Obiectul acțiunii judiciare | Lege 554/2004

Acesta este un fragment din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Procedura de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ -
Obiectul acțiunii judiciare Respingeri de neconstituționalitate (2)

Art. 8. - Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență, Reviste (45), Doctrină (6), Comentarii expert (1)

(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii. Modificări (2), Admiteri de neconstituționaliate parțială sau cu rezervă de interpretare (1), Respingeri de neconstituționalitate (4), Referințe (1), Jurisprudență, Reviste (33), Doctrină (6)

(2) Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de aplicarea și executarea contractului administrativ. Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență, Reviste (15)

(3) La soluționarea litigiilor prevăzute la alin. (2) se va avea în vedere regula după care principiul libertății contractuale este subordonat principiului priorității interesului public. Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență, Reviste (5), Doctrină (1)

Acesta este un fragment din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Comentarii expert:

RIL:Invocarea interesului legitim public/ privat - Mădălina Moceanu
Potrivit unui comunicat de presă de pe site-ul instanței supreme (www.scj.ro), la data de 02.03.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a luat o decizie privind un recurs în interesul legii în materie civilă, decizie pe care o considerăm de interes pentru cititorii noștri.
Astfel, prin Decizia nr. 8/02.03.2020 în dosarul nr.3315/1/2019 Completul competent să judece recursul în interesul legii în materie civilă a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov. și, în consecință, a stabilit că:
[ Mai mult... ]

Doctrină:

Drept civil. Obligațiile. Faptul juridic, ediția 1
    Tot sub aspect procedural, în condițiile în care acțiunea în contencios administrativ afost admisă, conform art. 8 din Legea nr. 554/2004, instanța poate după caz să anuleze în tot sau în parte actul administrativ, poate să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori un alt înscris care să emane de la aceasta, sau să realizeze ooperațiune. În continuare, în același spirit, legiuitorul, prin alin. (5) art. 9 din lege în cadrul acțiunilor îndreptate împotriva ordonanțelor Guvernului, prevede faptul că se pot acorda despăgubiri și în următoarele condiții: „Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.”1435 
    1435 Alin. (5) al art. 9 a fost introdus de pct. 14 al art. I din Legea nr. 262/2007.
[ Mai mult... ]
 

Călăuza juristului. Cereri și actiuni în justiție, ediția online martie 2016
    Obiectul acțiunii în contencios administrativ. Potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu aprimit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru asolicita anularea în tot sau în parte aactului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare aunei cereri, precum și prin refuzul de efectuare aunei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. [ Mai mult... ] 

Legea contenciosului administrativ. Comentarii și explicații, ediția 3
    1. Specificul obiectului acțiunii în contenciosul administrativ 
    Prin obiectul unei acțiuni civile, în general, înțelegem pretenția reclamantului înfățișată instanței de judecată. 
    În cazul concret al acțiunii în contenciosul administrativ subiectiv, obiectul principal al acesteia îl poate constitui: 
    - anularea unui act administrativ în sensul larg al acestei noțiuni (act unilateral sau contract administrativ); [ Mai mult... ] 

Drept administrativ, Vol II, ediția 4
    Obiectul acțiunii judiciare, potrivit art. 8 al legii poate să aibă în vedere: un act administrativ unilateral; nesoluționarea în termen sau refuzul nejustificat de soluționare aunei cereri, precum și refuzul de efectuare aunei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. În plus, potrivit actualei reglementări, care asimilează contractul administrativ, actului administrativ: „Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ”, ținând cont de regula după care „principiul libertății contractuale este subordonat principiului priorității interesului public”. [ Mai mult... ] 

Legea contenciosului administrativ. Comentarii și explicații, ediția 4
    1. Specificul obiectului acțiunii în contenciosul administrativ 
    Prin obiectul unei acțiuni civile, în general, înțelegem pretenția reclamantului înfățișată instanței de judecată. 
    În cazul concret al acțiunii în contenciosul administrativ subiectiv, obiectul principal al acesteia îl poate constitui: 
    - anularea unui act administrativ în sensul larg al acestei noțiuni (act unilateral sau contract administrativ); [ Mai mult... ] 

Pot fi de interes:

Lege 554/2004:
Subiectele de sezină
Semnificația unor termeni
Tutela administrativă
Excepția de nelegalitate
Actele nesupuse controlului și limitele controlului
Actele administrativ jurisdicționale
Procedura prealabilă
Obiectul acțiunii judiciare
Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului
Instanța competentă
Termenul de introducere a acțiunii
Documentele necesare
Citarea părților, relații
Suspendarea executării actului
Solicitarea suspendării prin acțiunea principală
Introducerea în cauză a funcționarului
Judecarea cererilor
Soluțiile pe care le poate da instanța
Reviste:
Contencios administrativ. Regimul răspunderii patrimoniale a autorității publice
Răspunderea patrimonială a autorităților publice. Condiții. Calitate procesuală activă. Admitere recurs
11. Admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ. Refuz nejustificat
STUDIU DE CAZ: Regimul juridic al procesului-verbal la terminarea lucrărilor
Admitere recurs în interesul legii. Stabilirea naturii litigiilor având ca obiect drepturi bănești (gradația corespunzătoare vechimii în serviciu sau norma de hrană). Cadre militare
Prescripția dreptului material la acțiune în materie fiscală/The prescription of the material right of action under the tax law
Inadmisibilitate și prescripție. Ordinea de soluționare/Inadmissibility and prescription. Order of settlement
Competență. Act administrativ unilateral emis de o autoritate publică. Natură juridică
Suspendare a exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice. Nelegalitatea măsurii prin nerespectarea art. 103 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002/The suspension of the exercise of the right to drive on public roads. Unlawfulness of the measure by non-compliance with art. 103 paragraph (1) letter a) of the Government Emergency Ordinance no. 195/2002
Conținutul noțiunii de "salariu de bază", prevăzută de art. 5 al 2 din Anexa 1 la Capitolul 1 litera B din Legea nr. 284/2010
Doctrină:
Drept administrativ, Vol II, ediția 4
Drept civil. Obligațiile. Faptul juridic, ediția 1
Călăuza juristului. Cereri și actiuni în justiție, ediția online martie 2016
Călăuza juristului. Cereri și actiuni în justiție, ediția online martie 2016
Legea contenciosului administrativ. Comentarii și explicații, ediția 3
Legea contenciosului administrativ. Comentarii și explicații, ediția 4
Procedura trimiterii preliminare. Principii de drept al Uniunii Europene și experiențe ale sistemului român de drept, ediția 1
Daunele morale în contencios administrativ, în litigii cu profesioniști, de muncă și de asigurări sociale. Practică judiciară
Admiteri de neconstituționaliate parțială sau cu rezervă de interpretare:
Decizia nr. 459/2014 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) raportate la art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
;
se încarcă...