Art 10 | Ordonanță de urgență 11/2004

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Art. 10. - Jurisprudență

Ca urmare a desemnării Ministerului Finanțelor Publice ca autoritate de management pentru Cadrul de sprijin comunitar și ca autoritate de management pentru Fondul de coeziune, personalul și posturile preluate de Ministerul Finanțelor Publice de la Ministerul Integrării Europene își păstrează funcțiile publice specifice și salarizarea aferentă acestora, prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 291/2000 privind organizarea și funcționarea unor ministere, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 308/2001, cu modificările ulterioare, până la intrarea în vigoare a legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 11/2004:
Art 1
Art 2
Art 3
Art 4
Art 5
Art 6
Art 7
Art 8
Art 9
Art 10
Art 11
Art 12
Art 13
Art 14
Art 15
Art 16
Art 17
Art 1 "
Art 18
Art 19
;
se încarcă...