Curtea Constituțională

Decizia nr. 318/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2813 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 12 august 2014

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Bianca Drăghici - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2813 alin. 1 din Codul de procedură civilă de la 1865, excepție ridicată de Societatea Comercială "Omatcons" - S.R.L. în Dosarul nr. 8.942/55/2012 al Tribunalului Arad - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 615D/2013.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul se află la al doilea termen de judecată, având în vedere că la termenul din 22 mai 2014 Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 153 alin. (2) din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat judecarea cauzei pentru data de 10 iunie 2014.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată și menținere a jurisprudenței în materie.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea din 24 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 8.942/55/2012, Tribunalul Arad - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2813 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865.

6. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Omatcons" - S.R.L. cu prilejul soluționării recursului declarat împotriva Încheierii din Camera de consiliu pronunțată la 29 mai 2013 de Judecătoria Arad într-o cauză având ca obiect o cerere de îndreptare a unei erori materiale.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia apreciază că dispozițiile legale criticate exclud dreptul și posibilitatea creditorului din cadrul procedurii ordonanței de plată emise în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte între profesioniști de a ataca încheierea de îndreptare a erorii materiale pronunțate ca urmare a cererii formulate de către el însuși sau de către debitor. De asemenea, susține că, potrivit art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007, act normativ în prezent abrogat prin Legea nr. 76/2012 la data de 15 februarie 2013, dar aplicabil situațiilor născute anterior datei menționate, împotriva ordonanței de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia.

8. În continuare, arată că din coroborarea dispozițiilor art. 2813 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 cu cele ale art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007 rezultă că încheierea prin care a fost admisă sau respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale a unei ordonanțe de plată emise în procedura prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007 este supusă căii de atac a cererii în anulare, însă dreptul de a promova această cale de atac este recunoscut numai debitorului. Astfel, se instituie un tratament diferențiat între creditor și debitor - părți în cadrul procedurii de emitere a ordonanței de plată prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007, în măsura în care sunt interpretate că recursul promovat de către creditor împotriva încheierii pronunțate în temeiul art. 281 din Codul de procedură civilă din 1865, prin care a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate într-o ordonanță de plată emisă în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007, este inadmisibil. Totodată, susține că este evidentă situația discriminatorie cauzată prin tratamentul diferențiat aplicat persoanelor care se află în situații identice, fapt ce contravine principiului egalității consacrat prin dispozițiile art. 16 și dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

9. Tribunalul Arad - Secția civilă apreciază că "nu se pune problema neconstituționalității textului criticat". În acest sens, apreciază că sunt edificatoare considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 582 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 23 iunie 2009.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 2813 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, cu următorul conținut: "Încheierile pronunțate în temeiul art. 281 și 2811, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 2812, sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice ori completarea."

14. Având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora "dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", precum și Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanța de contencios constituțional a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, se reține îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a prezentei excepții.

15. În opinia autorului excepției, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) teza întâi privind accesul liber la justiție, precum și art. 6 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul excepției, în calitate de creditor, a declarat recurs împotriva Încheierii din Camera de consiliu pronunțată la data de 29 mai 2013 de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 8.942/55/2012 într-o cauză având ca obiect o cerere de îndreptare a erorii materiale, cerere formulată în primă instanță de către debitoarea Societatea Comercială Tahal Consulting Engineers LTD Tel Aviv - Sucursala București. Cererea de îndreptare a erorii materiale a fost admisă de către prima instanță și ea se referă la Ordonanța nr. 6.763/23.07.2012 a Judecătoriei Arad, calea de atac inserată în dispozitivul încheierii fiind cererea în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare. Astfel, autorul excepției, față de invocarea excepției inadmisibilității recursului, în raport cu dispozițiile art. 2813 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, a ridicat excepția de neconstituționalitate a acestor norme legale, întrucât exclud dreptul și posibilitatea creditorului din cadrul procedurii ordonanței de plată emise în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte între profesioniști de a ataca încheierea de îndreptare a erorii materiale.

17. Referitor la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007 (act normativ în prezent abrogat prin Legea nr. 76/2012 la data de 15 februarie 2013, dar aplicabil situațiilor născute anterior datei menționate), Curtea reține că a fost adoptată pentru a stabili măsuri pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată asumate prin contracte comerciale și pentru reglementarea unei proceduri simplificate de soluționare a acțiunilor în justiție având ca obiect asemenea obligații. Astfel, creditorul unei creanțe certe, lichide și exigibile de plată a unor sume de bani ce rezultă din contractul comercial depune o cerere la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță. Debitorul poate contesta creanța prin întâmpinare, iar instanța, dacă constată că aceasta este întemeiată, va respinge cererea creditorului printr-o încheiere irevocabilă. În această situație, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun. În situația în care contestația nu este întemeiată, în urma verificării cererii creditorului, pe baza înscrisurilor depuse, a declarațiilor părților, precum și a celorlalte probe administrate, instanța emite o ordonanță de plată. Împotriva ordonanței de plată, debitorul poate formula cerere în anulare.

18. Prin Decizia nr. 582 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 23 iunie 2009, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007, Curtea a constatat că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluții diferite față de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintă, evident, o cale de atac împotriva ordonanței. Astfel, Curtea a reținut că împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nu relevă niciun aspect de neconstituționalitate, fiind în deplină concordanță cu prevederile art. 129 din Constituție, într-adevăr, în măsura în care textul constituțional de referință folosește termenul generic de "căi de atac", legiuitorul ordinar este deplin îndreptățit ca în considerarea anumitor particularități să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun. O asemenea concluzie rezultă, de altfel, din chiar formula redacțională adoptată de legiuitorul constituțional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilește competența și procedura de judecată, evident cu condiția ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziții constituționale.

19. Pe de altă parte, Curtea a constatat că reglementarea acestei căi de atac constituie expresia aplicării în plan legislativ a garanției constituționale privind dreptul la un proces echitabil. Astfel, în condițiile în care creditorul, în cazul în care i s-a respins cererea, are posibilitatea de a formula, potrivit dreptului comun, o acțiune în pretenții prin care își poate valorifica dreptul, în virtutea egalității de arme care guvernează procesul civil, apare ca justă și echitabilă punerea la dispoziția debitorului a cererii în anulare a ordonanței de plată. Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât, în lipsa ei, debitorul nu ar mai avea nicio cale de a evita executarea silită.

20. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile constituționale ale art. 16, precum și la cele ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că, referitor la principiul egalității, a decis, în mod constant, că acesta nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 102 din 6 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000). Totodată, în legătură cu asigurarea egalității cetățenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, în jurisprudența sa, instanța de contencios constituțional a statuat că, în instituirea regulilor de acces al justițiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ținut de respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție. De aceea nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. A se vedea în acest sens Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.

21. Prin urmare, Curtea constată că, pe de-o parte, nu există identitate de situație juridică între creditorul unei obligații și debitorul acesteia, astfel încât nu se poate vorbi despre aplicarea aceluiași tratament juridic, iar, pe de altă parte, dispozițiile criticate nu instituie discriminări între persoanele cărora li se aplică și, prin urmare, nu contravin prevederilor art. 16 din Legea fundamentală.

22. Atât instanța de contencios constituțional, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că nu orice diferență de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispozițiilor constituționale sau convenționale relative la interzicerea discriminării (cu titlu de exemplu menționăm Decizia Curții Constituționale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, și Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 20 martie 2012 pronunțată în Cauza Panfile împotriva României, paragraful 27). De asemenea, cu aceeași ocazie, instanța europeană a statuat că art. 14 nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta "inegalitățile de fapt" dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă și în ce măsură diferențele în situații similare justifică un tratament diferit.

23. Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile legale criticate determină un regim juridic unitar pentru toate încheierile privitoare la îndreptarea, lămurirea ori completarea hotărârilor judecătorești. Principiul consacrat de text este acela conform căruia încheierile sau hotărârile pronunțate în această materie sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice ori completarea lor. Totodată, această soluție legislativă reprezintă o aplicare a principiului accesorium sequitur principale.

24. Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a statuat că principiul accesului liber la justiție implică și adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale. Dreptul de acces liber la justiție nu se limitează doar la posibilitatea introducerii unei cereri de chemare în judecată, ci include și dreptul de a beneficia de judecarea și tranșarea pe fond a litigiului existent în fața unei instanțe. Or, dispozițiile legale criticate reprezintă norme de procedură edictate de legiuitor în temeiul competenței sale constituționale, atribuită potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, în scopul soluționării cu celeritate a cauzelor aflate pe rolul instanțelor.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială "Omatcons" - S.R.L. în Dosarul nr. 8.942/55/2012 al Tribunalului Arad - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 2813 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 10 iunie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Bianca Drăghici
;
se încarcă...