Guvernul României

Ordonanța de urgență nr. 56/2004 privind crearea statutului special al funcționarului public denumit manager public

Modificări (3), Puneri în aplicare (1), Referințe (4), Practică judiciară

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 01 iulie 2004 până la 29 iunie 2008, fiind înlocuit prin Ordonanță de urgență 92/2008;

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

În vederea atragerii tinerilor profesioniști bine pregătiți în administrația publică din România se urmărește crearea unei noi funcții publice specifice cu statut special, denumită manager public, care să beneficieze de un sistem de promovare specială și un nivel de salarizare motivant,

în cadrul procesului de reformă a administrației publice a cărui componentă esențială o reprezintă înființarea și dezvoltarea unui corp profesionist de funcționari publici, neutru și comparabil cu cel existent în țările Uniunii Europene,

în vederea creării unui corp de funcționari publici profesionist, România a primit fonduri în valoare de 4 milioane euro din partea Uniunii Europene pentru derularea Proiectului PHARE RO 0106.03, denumit "Crearea unui corp profesionist de manageri publici în administrația publică - Proiectul tinerilor profesioniști", proiect cu o importantă componentă de instruire a tinerilor funcționari publici în țară și în străinătate, a cărui primă promoție va absolvi în luna august 2004,

în vederea evitării riscului de a nu finaliza proiectul, de a pierde fondurile U.E. alocate, în valoare de 4 milioane euro, și de a pierde finanțarea unui al doilea ciclu al proiectului, în valoare de 3,5 milioane euro, ca urmare a absenței unui cadru normativ special,

în vederea redactării în timp util a Termenilor de referință și având în vedere condiția cerută de Comisia Europeană de a se crea baza legală necesară Proiectului tinerilor profesioniști până la data de 30 iunie 2004,

având în vedere necesitatea reglementării statutului juridic pentru absolvenții Proiectului PHARE RO 0106.03 în termenul prevăzut în Planul de măsuri urgente pentru integrare europeană al Guvernului României (To Do List),

având în vedere respectarea calendarului prevăzut de Foaia de parcurs pentru România a Comisiei Europene privind încheierea capitolelor de negociere cu Uniunea Europeană, elemente care vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituție, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

CAPITOLUL I Dispoziții generale

Art. 1. - Modificări (1)

(1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează statutul special al funcționarilor publici numiți într-o funcție publică specifică de manager public.

(2) În exercitarea funcției publice specifice, managerul public are rolul de a contribui la asigurarea eficienței și continuității reformei în administrația publică și la implementarea acquisului comunitar.

Art. 2. -

Prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, prezenta ordonanță de urgență stabilește reguli specifice privind recrutarea, formarea, numirea, evaluarea, remunerarea și promovarea rapidă în categoria funcționarilor publici de conducere, precum și modalitatea de acces în categoria înalților funcționari publici a managerilor publici.

CAPITOLUL II Cadrul instituțional

Art. 3. - Modificări (1), Practică judiciară (2)

(1) Comisia pentru managerii publici, denumită în continuare Comisia, ca organism independent, urmărește și asigură aplicarea prevederilor referitoare la modalitățile de acces la funcția de manager public și la mecanismele de promovare rapidă, reglementate prin prezenta ordonanță de urgență și prin normele de aplicare a acesteia. Modificări (1)

(2) Denumirea Comisiei pentru bursa specială "Guvernul României", înființată prin Legea nr. 157/2004 privind instituirea bursei speciale "Guvernul României" pentru formarea managerilor din sectorul public, se modifică și se înlocuiește, în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea Comisia pentru managerii publici.

(3) În cadrul prezentei ordonanțe de urgență, Comisia îndeplinește atribuții în domeniul evaluării, încadrării în trepte, repartizării, promovării, soluționării contestațiilor și al excluderii din categoria managerilor publici, asigurând transparența, imparțialitatea, reprezentativitatea și obiectivitatea. Comisia îndeplinește atribuțiile conferite prin dispozițiile Legii nr. 157/2004, referitoare la participanții la programul de burse speciale "Guvernul României", și pe cele conferite prin prezenta ordonanță de urgență. Practică judiciară (1)

Art. 4. -

(1) Institutul Național de Administrație asigură organizarea următoarelor forme de pregătire destinate instruirii persoanelor care doresc să acceadă într-o funcție publică de manager public: Referințe (1)

a) programe de formare specializată cu durata de 2 ani;

b) programe de formare specializată specifice pentru tineri funcționari publici, cu durata de un an. Modificări (1)

(2) Pentru realizarea atribuției prevăzute la alin. (1) Institutul Național de Administrație poate beneficia de programe cu asistență externă.

Art. 5. - Practică judiciară (1)

Agenția Națională a Funcționarilor Publici are următoarele atribuții principale:

a) colaborează cu Comisia și cu Institutul Național de Administrație în vederea stabilirii numărului maxim de funcții publice care pot fi ocupate de managerii publici;

b) stabilește anual, în condițiile legii, funcțiile publice rezervate managerilor publici, conform planului de ocupare a funcțiilor publice;

c) propune conducătorului autorității sau al instituției publice în al cărei stat de funcții este prevăzută funcția publică, în urma rezultatelor evaluării finale realizate de Comisie, numirea managerilor publici;

d) asigură transferul managerilor publici, în colaborare cu autoritățile și instituțiile publice;

e) alte atribuții stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. 6. - Practică judiciară (1)

(1) Autoritățile și instituțiile publice din administrația publică centrală înființează, cu avizul sau la solicitarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, posturile corespunzătoare funcțiilor publice specifice de manager public.

(2) Posturile corespunzătoare funcțiilor publice specifice de manager public pot fi înființate și de către autorități și instituții ale administrației publice locale, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

(3) Posturile prevăzute la alin. (1) și (2) se înființează prin transformarea funcțiilor publice de execuție vacante în funcții publice specifice de manager public, ale căror grade sunt echivalate funcțiilor publice de conducere, sau prin crearea de noi posturi, în condițiile legii.

(4) Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să colaboreze cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici în vederea asigurării transferului managerilor publici. Modificări (2)

CAPITOLUL III Cariera în funcția publică de manager public

Art. 7. -

(1) Selecția pentru programele de formare specializată se realizează de către Institutul Național de Administrație în colaborare cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici și este monitorizată de către Comisie.

(2) Participanții declarați admiși la unul dintre programele prevăzute la art. 4 alin. (1) semnează un angajament cu Ministerul Administrației și Internelor, prin care se obligă să lucreze în administrația publică timp de 5 ani după încheierea programelor de formare, sub sancțiunea rambursării cheltuielilor efectuate cu formarea lor în condițiile prevăzute prin angajament.

Art. 8. -

(1) Participanții la programul de formare specializată cu durata de un an, organizat de Institutul Național de Administrație, destinat tinerilor funcționari publici, se numesc stagiari, iar participanții la programul de formare specializată cu durata de 2 ani, organizat de Institutul Național de Administrație, destinat absolvenților învățământului superior, se numesc cursanți. Pe perioada formării stagiarii și cursanții sunt obligați să respecte Regulamentul de ordine interioară și regulamentele de studii ale Institutului Național de Administrație.

(2) Participanții la programele de formare specializată prevăzute la art. 4 alin. (1), care anterior selecției aveau statutul de funcționar public, își păstrează acest statut, fiind suspendați din funcția publică pe durata desfășurării programului de formare.

(3) Participanții la programele de formare specializată prevăzute la art. 4 alin. (1), care anterior selecției nu aveau statutul de funcționar public, dobândesc, pe perioada formării, calitatea de cursant la Institutul Național de Administrație.

(4) Posturile din cadrul autorităților și instituțiilor publice în care și-au desfășurat activitatea stagiarii și cursanții selectați, devenite vacante sau, după caz, temporar vacante, pot fi ocupate în condițiile legii.

(5) Pe perioada stagiilor în administrația publică din România cursanții și stagiarii nu beneficiază de drepturi bănești din partea autorităților și instituțiilor publice la care acestea se desfășoară.

Art. 9. -

(1) Participanții la programele de formare specializată prevăzute la art. 4 alin. (1) sunt excluși de la acestea în următoarele situații:

a) absență nemotivată de la programele sau de la activitățile de formare;

b) cererea cursantului sau a stagiarului de a renunța la programele de formare;

c) abateri disciplinare, stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență;

d) obținerea unor rezultate nesatisfăcătoare în cadrul studiilor și stagiilor în străinătate sau în cazul nerevenirii în România la încheierea perioadei de studii și de stagii în străinătate.

(2) În situațiile prevăzute la alin. (1) stagiarii și cursanții sunt obligați să ramburseze cheltuielile de formare efectuate cu instruirea lor. Modalitățile de calcul se stabilesc prin angajamentul prevăzut la art. 7 alin. (2).

Art. 10. -

(1) Pot ocupa funcția publică de manager public, în urma unei evaluări finale realizate de Comisie, următoarele categorii de persoane, după cum urmează:

a) absolvenții programului de formare specializată cu durata de 2 ani, organizat de Institutul Național de Administrație;

b) absolvenții programului de formare specializată specific pentru tineri funcționari publici, cu durata de un an, organizat de Institutul Național de Administrație;

c) absolvenții programului de burse speciale "Guvernul României", cu condiția să urmeze un program intensiv de formare specializată în administrația publică, în România, organizat de Institutul Național de Administrație sau de alte instituții de formare continuă. Modificări (1), Practică judiciară (1)

(2) Pentru a ocupa o funcție publică specifică de manager public, absolvenții prevăzuți la alin. (1) trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 50 din Legea nr. 188/1999, republicată.

Art. 11. -

(1) Funcția publică specifică de manager public se împarte în 3 trepte profesionale de încadrare, definite astfel:

a) manager public treapta 1, corespunzător sistemului de promovare foarte rapidă;

b) manager public treapta 2, corespunzător sistemului de promovare rapidă;

c) manager public treapta 3, corespunzător sistemului de promovare accelerată.

(2) Funcția publică specifică de manager public este structurată pe grade profesionale, după cum urmează:

a) asistent, echivalent cel puțin funcției publice de șef birou;

b) special, echivalent cel puțin funcției publice de șef serviciu;

c) principal, echivalent cel puțin funcției publice de director adjunct;

d) superior, echivalent cel puțin funcției publice de director;

e) general, echivalent funcției publice de director general adjunct.

(3) Promovarea managerilor publici treapta 1 începe cu gradul de manager public special, iar pentru celelalte trepte începe cu gradul de manager public asistent.

Art. 12. - Practică judiciară (1)

(1) Persoanele prevăzute la art. 10 alin. (1) sunt evaluate la finalizarea programelor de formare specializată de către Comisie, care decide treapta profesională de încadrare ca manager public. În această evaluare se vor lua în considerare rezultatele evaluării de la absolvirea programelor de formare, în proporție de 70%, și propria evaluare finală a Comisiei, în proporție de 30%. Modificări (1)

(2) În funcție de clasamentul final realizat de Comisie și de opțiunile absolvenților programelor prevăzute la art. 10 alin. (1), Agenția Națională a Funcționarilor Publici întocmește, cu contrasemnătura Comisiei, în termenul prevăzut prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, schema de repartizare a absolvenților pe funcțiile publice de manager public prevăzute în Planul anual de ocupare a funcțiilor publice. Practică judiciară (1)

(3) Numirea în funcția de manager public se face prin act administrativ al conducătorului autorității sau al instituției publice în cadrul căreia urmează să-și desfășoare activitatea, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Modificări (1)

Art. 13. -

(1) Managerul public își desfășoară activitatea, de regulă, sub directa coordonare a unui înalt funcționar public din cadrul autorității sau al instituției publice în care își va desfășura activitatea.

(2) În autoritățile sau instituțiile publice în care nu există înalți funcționari publici, managerul public își desfășoară activitatea sub directa coordonare a funcționarului public de conducere situat pe cel mai înalt nivel din cadrul acestora.

(3) Pentru posturile de manageri publici, superiorul ierarhic al acestora stabilește, pe baza atribuțiilor și responsabilităților generale prevăzute în normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, cu consultarea Comisiei, responsabilitățile corespunzătoare fișei postului.

(4) Orice contestații cu privire la neconcordanța dintre atribuțiile stabilite prin fișa postului se aduc în atenția Comisiei. Comisia poate solicita sporirea sau micșorarea atribuțiilor și responsabilităților sau, după caz, în situații temeinic justificate, transferul managerului public.

Art. 14. -

(1) Managerii publici promovează succesiv în gradele profesionale, pe baza vechimii în gradul profesional deținut și în urma deciziei Comisiei.

(2) Decizia Comisiei este bazată pe evaluarea performanțelor profesionale individuale, efectuată de către superiorul ierarhic al managerului public evaluat, și pe propria evaluare a acesteia. Modificări (2)

(3) Evaluarea managerilor publici poate fi inițiată la solicitarea acestora, a superiorului ierarhic sau a Comisiei.

(4) În urma evaluării Comisiei managerii publici pot obține următoarele rezultate, detaliate în normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență:

a) reconfirmarea sau pierderea statutului de manager public;

b) promovarea, reconfirmarea în grad sau retrogradarea managerului public;

c) încadrarea pe o treaptă superioară sau inferioară, în cazuri extraordinare.

(5) În urma evaluării Comisiei managerii publici pot promova în gradele superioare, după cum urmează:

a) conform sistemului de promovare foarte rapidă, managerii publici treapta 1 pot promova după cel puțin 8 luni;

b) conform sistemului de promovare rapidă, respectiv de promovare accelerată, managerii publici treapta 2 și treapta 3 pot promova după cel puțin 12 luni.

(6) Managerii publici sunt evaluați obligatoriu de către Comisie la încheierea termenelor maxime prevăzute la lit. a)-c), iar managerii publici reconfirmați pe treapta profesională promovează automat în gradele profesionale, în funcție de rezultatele obținute, după cum urmează:

a) conform sistemului de promovare foarte rapidă, managerii publici treapta 1 promovează în termen de 16 luni;

b) conform sistemului de promovare rapidă, managerii publici treapta 2 promovează în termen de 24 de luni;

c) conform sistemului de promovare accelerată, managerii publici treapta 3 promovează în termen de 36 de luni.

(7) Evaluarea fiecărui manager public de către Comisie trebuie să fie efectuată cel puțin o dată pe an, dar nu mai mult de două ori.

(8) În urma promovării în grad, în termenul prevăzut în normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, superiorul ierarhic al managerului public stabilește, cu consultarea Comisiei, atribuțiile și responsabilitățile sporite ale noii funcții publice, cu respectarea condițiilor art. 13 alin. (3).

Art. 15. -

(1) Managerii publici au obligația să fi desfășurat activitate în cadrul a cel puțin două autorități sau instituții publice ca o condiție necesară pentru a participa la concursul organizat pentru accederea în categoria înalților funcționari publici.

(2) În vederea îndeplinirii acestei obligații, managerii publici pot solicita Agenției Naționale a Funcționarilor Publici transferul în cadrul altei autorități sau instituții publice, pe o funcție publică de manager public echivalentă.

(3) Comisia poate solicita, de asemenea, transferul în cadrul altei autorități sau instituții publice, pe o funcție publică de manager public echivalentă, în condițiile legii.

Art. 16. -

(1) Statutul de manager public se poate pierde în cazul obținerii unor rezultate nesatisfăcătoare la evaluările performanțelor profesionale individuale periodice, în cazul săvârșirii de abateri disciplinare, precum și în condițiile art. 84 din Legea nr. 188/1999, republicată.

(2) În cazul pierderii statutului de manager public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici ia măsurile necesare pentru redistribuirea persoanelor respective pe o funcție publică generală, în limita funcțiilor publice vacante.

(3) În cazul pierderii statutului de manager public, persoanele care au încheiat angajamentul prevăzut la art. 7 alin. (2) au obligația să lucreze în administrația publică până la expirarea duratei prevăzute în angajament.

Art. 17. -

(1) Managerii publici care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege și dețin gradul de manager public superior sau de manager public general pot participa la concursurile organizate pentru ocuparea funcțiilor publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici.

(2) După intrarea în categoria înalților funcționari publici, managerilor publici le sunt aplicabile dispozițiile referitoare la înalții funcționari publici.

CAPITOLUL IV Regimul de salarizare a managerilor publici

Art. 18. -

(1) Pe perioada derulării programelor de formare specializată în România, inclusiv în timpul vacanței și al stagiului, cursanții și stagiarii sunt remunerați de la bugetul de stat prin bugetul Institutului Național de Administrație.

(2) Pentru persoanele prevăzute la art. 8 alin. (2) și (3) sistemul de remunerare constă într-o bursă egală asigurată de Institutul Național de Administrație, stabilită prin hotărâre a Guvernului.

(3) Perioada formării se consideră vechime în muncă, în funcția publică sau în specialitate, după caz.

Art. 19. -

(1) Pentru activitatea desfășurată până la intrarea în categoria înalților funcționari publici managerii publici au dreptul la un salariu egal funcției publice de conducere din minister, echivalentă gradului de manager public, la care se adaugă un spor de manager public, determinat în funcție de treapta deținută, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

(2) Managerul public care ocupă o funcție de înalt funcționar public beneficiază de un spor de manager public, calculat în funcție de salariul de bază, corespunzător nivelului acestei funcții, prevăzut în anexă.

(3) Managerii publici beneficiază de toate drepturile salariale suplimentare prevăzute în Legea nr. 188/1999, republicată.

(4) Pierderea statutului de manager public atrage pierderea sporului de manager public.

CAPITOLUL V Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 20. -

(1) Pe durata derulării proiectelor din domeniul administrației publice, finanțate prin Programul PHARE, numărul de locuri pentru cele două programe prevăzute la art. 4 alin. (1) se stabilește de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Institutul Național de Administrație și Unitatea Centrală pentru Reforma Administrației Publice, cu consultarea echipelor de asistență tehnică ale acestor proiecte.

(2) Selecția pentru programele de formare specializată, derulate cu asistența tehnică din partea proiectelor PHARE prevăzute la alin. (1), se face de către echipele de asistență tehnică ale acestor proiecte, în colaborare cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Institutul Național de Administrație și cu Unitatea Centrală pentru Reforma Administrației Publice.

Art. 21. -

(1) Absolvenții programelor de formare organizate cu asistența Proiectului PHARE RO 0106.03, componentele "Stagiari 2003-2004" și "Cursanți 2003-2005", sunt considerați ca făcând parte din categoriile prevăzute la art. 8 alin. (1) și beneficiază de drepturile bănești prevăzute pe perioada formării.

(2) Prin excepție de la prevederile art. 3 și 12, evaluarea finală și clasamentul final ale absolvenților componentei "Stagiari 2003-2004", candidați pentru funcția de manager public, sunt stabilite de către o comisie interimară înființată prin ordin al ministrului administrației și internelor. Modificări (2)

(3) Prin excepție, absolvenții proiectului prevăzut la alin. (1), componenta "Stagiari 2003-2004", pot fi numiți ca manageri publici după maximum un an de la evaluarea finală.

(4) Absolvenții proiectului prevăzut la alin. (1), componentele "Stagiari 2003-2004" și "Cursanți 2003-2005", selectați, sunt numiți pe posturile de manager public potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, cu condiția să fi semnat angajamentul prevăzut la art. 7 alin. (2), beneficiind de drepturile corespunzătoare din prima zi în care ocupă poziția de manager public.

Art. 22. -

(1) Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 188/1999, republicată.

(2) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se aprobă, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administrației și Internelor, normele metodologice de aplicare a acesteia, prin care se stabilesc:

a) mecanismul de gestionare a funcției publice de manager public: procesul de selecție, evaluare, numire, plasare, transfer, promovare;

b) atribuțiile îndeplinite de autoritățile și instituțiile publice, precum și de structurile care aplică prevederile prezentei ordonanțe de urgență și modalitățile de colaborare dintre acestea;

c) modalitățile de pierdere a statutului de manager public;

d) cazurile de întrerupere a programelor de formare;

e) atribuțiile și responsabilitățile specifice minimale ale managerilor publici;

f) modalitățile de creare a funcțiilor publice de manager public;

g) nivelul bursei și mecanismele de remunerare ale stagiarilor și cursanților.

Art. 23. -

Numărul funcțiilor publice de manager public nu se ia în calcul la stabilirea procentului de 12% prevăzut de lege pentru funcțiile publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici și categoriei funcționarilor publici de conducere.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:
p. Ministrul de stat, ministrul administrației și internelor,
Nicolae Berechet,
secretar de stat
Ministrul delegat pentru administrația publică,
Gabriel Oprea
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu

București, 25 iunie 2004.

Nr. 56.

ANEXĂ

Sporurile salariale corespunzătoare gradelor de manager public
echivalente funcțiilor publice de conducere (% din salariul de bază)

Funcția publică Gradul Funcția echivalentă Spor de manager public (procent)
Manager public treapta 1 Manager public treapta 2 Manager public treapta 3
Manager public General Director general adjunct 60% 55% 25%
Manager public Superior Director 60% 55% 25%
Manager public Principal Director adjunct 60% 55% 25%
Manager public Special Șef serviciu 60% 55% 25%
Manager public Asistent Șef birou 60% 55% 25%

Sporurile salariale corespunzătoare funcțiilor publice din
categoria înalților funcționari publici cu statut de
manager public (% din salariul de bază)

Funcția publică Statutul Spor de manager public (procent)
Secretar general Manager public 50%
Secretar general adjunct Manager public 50%
Director general Manager public 60%

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...