2)

Renunțările se pot face și în urmă, prin înfățișarea părții înaintea președintelui sau prin înscris autentic. Referințe în jurisprudență (9)

Art. 268. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (27)

Încheierile premergătoare vor fi date cu același număr de voturi ca și hotărârile. Referințe în jurisprudență (12), Doctrină (1)

Judecătorii nu sunt legați prin aceste încheieri. Referințe în jurisprudență (12), Reviste (1), Doctrină (1)

Ei sunt legați de acele încheieri care, fără a hotărî în totul pricina, pregătesc dezlegarea ei. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (32), Reviste (2)

Orice dispoziție luată de instanță prin încheiere va fi motivată. Referințe în jurisprudență (14), Doctrină (1)

Art. 269. - Respingeri de neconstituționalitate (8), Referințe în jurisprudență (61), Reviste (4), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Hotărârile vor fi investite cu formula executorie, după cum urmează: Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (54), Reviste (3), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

"

Noi, Președintele României"

(Aici urmează cuprinsul hotărârii). Caută hotărâri judecătorești

"

Dăm împuternicire și ordonăm agenților administrativi și ai forțelor publice să execute această (hotărâre); procurorilor să stăruie pentru aducerea ei la îndeplinire. Spre credință, prezenta (hotărâre) s-a semnat de .................. (Urmează semnătura președintelui și a grefierului)".

Hotărârea investită se va da numai părții care a câștigat sau reprezentantului ei. Referințe în jurisprudență (8), Caută hotărâri judecătorești

Art. 2691. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Reviste (1)

Abrogat prin art. 6 din Legea nr. 59 din 23 iulie 1993.

Secțiunea a II-a Hotărârile parțiale

Art. 270. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (21), Reviste (1), Doctrină (1)

Dacă pârâtul recunoaște o parte din pretențiile reclamantului, instanța, la cererea acestuia, va da o hotărâre parțială în măsura recunoașterii. Reviste (2)

Secțiunea a III-a Hotărârile care consfințesc învoiala părților

Art. 271. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (165), Doctrină (3), Hotărâri judecătorești

Părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfințească învoiala lor. Referințe în jurisprudență (14), Caută hotărâri judecătorești

Dacă părțile se înfățișează la ziua sorocită pentru judecată, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită, chiar de un singur judecător, urmând ca hotărârea să fie dată de instanță în ședință. Modificări (1), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Dacă ele se înfățișează într-o altă zi, instanța va da hotărârea în camera de consiliu. Referințe în jurisprudență (2), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Art. 272. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (42), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Învoiala va fi înfățișată în scris și va alcătui dispozitivul hotărârii. Referințe în jurisprudență (2), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

La judecătorii învoiala va putea fi înfățișată și verbal; în acest caz, ea va fi trecută într-un proces-verbal, care va fi încheiat cu aplicarea, prin asemănare, a dispozițiilor prevăzute de art. 82 alineatul 2, și care va fi trecut în dispozitivul hotărârii ce se va da. Caută hotărâri judecătorești

Art. 273. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (78), Doctrină (4), Hotărâri judecătorești

Hotărârea care consfințește învoiala părților se dă fără drept de apel. Caută hotărâri judecătorești

Secțiunea a IV-a Cheltuielile de judecată

Art. 274. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență relevantă (5), Referințe în jurisprudență (8098), Reviste (20), Doctrină (2)

Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe (1), Jurisprudență relevantă (3), Referințe în jurisprudență (1530), Reviste (17), Doctrină (2)

Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (73), Doctrină (1)

Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Respingeri de neconstituționalitate (24), Jurisprudență relevantă (4), Referințe în jurisprudență (916), Reviste (8), Doctrină (1)

Art. 275. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (337), Reviste (3), Doctrină (2)

Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. Referințe în jurisprudență (5)

Art. 276. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (682), Reviste (5), Doctrină (1)

Când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 277. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (131), Reviste (2)

Dacă sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, ei vor fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după felul raportului de drept dintre ei.

Secțiunea a V-a Execuția vremelnică Modificări (1)

Art. 278. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (37), Reviste (2), Doctrină (2), Hotărâri judecătorești

Hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect: Referințe în jurisprudență (36), Caută hotărâri judecătorești

1. plata salariilor; Modificări (1), Referințe în jurisprudență (34), Caută hotărâri judecătorești

2. despăgubiri pentru accidente de muncă; Referințe în jurisprudență (1), Caută hotărâri judecătorești

3. rente sau pensii alimentare; Modificări (1), Referințe în jurisprudență (7), Caută hotărâri judecătorești

4. reparații grabnice; Caută hotărâri judecătorești

5. punerea sau ridicarea peceților ori facerea inventarului; Referințe în jurisprudență (1), Caută hotărâri judecătorești

6. pricini privitoare la posesiune, numai în ce privește posesiunea; Caută hotărâri judecătorești

7. în cazul prevăzut de art. 270; Caută hotărâri judecătorești

8. în orice alte cazuri în care legea prevede că hotărârea este executorie. Referințe în jurisprudență (5), Doctrină (2), Caută hotărâri judecătorești

Art. 279. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (8), Doctrină (2)

Instanța poate încuviința execuția vremelnică a hotărârilor privitoare la bunuri ori de câte ori va găsi de cuviință că măsura este de trebuință față cu temeinicia vădită a dreptului, cu starea de insolvabilitate a debitorului sau că există primejdie vădită în întârziere; în acest caz instanța va putea obliga la darea unei cauțiuni. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (2), Doctrină (1)

Execuția vremelnică nu se poate încuviința: Modificări (1), Referințe în jurisprudență (2)

1. în materie de strămutare de hotare, desființare de construcții, plantații sau a oricăror lucrări având o așezare fixă;

2. când prin hotărâre se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea funciară.

Cererea de execuție vremelnică se va putea face și verbal în instanță până la închiderea dezbaterilor. Modificări (1)

Dacă cererea a fost respinsă de prima instanță, ea poate fi făcută din nou în apel.

Art. 280. - Respingeri de neconstituționalitate (8), Referințe în jurisprudență (47), Reviste (1), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Cererea pentru suspendarea execuției vremelnice se va putea face fie o dată cu apelul fie deosebit în tot cursul instanței de apel. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (29), Hotărâri judecătorești

Cererea se va depune la prima instanță sau instanța de apel, în care caz se va alătura în copie legalizată dispozitivul hotărârii. Referințe în jurisprudență (4)

Cererea de suspendare se va judeca de instanța de apel. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (8)

Suspendarea va putea fi încuviințată cu sau fără cauțiune. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (26), Hotărâri judecătorești

Până la dezlegarea cererii de suspendare, suspendarea va putea fi încuviințată vremelnic, prin ordonanță președințială, chiar înainte de sosirea dosarului. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (42), Hotărâri judecătorești

Secțiunea a VI-a Îndreptarea hotărârilor Modificări (1)

Art. 281. - Respingeri de neconstituționalitate (8), Jurisprudență relevantă (3), Referințe în jurisprudență (782), Reviste (7), Doctrină (4), Hotărâri judecătorești

Greșelile asupra numelui, calității, și susținerilor părților sau cele de socoteli, precum și orice alte greșeli materiale strecurate în hotărâre, pot fi îndreptate, din oficiu sau în urma unei simple cereri. Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (197), Doctrină (2), Caută hotărâri judecătorești

Instanța poate cita părțile, când găsește de cuviință pentru unele lămuriri. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (32), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Îndreptarea se va face în amândouă exemplare ale hotărârii. Referințe în jurisprudență (12), Caută hotărâri judecătorești

Termenul de apel împotriva încheierii date asupra îndreptării curge de la pronunțare, în cazul când părțile au fost citate. Caută hotărâri judecătorești

Dispozițiile de mai sus se aplică, prin asemănare, și greșelilor strecurate într-o încheiere. Caută hotărâri judecătorești

TITLUL IV Căile ordinare de atac Modificări (1)

CAPITOLUL I Apelul

Secțiunea I Termenul și formele apelului Modificări (1)

Art. 282. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (570), Reviste (2), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de către tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel. Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (96), Reviste (1), Caută hotărâri judecătorești

Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât o dată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt s-au s-a suspendat cursul judecății. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (18), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (174), Reviste (2), Doctrină (2), Caută hotărâri judecătorești

Apelul împotriva hotărârii se socotește făcut și împotriva încheierilor premergătoare.

Art. 283. - Referințe în jurisprudență (17)

Partea care a renunțat expres la apel cu privire la o hotărâre nu mai are dreptul de a face apel. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 284. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (155), Reviste (1), Doctrină (1)

Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe (1), Referințe în jurisprudență (216), Reviste (1), Doctrină (1)

Termenul de apel curge chiar dacă comunicarea hotărârii a fost făcută o dată cu somația de executare. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (29), Reviste (1), Doctrină (1)

Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socotește comunicată la data depunerii cererii de apel. Referințe în jurisprudență (17), Reviste (2), Doctrină (1)

Pentru procuror termenul de apel curge de la pronunțarea hotărârii, în afară de cazurile în care procurorul a participat la judecarea cauzei, când termenul curge de la comunicarea hotărârii. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (6), Doctrină (1)

Art. 285. - Referințe în jurisprudență (16), Doctrină (1)

Termenul de apel se întrerupe prin moartea părții care are interes să facă apel. În acest caz se face din nou o singură comunicare a hotărârii, la cel din urmă domiciliu al părții, pe numele moștenirii, fără să se arate numele și calitatea fiecărui moștenitor. Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (6), Reviste (1), Doctrină (1)

Termenul de apel va începe să curgă din nou de la data comunicării prevăzute la alin. 1. Pentru moștenitorii incapabili, cei cu capacitate restrânsă sau dispăruți ori în caz de moștenire vacantă, termenul va curge din ziua în care se va numi tutorele, curatorul sau administratorul provizoriu. Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (1)

Apelul nu constituie prin el însuși un act de acceptare a moștenirii.

Art. 286. - Referințe în jurisprudență (11), Doctrină (1)

Termenul de apel se întrerupe și prin moartea mandatarului căruia i s-a făcut comunicarea. În acest caz se va face o nouă comunicare părții, la domiciliul ei, iar termenul de apel va începe să curgă din nou de la această dată.

Art. 287. - Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (69), Doctrină (2)

Cererea de apel va cuprinde: Referințe în jurisprudență (19), Reviste (1), Doctrină (1)

1. numele, domiciliul sau reședința părților; Modificări (2), Referințe în jurisprudență (5)

2. arătarea hotărârii care se atacă; Referințe în jurisprudență (9)

3. motivele de fapt și de drept pe care se înaintează apelul; Referințe în jurisprudență (21)

4. dovezile invocate în susținerea apelului;

5. semnătura.

Cerințele de la pct. 2 și 5 sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, iar cele de la pct. 3 și 4, sub sancțiunea decăderii. Aceste cerințe pot fi împlinite până cel mai târziu la prima zi de înfățișare, iar lipsa semnăturii, în condițiile prevăzute de art. 133 alin. 2. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (84), Reviste (4), Doctrină (2)

Când dovezile propuse sunt martori sau înscrisuri nearătate la prima instanță, se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile art. 112 pct. 5.

Art. 288. - Modificări (2), Referințe în jurisprudență (19), Doctrină (1)

La cererea de apel se vor alătura atâtea copii câți intimați sunt. Doctrină (1)

Apelul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității. Admiteri de neconstituționaliate parțială sau cu rezervă de interpretare (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (7), Reviste (1), Doctrină (1)

Președintele va înainta instanței de apel dosarul, împreună cu apelurile făcute, numai după împlinirea termenului de apel pentru toate părțile. Referințe în jurisprudență (2)

Cu toate acestea, apelul va fi trimis de îndată dacă s-a făcut cerere pentru suspendarea executării hotărârii primei instanțe.

Art. 289. - Referințe în jurisprudență (17)

Președintele instanței de apel, îndată ce primește dosarul, va fixa termen de înfățișare, potrivit dispozițiilor art. 114, și va dispune citarea părților. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (1)

Totodată, președintele va dispune să se comunice intimatului, o dată cu citația, o copie de pe cererea de apel, împreună cu copiile certificate de pe înscrisurile alăturate și care nu au fost înfățișate la prima instanță, punându-i-se în vedere să depună la dosar întâmpinarea. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (35), Doctrină (1)

Dispozițiile art. 113 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzător.

Apelurile făcute împotriva aceleiași hotărâri vor fi repartizate la o singură secție a instanței de apel. Doctrină (1)

Art. 290. - Referințe în jurisprudență (5), Doctrină (1)

Când apelurile făcute împotriva aceleiași hotărâri au fost repartizate la secții deosebite, președintele ultimei secții învestite va dispune trimiterea apelului la secția cea dintâi învestită.

Art. 291. - Modificări (1), Referințe în jurisprudență (22), Doctrină (1)

În cazul când intimatul nu a primit, în termenul prevăzut de art. 114, comunicarea motivelor de apel și a dovezilor invocate, va putea cere, la prima zi de înfățișare, un termen înăuntrul căruia să depună la dosar întâmpinare. Referințe în jurisprudență (5), Doctrină (1)

Dacă intimatul lipsește la prima zi de înfățișare și instanța constată că motivele de apel nu au fost comunicate, va dispune amânarea cauzei și efectuarea comunicării, iar dacă motivele nu au fost comunicate în termen, instanța va dispune amânarea cauzei cu îndeplinirea cerințelor art. 114 alin. 5. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (3), Doctrină (1)

Art. 292. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (201), Reviste (8), Doctrină (1)

Părțile nu se vor putea folosi, înaintea instanței de apel, de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în cererea de apel și în întâmpinare, afară de cazul prevăzut la art. 138. Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (96), Reviste (2)

Art. 293. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (100), Reviste (3)

Abrogat prin Decretul nr. 132 din 19 iunie 1952. Referințe în jurisprudență (40), Reviste (2), Doctrină (1)

Secțiunea a II-a Judecarea apelului Modificări (1)

Art. 294. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență relevantă (3), Referințe în jurisprudență (584), Reviste (6), Doctrină (1)

În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi. Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (432), Reviste (5), Doctrină (1)

Se vor putea cere însă dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe. De asemenea, se va putea solicita compensația legală. Referințe în jurisprudență (44), Reviste (1), Doctrină (1)

Art. 295. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (650), Reviste (2)

Instanța de apel va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea altor probe, dacă le consideră necesare pentru soluționarea cauzei. Respingeri de neconstituționalitate (5), Referințe în jurisprudență (455), Reviste (3)

Art. 296. - Modificări (2), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (3107), Reviste (7), Doctrină (1)

Instanța de apel poate păstra ori schimba în tot sau în parte hotărârea atacată. Referințe în jurisprudență (43)

Art. 297. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (526), Reviste (4), Doctrină (1)

În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe. Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe (1), Jurisprudență relevantă (6), Referințe în jurisprudență (627), Reviste (5), Doctrină (2)

Dacă hotărârea a fost desființată pentru lipsă de competență, cauza se trimite spre judecare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent. Respingeri de neconstituționalitate (12), Admis recurs în interesul legii (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (175), Reviste (1), Doctrină (1)

Art. 298. - Modificări (1), Referințe în jurisprudență (577), Reviste (1), Doctrină (1)

Dispozițiile de procedură privind judecata în prima instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol. Referințe în jurisprudență (5)

CAPITOLUL II Recursul Modificări (1), Referințe în jurisprudență (4)

Secțiunea I Termenul și formele recursului

Art. 299. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (9), Admis recurs în interesul legii (1), Referințe (1), Jurisprudență relevantă (3), Referințe în jurisprudență (1804), Reviste (7), Doctrină (3), Hotărâri judecătorești

Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (12), Admis recurs în interesul legii (1), Jurisprudență relevantă (4), Referințe în jurisprudență (757), Reviste (2), Doctrină (2), Caută hotărâri judecătorești

Art. 300. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Derogări (1), Referințe în jurisprudență (74), Reviste (1), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Recursul suspendă executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desființarea de construcții, plantații sau a oricăror lucrări având o așezare fixă, precum și în cazurile anume prevăzute de lege. Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (22), Reviste (2), Doctrină (2), Caută hotărâri judecătorești

La cerere, instanța sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii recurate și în alte cazuri decât cele la care se referă alin. 1. Respingeri de neconstituționalitate (5), Derogări (5), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (131), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi acordată cu sau fără depunerea unei cauțiuni ce se va stabili după ascultarea părților citate în camera de consiliu. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (6), Derogări (8), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (88), Reviste (1), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

În cazuri urgente, președintele instanței de recurs poate dispune, la cerere, prin încheiere motivată, suspendarea executării și fără citarea părților, chiar înainte de primirea dosarului. Respingeri de neconstituționalitate (1), Derogări (2)

Instanța poate reveni asupra suspendării acordate, dispozițiile alin. 3 și 4 fiind aplicabile în mod corespunzător. Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (2)

Art. 301. - Modificări (4), Respingeri de neconstituționalitate (5), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (1159), Reviste (5), Doctrină (2)

Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 284 se aplică în mod corespunzător. Referințe în jurisprudență (38), Reviste (2)

Art. 302. - Respingeri de neconstituționalitate (5), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (200), Reviste (2), Doctrină (4)

Recursul se depune la instanță a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității. Admiteri de neconstituționaliate parțială sau cu rezervă de interpretare (1), Referințe în jurisprudență (19)

Art. 303. - Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (439)

Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Respingeri de neconstituționalitate (8), Referințe în jurisprudență (529), Reviste (3), Doctrină (3)

Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (239), Reviste (4), Doctrină (1)

Cererea de recurs va cuprinde arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (12)

În cazurile în care Ministerul Public a participat în proces, se va depune o copie de pe motivele de casare pentru procuror. Respingeri de neconstituționalitate (1)

Președintele instanței, care primește cererea de recurs, va putea să o înapoieze părții prezente, dacă nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, pentru a fi refăcută, prelungind termenul de recurs cu 5 zile. Respingeri de neconstituționalitate (5), Referințe în jurisprudență (12)

După împlinirea termenului de recurs pentru toate părțile, instanța a cărei hotărâre este recurată va înainta instanței de recurs dosarul împreună cu dovezile de îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii.

Art. 304. - Respingeri de neconstituționalitate (9), Jurisprudență relevantă (6), Referințe în jurisprudență (9559), Reviste (25), Doctrină (5)

Casarea unei hotărâri se poate cere: Modificări (2), Referințe în jurisprudență (235), Reviste (2)

1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale; Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (1149), Reviste (7)

2. când hotărârea s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii; Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (45), Reviste (1), Doctrină (1)

3. când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe; Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (850), Reviste (1), Doctrină (1)

4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (987), Reviste (5), Doctrină (1)

5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2; Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență relevantă (6), Referințe în jurisprudență (2012), Reviste (27), Doctrină (1)

6. când instanța nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere, a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut; Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (1008), Reviste (13), Doctrină (2)

7. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii; Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (15), Referințe în jurisprudență (4193), Reviste (54), Doctrină (2)

8. când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia; Respingeri de neconstituționalitate (4), Jurisprudență relevantă (6), Referințe în jurisprudență (4015), Reviste (39)

9. când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii; Respingeri de neconstituționalitate (15), Jurisprudență relevantă (26), Referințe în jurisprudență (18837), Reviste (179), Doctrină (3)

10. când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii; Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (275), Doctrină (1)

11. când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrative. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (246), Reviste (4)

Art. 3041. - Respingeri de neconstituționalitate (32), Referințe (1), Jurisprudență relevantă (3), Referințe în jurisprudență (7263), Reviste (94), Doctrină (6)

Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele. Referințe în jurisprudență (8)

Art. 305. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (34), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (842), Reviste (4), Doctrină (2)

În instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor. Referințe în jurisprudență (3)

Art. 306. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (728), Reviste (1), Doctrină (1)

Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2. Respingeri de neconstituționalitate (24), Jurisprudență relevantă (4), Referințe în jurisprudență (898), Reviste (3), Doctrină (2)

Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților. Respingeri de neconstituționalitate (5), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (1209), Reviste (6), Doctrină (2), Hotărâri judecătorești

Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304. Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (733), Reviste (5), Doctrină (1)

Art. 307. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (5)

Abrogat prin art. 6 din Legea nr. 59 din 23 iulie 1993. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 308. - Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe (5), Referințe în jurisprudență (56), Reviste (1), Doctrină (1)

Președintele instanței, după ce va constata că procedura de comunicare a hotărârii a fost îndeplinită, va fixa termen de judecată și va dispune citarea părților și comunicarea motivelor de recurs. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (14)

Intimatul va putea depune întâmpinarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (282), Doctrină (1)

Președintele, fixând termenul de judecată, poate desemna un judecător pentru întocmirea unui raport asupra recursului. La Curtea Supremă de Justiție raportul se întocmește de un judecător sau de un magistrat asistent. Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (2), Reviste (1), Doctrină (1)

Raportul va cuprinde, pe scurt, arătarea obiectului cererii de chemare în judecată, soluția recurată, precum și temeiurile acesteia, în măsura în care este nevoie pentru soluționarea recursului. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe (2), Reviste (1), Doctrină (1)

Raportul va trebui depus la dosar cu cel puțin 5 zile înainte de ziua înfățișării. Respingeri de neconstituționalitate (2), Reviste (1), Doctrină (1)

Secțiunea a II-a Judecarea recursului și efectele casării

Art. 309. - Respingeri de neconstituționalitate (5), Referințe în jurisprudență (18)

Președintele va da cuvântul părților după citirea raportului. Modificări (2), Referințe în jurisprudență (3), Doctrină (1)

Procurorul vorbește cel din urmă, afară de cazul când este parte principală sau recurent. Doctrină (1)

Art. 310. - Respingeri de neconstituționalitate (8), Referințe în jurisprudență (76)

Dacă nu se dovedește, la prima zi de înfățișare, că recursul a fost depus peste termen sau dacă această dovadă nu reiese din dosar, el se va socoti făcut în termen.

Art. 311. - Respingeri de neconstituționalitate (6), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (42), Doctrină (1)

Hotărârea casată nu are nici o putere. Referințe în jurisprudență (27), Reviste (1), Doctrină (1)

Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel. Referințe în jurisprudență (4), Doctrină (2)

Art. 312. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (7), Admis recurs în interesul legii (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (11656), Reviste (31), Doctrină (5)

Curțile de apel și tribunalele, în caz de casare, vor judeca pricina în fond. Jurisprudență relevantă (12), Referințe în jurisprudență (15292), Reviste (47), Doctrină (2)

Cu toate acestea, în cazul în care instanța, a cărei hotărâre este recurată, a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată la administrarea probelor și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad. În cazul casării pentru lipsă de competență, cauza se trimite spre rejudecare instanței competente sau organului cu activitate jurisdicțională competent, potrivit legii. Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (1335), Reviste (6), Doctrină (1)

Dacă instanța de recurs constată că ea însăși era competentă să soluționeze pricina în primă instanță sau în apel, va casa hotărârea recurată și va soluționa cauza potrivit competenței sale. Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (5), Referințe în jurisprudență (3259), Reviste (23), Doctrină (1)

Art. 313. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (300), Reviste (2), Doctrină (2)

Curtea Supremă de Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când interesele bunei administrări a justiției o cer, altei instanțe de același grad, cu excepția cazului casării pentru lipsă de competență, când trimite cauza instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent potrivit legii. Referințe în jurisprudență (2)

Art. 314. - Respingeri de neconstituționalitate (4), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (354), Reviste (4), Doctrină (2)

Curtea Supremă de Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Art. 315. - Respingeri de neconstituționalitate (6), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (718), Reviste (7), Doctrină (2)

În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (10), Referințe în jurisprudență (592), Reviste (8), Doctrină (2)

Când hotărârea a fost casată pentru nerespectarea formelor procedurale, judecata va reîncepe de la actul anulat. Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (14), Reviste (1), Doctrină (1)

După casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată. Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (118), Reviste (1)

Art. 316. - Respingeri de neconstituționalitate (6), Admis recurs în interesul legii (1), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (1389), Reviste (6), Doctrină (2)

Dispozițiile de procedură privind judecata de apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (3)

TITLUL V Căile extraordinare de atac

CAPITOLUL I Contestația în anulare Modificări (1)

Art. 317. - Respingeri de neconstituționalitate (19), Jurisprudență relevantă (3), Referințe în jurisprudență (1043), Reviste (1), Doctrină (4)

Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele mai jos arătate, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe căile ordinare de atac: Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe (1), Referințe în jurisprudență (272), Doctrină (1)

1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; Respingeri de neconstituționalitate (4), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (348), Reviste (3), Doctrină (1)

2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (245), Reviste (2)

Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (168)

Art. 318. - Respingeri de neconstituționalitate (23), Referințe (1), Jurisprudență relevantă (11), Referințe în jurisprudență (2048), Reviste (2), Doctrină (3)

Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (21), Referințe (1), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (699), Reviste (2), Doctrină (1)

Dispozițiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător și în cazul în care judecătoria, potrivit prevederilor unei legi speciale, judecă în ultimă instanță. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (19), Reviste (1)

Art. 319. - Respingeri de neconstituționalitate (8), Referințe (1), Referințe în jurisprudență (154), Reviste (1), Doctrină (1)

Contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă. Respingeri de neconstituționalitate (5), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (123), Doctrină (1)

Contestația se poate face înainte de începerea executării și în tot timpul ei, până la săvârșirea ultimului act de executare. Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (7), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (203)

Art. 320. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (304)

Contestația se judecă de urgență și cu precădere. Referințe în jurisprudență (13)

Întâmpinarea nu este obligatorie. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (19)

Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Respingeri de neconstituționalitate (6), Referințe în jurisprudență (241), Reviste (1), Doctrină (1)

Art. 321. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (146), Doctrină (1)

Nu se poate face o nouă contestație pentru motive ce au existat la data celei dintâi. Referințe în jurisprudență (8)

CAPITOLUL II Revizuirea hotărârilor

Art. 322. - Respingeri de neconstituționalitate (11), Jurisprudență relevantă (7), Referințe în jurisprudență (918), Reviste (6), Doctrină (3)

Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: Respingeri de neconstituționalitate (9), Referințe în jurisprudență (512), Doctrină (2)

1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire; Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (365), Reviste (4), Doctrină (1)

2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; Respingeri de neconstituționalitate (4), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (668), Reviste (5), Doctrină (3)

3. dacă obiectul pricinii nu se află în ființă; Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (79)

4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat irevocabil pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, sau dacă partea care a jurat*) a fost condamnată irevocabil pentru fals; Modificări (3), Respingeri de neconstituționalitate (13), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (194), Reviste (4)

5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a revizuit hotărârea unei instanțe penale sau administrative pe care ea s-a întemeiat; Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (17), Jurisprudență relevantă (7), Referințe în jurisprudență (873), Reviste (7), Doctrină (1)

6. dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă sau consiliul judiciar**) nu au fost apărați de loc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere; Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (82), Reviste (3), Doctrină (1)

7. dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Respingeri de neconstituționalitate (4), Jurisprudență relevantă (3), Referințe în jurisprudență (1390), Reviste (8), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. În cazul când una dintre instanțe este Curtea Supremă de justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță; Referințe în jurisprudență (49), Caută hotărâri judecătorești

8. dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (75), Doctrină (2)

*) Jurământul, ca mijloc de probă, a fost desființat prin Decretul nr. 208 din 12 august 1950.

**) Dispoziția privitoare la consiliul judiciar trebuie socotită implicit, prin intrarea în vigoare a Codului familiei.

Art. 323. - Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (51)

Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere. Respingeri de neconstituționalitate (7), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (146), Reviste (1), Doctrină (1)

În cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice. Când cele două instanțe care au dat hotărârile potrivnice fac parte din circumscripții judecătorești deosebite, instanța mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanței care a dat prima hotărâre. Referințe în jurisprudență (249), Reviste (1), Doctrină (1)

Art. 324. - Jurisprudență relevantă (3), Referințe în jurisprudență (135)

Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (138), Reviste (1)

1. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 al. 1, de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 al. 2 de la pronunțarea ultimei hotărâri; Respingeri de neconstituționalitate (26), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (275), Reviste (2)

2. în cazul prevăzut de art. 322 pct. 3, de la cel din urmă act de executare; Referințe în jurisprudență (6)

3. în cazul prevăzut de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea instanței penale de condamnare a judecătorului, martorului, expertului, sau părții care a jurat*) sau de hotărârea care a declarat falsitatea înscrisurilor; Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (27), Reviste (4)

4. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5, din ziua în care s-a descoperit înscrisul; Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (85)

5. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 6, de la comunicarea hotărârii definitive făcută statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publică, sau de la întoarcerea dispărutului ori de la dobândirea capacității; în aceste din urmă două cazuri termenul fiind de 6 luni. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (11)

În cazul art. 322 pct. 8 termenul de revizuire este de 15 zile și se socotește de la încetarea împiedicării. Referințe în jurisprudență (7)

Referințe în jurisprudență (3)

*) Jurământul, ca mijloc de probă, a fost desființat prin Decretul nr. 208 din 12 august 1950.

Art. 325. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (40), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Instanța poate suspenda executarea hotărârii a cărei revizuire se cere, sub condiția dării unei cauțiuni. Referințe în jurisprudență (1), Caută hotărâri judecătorești

Art. 326. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (183), Hotărâri judecătorești

Cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată. Referințe în jurisprudență (58), Caută hotărâri judecătorești

Întâmpinarea nu este obligatorie. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (24), Caută hotărâri judecătorești

Art. 327. - Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (55), Reviste (1), Doctrină (1)

Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre. Respingeri de neconstituționalitate (5), Referințe în jurisprudență (69), Reviste (1), Doctrină (1)

Se va face arătare de hotărârea dată în revizuire, în josul originalului hotărârii revizuite. Referințe în jurisprudență (2)

Art. 328. - Referințe în jurisprudență (128), Reviste (1), Doctrină (1)

Hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (230), Reviste (1), Doctrină (1)

Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (44)

CAPITOLUL III Recursul în interesul legii și recursul în anulare Modificări (1)

Art. 329. - Modificări (3), Respingeri de neconstituționalitate (11), Referințe (5), Jurisprudență relevantă (6), Referințe în jurisprudență (391), Reviste (7), Doctrină (2)

Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, are dreptul, pentru a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul țării, să ceară Curții Supreme de Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești. Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (6), Referințe în jurisprudență (29), Reviste (1), Doctrină (1)

Deciziile prin care se soluționează sesizările se pronunță de secțiile unite și se aduc la cunoștința instanțelor de Ministerul Justiției. Referințe în jurisprudență (18), Doctrină (1)

Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe. Respingeri de neconstituționalitate (15), Referințe în jurisprudență (1002)

Art. 3291. -

Abrogat prin art. 6 din Legea nr. 59 din 23 iulie 1993.

Art. 3292. -

Abrogat prin art. 6 din Legea nr. 59 din 23 iulie 1993.

Art. 330. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (245), Jurisprudență relevantă (27), Referințe în jurisprudență (19), Reviste (3), Doctrină (2)

Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justiție, hotărârile judecătorești irevocabile pentru următoarele motive: Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (1)

1. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; Respingeri de neconstituționalitate (10), Reviste (1), Doctrină (1)

2. când s-au săvârșit infracțiuni de către judecători în legătură cu hotărârea pronunțată. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (2), Reviste (2)

Art. 3301. - Modificări (3), Admiteri de neconstituționaliate parțială sau cu rezervă de interpretare (1), Respingeri de neconstituționalitate (271), Jurisprudență relevantă (20), Referințe în jurisprudență (1), Reviste (4), Doctrină (1)

Recursul în anulare se poate declara oricând. Respingeri de neconstituționalitate (1)

Art. 3302. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (112), Reviste (2), Doctrină (1)

Procurorul general poate dispune pe termen limitat suspendarea executării hotărârilor judecătorești înainte de introducerea recursului în anulare. Modificări (1), Admiteri de neconstituționaliate parțială sau cu rezervă de interpretare (1), Respingeri de neconstituționalitate (86), Jurisprudență relevantă (1)

După introducerea recursului în anulare, instanța poate să dispună suspendarea executării hotărârilor sau să revină asupra suspendării acordate. Respingeri de neconstituționalitate (83)

Art. 3303. - Respingeri de neconstituționalitate (180), Reviste (2), Doctrină (1)

La judecarea și soluționarea recursului în anulare se aplică în mod corespunzător dispozițiile privitoare la recurs. Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (2)

Judecata recursului în anulare se face cu participarea procurorului, care expune motivele acestui recurs și va pune concluzii. Modificări (1)

Art. 3304. - Respingeri de neconstituționalitate (189), Jurisprudență relevantă (2), Referințe în jurisprudență (4), Reviste (2), Doctrină (1)

Până la închiderea dezbaterilor procurorul general își poate retrage motivat recursul în anulare. În acest caz, părțile din proces pot cere continuarea judecății. Respingeri de neconstituționalitate (38)

CARTEA a III-a Dispoziții generale privitoare la procedurile necontencioase

Art. 331. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (132), Reviste (2), Doctrină (3)

Cererile pentru dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanței fără însă să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, precum sunt cele privitoare la darea autorizațiilor judecătorești, sau la luarea unor măsuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare, sunt supuse dispozițiilor de procedură mai jos arătate.

Art. 332. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (12), Doctrină (2)

Cererile necontencioase care sunt în legătură cu o lucrare sau o pricină în curs la o instanță sau pe care aceasta a dezlegat-o, ori dacă au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei instanțe, se vor îndrepta la acea instanță. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 333. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (10), Doctrină (2)

Cererea va cuprinde numele și domiciliul celui care o face și ale persoanelor pe care acesta cere să fie chemate înaintea instanței, precum și arătarea pe scurt a obiectului, motivarea cererii și semnătura. Doctrină (1)

Ea va fi însoțită de înscrisurile pe care se sprijină. Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (1)

Art. 334. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (39), Doctrină (3)

Instanța își verifică competența din oficiu, putând cere părții lămuririle necesare. Referințe în jurisprudență (10)

Dacă instanța se declară necompetentă va trimite dosarul instanței în drept să hotărască. Referințe în jurisprudență (13)

Art. 335. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Referințe în jurisprudență (36), Reviste (3), Doctrină (3)

Dacă cererea, prin însuși cuprinsul ei sau prin obiecțiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanța o va respinge. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 336. - Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (31), Doctrină (1)

Încheierea prin care se încuviințează cererea este executorie. Referințe în jurisprudență (4), Doctrină (2)

Ea este supusă apelului. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (8), Reviste (1), Doctrină (1)

Termenul de apel va curge de la pronunțare, pentru cei care au fost de față, și de la comunicare, pentru cei care au lipsit. Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe în jurisprudență (14), Reviste (1), Doctrină (1)

Apelul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea cererii. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (1)

Apelul se face într-un singur exemplar, neînsoțit de copii. Referințe în jurisprudență (2)

Executarea încheierii poate fi suspendată de instanța de apel cu sau fără cauțiune.

Apelul și recursul se judecă în camera de consiliu. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 337. - Referințe în jurisprudență (20), Reviste (2), Doctrină (2)

Încheierile nu au puterea lucrului judecat.

Art. 338. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (13), Doctrină (2)

Procedura prevăzută în articolele de mai sus se întregește cu dispozițiile de procedură contencioasă, în măsura în care nu sunt potrivnice naturii necontencioase a cererii. Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (9), Doctrină (3)

Materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedură specială rămân supuse dispozițiilor speciale, care se vor întregi cu cele prevăzute în cuprinsul cărții de față. Referințe în jurisprudență (11)

Art. 339. - Referințe în jurisprudență (45), Reviste (2), Doctrină (3)

Procedura necontencioasă se aplică și în cazurile în care legea dă în căderea președintelui instanței luarea unor măsuri cu caracter necontencios. Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (2)

În aceste cazuri, președintele este ținut să pronunțe încheierea în termen de cel mult 3 zile de la primirea cererii. Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (1)

Apelul împotriva încheierii date de judecătorul de la judecătorie se judecă de tribunal, iar apelul împotriva încheierii date de președintele tribunalului sau Curții se judecă de completul instanței respective. Modificări (2), Referințe în jurisprudență (6), Doctrină (1)

CARTEA a IV-a Despre arbitraj

CAPITOLUL I Dispoziții generale

Art. 340. - Respingeri de neconstituționalitate (5), Referințe în jurisprudență (30), Reviste (1), Doctrină (2), Librăria Indaco (1)

Persoanele care au capacitatea deplină de exercițiu al drepturilor pot conveni să soluționeze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacție.

Art. 3401. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (2), Doctrină (1)

Arbitrajul poate fi încredințat, prin convenția arbitrală, uneia sau mai multor persoane, învestite de părți sau în conformitate cu acea convenție să judece litigiul și să pronunțe o hotărâre definitivă și obligatorie pentru ele. Arbitrul unic sau, după caz, arbitrii învestiți constituie, în sensul dispozițiilor de față, tribunalul arbitral.

Art. 341. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (14)

Arbitrajul se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale, încheiată conform cu prevederile cap. II. Referințe în jurisprudență (1)

Sub rezerva respectării ordinii publice sau a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii, părțile pot stabili prin convenția arbitrală sau prin act scris încheiat ulterior, fie direct, fie prin referire la o anumită reglementare având ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea între părți a cheltuielilor arbitrale, conținutul și forma hotărârii arbitrale și, în general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (7), Doctrină (1)

În lipsa unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura de urmat așa cum va socoti mai potrivit. Referințe în jurisprudență (2)

Dacă nici tribunalul arbitral nu a stabilit aceste norme, se vor aplica dispozițiile ce urmează. Referințe în jurisprudență (2)

Art. 3411. - Respingeri de neconstituționalitate (1)

Părțile pot conveni ca arbitrajul să fie organizat de o instituție permanentă de arbitraj sau de o terță persoană.

Art. 342. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe în jurisprudență (23), Reviste (1), Doctrină (2), Hotărâri judecătorești

Pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea și desfășurarea arbitrajului, partea interesată poate sesiza instanța de judecată care, în lipsa convenției arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în prima instanță. Referințe în jurisprudență (8), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

În cazul în care părțile au încheiat convenția arbitrală în cursul judecării litigiului la o instanță judecătorească, aceasta devine competentă să soluționeze cererile prevăzute în alin. 1. Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Instanța va soluționa aceste cereri de urgență și cu precădere, cu procedura ordonanței președințiale.

CAPITOLUL II Convenția arbitrală Referințe în jurisprudență (1)

Art. 343. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (23)

Convenția arbitrală se încheie, în scris, sub sancțiunea nulității. Referințe în jurisprudență (4), Doctrină (1)

Ea se poate încheia fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisă în contractul principal, fie sub forma unei înțelegeri de sine stătătoare, denumită compromis. Referințe în jurisprudență (5), Doctrină (1)

Art. 3431. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (8), Reviste (1), Doctrină (1)

Prin clauza compromisorie părțile convin ca litigiile ce se vor naște din contractul în care este inserată sau în legătură cu acesta să fie soluționate pe calea arbitrajului, arătându-se numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor. Referințe în jurisprudență (3), Hotărâri judecătorești

Validitatea clauzei compromisorii este independentă de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă.

Art. 3432. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (5), Doctrină (1)

Prin compromis părțile convin ca un litigiu ivit între ele să fie soluționat pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancțiunea nulității, obiectul litigiului și numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.

Art. 3433. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (15), Reviste (1)

Încheierea convenției arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competența instanțelor judecătorești. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (6), Doctrină (2)

Tribunalul arbitral își verifică propria sa competență de a soluționa un litigiu și hotărăște în această privință printr-o încheiere care se poate desființa numai prin acțiunea în anulare introdusă împotriva hotărârii arbitrale, conform art. 364. Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (1), Reviste (1)

Art. 3434. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (14), Reviste (1)

În cazul în care părțile în proces au încheiat o convenție arbitrală, pe care una dintre ele o invocă în instanța judecătorească, aceasta își verifică competența. Referințe în jurisprudență (2), Reviste (1)

Instanța va reține spre soluționare procesul dacă: Referințe în jurisprudență (7), Reviste (2), Doctrină (1)

a) pârâtul și-a formulat apărările în fond, fără nici o rezervă întemeiată pe convenție arbitrală; Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (4), Doctrină (1)

b) convenția arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă; Referințe în jurisprudență (4), Doctrină (1)

c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile pârâtului în arbitraj.

În celelalte cazuri, instanța judecătorească, la cererea uneia dintre părți, se va declara necompetentă, dacă va constata că există convenție arbitrală. Referințe în jurisprudență (4), Doctrină (1)

În caz de conflict de competență, hotărăște instanța judecătorească ierarhic superioară instanței înaintea căreia s-a ivit conflictul. Doctrină (2)

CAPITOLUL III Arbitrii. Constituire tribunalului arbitral. Termenul și locul arbitrajului

Art. 344. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Poate fi arbitru orice persoană fizică, de cetățenie română, care are capacitatea deplină de exercițiu al drepturilor.

Art. 345. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (1), Hotărâri judecătorești

Părțile stabilesc dacă litigiul se judecă de un arbitru unic sau de doi ori de mai mulți arbitri.

Dacă părțile n-au stabilit numărul arbitrilor, litigiul se judecă de trei arbitri, câte unul numit de fiecare dintre părți, iar al treilea - supraarbitrul - desemnat de cei doi arbitri. Referințe în jurisprudență (2), Caută hotărâri judecătorești

Dacă există mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, părțile care au interese comune vor numi un singur arbitru.

Art. 346. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (22), Hotărâri judecătorești

Este nulă clauza din convenția arbitrală care prevede dreptul uneia dintre părți de a numi arbitru în locul celeilalte părți sau de a avea mai mulți arbitri decât cealaltă parte.

Art. 347. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (1), Hotărâri judecătorești

Arbitrii sunt numiți, revocați sau înlocuiți conform convenției arbitrale. Doctrină (1), Caută hotărâri judecătorești

Când arbitrul unic sau, după caz, arbitrii nu au fost numiți prin convenția arbitrală și nici nu s-a prevăzut modalitatea de numire, partea care vrea să recurgă la arbitraj invită cealaltă parte, în scris, să procedeze la numirea lor. Referințe în jurisprudență (3), Caută hotărâri judecătorești

În comunicare se arată numele, domiciliul și, pe cât posibil, datele personale și profesionale ale arbitrului unic propus sau ale arbitrului desemnat de partea care vrea să recurgă la arbitraj, precum și enunțarea succintă a pretențiilor și a temeiului lor. Referințe în jurisprudență (1), Caută hotărâri judecătorești

Art. 348. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (3), Hotărâri judecătorești

Partea căreia i s-a făcut comunicarea trebuie să transmită, la rândul său, în termen de 10 zile de la primirea acesteia, răspunsul la propunerea de numire a arbitrului unic sau, după caz, numele, domiciliul și, pe cât posibil, datele personale și profesionale ale arbitrului desemnat de ea.

Art. 349. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (2), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Acceptarea însărcinării de arbitru trebuie să fie făcută în scris și comunicată părților în termen de 5 zile de la data primirii propunerii de numire.

Art. 350. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (3), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

Cei doi arbitri vor proceda la numirea supraarbitrului în termen de 10 zile de la ultima acceptare. Supraarbitrul se va conforma prevederilor art. 349.

Art. 351. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Referințe în jurisprudență (2), Doctrină (1), Hotărâri judecătorești

În caz de neînțelegere între părți cu privire la numirea arbitrului unic sau dacă o parte nu numește arbitrul ori dacă cei doi arbitri nu cad de acord asupra persoanei supraarbitrului, partea care vrea să recurgă la arbitraj poate cere instanței judecătorești să procedeze la numirea arbitrului ori, după caz, a supraarbitrului.