Curtea Constituțională

Decizia nr. 370/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 12 august 2014

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Elena Balint în Dosarul nr. 23.888/3/2011* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 747D/2013 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Agenția Națională de Administrare Fiscală, domnul Ionuț-Cristian Mirea-Buturugă, consilier juridic cu delegație depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa autorului excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului părții prezente. Acesta solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. În acest sens, arată că nu se poate susține existența unei discriminări rezultată din schimbarea competenței materiale a instanței, întrucât norma legală criticată se aplică în mod uniform tuturor destinatarilor acesteia, inclusiv autorului prezentei excepții de neconstituționalitate. Consideră că nu sunt nesocotite nici prevederile din Legea fundamentală invocate în motivarea criticii de neconstituționalitate, fiind asigurată apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, indiferent de izvorul acestora, precizând că autorul excepției nu a fost împiedicat să își exercite drepturile procesuale. În opinia sa, nu se poate reține pretinsa lipsă de imparțialitate a instanțelor și, în plus, textul de lege criticat nu aduce atingere independenței judecătorilor. Depune la dosar concluzii scrise în sprijinul celor susținute.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că textele de lege criticate nu sunt de natură să contravină dispozițiilor constituționale la care autorul acesteia își raportează critica.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia civilă nr. 3.863 din 3 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 23.888/3/2011*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Elena Balint într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat de aceasta împotriva sentinței pronunțate cu privire la legalitatea unor acte administrative, contestate pe calea contenciosului administrativ.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că, prin soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în baza prevederilor de lege criticate, se ajunge la un conflict de competență materială, întrucât aceeași instanță - în speță Curtea de Apel București - ajunge să judece de două ori același dosar, fond și recurs, contrar competențelor acordate de dreptul comun.

7. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, precizând că stabilirea normelor privind desfășurarea procesului în fața instanțelor judecătorești și reglementarea competenței și a căilor de atac sunt de competența exclusivă a legiuitorului. Acesta poate institui reguli deosebite în considerarea unor situații deosebite, iar în speță nu se poate aprecia că i se încalcă recurentei dreptul de acces liber la justiție prin soluționarea căii de atac de către aceeași instanță care a judecat și fondul, din moment ce completul de judecată care soluționează recursul are compunerea prevăzută de lege pentru această cale de atac, respectiv 3 judecători, printre care nu se numără cel care a judecat cauza pe fond.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului apreciază că critica de neconstituționalitate nu poate fi reținută, textele de lege criticate fiind în concordanță cu prevederile constituționale invocate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susținerile reprezentantului părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, care au următorul conținut:

"

(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel.

(...)

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece."

13. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate încalcă următoarele prevederi din Constituție: art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 124 - Înfăptuirea justiției.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textele de lege ce formează obiectul acesteia stabilesc că recursurile aflate, la data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care, potrivit acestei legi, intră în competența de soluționare a curților de apel se trimit pe cale administrativă la aceste instanțe devenite competente să le judece. Autorul excepției susține că textul de lege criticat este neconstituțional, întrucât aceeași instanță ajunge să judece de două ori același dosar, atât în fond, cât și în recurs, "derogând de la normele de competență de drept comun".

15. În jurisprudența sa, Curtea a examinat dispoziții legale similare, cuprinse în Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, în prezent abrogată, dispoziții care vizau același tip de măsuri ca și cele reglementate prin textele de lege criticate în prezenta cauză. Astfel, potrivit art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a legii menționate și care, potrivit acesteia, erau de competența curților de apel urmau să se trimită pe cale administrativă la instanțele menționate, fără a se mai pronunța o hotărâre de declinare a competenței.

16. Din perspectiva unor critici asemănătoare celor formulate în cauza de față, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 137 din 21 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale, astfel cum este determinată prin dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

17. Cu acel prilej, Curtea a reținut că, deși prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competența materială aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, acesta nu constituie un fine de neconstituționalitate, întrucât judecata va fi se realizează în complete cu compunere diferită. Curtea a constatat că reglementarea are caracter tranzitoriu, iar părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil. În plus, noua soluție legislativă nu instituie nicio discriminare și, ca atare, nu contravine nici principiului egalității de tratament între subiectele de drept.

18. Curtea a mai reținut, totodată, că dispozițiile legale examinate nu aduc atingere principiului imparțialității instanțelor judecătorești, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect, Curtea a subliniat că judecarea recursului de către aceeași instanță care a soluționat apelul, dar în complete diferite, nu constituie în sine o prezumție a lipsei de imparțialitate a judecătorilor care se pronunță asupra recursului, remarcând, în același timp, că cele două căi de atac - apelul și recursul - sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un proces echitabil.

19. În același sens s-a pronunțat Curtea prin mai multe alte decizii, având același obiect, dintre acestea putând fi menționate, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 760 din 31 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 7 decembrie 2006, Decizia nr. 447 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 920 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 3 decembrie 2007, sau Decizia nr. 709 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 30 iunie 2010.

20. Textele de lege criticate în cauza de față au un conținut normativ similar și sunt deduse controlului de constituționalitate prin prisma acelorași critici ca cele prin raportare la care Curtea a pronunțat decizia menționată. Pentru identitate de rațiune, în cauza de față excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013 urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

21. De altfel, Curtea observă că din expunerea de motive a Legii nr. 2/2013 rezultă că rațiunea adoptării normelor tranzitorii criticate în prezenta cauză a fost reprezentată de modificările intervenite prin noul Cod de procedură civilă sub aspectul competenței materiale a instanțelor judecătorești. Măsurile reglementate prin acestea au ca scop asigurarea unei repartizări echilibrate a cauzelor pe rolul instanțelor civile, cu finalitatea aplicării în condiții optime a dispozițiilor noii reglementări procesual civile.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Elena Balint în Dosarul nr. 23.888/3/2011* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 26 iunie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Pentru magistrat-asistent Valentina Bărbățeanu semnează, în
temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă,
prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
;
se încarcă...