Art 35 Măsuri bugetare | Ordonanță de urgență 83/2014

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Măsuri bugetare -
Art. 35. -
Puneri în aplicare (1), Referințe (1), Referințe în jurisprudență (10)

(1) În anul 2015, persoanele juridice de drept public, instituțiile și autoritățile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, plătesc sumele prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii până la 31 decembrie 2014, rezultate ca diferență între sumele aferente anului 2015 stabilite potrivit art. 1 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, art. 14 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal- bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2013, art. XI alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013, art. 21 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, și sumele plătite în anul 2014 conform art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 și unele măsuri bugetare. Referințe (1), Referințe în jurisprudență (1)

(2) Începând cu luna martie 2015, prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, și ale art. 14 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2013, persoanele juridice de drept public, instituțiile și autoritățile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, pot plăti, în condițiile prezentului articol, tranșa aferentă anului 2016. Referințe (1), Referințe în jurisprudență (2)

(3) Începând cu luna martie 2015, prin derogare de la art. XI alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013, persoanele juridice de drept public, instituțiile și autoritățile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, pot plăti, în condițiile prezentului articol, tranșa aferentă celui de-al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie. Referințe (1)

(4) Începând cu luna martie 2015, prin derogare de la art. 21 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, persoanele juridice de drept public, instituțiile și autoritățile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, pot plăti, în condițiile prezentului articol, tranșa aferentă celui de-al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie. Referințe (1), Referințe în jurisprudență (1)

(5) Plata sumelor prevăzute la alin. (2)-(4) se realizează eșalonat în patru tranșe egale, după cum urmează: Referințe (3), Referințe în jurisprudență (2)

a) prima și a doua tranșă începând cu 1 martie 2015;

b) a treia tranșă începând cu 1 iunie 2015;

c) a patra tranșă începând cu 1 februarie 2016. Derogări (2)

(6) Sumele plătite în temeiul prezentului articol se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.

(7) Prin ordin sau, după caz, act administrativ al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (5).

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 83/2014:
Art 25 Modificarea unor acte normative
Art 26 Modificarea unor acte normative
Art 27 Modificarea unor acte normative
Art 28 Măsuri bugetare
Art 29 Măsuri bugetare
Art 30 Măsuri bugetare
Art 31 Măsuri bugetare
Art 32 Măsuri bugetare
Art 33 Măsuri bugetare
Art 34 Măsuri bugetare
Art 35 Măsuri bugetare
Art 36 Măsuri bugetare
Art 37 Măsuri bugetare
Art 38 Măsuri bugetare
Art 39 Măsuri bugetare
Art 40 Măsuri bugetare
Art 41 Măsuri bugetare
Art 42 Măsuri bugetare
Art 43 Măsuri bugetare
Art 44 Măsuri bugetare
Art 45 Măsuri bugetare
;
se încarcă...