Introducerea în cauză a funcționarului | Lege 554/2004

Acesta este un fragment din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Procedura de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ -
Introducerea în cauză a funcționarului Respingeri de neconstituționalitate (3)

Art. 16. - Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență, Reviste (8), Doctrină (6)

(1) Cererile în justiție prevăzute de prezenta lege vor putea fi formulate și personal împotriva persoanei fizice care a elaborat, a emis sau a încheiat actul ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acțiunea se admite, persoana respectivă va putea fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică respectivă. Modificări (2), Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență, Reviste (4), Doctrină (2)

(2) Persoana acționată astfel în justiție îl poate chema în garanție pe superiorul său ierarhic, de la care a primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul. Jurisprudență, Reviste (2), Doctrină (2)

Acesta este un fragment din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Doctrină:

Drept civil. Obligațiile. Faptul juridic, ediția 1
    1440 În acest sens, art. 16 din Legea nr. 554/2004 cuprinde dispoziții clare privind „Introducerea în cauză afuncționarului”, respectiv, în „cererile în justiție prevăzute de prezenta lege pot fi formulate și personal împotriva persoanei care acontribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de arezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acțiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă.
Alin. (1) al art. 16 afost modificat de pct. 23 al art. I din Legea nr. 262/2007. [ Mai mult... ]
 

Călăuza juristului. Cereri și actiuni în justiție, ediția online martie 2016
    Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede și posibilitatea chemării în judecată afuncționarului responsabil, în temeiul dispozițiilor art. 16 care prevăd că acțiunile în justiție prevăzute de lege pot fi formulate și personal împotriva persoanei care acontribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de arezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acțiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă. [ Mai mult... ] 

Legea contenciosului administrativ. Comentarii și explicații, ediția 3
    1. Situația specială a funcționarului în procesul de contencios administrativ 
    Procesul de contencios administrativ se desfășoară, în principiu, între opersoană fizică sau juridică lezată într-un drept sau interes legitim al său, în calitate de reclamant, și autoritatea publică emitentă aactului administrativ atacat, în calitate de pârâtă169. Cu alte cuvinte, cadrul procesual se stabilește și în litigiile de contencios administrativ, potrivit principiului disponibilității părților izvorât din art. 9170 C. proc. civ.. (Dreptul de dispoziție al părților), adică la inițiativa reclamantului și, atunci când este cazul, apârâtului. [ Mai mult... ] 

Drept administrativ, Vol II, ediția 4
    Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se axase pe ultima soluție, iar actuala lege acontenciosului administrativ amenținut această formulă consacrată și de jurisprudența administrativă. Astfel, potrivit art. 16 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „(1) Cererile în justiție pot fi formulate și personal împotriva persoanei care acontribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de arezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acțiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă. (2) Persoana acționată astfel în justiție îl poate chema în garanție pe superiorul său ierarhic, de la care aprimit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul”. Sesizată cu oexcepție de neconstituționalitate privind conținutul acestui articol al legii, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 679/2006 (M.Of. nr. 939 din 21 noiembrie 2006) arespins excepția, stabilind că dispozițiile respective sunt aplicabile în cazul tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută de ipoteza normei, fără nicio distincție sau în considerarea altor criterii, și anume tuturor persoanelor fizice care au calitatea de funcționar. [ Mai mult... ] 

Legea contenciosului administrativ. Comentarii și explicații, ediția 4
    1. Situația specială a funcționarului în procesul de contencios administrativ 
    Procesul de contencios administrativ se desfășoară, în principiu, între o persoană fizică sau juridică lezată într-un drept sau interes legitim al său, în calitate de reclamant, și autoritatea publică emitentă a actului administrativ atacat, în calitate de pârâtă187. Cu alte cuvinte, cadrul procesual se stabilește și în litigiile de contencios administrativ, potrivit principiului disponibilității părților izvorât din art. 9188 C. proc. civ.. (Dreptul de dispoziție al părților), adică la inițiativa reclamantului și, atunci când este cazul, a pârâtului. [ Mai mult... ] 

Pot fi de interes:

Lege 554/2004:
Actele administrativ jurisdicționale
Procedura prealabilă
Obiectul acțiunii judiciare
Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului
Instanța competentă
Termenul de introducere a acțiunii
Documentele necesare
Citarea părților, relații
Suspendarea executării actului
Solicitarea suspendării prin acțiunea principală
Introducerea în cauză a funcționarului
Judecarea cererilor
Soluțiile pe care le poate da instanța
Termenul de prescripție pentru despăgubiri
Recursul
Judecarea recursului în situații deosebite
Titlul executoriu
Obligația publicării
Obligația executării
Instanța de executare
Acțiunea în regres
Reviste:
9. Termenul de exercitare a căii de atac împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de extindere a cadrului procesual subiectiv
Studiu de caz: Condiții pentru răspunderea funcționarului care a elaborat actul administrativ anulat
Subiecții răspunderii juridice pentru încălcarea obligațiilor de serviciu
Contencios administrativ. Regimul răspunderii patrimoniale a autorității publice
Procedura sancționării disciplinare a magistraților. I. Etapa verificărilor prealabile
12. Ordonanța președințială în materia contenciosului administrativ
Aspecte privitoare la soluționarea unor litigii referitoare la actele (încheierile) de carte funciară. Calitatea procesuală a oficiului de cadastru și publicitate imobiliară. Acțiunea în despăgubiri formulată împotriva oficiului
Considerații privind răspunderea patrimonială a aleșilor locali, a funcționarilor publici și a personalului contractual din administrația publică locală
Aspecte privitoare la soluționarea unor litigii referitoare la actele (încheierile) de carte funciară. Calitatea procesuală a oficiului de cadastru și publicitate imobiliară. Acțiunea în despăgubiri formulată împotriva oficiului
Sistemul executării silite în materia contenciosului administrativ
Doctrină:
Drept civil. Obligațiile. Faptul juridic, ediția 1
Tratat de drept procesual civil, Vol 1, ediția 5
Călăuza juristului. Cereri și actiuni în justiție, ediția online martie 2016
Legea contenciosului administrativ. Comentarii și explicații, ediția 3
Drept administrativ, Vol II, ediția 4
Legea contenciosului administrativ. Comentarii și explicații, ediția 4
Călăuza juristului. Cereri și actiuni în justiție, ediția online martie 2016
;
se încarcă...