Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală

Decizie nr. 1012/2012

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

Cumpără forma completă
sau autentifică-te
  •  

SURSA: scj.ro

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 489 din 30 mai 2011, Tribunalul București, secția I penală, a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a cererii inculpatului A.C.N., de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) - art. 176 lit. a) C. pen. în art. 182 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului A.C.N. din tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) - 176 lit. a) C. pen. în tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

În baza art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A.C.N. la 5 ani închisoare.

În baza art. 65 C. proc. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 16 septembrie 2010 la zi.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 3612/P/2010 din 04 februarie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului A.C.N. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Tribunalul a reținut că în noaptea de 12/13 septembrie 2010, inculpatul A.C.N. s-a întors la domiciliul său, revenind din Franța, unde lucra în domeniul construcțiilor din aprilie 2010.

În locuință se aflau soția sa A.M.E. și fiul celor doi, A.A., în vârstă de 13 ani, care dormeau.

Inculpatul a început să consume băuturi alcoolice și să-i aducă reproșuri soției pentru că făcuse cheltuieli excesive, acuzând-o că în lipsa sa a întreținut relații extraconjugale cu alți bărbați.

În acest context, inculpatul a început să o lovească pe partea vătămată A.M.E., aplicându-i numeroase lovituri cu pumnii și picioarele în zona capului, abdomenului, membrelor, smulgându-i părul din cap. Agresiunea inculpatului asupra părții vătămate s-a derulat pe parcursul nopții de 12/13 septembrie 2010, pe durata a câtorva ore.

A doua zi, 13 septembrie 2010, în jurul orelor 21.00, după ce inculpatul și partea vătămată s-au deplasat la locul de muncă al părții vătămate - casieră la C. - la întoarcerea acasă, inculpatul a continuat să lovească victima, cu pumnii și picioarele la nivelul abdomenului, alungând-o din locuință. Partea vătămată s-a refugiat în locuința vecinei sale, martora S.D. unde a înnoptat, iar a doua zi dimineață - 14 septembrie 2010 s-a dus la locuința altei vecine, martora N.L., fiind anunțate poliția și salvarea întrucât starea părții vătămate se agrava progresiv.

A fost transportată de urgență la Spitalul de Urgență B.A., unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

Astfel, cum rezultă din actele medicale (bilet externare Spital Clinic de Urgență B.A.), victima A.M.E. (în vârstă de 33 de ani), a suferit numeroase leziuni traumatice: traumatism toraco-abdominal, traumatism cranio-cerebral minor, traumatism cranio-facial, echimoze orbitale bilaterale, hematom epicranian, hemoperitoneu masiv prin ruptură traumatică de splină, contuzie coadă de pancreas, contuzie hepatică, contuzie unghi splenic al colonului, contuzie de bazin.

Din raportul de expertiză medico-legală din 28 ianuarie 2011, a reieșit că partea vătămată A.M.E. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire repetată cu corp dur. Leziunile pot data din 13 septembrie 2010, necesită 30 de zile de îngrijiri medicale. Leziunile traumatice abdominale (ruptură de splină cu hemoperitoneu consecutiv, pentru care s-a intervenit chirurgical) au pus în primejdie viața victimei. Prezintă pierdere de organ și infirmitate fizică posttraumatică (lipsa splinei - splenectomie, impusă de ruptura posttraumatică a splinei) în legătură directă de cauzalitate cu traumatismul suferit.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

;
se încarcă...