C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

3. Prin încheierile din 8 aprilie 2014, pronunțate în dosarele nr. 9.962/108/2013, nr. 9.958/108/2013, nr. 73/108/2014, nr. 9.957/108/2013, nr. 9.959/108/2013, Tribunalul Arad - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 și ale Hotărârii Guvernului nr. 520/2013. Excepția a fost ridicată de Ana Maria Văceanu, Felicia Avram, Marius Băltărețu, Anca Cristina Toderaș și Ciprian Nicolae în cauze având ca obiect anularea unor decizii privind eliberarea din funcții publice, emise în baza dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013, obligarea pârâtei - Agenția Națională de Administrare Fiscală - la numirea reclamanților în funcții publice echivalente și la plata unor despăgubiri.

4. Prin Încheierea nr. 680/CAF/2014 din 8 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 5.611/107/2013, Tribunalul Alba - Secția de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013. Excepția a fost ridicată de Mihai Petru Batali, într-o cauză având ca obiect anularea unei decizii privind eliberarea dintr-o funcție publică, emise în baza dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013, și obligarea pârâtei - Agenția Națională de Administrare Fiscală la încadrarea pe postul de funcționar public, inspector antifraudă.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii apreciază că, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013, Guvernul invocă o situație extraordinară fără un conținut concret și o motivare temeinică. Astfel, necesitatea stabilirii cadrului normativ pentru modernizarea administrației fiscale prin reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), conform angajamentului asumat de România cu organismele financiare internaționale (F.M.I., Comisia Europeană și Banca Mondială), nu se poate constitui într-un element care să determine o situație extraordinară.

6. Potrivit dispozițiilor ordonanței de urgență criticate, A.N.A.F. s-a reorganizat, pe de o parte, ca urmare a fuziunii prin absorbție și preluarea activității Autorității Naționale a Vămilor și, pe de altă parte, prin preluarea activității Gărzii Financiare, instituție publică care s-a desființat, iar personalul său a fost eliberat din funcție. Conform dispozițiilor art. 99 și 100 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instituția publică avea obligația legală de a pune la dispoziția personalului Gărzii Financiare funcții publice echivalente din cadrul oricărei structuri A.N.A.F. și numai în caz de refuz se putea proceda la eliberarea din funcție. Mai mult, în cazul reorganizării unor autorități și instituții publice, art. 3 și art. 6 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, cu modificările și completările ulterioare, prevăd preluarea personalului instituției desființate, în limita numărului de posturi aprobate, pe noile funcții constituite. Or, în cazul de față, în cadrul noii structuri, Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Guvernul a aprobat un număr mai mare de posturi decât cel existent la Garda Financiară, dar nu a reglementat preluarea personalului instituției desființate.

7. Autorii excepției de neconstituționalitate apreciază că modalitatea de reglementare a domeniului de activitate a A.N.A.F. încalcă flagrant regimul unor instituții fundamentale ale statului: Agenția Națională de Administrare Fiscală și Garda Financiară - instituție publică de control, cu personalitate juridică în subordinea A.N.A.F. din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, instituții prevăzute în titlul III, cap. V, art. 117 alin. (2) din Constituție. Deși Garda Financiară nu este expres prevăzută de Constituție ca instituție fundamentală a statului, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, aceasta poate fi inclusă în categoria instituțiilor cu acest rang, respectiv a serviciilor deconcentrate, prevăzute de art. 123 alin. (2) din Constituție, Comisariatul General reprezentând aparatul central, iar secțiile județene și cea a municipiului București, unitățile subordonate. De asemenea, Curtea Constituțională a stabilit cu valoare de principiu că înțelesul sintagmei "afectarea regimului instituțiilor fundamentale ale statului" are în vedere toate componentele care definesc regimul juridic al acestora - structura organizatorică, funcționarea, competențele, resursele materiale și financiare, numărul și statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adoptă. Mai mult, autorii rețin tot din jurisprudența Curții că "ori de câte ori au fost operate măsuri de reducere a personalului aflat în funcție, aceasta s-a făcut prin lege", iar nu prin ordonanțe ale Guvernului, viciul de neconstituționalitate al acestora neputând fi acoperit prin aprobarea ulterioară de către Parlament a ordonanțelor respective. Așa fiind, întrucât prevederile art. 19 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 afectează regimul juridic al unei instituții fundamentale ale statului, acestea încalcă dispozițiile cuprinse în art. 115 alin. (6) din Constituție.

8. De asemenea, autorii excepției susțin că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 nesocotesc aceleași prevederi constituționale, întrucât măsura eliberării din funcție a personalului Gărzii Financiare, adoptată prin ordonanță de urgență, este de natură a afecta statutul funcției publice cu statut special pe care acesta o deținea potrivit dispozițiilor art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, cu consecința încălcării dreptului fundamental la muncă prevăzut art. 41 din Constituție. În plus, întrucât art. 94 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției prevede că funcționarii publici cu atribuții de control, deci și inspectorii Gărzii Financiare, nu au dreptul să se angajeze timp de 3 ani la societățile comerciale controlate și monitorizate, prin eliberarea intempestivă din funcție, ca urmare a adoptării ordonanței de urgență, dreptul acestora la muncă suferă o îngrădire suplimentară. De asemenea, prin eliberarea din funcție și nepreluarea personalului Gărzii Financiare în noile structuri a fost încălcat și dreptul la protecție socială al persoanelor disponibilizate, drept prevăzut de art. 41 din Constituție, realizându-se în fapt, o concediere colectivă (peste 1.000 de funcționari publici ai instituției desființate), fără însă a se asigura protecția socială (formare profesională, măsuri compensatorii etc.) necesară într-o astfel de ipoteză. Pe de altă parte, autorii excepției consideră că, în cadrul procesului de reorganizare al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, s-a creat o discriminare în defavoarea personalului Gărzii Financiare care nu a fost transferat în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, personal care nu a beneficiat de același tratament juridic, precum cel al Autorității Naționale a Vămilor, fiindu-i încălcate drepturile conferite prin Legea nr. 188/1999.

9. Autorii consideră a fi încălcate și prevederile art. 115 alin. (5) din Constituție. Astfel, la data adoptării Hotărârii Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 30 iulie 2013, în temeiul art. 108 din Constituție și al art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013, acest din urmă act normativ nu era în vigoare, întrucât nu fusese depus spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată, ci doar publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Or, prevederile constituționale impun o dublă condiționalitate cu privire la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, prima condiție - depunerea la Parlament nefiind îndeplinită. Ordonanța de urgență a fost depusă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, la data de 3 septembrie 2013, după vacanța parlamentară, nefiind îndeplinită nici condiția convocării Camerelor, dacă acestea nu se află în sesiune. La data de 2 octombrie a fost trimisă Camerei Deputaților, cameră decizională, și, la data invocării excepției de neconstituționalitate, 8 aprilie 2014, se află încă în procedură legislativă. Întrucât temeiul legal al emiterii deciziei de eliberare din funcția publică îl reprezintă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 și Hotărârea Guvernului nr. 520/2013, emisă în executarea legii, ambele acte normative adoptate cu încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 115 alin. (5), autorii excepției de neconstituționalitate apreciază că actul administrativ a cărui anulare o cer s-a fundamentat pe dispoziții legale care nu existau, întrucât nu au intrat în vigoare și nu au respectat exigențele dezbaterii în procedură de urgență în fața Camerelor Parlamentului, așa cum prevede Constituția.

10. Un alt motiv de neconstituționalitate îl constituie încălcarea prevederilor art. 108 alin. (3) din Constituție, autorii excepției apreciind că, indiferent de tipologia ordonanțelor, simple sau de urgență, acestea nu pot fi emise decât în temeiul unei legi de abilitare adoptate de Parlament.

11. Pe de altă parte, criticile de neconstituționalitate vizează și nesocotirea prevederilor art. 11 din Constituție referitoare la dreptul internațional. Astfel, în contextul negocierilor cu F.M.I., Comisia Europeană și Banca Mondială, ca parte a condiționalităților discutate cu Banca Mondială în vederea accesării unui împrumut, Guvernul și-a asumat angajamentul de a adopta un plan de modernizare a A.N.A.F. care prevedea fuzionarea structurilor de administrare fiscală, vamă și celor aparținând Gărzii Financiare pentru eficientizarea activității lor. Prin Legea nr. 205/2012, privind ratificarea Scrisorii de intenție semnate de autoritățile române la București la 9 iunie 2011, aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internațional din 27 iunie 2011, a Scrisorii de intenție semnate de autoritățile române la București la 14 septembrie 2011, aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internațional din 29 septembrie 2011, a Scrisorii de intenție semnate de autoritățile române la București la 2 decembrie 2011, aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internațional din 19 decembrie 2011, a Scrisorii de intenție semnate de autoritățile române la București la 28 februarie 2012, aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internațional din 21 martie 2012, și a Scrisorii de intenție semnate de autoritățile române la București la 8 iunie 2012, aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internațional din 22 iunie 2012, Parlamentul a ratificat 5 scrisori de intenție cu F.M.I. prin care statul român se obligă să modernizeze și să restructureze sistemul administrativ, aceste 5 scrisori fiind calificate tratate internaționale în chiar preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013. Or, din cuprinsul celor 5 scrisori rezultă intenția statului român de a menține Garda Financiară, eventual într-o nouă structură, și nicidecum desființarea ei. Prin urmare, dispozițiile ordonanței de urgență criticate încalcă prevederile art. 11 din Legea fundamentală, potrivit cărora tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern, iar statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce îi revin.

12. În fine, autorii excepției susțin că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013, preluate în Hotărârea Guvernului nr. 520/2013, constituie o abatere gravă de la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit cărora "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie." Prin reglementările criticate se instituie în mod arbitrar o derogare de la principiile consacrate de Legea nr. 188/1999, respectiv de la principiul stabilității în exercitarea funcției publice și cel al interzicerii discriminării între funcționarii publici, precum și derogări de la prevederile care stabilesc modalitățile de ocupare a funcțiilor publice și ordinea de prioritate a acestora și cele referitoare la modalitatea de încetare a raporturilor de serviciu, în condițiile în care activitatea instituției nu a încetat (situație evidentă prin preluarea atribuțiilor, patrimoniului etc.), ci a fost preluată în integralitate de structura antifraudă nou-înființată. Aspectele legate de preluarea identică a funcțiilor, atribuțiilor, a normelor de organizare și funcționare ale Gărzii Financiare de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală sunt o dovadă clară a eludării prevederilor art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999. De asemenea, înființarea funcției publice de inspector antifraudă reprezintă, în fapt, o eludare a prevederilor art. 100 alin. (5), în conformitate cu care "În cazul reorganizării activității prin reducerea posturilor, autoritatea sau instituția publică nu poate înființa posturi similare celor desființate pentru o perioadă de un an de la data reorganizării."

13. În fine, sunt invocate în susținerea excepției și alte dispoziții constituționale, fără a se motiva modul în care acestea sunt afectate de dispozițiile ordonanței de urgență criticate.

14. Pentru toate argumentele expuse, autorii criticilor de neconstituționalitate solicită admiterea excepției și constatarea neconstituționalității Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și a Hotărârii Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

15. Tribunalul Arad - Secția de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Alba - Secția de contencios administrativ, fiscal și de insolvență apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

16. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

17. Avocatul Poporului arată că, la data adoptării ordonanței de urgență criticate, a existat o situație extraordinară, iar măsurile în cauză nu sufereau amânare în lipsa unui instrument legislativ ce ar fi putut fi folosit în scopul evitării rapide a consecințelor negative survenite. Astfel, se apreciază că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă și independentă de voința Guvernului care a stat la baza adoptării ordonanței de urgență criticate, fiind îndeplinite, astfel, exigențele motivării urgenței prevăzute în Constituție.

18. Se mai arată că legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile menite să asigure echilibrul financiar al statului și protejarea intereselor naționale în activitatea financiară, în acord cu prevederile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție.

19. În plus, se apreciază că măsura reducerii personalului nu este o măsură inacceptabilă și interzisă, fiind recunoscută atât în privința organizării și funcționării autorităților și instituțiilor publice, cât și în domeniul raporturilor de muncă. În acest sens sunt menționate dispozițiile art. 24 lit. a) din Carta Social Europeană, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999 pentru ratificarea Cartei sociale europene revizuite, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, care admit posibilitatea concedierii, motivată de cerințele de funcționare a întreprinderii, a instituției sau a serviciului ("În vederea asigurării exercitării efective a dreptului la protecție în caz de concediere, părțile se angajează să recunoască: a) dreptul lucrătorilor de a nu fi concediați fără un motiv valabil legat de aptitudinea sau conduita acestora, sau de cerințele de funcționare a întreprinderii, a instituției sau a serviciului"). În acest context se consideră că nu sunt încălcate prevederile constituționale referitoare la muncă și protecția socială a muncii și nici cele referitoare la dreptul internațional și dreptul intern.

20. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Acesta este un fragment din Decizia nr. 366/2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și a dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Decizie 366/2014:
C U R T E A,
C U R T E A,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
D E C I D E:
*
OPINIE SEPARATĂ 1 la Decizia Curții Constituționale nr 366 din 25 iunie 2014
OPINIE SEPARATĂ 2 la Decizia Curții Constituționale nr 366 din 25 iunie 2014
;
se încarcă...