Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 307/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 și ale art. 101-104 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 04 august 2014

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 și ale art. 101-104 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici, excepție ridicată de Robert Claudiu Rusu și Roxana Elena Rusu în Dosarul nr. 6.476/2/2012* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 845D/2013 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal răspund, pentru autorii excepției, avocat Andreea Dragomir, cu împuternicire depusă la dosar, și pentru partea Agenția Națională pentru Integritate, consilier juridic Mihai-Alexandru Ionescu, cu delegație atașată la dosar, lipsind partea Ministerul Finanțelor Publice. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Având cuvântul pentru susținerea excepției de neconstituționalitate, reprezentantul autorilor acesteia susține, în esență, următoarele: comisia de cercetare a averilor, constituită din 2 judecători de la curtea de apel și un procuror de la parchetul care funcționează pe lângă curtea de apel, deși exercită atribuții jurisdicționale specifice puterii judecătorești, nu este o instanță în sensul art. 126 din Constituție și al Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ci reprezintă, în realitate, o autoritate administrativă ce aparține puterii executive. Prin urmare, este încălcat atât principiul puterii separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, cât și art. 131 alin. (2) din aceasta, potrivit cărora Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii. Se mai arată că Decizia nr. 321 din 29 martie 2007, prin care Curtea Constituțională a constatat conformitatea cu prevederile constituționale invocate a unor reglementări similare din Legea nr. 115/1996, referitoare la Comisia de cercetare a averilor, nu poate fi utilizată ca argument pentru respingerea ca neîntemeiată a excepției de față, deoarece aceeași instanță a pronunțat, la o dată ulterioară, Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, prin care a constatat neconstituționalitatea unor prevederi din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, prevederi potrivit cărora activități de aceeași natură - jurisdicțională - ca a celor desfășurate de Comisia de cercetare a averilor sunt trecute în competența unei alte autorități - Agenția Națională pentru Integritate. Prin urmare, prevalentă este această din urmă decizie a Curții Constituționale, iar excepția de neconstituționalitate trebuie admisă în considerarea argumentelor pentru care a fost reținută soluția pronunțată cu acel prilej. Depune concluzii scrise.

4. Reprezentantul părții Agenția Națională pentru Integritate, având cuvântul asupra excepției, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată. În esență, arată că nici activitatea inspectorului de integritate din cadrul Agenției Naționale pentru Integritate, nici a Comisiei de cercetare a averilor instituită de Legea nr. 115/1996 nu încalcă principiile constituționale cuprinse la art. 126 și ale art. 131 din Constituție. Legea nr. 304/2004 prevede, la art. 137 lit. c), că "Pe lângă instanțele judecătorești funcționează, în condițiile legii, următoarele structuri: (...) c) alte structuri înființate prin lege specială", astfel că activitatea procurorului în cadrul Comisiei nu este una de cercetare penală, ci una de control, în acord cu legislația în vigoare. Comisia de cercetare a averilor este o asemenea structură care îndeplinește activitatea de cercetare într-un anumit domeniu reglementat de legea specială și de sesizare, după caz, a instanței judecătorești, fără a fi un organ de jurisdicție și fără a reprezenta o autoritate administrativă înzestrată cu realizarea funcției executive a statului. Actul de sesizare a acestei comisii îl constituie raportul de evaluare emis de Agenția Națională de Integritate, iar activitatea Comisiei de cercetare se finalizează cu o ordonanță motivată prin care poate dispune trimiterea cauzei spre soluționare curții de apel competente teritorial, clasarea cauzei sau, după caz, suspendarea controlului și trimiterea cauzei parchetului competent. Pentru toate aceste considerente, expuse pe larg în notele scrise existente la dosarul cauzei, reprezentantul Agenției Naționale de Integritate solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că, mai întâi, cu privire la criticile referitoare la statutul procurorului, nici în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nici în cea a Curții Constituționale nu s-a statuat că procurorii sunt agenți ai puterii executive, iar Constituția nu interzice includerea acestora în diferite comisii sau structuri reglementate de lege. Comisia de cercetare a averilor este un organ de cercetare, și nu organ de jurisdicție sau instanță specializată, rolul său fiind acela de sesizare a instanțelor judecătorești sau a parchetului, după caz. De altfel, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2013 privind măsurile necesare pentru funcționarea comisiilor de evaluare din penitenciare, din centrele de reeducare și din centrele de reținere și arestare preventivă, precum și pentru stabilirea unor măsuri în vederea bunei funcționări a instanțelor pe durata desfășurării activității acestor comisii prevede posibilitatea instituirii unor comisii mixte, alcătuite din judecători și procurori, cu atribuții de cercetare prealabilă în scopul sesizării instanțelor judecătorești.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Încheierea din 3 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 6.476/2/2012*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 și ale art. 101-104 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici, excepție ridicată de Robert Claudiu Rusu și Roxana Elena Rusu într-o cauză având ca obiect soluționarea unui raport de evaluare a averii întocmit în temeiul Legii nr. 176/2010.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că activitatea Comisiei de cercetare a averilor, constituită din 2 judecători de la curtea de apel și un procuror de la parchetul care funcționează pe lângă curtea de apel, este o structură care aparține puterii executive, deoarece nu poate fi plasată nici în cadrul puterii judecătorești și nici în cadrul puterii legislative a statului. Astfel, această structură nu este o instanță judecătorească, de vreme ce nu se regăsește în enumerarea limitativă prevăzută la art. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit căruia " (1) Justiția se înfăptuiește în numele legii, este unică, imparțială și egală pentru toți. (2) Justiția se realizează prin următoarele instanțe judecătorești: a) Înalta Curte de Casație și Justiție; b) curți de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanțe militare; f) judecătorii."

8. Funcționarea acestei structuri pe lângă o curte de apel nu este de natură să-i confere caracterul de instanță judecătorească, după cum nici parchetul de pe lângă curtea de apel nu este o instanță judecătorească, iar în compunerea unei instanțe de judecată nu pot intra doi judecători și un procuror, care adoptă împreună hotărâri. De altfel, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, exercitarea unei atribuții jurisdicționale de către procurori reprezintă o încălcare a principiului separației puterilor în stat. Prin deciziile nr. 73 din 4 iunie 1996 și nr. 259 din 24 septembrie 2002, Curtea a statuat că Ministerul Public, deși face parte din autoritatea judecătorească, reprezintă o magistratură specială, procurorii desfășurându-și activitatea sub autoritatea ministrului justiției, deci în calitate de agenți ai puterii executive. De aceea, desfășurarea de către un procuror a activității de cercetare în calitate de membru al acestei comisii contravine prevederilor art. 131 alin. (2) din Constituție, respectiva activitate situându-se în afara unui parchet organizat conform legii.

9. Concluzionând asupra apartenenței acestei comisii la puterea executivă a statului, autorii excepției susțin că activitatea sa este una administrativă, "mai precis una jurisdicțional-administrativă". Aceasta deoarece Comisia de cercetare a averilor, în cadrul activității de control pe care o desfășoară, analizează legalitatea și temeinicia raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, citează pe reprezentantul acesteia, persoanele controlate, precum și orice alte persoane care pot da relații despre proveniența bunurilor persoanei controlate, dispune expertize, efectuează cercetări locale. Deoarece procedura în fața acestei comisii de cercetare este obligatorie, autorii excepției susțin că este nesocotit art. 21 alin. (4) din Constituție, potrivit căruia "Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite." Din această perspectivă, a calității comisiei de organ de jurisdicție administrativă, este flagrant încălcat și principiul separației puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituție, deoarece membri ai puterii executive exercită funcții ale puterii judecătorești, precum și principiul statului de drept, cuprins la art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.

10. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia în sensul netemeiniciei excepției de neconstituționalitate.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 10 și ale art. 101-104 din Legea nr. 115/1996 nu contravin normelor constituționale invocate, astfel cum a constatat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 321 din 29 martie 2007. Comisia de cercetare a averilor constituită la nivelul curții de apel nu este organ de jurisdicție, nu îndeplinește o activitate de înfăptuire a justiției, ci este un organ de cercetare și de sesizare a instanței de judecată. Prin urmare, nu se poate susține că textele de lege criticate aduc atingere caracterului facultativ și gratuit al jurisdicțiilor administrative, astfel că nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate raportate la prevederile art. 1 alin. (3) și (4) și ale art. 21 alin. (4) din Constituție.

13. De asemenea, se arată că prevederile art. 126 alin. (1) și ale art. 131 alin. (1) din Constituție, invocate, nu conțin nicio restricție în privința compunerii unei astfel de comisii, astfel că nu sunt nici acestea încălcate. În plus, atât judecătorii, cât și procurorii sunt magistrați supuși obligației de a aplica legea cu imparțialitate, potrivit art. 124 și art. 132 din Legea fundamentală, ceea ce asigură comisiei caracterul de organ independent și imparțial.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, susținerile părților prezente, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 10 și ale art. 101-104 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996, astfel cum titlul legii a fost modificat prin art. III pct. 1 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. Textele de lege criticate au fost modificate, respectiv introduse prin art. 35 pct. 2 și, respectiv, pct. 3, din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010. Acestea au următorul conținut:

- Art. 10:

"

(1) Pe lângă fiecare curte de apel va funcționa o comisie de cercetare a averilor, denumită în continuare comisie de cercetare, formată din:

a) 2 judecători de la curtea de apel, desemnați de președintele acesteia, dintre care unul în calitate de președinte;

b) un procuror de la parchetul care funcționează pe lângă curtea de apel, desemnat de prim-procurorul acestui parchet.

(2) Președintele și membrii comisiei de cercetare sunt desemnați pe o perioadă de 3 ani. Pe aceeași perioadă și de către aceleași persoane vor fi desemnați și 3 supleanți, care îi vor înlocui pe titulari în cazul în care aceștia, din motive legale, nu vor putea lua parte la lucrările comisiei de cercetare.

(3) Comisia de cercetare are un secretar, desemnat de președintele curții de apel dintre grefierii acestei instanțe."

- Art. 101:

"

Comisia de cercetare va începe acțiunea de control de îndată ce este sesizată de Agenția Națională de Integritate cu raportul de evaluare."

- Art. 102:

"

(1) Actele și lucrările comisiei de cercetare nu sunt publice. Persoana în cauză poate lua cunoștință de actele și lucrările dosarului și poate fi asistată de avocat.

(2) Președintele dispune citarea de urgență, în fața comisiei de cercetare, a reprezentantului Agenției Naționale de Integritate, precum și a persoanei a cărei avere este supusă controlului și a soțului sau soției, după caz, pentru a fi ascultați. Comisia de cercetare poate cita orice persoană care ar putea da relații utile pentru lămurirea provenienței bunurilor persoanei controlate și poate solicita autorităților publice sau oricărei alte persoane juridice informații necesare pentru soluționarea cauzei. Cei care, în perioada supusă controlului, au dobândit bunuri de la persoana în cauză vor fi ascultați în mod obligatoriu.

(3) Comisia de cercetare poate efectua cercetări locale sau poate dispune efectuarea unei expertize pentru lămurirea cauzei.

(4) Cercetările efectuate de alte persoane decât membrii comisiei de cercetare sunt nule."

- Art. 103:

"

Cei citați în fața comisiei de cercetare vor fi ascultați pe rând și vor prezenta dovezile care au stat la baza raportului de evaluare. Persoana a cărei avere este supusă controlului va putea produce în fața comisiei de cercetare probe în apărare sau va putea solicita administrarea acestora de către comisia de cercetare și, dacă consideră necesar, poate depune o declarație în care va arăta veniturile realizate și modul de dobândire a averii."

- Art. 104:

"

(1) Comisia de cercetare hotărăște cu majoritate de voturi, în cel mult 3 luni de la data sesizării, pronunțând o ordonanță motivată, prin care poate dispune:

a) trimiterea cauzei spre soluționare curții de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părți din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat;

b) clasarea cauzei, când constată că proveniența bunurilor este justificată;

c) suspendarea controlului și trimiterea cauzei parchetului competent, dacă în legătură cu bunurile a căror proveniență este nejustificată rezultă săvârșirea unei infracțiuni.

(2) Ordonanța de clasare se comunică părților și parchetului de pe lângă curtea de apel în raza căreia funcționează comisia de cercetare sau, după caz, parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori organelor fiscale.

(3) Controlul se reia de către comisia de cercetare, dacă:

a) după clasarea cauzei apar elemente noi care pot conduce la o soluție contrară;

b) organul de urmărire penală, după efectuarea cercetărilor, în situația prevăzută la alin. (1) lit. c), nu sesizează instanța penală."

17. În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate normele constituționale ale art. 1 alin. (3) și (4), cu privire la principiul statului de drept și principiul separației și echilibrului puterilor, art. 21 alin. (4) potrivit cărora "Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite", art. 126 alin. (1) care stipulează că "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege" și ale art. 131 alin. (1) și (2) referitoare la rolul Ministerului Public.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

19. Dispozițiile art. 10 și ale art. 101-104 din lege, referitoare la înființarea, compunerea, funcționarea și atribuțiile Comisiei de cercetare a averilor, precum și procedura specifică efectuării lucrărilor sale, au fost introduse în cuprinsul Legii nr. 115/1996 prin art. 35 pct. 2 și, respectiv, pct. 3 din Legea nr. 176/2010. În forma sa inițială, Legea nr. 115/1996 conținea dispoziții relativ asemănătoare, care prevedeau, de asemenea, existența Comisiei de cercetare a averilor pe lângă fiecare curte de apel, cu aceeași compunere și având atribuții și procedură specifică asemănătoare. Astfel, actualul art. 10 din Legea nr. 115/1996 este identic, ca soluție juridică, cu art. 8 din forma inițială a legii, art. 102 corespunde fostului art. 12, art. 103 preia soluția juridică a fostului art. 13 alin. (1), iar actualul art. 104 conservă, în esență, substanța juridică a fostului art. 14. În concepția originară a Legii nr. 115/1996, controlul averii demnitarilor, magistraților, funcționarilor publici și a unor persoane cu funcții de conducere era exercitat de către Comisia de cercetare a averilor, înființată pe lângă fiecare curte de apel și formată, ca și în prezent, din doi judecători de la curtea de apel și un procuror de la parchetul care funcționează pe lângă curtea de apel. Întrucât Agenția Națională de Integritate a fost înființată abia ulterior, prin Legea nr. 144/2007, controlul averilor nu era declanșat ca în prezent, prin raportul de evaluare al Agenției, ci printr-o cerere de sesizare ce putea fi făcută de primul procuror al parchetului de pe lângă curtea de apel sau conducătorul unității publice la care a funcționat ori funcționa cel a cărui avere era supusă cercetării, precum și de către persoanele care erau supuse, potrivit art. 2 din lege, obligației de declarare a averii și cărora li s-au adus imputări publice cu privire la proveniența averii deținute.

20. Prin Decizia nr. 321 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 16 mai 2007, Curtea a exercitat controlul de constituționalitate asupra dispozițiilor art. 7, art. 8 alin. (1), art. 10, art. 12 alin. (3), art. 13, art. 14 alin. (1), art. 18, art. 21 alin. (1), art. 23, art. 28 alin. (1), art. 32, art. 33 și art. 35 din Legea nr. 115/1996. În ceea ce privește dispozițiile art. 8 alin. (1) și art. 14 alin. (1) - care interesează în cauza de față -, texte care prevăd compunerea și atribuțiile Comisiei de cercetare a averilor, Curtea a constatat că această comisie nu este un organ de jurisdicție, nu îndeplinește o activitate de înfăptuire a justiției, ci că este un organ de cercetare - așa cum este și denumit de lege - și de sesizare a instanței de judecată, în condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) lit. a) din lege. Curtea a mai reținut că, această comisie nefiind o instanță extraordinară, prevederile art. 126 alin. (5) din Constituție nu au pertinență și că, pe de altă parte, compunerea comisiei din judecători și procurori nu contravine Constituției, deoarece aceasta nu cuprinde nicio restricție în această privință. Curtea a mai arătat, totodată, că atât judecătorii, cât și procurorii sunt magistrați supuși obligației de a aplica legea cu imparțialitate, potrivit art. 124 și art. 132 din Legea fundamentală, ceea ce asigură caracterul comisiei de organ independent și imparțial. Observând că toate actele comisiei sunt supuse controlului instanței de judecată în condițiile art. 16-20 din lege, Curtea a conchis că susținerile de neconstituționalitate referitoare la încălcarea art. 11, art. 20 și a art. 21 din Constituție, raportate la art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sunt neîntemeiate. Cu privire la dispozițiile art. 12 alin. (3) și ale art. 13 din lege, Curtea a constatat că acestea conțin norme de procedură, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, sunt de competența legiuitorului. Astfel, cercetarea locală și expertizele prevăzute la art. 12 alin. (3) din lege sunt mijloace de probă dispuse de comisia în componența căreia intră și judecători, iar indisponibilizarea bunurilor reglementată de art. 13 alin. (2) constituie o măsură cu caracter provizoriu, inerentă existenței dovezilor certe de dobândire ilicită a unor bunuri.

21. Ulterior pronunțării deciziei de mai sus a fost adoptată Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2007, ulterior republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 3 august 2009, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care, odată cu intrarea sa în vigoare, a abrogat, prin art. 63 alin. (1) lit. a), dispozițiile art. 8, art. 9, art. 12, art. 13 și ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, adică acele texte referitoare la Comisia de cercetare a averilor care, după cum s-a arătat la paragraful 19 din decizie, prezintă o corespondență semnificativă ca soluție juridică cu art. 10 și art. 101-104 din Legea nr. 115/1996, ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate.

22. Curtea Constituțională a analizat, pe calea controlului a posteriori, conformitatea cu Legea fundamentală a unor prevederi din Legea nr. 144/2007, concretizat prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010. Prin această decizie, Curtea, observând, mai întâi, că, potrivit legii examinate, controlul declarării averilor, declararea și verificarea intereselor și a incompatibilităților sunt activități exercitate de către o nouă instituție - Agenția Națională de Integritate -, autoritate administrativă autonomă și unică, cu personalitate juridică și activitate permanentă, a reținut, în esență, că anumite activități desfășurate de inspectorii de integritate aveau caracter jurisdicțional, făcând referiri exacte la atribuțiile, procedura și soluțiile pe care le poate adopta Agenția în temeiul dispozițiilor cap. I "Dispoziții generale" (art. 1-9), art. 14 lit. c), d), e) și f) și ale cap. VI "Verificarea averilor, a conflictelor de interese și a incompatibilităților" (art. 45-50) din Legea nr. 144/2007 și constatând, în final, neconstituționalitatea acestora prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) și (4), art. 23 alin. (11), art. 44 alin. (8) și (9), art. 124 alin. (2) și art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.

23. Dând curs obligației sale constituționale de punere de acord a textelor de lege declarate neconstituționale cu decizia Curții Constituționale, legiuitorul a prevăzut, la art. 35 pct. 2 și 3 din noul act normativ în materie - Legea nr. 176/2010 - modificarea și completarea Legii nr. 115/1996, în sensul reintroducerii Comisiei de cercetare pe lângă fiecare curte de apel, ca organ cu atribuții de control al averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici. Deosebirile de substanță dintre soluția juridică inițial prevăzută de Legea nr. 115/1996 și cea reglementată ca urmare a adoptării Legii nr. 176/2010 constau în aceea că această comisie de cercetare este sesizată, pentru declanșarea controlului, prin raportul de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate (art. 101), precum și în aceea că aceeași comisie nu mai poate dispune măsuri asigurătorii, vechiul art. 13 alin. (2) - (4) din Legea nr. 115/1996 fiind abrogat de Legea nr. 144/2007.

24. Pentru toate cele arătate mai sus, Curtea constată că argumentele enunțate în Decizia nr. 321 din 29 martie 2007, la care s-a făcut referire la paragraful 20, își mențin valabilitatea mutatis mutandis și în cauza de față. Susținerile autorilor excepției, potrivit cărora, în concursul dintre această decizie și Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, ar trebui să prevaleze ultima, deoarece este de dată mai recentă, nu poate fi reținut, deoarece ultima decizie vizează atribuțiile Agenției Naționale de Integritate, reglementate de Legea nr. 176/2010, iar nu Comisia de cercetare a averilor astfel cum este ea instituită prin Legea nr. 115/1996. De altfel, prin aceeași decizie, pe care autorii excepției o consideră aplicabilă în speță, Curtea Constituțională a făcut referiri pozitive cu privire la existența, în precedent, a Comisiei de cercetare, în antiteză cu soluția exercitării aceluiași tip de control de către Agenția Națională de Integritate: "În același sens, Curtea observă că, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 144/2007, competența de constatare a existenței unei diferențe vădite între bunurile și valorile declarate sau deținute și bunurile și valorile ce puteau fi dobândite din veniturile legal realizate aparținea «comisiei de cercetare», un organ colegial, format din judecători și procurori, potrivit Legii nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici."

25. În motivarea excepției, autorii acesteia au invocat nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (3) și (4), art. 21 alin. (4), art. 126 alin. (1) și ale art. 131 alin. (1) și (2) din Constituție, susținând, în esență, că, prin natura atribuțiilor și a procedurii specifice, Comisia de cercetare este, în realitate, un organ al puterii executive cu atribuții jurisdicționale.

26. Față de aceste susțineri, Curtea reiterează cele reținute prin Decizia nr. 321 din 29 martie 2007, în sensul că această comisie nu este un veritabil organ de jurisdicție, de vreme ce nu "spune dreptul" (juris dictio), nu dă un verdict și nu îndeplinește o activitate de înfăptuire a justiției, prin acte proprii cu efecte jurisdicționale specifice. În plus, Curtea arată că rolul acestei comisii este de a cerceta cele consemnate de Agenția Națională de Integritate prin raportul de evaluare, la sesizarea acesteia - autoritatea administrativă autonomă care are, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, doar atribuția de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute de lege. Comisia de cercetare, constituită din doi judecători și un procuror, efectuează propria activitate de cercetare, administrând, într-adevăr, probele prevăzute de lege pentru soluționarea cauzei: citarea persoanelor în cauză spre a fi audiate, luarea de declarații, solicitarea de informații autorităților publice sau oricărei persoane juridice, efectuarea de cercetări locale sau dispunerea efectuării de expertize. Modalitatea de instrumentare a probatoriului, specific unei instanțe judecătorești, nu este însă un element suficient pentru a-i atribui Comisiei de cercetare caracter jurisdicțional, rolul acesteia fiind, în realitate, acela de garantare suplimentară a imparțialității și contradictorialității sub imperiul cărora trebuie să se desfășoare orice activitate de cercetare, alături de garanția ce decurge din însăși modalitatea de constituire a comisiei de cercetare în sine: doi judecători și un procuror.

27. Cu privire la modalitatea de constituire a comisiei de cercetare, Curtea observă că, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituție, "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii", iar, conform art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) din aceasta, procurorii reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenești, desfășurându-și activitatea potrivit principiului legalității, imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției. Astfel cum s-a statuat în jurisprudența Curții Constituționale ulterioară revizuirii din 2003 a Constituției, Ministerul Public este o parte componentă a autorității judecătorești, și nu a puterii executive sau a administrației publice, iar principiul controlului ierarhic este expresia principiului unicității de acțiune a membrilor Ministerului Public, o garanție suplimentară a respectării principiilor legalității și imparțialității în desfășurarea activității judiciare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.503 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2011 și, respectiv, Decizia nr. 385 din 13 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010). În considerarea acestor argumente, Curtea constată că nu poate reține pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor legale criticate față de prevederile art. 1 alin. (3) și (4), art. 126 alin. (1) și ale art. 131 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală.

28. Revenind la procedura specifică activității de cercetare desfășurate de comisie în acord cu prevederile legale criticate, Curtea reține, în continuare, că această comisie hotărăște cu majoritate de voturi, în termen de 3 luni de la data sesizării, și pronunță o ordonanță motivată prin care poate dispune fie trimiterea cauzei spre curtea de apel competentă, dacă, pe baza probelor administrate, constată că dobândirea unei cote-părți din avere sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat, fie clasează cauza, când constată că proveniența bunurilor este justificată, fie suspendă controlul și trimite cauza parchetului competent, dacă în legătură cu bunurile a căror proveniență este nejustificată rezultă săvârșirea unor infracțiuni. Curtea constată, așadar, că, spre deosebire de actele jurisdicționale - cum sunt hotărârile judecătorești -, actele pronunțate de comisia de cercetare a averilor, dacă nu dispun clasarea cauzei, au exclusiv rolul de a sesiza instanța judecătorească sau parchetul competent, după caz, acesta fiind singurul lor efect juridic. Din această perspectivă, Comisia de cercetare apare ca un organ intermediar între Agenția Națională de Integritate și instanța judecătorească, efectuând o activitate de cercetare prealabilă cu rol de "filtrare", din totalitatea sesizărilor primite prin rapoartele de evaluare ale Agenției, doar a acelor cauze care, prin intermediul unei "ordonanțe motivate" - deci însoțite de o argumentare temeinică și legală -, vor fi trimise fie instanței judecătorești, fie parchetului competent, spre soluționare definitivă.

29. În final, instanța judecătorească, fiind sesizată potrivit art. 104 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996 și administrând, dacă părțile o cer, probe noi, constată dacă dobândirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părți dintr-un bun este sau nu justificată și va putea hotărî, după caz, fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părți nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului, stabilită pe bază de expertiză. De asemenea, instanța judecătorească poate să trimită dosarul la parchetul competent, dacă în legătură cu bunurile a căror proveniență este nejustificată rezultă săvârșirea unei infracțiuni, iar în cazul în care constată că proveniența bunurilor este justificată, instanța hotărăște închiderea dosarului. Sentința secției de contencios administrativ a curții de apel competente poate fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare, cu recurs, la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

30. În considerarea celor arătate mai sus, Curtea constată că nu poate reține pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 alin. (4) din Constituție, care consacră caracterul facultativ și gratuit al jurisdicțiilor speciale administrative. Procedura desfășurată de către comisia de cercetare a averilor, activitatea sa, finalizată prin actul intitulat "ordonanță motivată" ce constituie, după caz, actul de sesizare a secției de contencios administrativ a curții de apel competente, nu prezintă elemente de natură a imprima comisiei de cercetare caracterul unei jurisdicții speciale administrative. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, jurisdicție administrativă specială semnifică "activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are, conform legii organice speciale în materie, competența de soluționare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și independenței activității administrativ-jurisdicționale". Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 220 din 6 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 16 iunie 2004) că "jurisdicțiile speciale administrative" reprezintă o activitate jurisdicțională realizată de un organ de jurisdicție ce funcționează în cadrul unei instituții a administrației publice sau al unor autorități administrative autonome, care se realizează conform procedurii imperative prevăzute într-o lege specială, procedură asemănătoare cu cea a instanțelor de judecată, desfășurată însă paralel și separat de aceasta.

31. Or, așa cum s-a arătat și la paragraful 20, 26 și 27 din decizie, Comisia de cercetare a averilor este un organ colegial, compus din doi judecători și un procuror, o structură înființată pe lângă fiecare curte de apel, având rolul de cercetare prealabilă a celor sesizate de Agenția Națională de Integritate prin raportul de evaluare, fără a fi ea însăși o "autoritate administrativă" sau să funcționeze pe lângă o astfel de autoritate și care să soluționeze un "conflict" - adică să spună dreptul - printr-un act administrativ-jurisdicțional. Totodată, activitatea de control al averilor persoanelor prevăzute de lege se desfășoară în prealabil celei din fața instanței judecătorești competente, și nu în paralel, iar persoana interesată nu se află în situația de a opta între cele două proceduri, deoarece comisia de cercetare este sesizată exclusiv prin raportul de evaluare a Agenției Naționale de Integritate. Aceasta nu înseamnă însă că este încălcat caracterul facultativ al jurisdicțiilor speciale administrative, așa cum consideră autorii excepției, ci că nu ne aflăm într-o asemenea ipoteză, a instituirii prin lege a unei astfel de jurisdicții.

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Robert Claudiu Rusu și Roxana Elena Rusu în Dosarul nr. 6.476/2/2012* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 10 și ale art. 101-104 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 iunie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...