C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 39 alin. (15) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: "Persoana condamnată și administrația penitenciarului pot depune memorii și concluzii scrise."

12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 39 alin. (15) din Legea nr. 254/2013 - care prevăd posibilitatea depunerii de către persoana condamnată și administrația penitenciarului de memorii și concluzii scrise în cadrul procedurii de soluționare a contestației împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate prin care acesta s-a pronunțat asupra plângerii formulate de persoana condamnată cu privire la modul de stabilire a regimului de executare a pedepsei privative de libertate - nu aduc nicio atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 alin. (1) din Constituție.

14. Cadrul general prevăzut de dispozițiile art. 39 din Legea nr. 254/2013 reglementează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existența vinovăției în materie penală, astfel încât excedează regulilor de procedură care guvernează faza de judecată a procesului penal, având în vedere că situația juridică a persoanei condamnate nu este identică cu cea a inculpatului. Într-un sens similar s-a pronunțat Curtea în jurisprudența sa referitoare la Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, abrogată prin Legea nr. 254/2013 - de exemplu, prin Decizia nr. 486 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 24 ianuarie 2014. În considerarea diferenței mai sus arătate, legiuitorul poate reglementa în materia executării pedepselor o procedură specială de soluționare a căilor de atac referitoare la modul de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, procedură care să nu mai implice în mod necesar prezența persoanei condamnate - aceasta având posibilitatea de a-și formula apărările prin intermediul memoriilor și concluziilor scrise - fără ca în acest mod să fie încălcat art. 24 alin. (1) din Constituție.

15. Căile de atac instituite de dispozițiile art. 39 din Legea nr. 254/2013 vizează plângerea depusă de persoana condamnată la judecătorul de supraveghere a privării de libertate împotriva deciziei comisiei pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate și contestația formulată de persoana condamnată sau de administrația penitenciarului la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul împotriva încheierii prin care judecătorul de supraveghere a privării de libertate a soluționat respectiva plângere. Persoana condamnată poate fi ascultată, în temeiul art. 39 alin. (5) din Legea nr. 254/2013, la locul de deținere, de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, respectiv poate fi adusă la judecarea contestației, dar doar la solicitarea instanței, în condițiile art. 39 alin. (16) din aceeași lege, caz în care este audiată. Or, textul de lege criticat asigură persoanei condamnate, în calea de atac a contestației, posibilitatea de a-și formula apărările prin intermediul memoriilor și al concluziilor scrise, indiferent dacă este adusă sau nu la judecată. Prin urmare, dispozițiile art. 39 alin. (15) din Legea nr. 254/2013 nu aduc nicio atingere dreptului fundamental consacrat de prevederile art. 24 alin. (1) din Constituție, ci, dimpotrivă, sunt menite să asigure dreptul la apărare al persoanei condamnate.

16. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudența sa, că garanțiile consacrate în materie penală de prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora dreptul la apărare este o componentă a dreptului la un proces echitabil, nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepselor. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia din 7 mai 1990 - Aldrian împotriva Austriei, Cererea nr. 16.266/90, Decizia din 22 februarie 1995 - A.B. împotriva Elveției, Cererea nr. 20.872/92, Decizia din 13 mai 2003 - Montcornet de Caumont împotriva Franței, Cererea nr. 59.290/00, Decizia din 23 septembrie 2004 - Pilla împotriva Italiei, Cererea nr. 64.088/00, Decizia din 27 iunie 2006 - Szabo împotriva Suediei, Cererea nr. 28.578/03, și Decizia din 23 octombrie 2012 - Ciok împotriva Poloniei, Cererea nr. 498/10, paragraful 38.

Acesta este un fragment din Decizia nr. 733/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (15) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Decizie 733/2014:
C U R T E A,
C U R T E A,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
D E C I D E:
;
se încarcă...