Curtea Constituțională

Decizia nr. 500/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIII alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 09 decembrie 2014

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIII alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Petru Pavel Gavrilescu în Dosarul nr. 6.145/2/2011* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 117D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 3 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 6.145/2/2011*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor XXIII alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Petru Pavel Gavrilescu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile pronunțate cu privire la anularea unui act administrativ.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate retroactivează, fiind în prezența unei hotărâri deja pronunțate la data la care avea calea de atac a recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție. Mai apreciază că prin soluționarea recursului de către aceeași instanță se modifică însăși natura juridică a instituției procedurale a recursului, ea devenind o cale de retractare. Mai susține că prin modificarea competenței instanței de recurs în cadrul unui proces în curs de desfășurare se modifică pentru trecut un cadru procesual oferit de lege părților, fiind astfel încălcat principiul constituțional al neretroactivității legii.

6. Autorul excepției consideră că se încalcă dreptul la un proces echitabil care poate include și garanția unui control judiciar eficient, inclusiv prin dublul grad de jurisdicție. De asemenea arată că art. 129 din Constituție privind folosirea căilor de atac poate fi garantat numai prin existența dublului grad de jurisdicție, atunci când legea prevede calea de atac.

7. În opinia autorului excepției dispozițiile legale criticate sunt contrare și normelor de tehnică legislativă prevăzute de art. 54 și 58 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece creează o necorelare între intervențiile legislative care privesc modificarea competenței instanței de fond în materia contenciosului administrativ și dispozițiile legale care reglementează competența instanței de recurs în aceeași materie. Mai apreciază că prin această necorelare creată de dispozițiile legale criticate se ajunge la situația în care aceeași instanță, respectiv curtea de apel, judecă atât ca instanță de fond, cât și ca instanță de recurs. Astfel, susține că dispozițiile alin. (4) al art. XXIII din Legea nr. 2/2013 nu sunt corelate cu principiile și instituțiile Codului de procedură civilă, deoarece instituția "trimiterii pe cale administrativă" este străină procedurii civile, pe această cale actele de procedură ale instanțelor fiind transformate "în acte birocratice" care nu pot fi cenzurate.

8. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul are competența exclusivă de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Competența și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații deosebite. Dreptul la un proces echitabil nu este încălcat prin soluționarea căii de atac de aceeași instanță care a judecat fondul, din moment ce completul de judecată învestit are compunerea prevăzută de lege pentru această cale de atac, respectiv trei judecători, printre care nu se numără cel care a judecat cauza în fond. Nu se încalcă nici principiul constituțional al neretroactivității legii, deoarece Legea nr. 2/2013 produce efecte exclusiv de la data intrării în vigoare.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

10. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale sunt constituționale. Acestea se aplică pentru viitor de la data intrării în vigoare a actului normativ și au un caracter tranzitoriu, fiind adoptate de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale, astfel cum rezultă din prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege". În realitate, procedând astfel, legiuitorul nu a făcut decât să aplice și în această materie regula de drept comun consacrată de art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, potrivit căreia dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche. Chiar dacă prevederea în cauză derogă de la norma instituită prin art. 725 alin. 2 care, în materie de competență, consacră principiul ultraactivității legii vechi, instituirea unei asemenea derogări este de competența legiuitorului și nu contravine niciunei prevederi constituționale. În plus, soluția trimiterii pe cale administrativă a dosarelor s-a impus pentru a se evita pe cât posibil tergiversarea soluționării cauzelor. De asemenea mai arată că dispozițiile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece judecarea recursului de către aceeași instanță care a soluționat apelul nu constituie în sine o prezumție a lipsei de imparțialitate a judecătorilor.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. XXIII alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, texte de lege care au următorul cuprins:

"

(1) Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.

(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel.

[...]

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece."

14. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile din Constituție ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 129 privind folosirea căilor de atac și art. 142 alin. (1) privind rolul Curții Constituționale.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea Constituțională constată că dispozițiile legale criticate stabilesc că procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 se judecă de instanțele devenite competente potrivit acestei legi. Recursurile aflate, la data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care, potrivit acestei legi, intră în competența de soluționare a curților de apel se trimit pe cale administrativă la aceste instanțe devenite competente să le judece.

16. Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate prin Decizia nr. 370 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 august 2014, și Decizia nr. 403 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 11 august 2014.

17. Cu acele prilejuri, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013. În esență, Curtea a reținut că, în jurisprudența sa, a mai examinat dispoziții legale similare, cuprinse în Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, în prezent abrogată, dispoziții care vizau același tip de măsuri ca și cele reglementate prin textele de lege criticate în prezenta cauză. Astfel, potrivit art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a legii menționate și care, potrivit acesteia, erau de competența curților de apel urmau să se trimită pe cale administrativă la instanțele menționate, fără a se mai pronunța o hotărâre de declinare a competenței. Din perspectiva unor critici asemănătoare celor formulate în cauza de față, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 137 din 21 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale, astfel cum este determinată prin dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

18. Curtea a mai reținut că soluția legislativă adoptată este constituțională chiar dacă, prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competența materială, aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, cu condiția ca judecata să se realizeze în complete cu compunere diferită. Curtea a constatat că reglementarea are caracter tranzitoriu, iar părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil. În plus, noua soluție legislativă nu instituie nicio discriminare și, ca atare, nu contravine nici principiului egalității de tratament între subiectele de drept.

19. Textele de lege criticate în cauza de față au un conținut normativ similar și sunt deduse controlului de constituționalitate prin prisma acelorași critici de neconstituționalitate reținute în deciziile menționate. De aceea, pentru identitate de rațiune, soluția va fi aceea de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

20. În plus, Curtea observă, astfel cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 2/2013, că rațiunea adoptării normelor tranzitorii criticate în prezenta cauză a fost reprezentată de modificările intervenite prin noul Cod de procedură civilă sub aspectul competenței materiale a instanțelor judecătorești. Măsurile reglementate au ca scop asigurarea unei repartizări echilibrate a cauzelor pe rolul instanțelor, cu finalitatea aplicării în condiții optime a dispozițiilor noii reglementări procesual civile.

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

22. În privința criticii de neconstituționalitate potrivit căreia prin modificarea realizată de normele legale criticate se creează o necorelare legislativă contrară normelor de tehnică legislativă, Curtea reține că în controlul de neconstituționalitate un text de lege este analizat doar prin raportare la Legea fundamentală. De asemenea, în privința invocării încălcării art. 142 din Legea fundamentală, Curtea observă că autorul excepției nu motivează în ce fel este înfrânt rolul său de garant al supremației Constituției. În această situație, critica de neconstituționalitate nu poate fi reținută, altfel Curtea s-ar substitui autorului excepției în formularea unor critici de neconstituționalitate.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Petru Pavel Gavrilescu în Dosarul nr. 6.145/2/2011* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. XXIII alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 7 octombrie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Andreea Costin
;
se încarcă...