Parlamentul României

Legea nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice și a asociațiilor familiale care desfășoară activități economice în mod independent

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 27 septembrie 2004 până la 24 aprilie 2008, fiind abrogat și înlocuit prin Ordonanță de urgență 44/2008.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 1 din 2

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I Dispoziții generale

Art. 1. - Jurisprudență (2)

(1) Persoanele fizice, cetățeni români sau cetățeni străini, care provin din statele membre ale Uniunii Europene și din statele aparținând Spațiului Economic European, pot desfășura activități economice pe teritoriul României, în mod independent, sau pot constitui asociații familiale în condițiile prevăzute de prezenta lege.

(2) Persoanele fizice și asociațiile familiale pot fi autorizate să desfășoare activități economice în toate domeniile, meseriile și ocupațiile, cu excepția celor reglementate prin legi speciale.

Art. 2. - Jurisprudență (3)

(1) Asociația familială se poate înființa la inițiativa unei persoane fizice și se constituie din membrii de familie ai acesteia. Jurisprudență (1)

(2) Sunt considerați membrii unei familii, în sensul prezentei legi, soțul, soția și copiii acestora care au împlinit vârsta de 16 ani, la data autorizării asociației familiale, precum și rudele acestora până la gradul al patrulea inclusiv.

(3) În cazul desfășurării activității în contextul dreptului de stabilire, asociația familială se constituie din membrii de familie care au domiciliul sau reședința în România.

(4) Asociația familială este reprezentată în relațiile cu terții de persoana din inițiativa căreia s-a înființat sau de persoana împuternicită de aceasta, în baza unei procuri autentificate. Jurisprudență (2)

Art. 3. - Jurisprudență (2)

(1) Persoana fizică care desfășoară activități economice în mod independent, precum și persoanele fizice care sunt membri ai asociațiilor familiale au, în sensul prezentei legi, calitatea de angajat propriu. Jurisprudență (3)

(2) Calitatea de angajat propriu se referă la dreptul de a fi asigurat în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, al asigurărilor sociale de sănătate și al asigurărilor pentru șomaj, în condițiile prevăzute de legile care reglementează aceste domenii. Jurisprudență (1)

(3) Persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent și asociațiile familiale autorizate în condițiile prezentei legi nu pot angaja persoane cu contract individual de muncă pentru desfășurarea activităților pentru care s-a obținut autorizația. Jurisprudență (3)

Art. 4. - Jurisprudență (5)

Persoana fizică care desfășoară activități economice în mod independent și asociația familială trebuie să dețină autorizația și certificatul de înregistrare eliberate în condițiile prezentei legi.

CAPITOLUL II Autorizarea. Procedura de autorizare.
Anularea autorizației

Art. 5. - Jurisprudență (2)

Pot desfășura activități economice în mod independent sau în cadrul asociațiilor familiale persoanele fizice care îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele condiții:

a) au împlinit vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice ce solicită autorizarea pentru desfășurarea de activități economice în mod independent și a persoanelor fizice care au inițiativa constituirii asociației familiale, respectiv vârsta de 16 ani, în cazul membrilor asociației familiale;

b) starea sănătății le permite desfășurarea activității pentru care se solicită autorizația;

c) au calificarea - pregătire profesională sau, după caz, experiență profesională -, necesară pentru a desfășura activitatea economică pentru care se solicită autorizația;

d) nu au fost condamnate penal prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru săvârșirea de fapte sancționate de legile financiare, vamale și cele care privesc disciplina financiar-fiscală de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal;

e) îndeplinesc condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului, protecției muncii și apărării împotriva incendiilor și cerințele reglementărilor specifice protecției consumatorului pentru activitatea desfășurată, precum și normele de calitate a produselor și serviciilor puse pe piață. Jurisprudență (1)

Art. 6. -

(1) În vederea emiterii autorizației pentru desfășurarea de activități economice în mod independent sau în cadrul unei asociații familiale, trebuie să se asigure la primăria competentă o documentație care va cuprinde:

a) cerere-tip; în cazul asociației familiale trebuie să conțină semnăturile tuturor membrilor asociației;

b) rezervarea denumirii la oficiul registrului comerțului;

c) certificatul de cazier fiscal al persoanei solicitante, respectiv al fiecărui membru al asociației familiale, în original. Cetățenii străini neînregistrați fiscal în România au obligația să prezinte o declarație pe propria răspundere autentificată, din care să rezulte că nu au datorii fiscale și că nu au săvârșit fapte de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal, sancționate de legile financiare, vamale și cele care privesc disciplina financiar-fiscală;

d) copii de pe actele de identitate;

e) în cazul desfășurării activității în contextul dreptului de stabilire - actele din care să rezulte domiciliul sau reședința;

f) certificatul medical pentru persoana fizică, respectiv pentru fiecare membru al asociației familiale, prin care se atestă că starea sănătății le permite desfășurarea activității pentru care se solicită autorizația, eliberat de medicul de familie sau de o unitate sanitară;

g) declarația-tip pe propria răspundere că îndeplinește condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului, protecției muncii și apărării împotriva incendiilor, precum și reglementările specifice protecției consumatorului pentru activitatea desfășurată și normele de calitate a produselor și serviciilor puse pe piață; Modificări (1)

h) copii de pe documentele prevăzute la art. 7, care dovedesc pregătirea profesională sau, după caz, experiența profesională, pentru desfășurarea activității pentru care se solicită autorizarea.

(2) În cazul în care pentru practicarea unor activități economice, ocupații sau meserii sunt prevăzute, prin acte normative, cerințe de pregătire profesională și/sau de atestare specifice, persoana fizică sau, după caz, reprezentantul asociației familiale trebuie să depună dovada îndeplinirii cerințelor respective.

(3) În cazul în care activitatea economică pentru care se solicită autorizarea nu necesită calificare, persoana fizică nu va prezenta dovada pregătirii sau experienței profesionale prevăzute la alin. (1) lit. h).

Art. 7. -

(1) Calificarea prevăzută la art. 5 lit. c), dobândită în România, poate fi dovedită cu următoarele documente, după caz: Jurisprudență (3)

a) diploma, certificatul sau adeverința prin care se dovedește absolvirea unei instituții de învățământ preuniversitar sau universitar;

b) certificatul de absolvire a unei forme de pregătire profesională, organizată în condițiile legii în vigoare la data eliberării acestuia;

c) certificatul de competență profesională, eliberat de instituțiile abilitate conform legislației în vigoare;

d) cartea de meșteșugar, obținută în condițiile prevăzute de actele normative în vigoare la data eliberării acesteia;

e) carnetul de muncă al solicitantului, din care să reiasă că acesta a fost încadrat în muncă pe o durată de minimum 2 ani în activitatea, meseria sau ocupația pentru care se solicită autorizarea;

f) declarație de notorietate cu privire la abilitatea de a desfășura activitatea pentru care se solicită autorizarea, eliberată de primarul localității respective în mod gratuit în cazul meseriilor tradiționale artizanale;

g) autorizația eliberată în condițiile Decretului-lege nr. 54/1990 sau ale Legii nr. 507/2002 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice de către persoane fizice, cu modificările ulterioare;

h) alte dovezi care să ateste experiența profesională.

(2) Persoanele fizice prevăzute la art. 1 alin. (1) care au dobândit calificarea în străinătate trebuie să depună pentru obținerea autorizației, după caz:

a) atestatul de recunoaștere și/sau echivalare eliberat de Ministerul Educației și Cercetării, prin Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, pentru documentele prevăzute la alin. 1 lit. a);

b) atestatul de recunoaștere a calificării dobândite în străinătate, în afara sistemului de învățământ, eliberat de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, în condițiile stabilite prin Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 701/2003 pentru desemnarea instituției care să recunoască automat documentele care dovedesc calificarea dobândită în străinătate, în afara sistemului de învățământ, de cetățeni români sau cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și ai statelor aparținând Spațiului Economic European.

Art. 8. - Jurisprudență (2)

Autorizația pentru desfășurarea de către persoane fizice a unor activități economice în mod independent, precum și pentru înființarea și funcționarea de asociații familiale, denumită în continuare autorizație, se eliberează, la cerere: Jurisprudență (3)

a) în cazul desfășurării activității în contextul dreptului de stabilire, de către primarii comunelor, orașelor, municipiilor, respectiv ai sectoarelor municipiului București, în a căror rază teritorială solicitanții își au domiciliul sau reședința; Jurisprudență (2)

b) în cazul desfășurării activității în contextul prestării de servicii, de către primarii comunelor, orașelor, municipiilor, respectiv ai sectoarelor municipiului București, în a căror rază teritorială solicitanții vor presta activitățile respective. Jurisprudență (1)

Art. 9. -

Primăria are obligația ca în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de autorizare sau, după caz, de completare a autorizației, să elibereze autorizația și copia certificată a acesteia.

Art. 10. - Jurisprudență (3)

Autorizația va cuprinde în mod obligatoriu:

a) datele de identificare a emitentului autorizației; Jurisprudență (1)

b) datele de identificare a persoanei fizice care va desfășura activități economice în mod independent sau a persoanei din inițiativa căreia se înființează asociația familială și a membrilor acesteia;

c) activitatea principală și, după caz, activitățile secundare pentru care se eliberează autorizația, codificate conform Clasificării activităților din economia națională - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, actualizată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 601/2002, clasă de 4 cifre;

d) locul de desfășurare a activității principale și, după caz, a activităților secundare;

e) data eliberării autorizației și numărul de înregistrare al acesteia.

Art. 11. - Jurisprudență (1)

(1) În cazul persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) care exercită în mod legal o activitate economică ce face obiectul prezentei legi într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, în care sunt stabilite, și care solicită desfășurarea activității respective în România în contextul prestării de servicii, autorizația prevăzută de prezenta lege va fi eliberată de primării în baza cererii și a documentului care atestă că solicitantul desfășoară în statul de proveniență în mod legal activitatea pentru care solicită autorizarea.

(2) Actul prevăzut la alin. (1) va fi depus în copie tradusă și legalizată.

Art. 12. - Jurisprudență (1)

(1) O persoană fizică care desfășoară activități economice în mod independent sau o asociație familială are dreptul de a deține o singură autorizație.

(2) Pentru desfășurarea altei activități care nu este prevăzută în autorizație este necesară completarea autorizației.

(3) Activitățile de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă pot fi realizate, în condițiile stabilite de dispozițiile legale în vigoare, fără a fi necesar ca aceste activități să fie prevăzute în autorizație.

Art. 13. - Jurisprudență (3)

(1) Anularea autorizației se realizează în baza cererii de renunțare sau când una dintre condițiile de autorizare prevăzute la art. 5 nu mai este îndeplinită.

(2) Cererea de renunțare la autorizație se adresează în scris autorității administrației publice locale emitente de către persoana fizică care desfășoară activități economice în mod independent sau de către reprezentantul asociației familiale și se soluționează în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.

(3) Emitentul va transmite lunar la oficiul registrului comerțului cazurile de anulare a autorizației, prevăzute în prezenta lege, împreună cu originalul certificatelor de înregistrare și va comunica aceste cazuri și organelor fiscale competente aflate pe raza teritorială a autorității publice emitente. Jurisprudență (2)

(4) Anularea autorizației atrage radierea din oficiu din registrul comerțului a persoanei fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau a asociației familiale. Jurisprudență (1)

Art. 14. -

Persoanelor fizice, cetățeni străini, care desfășoară activități economice pe teritoriul României, autorizate în conformitate cu prevederile prezentei legi, li se aplică regimul valutar stabilit prin reglementările Băncii Naționale a României.

Art. 15. -

(1) Organele de control competente conform dispozițiilor legale în vigoare vor verifica prin sondaj periodic respectarea condițiilor de autorizare de către persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent și asociațiile familiale autorizate în condițiile prezentei legi.

(2) În cazul în care se constată că una dintre condițiile de autorizare nu este îndeplinită, autoritatea care a emis autorizația va fi notificată în vederea anulării autorizației.

(3) Anularea autorizației în situația prevăzută la alin. (2) atrage radierea din registrul comerțului fără plata taxelor prevăzute de lege.

CAPITOLUL III Procedura de înregistrare în registrul comerțului

Art. 16. - Jurisprudență (2)

(1) În vederea eliberării certificatului de înregistrare, primăriile au obligația să ia măsurile necesare pentru a asigura obținerea cazierului fiscal și dovada rezervării denumirii firmei necesare pentru eliberarea și depunerea autorizației, în copie certificată, la oficiul registrului comerțului.

(2) Depunerea autorizației în copie certificată de oficiul registrului comerțului se realizează în termen de maximum 3 zile de la eliberarea acesteia.

(3) În cazul în care transmiterea documentelor prevăzute la alin. (1) se face prin poștă, taxele poștale aferente sunt suportate din taxa de eliberare a autorizației.

(4) Prin excepție de la dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrarea în registrul comerțului a comercianților persoane fizice și asociații familiale se face numai pe baza autorizației emise de primari.

(5) În termen de 7 zile lucrătoare de la primirea documentelor transmise de primărie, oficiul registrului comerțului va emite și va transmite către primărie certificatul de înregistrare.

(6) Data comunicării certificatului de înregistrare către comerciant va fi transmisă de către primării organelor fiscale competente din structura teritorială a Ministerului Finanțelor Publice, pentru evidența fiscală.

(7) Transmiterea se face în scris, nominal, în intervalul cuprins între prima și a cincea zi a fiecărei luni, pentru luna anterioară.

Art. 17. - Jurisprudență (1)

Primăriile au obligația să notifice instituțiilor abilitate cu supravegherea respectării de către comercianți a legislației specifice în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului, protecției muncii și apărării împotriva incendiilor, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 573/2002 pentru aprobarea procedurilor de autorizare a funcționării comercianților, despre eliberarea autorizației și a certificatului de înregistrare.

CAPITOLUL IV Dispoziții finale

Art. 18. - Modificări (1), Jurisprudență (2)

Activitățile economice care fac obiectul prezentei legi sunt prevăzute în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 701 din 17 decembrie 2003 pentru desemnarea instituției care să recunoască automat documentele care dovedesc calificarea dobândită în străinătate, în afara sistemului de învățământ, de cetățeni români sau cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și ai statelor aparținând Spațiului Economic European, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 9 ianuarie 2004.

Art. 19. -

Autoritatea competentă să elibereze documentele care atestă experiența profesională dobândită în România, pentru persoanele care doresc să desfășoare în statele membre ale Uniunii Europene și în statele aparținând Spațiului Economic European activități economice care fac obiectul prezentei legi, se stabilește prin hotărâre a Guvernului.

Art. 20. -

(1) Respingerea cererii de autorizare și refuzul înregistrării în registrul comerțului în mod nejustificat, precum și măsura anulării autorizației pot fi contestate în instanță, în condițiile legii.

(2) Nerespectarea termenului prevăzut la art. 9 se sancționează cu amendă de 500.000 lei pentru fiecare zi de întârziere.


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...